Nr. 47 Interviu cu Mihaela Loredana Musetescu

La numărul 47, un interviu cu Mihaela Loredana Mușetescu. Femeie, jurnalist, blogger. Are blog de un an și un pic. E mult, e puțin? Habar n-am, sunt unii care scriu de mult mai mulți ani fără să spună, de fapt, ceva. So, hai să trecem peste anii de blogging și să vedem ce are de spus Loredana despre blogosferăși bloguri, despre scris, scriitori și alte chestii. O știți, n-o știți, vă invit s-o (re)cunoașteți și-apoi… vedeți voi ce-aveți de făcut. Iată interviul:

Io: Cine este Mihaela Loredana Mușetescu?
Loredana: ? O lume în lume. Un om. O mamă. O soție. Cineva care încearcă să se piardă în mulțime, câteodată. Când nu reușesc să mă ascund, scriu pe blog. Dacă e să mă arăt, să mă vadă cât mai mulți! Pe scurt, sunt o carte prin care-mi mai trec privirea din când în când. Lume, om, soție și mamă. Și ați venit toți la interviu? Sper să vorbiți pe rând. 🙂 Aia cu arătatul e din ciclul ”ori la bal, ori la spital”? Lasă, nu-mi răspunde, hai să citim cartea! 🙂

Io: Ești blogger?
Loredana: Dacă toți cei ce au blogguri și scriu în ele se numesc bloggeri, atunci sunt! Sunt și superblogger, am diplomă ? ! Și blogger și superblogger? Sau cu intermitențe? Dacă ai diplomă, înseamnă că așa e!

Io: Unde și de când scrii?
Loredana: O să încep cu partea a doua a întrebării. Oficial, scriu din timpul facultății, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, sporadic, însă. Am scris în timpul practicii, am scris după facultate la ziarele locale (unele), scriu și acum la o revistă literară lunară (Climate literare). Pe blog, scriu pe Femlora, care-i blog în limba română și pe I Was Born To Be Yours Only în engleză. Cel de-al doilea este o pagină de Facebook pe care am vrut să o „extind” pe WordPress, dar nu am atât mult timp… Poate, în viitor, să fiu mai prezentă și acolo! Mai scriu și într-un caiet-jurnal și într-un alt caiet de înjurături, când vreau să mă descarc… În rest, o ajut pe fiică-mea la compuneri, mai scriam într-un timp și pe brainly… . Stai oleac’! Cine-i sporadic, facultatea?  M-ai cam pierdut, dar mi-e clar că scrii de mult timp. Și prin multe locuri. Caiet de înjurături??? Să nu te-apuci să-mi citești ceva din el că-ți răspund, n-am caiet, da’ le știu pe toate!

Io: Femlora. Cum a apărut? Când? De ce?
Loredana: Da, mă așteptam să mă întrebi asta, dar, cu toate acestea nu aveam răspunsul în minte! ? O să încerc să sintetizez acum… A apărut anul trecut în martie, pe 13 cred, din întâmplare… Am citit ceva pe un blog de pe blogspot și în dreapta sus era parcă o opțiune de genul „creează un blog”… Am apăsat butonul și am început să introduc datele – Femlora, ca și pagina de Facebook, adresa de mail etc. … Am scris într-o doară primul articol, doar să văd ceva publicat, nici nu mă gândeam că îl va citi cineva, n-am dat share pe nicio comunitate Google, nici nu știam despre așa ceva… Nici pe Facebook nu cred că am partajat. De ce a apărut? Îmi doream mai demult, tot auzeam în media, dar nu știam cum să-l fac și nici nu întrebam. Se pare că nu-mi doream suficient de tare, însă „universul a conspirat” și așa și iată-mă postând din când în când și altceva decât citate și poezii de dragoste scrise de alții… După feedback-ul primit mi-am dat seama că am fost „deconspirată”, cineva mă citește, de la unul s-a ajuns la mai mulți și câteva aprecieri au fost pentru mine un impuls suficient să merg mai departe. Cum tu știi mai bine cum a fost, nu prea am ce să comentez. Doar că mi s-a făcut cam foame. De când am început interviul am mâncat două pungi de pufuleți, o piersică și niște bombonele. Cineva a sfătuit-o pe Aricica Dolly să se ascundă. De ce oare? :))))  

Io: Despre ce ai scris în primul articol?
Loredana: Cred că despre cumpărături… Dar cel cu primăvara a produs feedback pozitiv. Trebuie să-ți spun că, de obicei, după ce scriu ceva îmi pare că am lăsat multe de spus, nu-mi place să recitesc, de aceea unele articole par ușor desuete, ușor neîngrijite sau cu multe spații ideatice goale… Mă scuzi doo minute, mă duc până la dicționar că nu știu ce-i aia ”spațiu ideatic”. Gata, m-am lămurit, un fel de idei cu spațiu între ele. Ăh? Ideii spațioase? Idei rare!  Mno, tre’ să mai mănânc ceva, iar mi-e foame!

Io: Scrisul… pasiune sau necesitate?
Loredana: Nu-i nici pasiune, nici necesitate, e un hobby. Între scris și citit aleg cititul, între citit și lecții cu Anita (fiica mea) aleg lecțiile… Câteodată însă, scrisul vine ca o întărire a ceea ce sunt, ca o confirmare că exist, gândesc și am o părere… Se spune că jurnaliștii sunt creatori de realitate (ceea ce nu-i lucru bun neapărat)… Bloggerii sun creatori de povești ce amestecă realitatea lor cu a altora. Să zicem că un blog trebuie să fie ca o enciclopedie într-o bibliotecă. Cu alte cuvinte, cei care scriu, gândesc? Inclusiv eu? Doamne-ajută! N-am scris, dar mă bate un gând genial: vreu ardei umpluți. Am ardei, ceapă, carne… ce naiba se mai pune? Stai-stai! Creatori de realitate???

Io: Creatori de realitate și creatori de povești? Nu cumva ziaristul ar trebui să fie orice altceva, nu și ”creator de realitate”?
Loredana: Ba da, categoric! Ziaristul a ajuns să fie astfel. El ar fi trebuit să reproducă fidel realitatea. Ce nu-l lasă însă este subiectivismul, în primul rând. Apoi, contextul social, ce se cere augmentat pentru setea de senzațional. Apoi, contextul politic. Mai este și dorința de a epata prin scriitură. Unii creează metafore total ilogice tocmai din dorința de a nu spune un lucru cum l-a spus altul înainte. Sunt mai mulți factori din cauza cărora trăim o realitate deformată bine de tot, de cele mai multe ori. Ai dreptate cu setea de senzațional. Senzațional e și că am și verdeață pentru ardei. Nu-mi amintesc însă când am cumpărat-o, o fi crescut în frigider? Nu cred, dar ar fi o știre senzațională!

Io: Nu asta fac și unii bloggeri (crearea de metafore, dorința de a etapa..)?
Loredana: Bloggerii vorbesc despre ei și realitatea lor. Ziaristul trebuie să acopere o arie mai largă și de un interes extins. Ei au spațiul lor unde pot spune ce vor, în limitele bunului simț, și cine vrea îi citește, cine nu caută altceva, alte spații… Pe când ziaristul e formator de opinie direct sau indirect, este influencer de când s-a apucat să scrie la ziar, pe față și asumat… Blogger-ul devine influencer printr-o întâmplare fericită (pentru el sau pentru el și pentru alții), un articol de mare impact, o idee genială, un mod de viață povestit pe care-l găsesc și alții interesant și îl „adoptă”… Ok, destul de bine i-ai delimitat pe cei doi. 

Io: Tu ești și ziarist, și blogger. Cum împaci ”meseriile”?
Loredana: În prezent nu practic meseria zi de zi, ci doar o dată pe lună, după cum ți-am mai spus, predau câteva materiale dintre care mi se selectează unul spre a fi publicat. Mă ajută faptul că am noțiuni de jurnalism, „meseriile” acestea cred că merg mână-n mână. Ufff… mi-ai zis dar am uitat! Mă gândeam la ardei și ce să mai pun în ei. Știi la ce concluzie am ajuns? Ăl de m-o lua de nevastă nu știe ce-l așteaptă! Cum, măi, practici o dată pe lună? Mama ei de meserie, mă fac ziarist! Și-n restul zilelor nu mai ești? A, după ce nu mai ești ziarist te faci blogger. Doamne, chiar mi-e foame!

In paginile blogului Loredanei am găsit niște texte interesante. Am rugat-o să le comenteze.

 ”Îi mulțumesc Cerului că exist și Îi mulțumesc lui Dumnezeu întotdeauna că este și că mă tolerează cu toate îndoielile, întrebările, mirarea și actele mele de nesupunere. ”

Loredana: Este ceea ce se vede, pur și simplu este o rugăciune de mulțumire. Bănuiesc că vrei să-ți spun care-s actele mele de nesupunere… faptul că i-am promis ceva și nu m-am ținut de cuvânt, că am gândit ceva urât despre un om, poate (a se vedea caietul cu înjurături ? ), că n-am știut să-i arăt mamei suficient de mult iubirea mea, cât încă mai era în viață, că nu știu să i-o arăt nici tatălui meu, poate nici soțului meu, poate nimănui… Oh, crede-mă, nu m-a dus curiozitatea atât de departe. Mă bate gândul să-mi fac un caiet de-ăla. Dar nu acum, după ce fac ardei umpluți!

” …în zilele noastre numărul cititorilor a devenit aproximativ egal cu cel al autorilor, ceea ce-i foarte trist. Cultura social media e una semidoctă, scoasă din context și insuficientă. O gândire coerentă nu se poate crea prin mici citate, gânduri pe care alții le-au cules din lecturile lor, idei ce se pliază pe modul lor propriu de a gândi la care tu poate nu raliezi. ‘

Io: Este numărul cititorilor prea mic sau numărul autorilor prea mare? Asta da întrebare inteligentă. Parcă nu-mi mai e așa foame… .

Loredana: Este numărul cititorilor prea mic, iar unii autori nu merită titlul de scriitori.

Io: Te referi la autori contemporani sau…?
Loredana: Da, mai ales la cei de final de secol XX și contemporani. Teancuri de maculatură numită bestseller, cu câteva mici excepții. Inutile. O viață atât de utopic prezentată și evident de ireală. Idei prea ușoare și pentru creiere de copii de zece ani, limbaj imatur, secvențe improbabile. Cărți ce nu trebuiau scrise vreodată. Cumpărate și citite, nici atât! Nici măcar o comparație sau un epitet interesant, acolo e o înșiruire de cuvinte cam… degeaba. Nu vorbesc despre eseiști sau autori buni, am în minte strict industria aceea de sirop pe bandă, lipicios și grețos și care costă bani… Good point!  M-ai convins, aveam de gând să scriu o carte dar… mai bine mă apuc de făcut ardeii ăia, iar m-a pălit foamea.

 

”…un subiect care mă roade, mă macină, mă chinuie, îmi provoacă într-un fel o anume suferință, îmi aduce dileme și… totuși mai rău ar fi să mă lase rece… Adică, motivul torturii mele mentale este dacă voi… când voi…scrie o carte. Mie-mi vine să încep și mâine, dar apar două întrebări neprevăzute – cum voi… despre ce voi… scrie? Mai am puține nelămuriri și pentagonul sau hexagonul de întrebări fundamentale, baza jurnalisticii, va fi acoperit.”

Io: Ai început-o (cartea)?
Loredana: Nu. Și deocamdată nu mai vreau. Sunt prea multe pe piață, mi-ar citi-o probabil doar familia. Am scris câteva eseuri, dar ideea cu cartea nu mai e de actualitate. Poate în viitor, cine știe…!? Succes, pentru cazul în care o vei scrie, totuși!

Io: Să revenim la blog. Cum crezi că arată cititorii tăi?
Loredana: Sunt din toate colțurile lumii. Statisticile-mi spun că jumătate sunt americani, deși Dumnezeu știe cât de corectă este traducerea aceea facilitată de blog și cât de clar îmi înțeleg străinii mesajul. Pe câțiva cititori îi cunosc din pozele de pe Facebook sau din cele de pe G+, deci am o imagine precisă. Ceilalți presupun că sunt tot oameni ? . Înclin să cred că sunt mai în vârstă decât mine sau cam de vârsta mea (în jurul lui 40). Presupui? Adevărul e că n-ar trebui să mă mai mire nimic, din moment ce-am reușit eu să fac umplutura. Fără bulion, că n-a crescut în frigider niciun borcan, am pus roșii. Și orez cu bob lung. Are ceva?

Io: Tu pe cine/ce citești?
Loredana: Pe cine „apuc”. De obicei, titlul este cel care mă atrage sau mă induce în eroare. Nu citesc bloggurile personalităților decât dacă dau din întâmplare de un link pe Facebook. Din când în când, îi citesc pe cei cu care m-am împrietenit la Superblog. Citesc blogurile și site-urile celor care postează în comunitatea înființată de mine pe G+, care se numește tot „Femlora” sau blogurile celor care postează pe comunitatea unde sunt moderator, „Colțul de scris”. În rest, știi ce îmi place? Să dau pe butonul „următorul blog” să descopăr un suflet… Ce-ți place ție îmi place și mie. Uneori descopăr suflete, alteori… suflete. Acu’ , în secunda asta caut altceva, o afurisită de rețetă care să mă lămurească dacă mai trebuie să pun ceva în amestecul dubios care mi-a ieșit și cam cum naiba se găuresc ardeii. Nu merge cu next blog, am dat peste unul erotic!

Io: Ai pomenit de două ori Superblogul. Ai deja două participări. Cum e?
Loredana: Da, este un concurs care a ajuns să-mi placă nu neapărat datorită rezultatelor, ci a plăcerii de a observa și de a interacționa cu ceilalți. La ediția din toamnă nu am scris la toate probele, însă am fost super-încântată că am fost invitată la Gală, în ciuda faptului că nu am fost finalistă… s-au creat legături, am primit chiar și cadouri. În primăvară, am avut rezultate bune, dacă aș fi fost mai atentă ar fi fost, probabil, mai bune… Închipuie-ți că la o probă am scris greșit chiar numele sponsorului, ceea ce cred că a fost deranjant. Party-ul de la mare a fost ok, mie mi-e dor mereu de mare și mă bucur că mi s-a creat acea oportunitate, am luat și un premiu… Sintetizând, Superblogul mi se pare o provocare interesantă și un prilej de a evolua, de a-ți sonda capacitatea creatoare, de a conștientiza ceea ce ești în comparație cu alții (lăsând la o parte prisma juriului). Chiar n-am ce comenta. Vreau dar n-am! Felicitări pentru premiu 🙂

Io: Cum îți promovezi articolele de pe blog? Incerci să-ți construieşti o comunitate de cititori?
Loredana: Nu vreau un public țintă setat pe anumite criterii. Oricine este binevenit să citească și să opineze și-s multe locuri unde-mi pun link-urile. Pe profilul meu de pe G+, pe comunitățile de pe G+, pe Twitter, pe profilul meu de Facebook, pe paginile de Facebook și pe grupuri de FB. Ocazional, adaug câte un comentariu pe o fotografie de pe Instagram, dar profilul de Insta e recent…. Bun, deci le promovezi. Cam peste tot. Și umplutura mea la fel, am înșirat-o peste tot în bucătărie. Neah, oricum era prea multă. Nu, exagerez, nu chiar peste tot, jumătate e în ardei, jumătate… pe telefon, mă ocup și de interviu… .

Io: Cum ți-ai defini stilul de scris? Crezi că acest an și jumătate (aproape) de blogging te-a jutat în vreun fel?
Loredana: De multe ori scriu despre ceea ce îmi umple ziua, despre emoții, trăiri, despre ce mă face să vibrez, să zâmbesc, despre lumea din mine. Mai intru puțin în trecut, mai ales dacă se reflectă în prezent, mai aduc la suprafață sentimente cu tot cu aroma și intensitatea de atunci. Pe unele nu le divulg, sunt și vor fi doar ale mele. Dar sunt altele care s-au lăsat scrise, fie și trunchiat. Acest an și jumătate de blogging m-a ajutat să zâmbesc mai des, să mă revolt mai des, să bârfesc mai des… adică, să trăiesc! Și nu că înainte aș fi fost inertă, pur și simplu, în ochii mei, acum, nu mai sunt banală. Stilul meu de a scrie este fix același în care-mi port discuțiile cu oamenii. Și pe mine tot așa, mai am un pic și mă apuc de croșetat. Bine, imediat ce-mi pun ardeii la prăjit. Asta… fiert. Tre’  să-i fierb, nu? Mă duc să-l întreb pe Google. 

Io: Dacă n-ai avea blog, ți-ai face unul azi? Ai sfătui pe cineva să-şi facă?
Loredana: Da, mi-aș face. Mi-aș dori să am timp și dispoziție (mood) să scriu și în cel în limba engleză. Oricine știe să scrie ar trebui să o facă, chiar dacă o face pe un blog sau pe un status de Fb. Ce e bine de știut este că nu toată lumea gândește ca tine și trebuie să te aștepți și la comentarii malițioase, nu numai la aprecieri și încurajări. În rest, e chiar reconfortant, spațiul tău, muzică pe versurile tale, cea mai eficientă relaxare… Cam asta i-aș spune cuiva care m-ar întreba referitor la blog, la cât de indicat este să ai unul. Cine n-are blog, să-și facă, cine n-are bătrâni… ? Mda, s-o crezi tu! Când o să dai de o poezie în care plouo cu pecuri mai vorbim :)))

Io: Eşti integrată în blogosfera românească? Cum ți se pare?
Loredana: Eu zic, mi se pare și cred că da, sunt integrată. Cât despre părerea despre scriitură, e ca la cărți, unele bune, altele, degeaba. Diferă doar faptul că un blogger mai poate avea și articole bune, interesante, cartea o arunci, n-ai ce-i face, nu poți înainta dacă ceva nu se pliază.
Io: Între o carte şi un blog ai alege…? Blogul?
Loredana: La ce te referi? Între a citi un blog și a citi o carte? Sau a scrie într-un blog sau a publica o carte? La prima, răspunsul e cartea. La a doua, ambele. Nu, eu, de fapt, mă refeream la altceva, dar merge și răspunsul tău :))))) Miroase a mâncare arsă. Cine naiba gătește la ora asta?  Oh, shittt… ardeii mei!

Io: De ce ai acceptat interviul?
Loredana: Din curiozitate. Voiam să văd ce mă vei întreba și în ce măsură îți pot răspunde inteligent. ? E tot un fel de test de autocunoaștere și interviul…  

Io: O întrebare pe care-ai fi dorit-o şi n-a venit? Pune-o tu şi dă-ne şi răspuns
Loredana: De unde vine numele blogului – Femlora? Este o nume compus din fem, de la femeie, și Lora, care e un alint al numelui meu. Când aveam profil pe hi5 aveam acest nume și l-am ținut după mine de atunci, să tot fie vreo zece ani. 

Dragilor… acesta a fost interviul cu Mihaela Loredana Musetescu. Om, blogger. Nu știu cât de bine am reușit s-o scot la iveală dar… arât am putut face în (peste) patru ore. De-aici, voi hotărâți dacă o placeți sau nu, dacă o veți citi sau nu. Mie nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc pentru răspunsuri, să-i urez succes în tot ce face, iar vouă, celor ce veți citi acest interviu, să vă mulțumesc pentru minutele cheltuite aici. În încheierea acestui articol, vă las un clip. Sunt sigură că veți fi încântați de ce veți vedea. Autorul portretelor este soțul Loredanei, Ovidiu Mușetescu.

https://youtu.be/sou5zhLQMEQ