La numărul 46, un interviu cu Cristian Cluc. Blogger din 2009, bloguri… mai multe. Eu știam de 4, l-am întrebat dacă are trei, nu m-a contrazis, deși are 5. Despre bloguri, blogging, cum și de ce scrie, în interviul de mai jos, cu Cristian Hatschner.  Nu, n-am greșit numele. Cluc e bloggerul, Hatschner- omul. Amândoi sunt Cristian, cel cu 3, 4, 5 bloguri ș-o carte (deocamdată). Dacă n-ați înțeles nimic din ce-am zis (am zis ceva?) până acum, citiți și vă veți lămuri. Sau nu 🙂 Iată interviul:

 

Io: Cine este Cristian Cluc? Omul.
Cristian: În viața reală sunt inginer, profesez în această meserie la o firmă privată din Brașov. Adevărata mea pasiune este blogul. Eu sunt tăcut din fire, motiv pentru care am început să scriu pe blog, și chiar să-mi placă. Sunt o persoană care adora să scrie, să studieze, şi să observe viaţa de zi cu zi. Mie îmi este greu să mă descriu singur… Mereu mi-a fost greu să vorbesc cu cei din jur, poate din cauza timidității. Ăăă… inginer, persoană, observator al vieții, timid.  Presupun că de la firma privată ți se trage. Dacă lucrai la stat nu-ți mai permiteai să fii timid. Dar ai fi avut timp să observi mai multe. Mno, am ș-un blogger timid. Până acum toți au fost modești. E de bine! 

 

Io: Ești blogger?
Cristian: Nu mă consider în adevăratul sens, blogger. Consider că cel care dedică un timp mai mare și se documentează mai mult în această activitate, poate fi un blogger în totalitate..
Eu pot fi considerat blogger prin prisma existenței blogurilor mele. Blogul meu vrea să arate viaţa aşa cum este, cu bune cu rele. Multe articole sunt inspirate din realitate, la care se adaugă fantezia, inspiraţia şi nu numai… Îmi doresc ca oamenii să devină mai buni, de aceea, deși unele articole sunt pesimiste, converg spre un final optimist. Acilea m-ai pierdut! Viața cum este, da’ mai adaugi oleac’ de fantezie și nu numai? Păi ori așa cum este ori o fardăm! Iar aia cu dorința… dorește-ți, convergește(?!) spre optimism, că oamenii siguri devin mai huni. Buni, am vrut să spun buni!

 

Io: Ai trei bloguri, scrii din 2009. De ce trei? Ai multe de spus? Asta da întrebare intelijentă! De unde-oi fi scos-o? Pot să mă ascund? 
Cristian: Am început în anul 2009, cu un blog pe wordpress (Cluc24), în care scriam despre viața de zi cu zi… Apoi m-am gândit că oamenii sunt prea supărați, triști și mi-am făcut un blog despre “comice și haioase”. Apoi timpul a devenit tot mai scurt și am luat o scurtă pauză, rămânând activ doar pe un blog, cel de wordpress. După cinci ani, m-am gândit să revin la viața comică și astfel am ajuns ca în acel blog să scriu zilnic câte ceva…. Al treilea blog, din 2016, este pe domeniu propriu (Mendre.ro), dar, încă nu am reușit să-l organizez așa cum vreau. Există multe lucruri de spus, de prezentat, pentru că viața oferă multe surprize. La mine, cifrele 3, 4 și 6 mă însoțesc permanent în existența mea, fie împreună, fie separat. Trei bloguri… sunt suficiente. Patru sau sase…. prea multe! Realy! Mno… ce să zic, cu 4 și 6 ai dreptate, uită-te la numărul interviului. Cu treiul… îs cam nelămurită. Ori n-ai vrut să mă contrazici, ori… las’ că vedem mai încolo, deocamdatătu zi de… . Aham, viața de zi cu zi și oameni triști pe care tu vrei să-i înveselești. Ai mai zis asta odată, cumva? Nu, nu mă supăr, io oricum pricep mai greu și uit repede.

 

Io: Din ce știu eu, ai publicat o carte. Ne spui ceva despre ea?
Cristian: Da… așa este! Dar nu-mi dau seama cum ai aflat! Cartea am publicat-o sub alt nume, adevărat, CLUC… dar și Lucrian…  De când eram mic îmi plăcea să scriu. Aș fi preferat să urmez o carieră în domeniul legat de literatură dar am urmat tradiția… Uneori îmi recitesc poveștile sau articolele mai vechi și mă minunez și eu de ceea ce am gândit! Am publicat “O clipă de viață” în care am prezentat destinele mai multor persoane. Este o poveste în care se îmbină drama, acțiunea și dragostea. Povestea începe în perioada comunistă și se perpetuează în vremurile prezente. Îmi este greu să descriu ceva realizat de mine. Cea mai bună descriere a cărții este realizată de editură “conturează personajele cu zgârcenie doar atât cât să poată susține acțiunea, deoarece, pe primul plan, se află intriga. Chiar dacă ai senzaţia că totul „sare“ de la o epocă la alta şi de la o întâmplare la alta, la final realizezi că, de fapt, situații limită, evenimente, coincidențe sinistre, legături nebănuite între personaje, acte de șantaj, toate se „leagă“, autorul nelăsând nimic la întâmplare”. Ok, am înțeles, ți-e greu să te descrii pe tine, ți-e greu să descrii ceva realizat de tine, dar scrii. Având în vedere (deși nu prea mai văd) că-i aproape două noaptea, mi-e greu să înțeleg de ce ți-e greu să descrii dar nu te mai întreb că… mi-e greu 🙂 Felicitări pentru O clipă de viață, la mai multe… ore. Cărți!

 

Io: Din 2009 până azi… au trecut ceva ani. Îți amintești primul articol publicat? L-ai păstrat pe blog?
Cristian: Niciodată nu uiți ceva ce ai realizat pentru prima oară! Primul articol a fost despre o literă… k! Adică am fost supărat pe limbajul care se folosea, atât pe cale verbală cât și prin scris, unde litera respectivă, avea un rol semnificativ. Simțeam că se ajunge la incultură și vom avea nevoie de dicționar de traducere din română în română! Eu în general, nu-mi șterg articolele. Bine faci că nu ștergi.

 

Io: Bloggerul și omul. Se înțeleg bine? Seamănă?
Cristian: Pe blog pot fi eu însumi, fără a supăra pe cineva, ca în viaţa reală. Am descoperit că multe persoane se supără dacă nu ai aceeași părere cu ele, deși ai argumente. Unii nici nu te ascultă și consideră că nu ești “demn” de ei și te părăsesc sau dispar din viața reală și/sau virtuală.
Scriind pe blog, îmi pot exprima liber opiniile, ideile, susținute. Dacă cineva are altă părere argumentată, îi acord atenție și dacă are dreptate, recunosc. Nu este o rușine să recunoști o greșeală, este un lucru rău, să persisti în ele. Omul este mai tolerant decât bloggerul, dar numai până la un anumit punct. Punctu’ ca punctu’, așa o fi la tine, la mine-i până la virgulă! Mno, ăia care dispar n-ar trebui plânși. ”Despre duși numai de bine”, nu? A, nu, nu era cu duși… .

Io: Un exemplu de articol despre care crezi că te reprezintă ca blogger?

Cristian: Sunt multe, mai ales primele pe care le-am publicat pe wordpress. Una dintre ele este: Scena vieții

Un alt articol care mi-a plăcut : Patimile omenirii, scris în momentele când am fost dezamăgit de anumite persoane… No comment

 

Io: Apropos de 3 bloguri… mi se pare mie sau ai uitat unul? Există și 4, nu-i așa?
Cristian: Da, dar pe acela nu concep eu ceea ce scriu și mă folosesc de ceea ce există. Într-un an, vreau ca și pe acel blog, să public articole și imagini din călătorie, fiind un blog de nisă. Multe vreau, dar nu știu când voi reuși… poate într-o viață viitoare! Nu concepi ce scrii? A, am înțeles! Doar reproduci. Un blog cu imagini și articole de călătorie cu numele ăsta? Călătorii… adică pelerinaje pe la mânăstiri? Mă depășește treaba… .

 

Io: Cum îți alegi subiectele pentru articole?
Cristian: Pur și simplu vin ele la mine! Observând ceea ce este în jur, este imposibil să nu găsești subiecte, multe chiar și comice! În acest fel am reușit să “creionez” niște personaje simpatice care “au prins”. De asemenea, participând la unele concursuri de bloggeri, subiectele deja sunt stabilite, contând uneori, inspirația. Or fi venind, la tine! Acum m-am uitat în jurul meu și nu era nimic, zău! Oricum, nimic comic, tre’ să fac ceva curățenie, ori asta-i tragedie, omoară și ultima idee de articol rahitic. Sigur vin singure la tine? Lași ușa deschisă sau bat frumos la poartă și așteaptă să le deschizi?

 

Io: Că tot ai amintit de concursuri: Unde, la care, de ce participi?
Cristian: Este o întrebare sensibilă, care depinde mult de momentul când este pusă.
Sunt trei platforme importante unde particip și câteodată nu sunt mulțumit, de mine sau de modul de jurizare. Nu poti fi mereu inspirat sau în totală concordanță cu cerințele tuturor. Oricum, mereu există și opțiunea de a renunța când ceva nu merge bine. Blogal Initiative, Blog Awards și Superblog sunt cele trei platforme unde îmi încerc și eu sansele… uneori. Orice întrecere este interesantă și aduce un plus, atât pentru platformă cât și pentru bloggeri dacă totul se desfăsoară în condiții corecte. Păi… 3, că altele nu mai sunt. Condițiile corecte… când o organiza Zâna Măseluță!

 

”Bloggerul este o persoană care scrie din pasiune. Când scrii fără a fi implicat în anumite evenimente sau „straturi” ale vieţii politice, sociale, literele zboară, cuvintele îşi găsesc adevăratul lor sens, dând astfel valoare, acolo unde puţini se aşteaptă.
Bloggerul este un călător virtual. El este ca un cumpărător aflat în supermarket ce ajunge să cumpere alte produse, neglijând ceea ce căuta de fapt. Bloggerul începe articolul dar nu cunoaşte finalul, doar direcţia pe care o urmează, lăsându-se purtat pe aripile inspiraţiei.”

Io: Definiția asta este valabilă pentru toți bloggerii? Ce părere ai despre blogosfera românească?
Cristian: În mare parte este adevărată. Din păcate nu toți bloggerii urmăresc să prezinte realitatea susținută doar de propriile păreri, ci unii chiar impun o modalitate de gândire sau percepție. Bloggerul trebuie să fie echidistant și să prezintă totul așa cum este, lăsând cititorul să decidă. Un blogger își poate prezenta propria părere dar, numai prin argumente nu prin denigrarea altor persoane sau situații. Cel puțin, la mine scrisul este din pasiune. Chiar dacă particip la un proiect și sunt dezamăgit, continui, fiind convins că orice început, trebuie să aibă și un sfârșit. Mie îmi plac articolele care pornesc într-o anumită direcție, după care se schimbă inevitabil, conform inspirației și a realității. Pe la juma’ m-ai pierdut, zău! Nu mai zic de sfârșit, mai am un pic și sun la ușa vecinului să-l întreb unde sunt. 

 

Io: Cititorii. Cât de importanți sunt? Îți stimulează pasiunea pentru scris? Ai?
Cristian: Cititorii sunt cei mai importanți. Fără ei, ar fi o piesă de teatru într-o sală goală. Publicul apare și dispare, în funcție de compatibilitatea dintre blogger-scriitor. Unii trec și revin, alții trec și lasă comentarii, ceilalți trec și apoi uită… Important este ca ceea ce apare, să nu fie interpretabil, deoarece poate conduce spre confuzii și divergențe. Bun , acilea ai o bilă albă-albă. Ești unul dintre puținii care nu zice că scrie pentru el, pentru suflețelul lui și întru’ umplerea spațiului online aiurea!

 

Io: Deci… încerci să nu fii tranşant ca eviți divergențele cu cititorii? Sau… ești tranșant și eviți confuziile? Scrii pe placul lor?
Cristian: Ceea ce scriu este documentat în mare parte și acolo unde nu există ceva concret, îmi susțin părerea sau ideea prin argumente. Dacă alții au alte păreri, se pot discuta. În general, scriu despre viaţă, oameni și relaţiile dintre ei. Chiar dacă la început subiectul dezbătut este trist , sfârşitul este mereu optimist. Oamenii pot schimba lumea în bine, dacă vor! Cu zâmbetul pe buze, treci peste obstacole şi eşti mereu un învingător. Blogul meu vrea să arate viaţa aşa cum este, cu bune cu rele. Multe sunt inspirate din realitate, la care se adaugă fantezia, inspiraţia şi nu numai… Îmi doresc ca oamenii să devină mai buni. Câte o glumă, un zâmbet înseamnă mult pentru fiecare dintre noi, chiar dacă nu ne dăm seama. Eu mereu spun: “Viaţa merită trăită din plin!” şi “Un zâmbet pe zi, înseamnă încă o zi câştigată!” Ori am dat io copy-paste aiurea, ori mi-ai mai spus-o pe-asta cu viața așa cum e și realitatea amestecată cu fantezia. So, God, help me, mă duc să iau de la capăt răspunsurile… . Nah, am verificat, ai zis de două ori aceeași chestie, cu aceleași cuvinte. Și tot n-am înțeles ce înseamnă nu numai ăla. Dacă mai zici încă o dată sigur pricep!

 

Io: Ai un subiect tabu? Despre ce nu ai scrie?
Cristian: Despre politică. Oamenii nu concep, în mare parte, că dacă ai o părere critică despre unii sau alții, nu înseamnă că ești de altă culoare politică, ci doar că analizezi această viață politică. Pentru mine, politica va fi reprezentată doar prin glume, pe blog. Tu știi mai bine 🙂

 

Io: Scrii advertoriale? De ce?
Cristian: Da. Trebuie promovate anumite produse, mai ales cele românești. Uneori advertorialele oferă și alte câștiguri dar este important să promovezi un produs de calitate, care chiar știi că este bun. Nu promovez servicii sau produse în care nu am încredere, poate doar le prezint, ca existente pe piață. Really? Poate? Cristian…

 

Io: Dar articolele pe care le înscrii în concursuri? Doar prezinți produsul, nu îl şi recomanzi?
Cristian: Cele în care nu am încredere, doar le prezint. Cititorul are opțiunea de a discerne și a decide. Produsele în care am încredere, la unele poate mă înșel, le recomand, oferind informații concludente. Fiecare produs, are o poveste…. Simpla prezentare, fie ea și într-o lumină neutră… . Da, toate au o poveste, toate poveștile atrag consumatori. Produsele ce nouă ni se par nepotrivite altora pot părea bune. Și invers. So… unghiul din care privești nu prea contează, povestea pe care o spui tot reclamă se cheamă. Sau nu?

 

Io: Definiție pentru “produs de încredere”?
Cristian: Produs de încredere este acel produs care nu este realizat doar pentru a fi un simplu consumabil, ci pentru a ajuta consumatorul. Produsele alimentare sunt consumabile, dar să fie sănătoase și ceea ce scrie pe etichetă, să fie real. Nu voi accepta niciodată să fac publicitate unei companii care taie pădurile din România sau exploatează aurul de la Roșia Montană, în folosul lor! Nu pot să comentez că-i definiția ta.

 

Io: Ai scris despre Roșia Montană  Crezi că bloggerii ar trebui să se implice mai mult (civic vorbind)?
Cristian: Categoric, da. De asemenea trebuie luată atitudine împotriva tăierilor de copaci. Totul ține de oameni și de mentalitățile acestora. Nu trebuie să ne gândim doar la prezent, trebuie să avem grijă de viitor. True!

 

Io: Faptul că trăiești la munte influențează pasiunea cu care aperi copacii? Sau ești ecologist din fire?
Cristian: La fel aș apăra și nisipul de la mare, dacă ar veni camioanele să-l ia… Sunt pentru o viața și un mediu sănătos. Mă bucur că trăiesc la munte și într-un oraș frumos. Imaginea acestui oraș, este și imaginea de pe ultimul meu blog. Ăăă… nu cred c-ar îndrăzni cineva să care nisipul cu camionul. Da’ dacă ia fiecare turist o scoică-două… . Nu mai zic de ăia care fac diverse chestii în apa mării, de se înroșesc algele de rușine! Văzut imagine pe blogul tău, frumoasă priveliște! 🙂

 

Io: Ai sfătui pe cineva să-și facă blog? Cum și la ce poate ajuta scrisul pe cineva?
Cristian: Da, un blog este util oricui dacă este realizat din pasiune și din dorinţa de a experimenta ceva nou. Pasiune și dorință de a experimenta? Probabil ai vrut să zici sau. Ori astea merg mână-n mână? Parcă nu prea se pupă, în blogging. Dar nu-i treaba mea, dacă vor poa’ să facă și copii 🙂

 

Io: O întrebare pe care o așteptai și eu am omis-o? Pune tu întrebarea, dă-ne și răspunsul la ea.
Cristian: Câți bloggeri offline cunosti ? Prea puțini pentru cât aș fi vrut. Bloggeri offline? Mno, sunt unii offline de tot, ai dreptate :)))))

 

Io: Planuri de viitor? Cum va fi și ce va face Cristian peste 10 ani?
Cristian: 10 ani… prea mult! Nu știu ce voi face azi, dar peste zece ani? Aș vrea să am mai mulți prieteni și lumea să fie mai calmă, mai liniștită. Pentru mine… peste zece ani? Să fiu sănătos și cu zece ani, mai aproape de pensie! 🙂

 

 

         cluc cristian

Acesta a fost un interviu cu Cristian Cluc, alias Cluc Lucrian, pe numele lui real Cristian Lucian Hatschner. Blogger, scriitor, inginer.Voi decideți dacă-i veți trece pragul blogurilor, dacă-l veți citi sau nu. Mie nu-mi rămâne decât să vă mulțumesc și astăzi pentru vizită și citire, și să vă invit să reveniți ori de câte ori veți dori. Deasemeni, îi mulțumesc lui Cristian pentru amabilitatea și răbdarea cu care mi-a răspuns. Pe curând!