Am pornit la drum cu un plan vag. Un bilet de avion, o rezervare la un hotel, teama că fac o tâmpenie și… cam atât. Tâmpenie în sensul că puteam merge oriunde dar am ales să merg undeva unde… nu prea știam ce mă așteaptă. Ș-apoi… am postat pe Facebook:
De-aici încolo… mi s-a conturat restul concediului. Unul așa cum nu m-aș fi gândit că poate fi. După cele trei zile de Tulcea-natală (scurte, mult prea scurte) a urmat un minimarton de întâlniri cu oameni dragi mie: oameni pe care-i cunoșteam, oameni pe care n-aș fi visat să-i pot cunoaște, oameni pentru care am străbătut distanțe considerabile fără absolut niciun regret. Cam așa arată drumul parcurs în cele 8 zile de călătorii (opt, nu zece):
Așa îmi arată Google Maps, partenerul meu invizibil (ciudat, nu mi-aș fi închipuit că-s așa bine monitorizată) de concediu, drumurile pe care am mers.
Cum a fost, per ansamblu? Obositor (avion, microbuze, tren, taxi) și… copleșitor.
La Tulcea am revăzut locul în care m-am născut și oameni care mă iubesc de când mă știu. Au fost trei zile în care mi-am dorit ca timpul să se oprească din loc. Am avut parte de îmbrățișări care fac cât milioane de cuvinte și în care mi-am adunat curaj să merg undeva anume. Trei zile în care bucuria revederii celor dragi mie și revederea locurilor în care am copilărit mi-a fost balsam pentru suflet. Am plecat pe o ploaie torențială. Semn rău, mi-am spus.
La Constanța. Agurița, Cătălina, Radu m-au așteptat la gară (deși zi lucrătoare, și-au rupt din timp și au venit să mă vadă) și, după o cafea fulger și ceva pupături, m-au ajutat să găsesc o variantă de transport neluată în calculul inițial (trăiască CFR-ul și lipsa de bilete), către Brașov, unde urma să stau 3 zile. Ș-am găsit.
Am ajuns la Brașov trecând prin Brăila, Buzău și Ploiești. Am ajuns, deși la fiecare popas al microbuzului gândul de cale-ntoarsă îmi dădea târcoale. Și totuși… am ajuns. Și i-am întâlnit pe Cristian și pe La Fee
Doi oameni frumoși, sensibili, pe care sper să-i revăd. Contesă, Cristian, mulțumesc pentru tot!
A urmat Craiova și ai ei bloggeri: Ralucile (Bădiță și Brezniceanu), două fete deștepte, amuzante, frumoase și devreme-acasă, și Daniel Botea (face omul ăsta o omletă divină, îi zice clompi și aveți în link rețeta, asta ca să nu vă spun că-i un băiat de nota 10!) plus Mircea Șerbănescu și Marian Buzămescu. niște oameni strașnici, cu care am băut bere, am vorbit, am râs, am făcut poze și m-am plimbat prin Craiova surprinzător de frumoasă.
După Craiova, în drum spre aeroport, ultimul popas a fost în Bucureștiul care mi-a scos-o în cale pe colega mea de buzunar Mihaela-Roxana, pe care am găsit-o așa cum o știam: zâmbăreață, vorbăreață, glumeață.
Titlul articolului nu prea pare să aibă legătură cu ce povestesc eu, nu-i așa? ”Fericirea există, trebuie doar să o cauți”?
În cele 8 zile în care am umblat brambura (a se citi cum vreți voi :p), am fost fericită. Nu pentru că am văzut locuri, ci pentru că am întâlnit oameni. Nu pentru că am mâncat la restaurantul X, nu pentru că m-am prăjit pe vreo plajă sau m-am cățărat pe vreun munte. Nu. Am fost fericită bucurându-mă de compania unor semeni. Fericirea nu înseamnă bani, vacanțe în resorturi luxoase, nu se măsoară în bijuterii și nici în lungimea pereților casei pe care-o ai. Nu confunda fericirea cu confortul sau avuția. Și nici cu lungimea concediilor. Măsoară-ți fericirea în clipele petrecute alături de oameni care au aceleași gânduri, trăiri, pasiuni ca și tine. Măsoar-o în pași făcuți pe o alee de parc, în râsete, într-un salut, într-o vorbă bună. Și când vei face asta.. vei vedea legătura dintre titlu și tot ce-am povestit.
Am spus tot ce-am povestit (?!) dar… n-am povestit tot. Pe lângă toți oamenii pe care i-am amintit aici, m-am mai văzut cu cineva. Acel cineva m-a ajutat să-mi reamintesc, poate fără voia lui, că fericirea, prietenia, dragostea pentru semeni, nu se rezumă la definiții din Dex. Și nici nu se măsoară în kilometri. Pentru asta, n-o să-i pot mulțumi îndeajuns niciodată. Te iubesc, A!
Ei, cei din fotografii, plus alți câțiva dragi mie, m-au făcut fericită în acest concediu. Fericirea există, te asigur, trebuie doar să o cauți. Eu o găsesc apropiindu-mă de oameni. Tu în ce o cauți?
Hai, ca m-ai emotionat foarte tare, ori, nu stiai ca sunt asa sensibiloasa. As fi vrut sa vad si curcile din ograda, sincer.
Am avut intenția, dar curcile n-au vrut să facă selfie cu mine :))))
De la tine am invatat multe intr-un timp atat de scurt. Sunt lipicioasa, dar in afara de copii si sot nu am pupat si imbratisat pe nimeni atat. M-ai invatat sa imi arat sentimentele si altfel decat prin scris. Stii…nu o sa uit niciodata ca prima mea bere neagra am baut-o cu tine si ca o mama ,, denaturata” m-am ametit. Noroc ca pana am ajuns acasa am fost fresh? te iubesc, femeie! Oameni ca tine mai rar!
Prințesă, zic să ne îmbrățișăm mai des. Și data viitoare să petrecem mai mult timp împreună! Ai grijă de tine și de cei care-ți sunt alături!
Asteptam sa revii…
Cristian, cu cea mai mare plăcere! 🙂
Sper ca data viitoare să ai şi Sibiul pe hartă 😉
Potecuță, mi-ar face mare plăcere! 🙂
Frumos şi cu suflet ai scris.Ai dreptate,fericirea există.Nu stim unde să o căutăm.
Mă bucur că ai avut zile fericite şi sper să ai în continuare,om cu suflet frumos. ❤
Mulțumesc, Claudia! Nu știu cum mi-e sufletul dar da, au fost zile frumoase, am cunoscut oameni fantastici, am revăzut locuri dragi. Am adunat amintiri cât pentru o viață întreagă. Și cred că voi repeta experiența anul viitor 🙂
Chiar daca n-am baut vin de data asta, revino.ro 🙂 Fir intins la fericire!
Fir întins ție, la Bruxelles! 🙂
Splendid!
Splendidă ai fost tu. Până la cel mai mic detliu! <3
te am insotit si eu in calatorie urmarind postarile de pe FB. nu am constientizat la inceput intentiile tale dar apoi s au legat in capul meu si am inteles. si mi am amintit de mine, acum niste ani, cand plecam hai hui prin țară să întâlnesc oameni, să dau mâna cu ei, să le vorbesc. cele mai grele erau despartirile.
mi a parut rau ca am ratat sa te fi insotit la o cafea in gară, dar acum viata mea depinde de niște șefi mici dar cu personalitate, nu mai sunt de capul meu :). data viitoare însă dă de știre din vreme și spun prezent. deci în Brăila sunt eu, vavaly, da? cel putin deocamdata.
asa este, fericirea nu e aceea din carti sau ilustrastele frumoase ci e in noi, in oameni, in cuvinte.
esti un Om deosebit. asta e clar.
Brăila nu era deloc în planuri dar… nebănuite sunt căile Domnului :))) Te țin minte, bine?Ai grijă șefii ăia mici, fă-i mari și fericiți 🙂 Și… mulțumesc! <3