S-a dus. A fost la fel de lung ca alții, la fel de bogat dar mai plin de lecții. Este vorba de anul 2016, cel din care tocmai am ieșit. Am ieșit vie și cu lecțiile învățate. Nu toate, încă mai am de învățat, multe.
Ce-am învățat?
Am învățat că viața sunt eu. Că mi-o pot organiza sau o pot lăsa la voia întâmplării, în funcție de cum îmi tună. Că nu contează cât și cum dorm, dacă o fac pe perna mea.
Am învățat să urăsc. Să-mi urăsc slăbiciunile și pe cei ce mi le trezesc. Sună urât? Poate, dar ura m-a făcut să conștientizez că e bine să dai frâu liber sentimentelor. Ura este un sentiment. Am sentimente, deci îmi pasă. Îmi pasă, urăsc. Voi știți ce urmează după ce trece ura, furia? Nimic! E liniște! Pace!
Am învățat să mă joc. Cu oamenii. Pe alocuri, cu sentimentele lor. Da, m-am jucat! Le-am dat, pentru câteva secunde, minute, ore, senzația că pot fi centrul universului meu. I-am făcut să creadă, doar pentru ca, mai apoi, să-i pot dezamăgi. A fost un exercițiu bun pentru mine și o lecție pentru ei. Zic c-a fost un exercițiu bun pentru mine pentru că așa mi-am putut vedea mai bine o altă față a mea. Una care nu mi-a plăcut, care m-a speriat, și pe care am șters-o în grabă (definitiv, sper). De ce o lecție pentru ei? Pentru că oamenii care se cred altceva decât sunt mă enervează. Oamenii care încearcă să mă schimbe mă enervează. Oamenii de profesie nemulțumiți mă enervează. Cei care vor să schimbe ceva, ar trebui să înceapă cu ei înșiși, nu cu cei pe care și-i doresc în preajmă. Dacă placi pe cineva, din orice punct de vedere, păi place-l pentru cum e, cu bune și rele, nu pentru cum l-ai putea face tu să fie sau doar când e așa cum îți convine ție! Deci… da, am învățat să mă joc cu oamenii. Și mi-a plăcut și nu prea mi-a plăcut… . No, bine, mi-a plăcut, recunosc! Aș mai face-o? Naiba știe, mă tot surprind făcând chestii… surprinzătoare, în ultimul timp.
Am învățat să iubesc. Să iubesc ce am, ce fac, cum fac. Nu că înainte n-aș fi iubit. doar că am învățat că pot vedea (și) un punct alb în mijlocul unei mări de negru. Am învățat că viața e curvă dar că, până și curvele trebuiesc iubite, chiar dacă practică fututul, în diversele lui înțelesuri. Pentru că, vedeți voi, una singură avem. Și dacă tot n-avem tupeul să-i punem capăt, atunci… s-o iubim, zic! Așa curvă cum e!
Am învățat să scriu poezii. Tot o joacă e. Ș-am ajuns la concluzia că-i mai greu să descrii un sentiment decât să găsești o rimă pentru el. Dar… versurile fac bine. Cât timp le citești cu intonația potrivită.
Am învățat să ajut. Pentru că pot, pentru că-mi face bine, pentru că uneori nu costă nimic. O vorbă bună spusă la momentul potrivit poate fi balsam pentru un suflet în derivă. Știu asta pentru că, tot în 2016, mi-au fost adresate multe vorbe bune, în momente potrivite. Și-au fost lecții importante. Pentru asta, mulțumesc profesorilor mei: Adriana, Anca, Georgiana, Mihaela, Victoria. Pentru voi sunt doar nume, pentru mine… mult mai mult!
Am învățat că fericirea nu costă mult. Că, uneori, ne-o îngreunăm singuri, dând banilor mai multă însemnătate decât au. Banii… îi facem noi, îi cheltuim tot noi. Sună a manea, dar nu e. Un bilet de avion spre o destinație la care visăm costă uneori mai puțin decât un parfum sau o rochie care nu ne mai place a doua zi după cumpărare. O duzină de cărți costă mai puțin decât un telefon, un zâmbet nu costă nimic, vorbele bune nu costă nimic. Sunt multe lucruri și stări sufletești care pot fi obținute gratis sau cu bani puțini. Fericirea costă puțini bani, asta am învățat cel mai bine!
Ce nu am învățat?
Să tac la timpul portivit. Uneori vorbesc prea mult (sâc!) și… bine. E enervant să ai tot timpul dreptate :)))
Să vorbesc la timpul potrivit. Da, ăsta-i un obicei prost. Când e de zis, nu zic. Bine, nici mai târziu nu zic dar… mi-ar prinde bine un pic mai multă îndrăzneală
Să mă abțin de la înjurat. Nu pot! Dacă nu trântesc un dreaq, un mort ș-o ceapă (ca să mă exprim …elegant), nu-mi trec nervii. Bine, chestia e că unii ar trebui să zică mersi că-i înjur și că nu sar la bătaie, da’ nah, și violența asta verbală e neplăcută, știu! Poate anul ăsta înjur mai puțin 🙂 ( Pe dreaq, asta e amăgire cruntă!)
Să-mi las acele acasă. Sunt ca un arici. Cred c-am mai spus asta undeva, sau cineva a spus asta despre mine, nu mai știu… . Mă aricesc și când nu e cazul, și când e. Am senzația că dacă las garda jos… înțelegeți voi!
Ce vreau de la 2017?
Să urăsc, să iubesc, să mă joc, să ajut. Să zâmbesc, să scriu, să cunosc, să văd Parisul, să fiu EU! Să fiu așa cum mă știu numai eu.
Cred că-i mai important să înveți a înjura cu folos decât să injuri mai puțin.
Să-ți aducă 2017 tot ce-ți dorești!
🙂 Întotdeauna înjur cu folos. Spre disperarea multor urechi sensibile. Iar când nu înjur, am un limbaj… natural, asezonat cu părți anatomice, tot spre disperarea urechilor sensibile. De fapt, tocmai pentru asta înjur și vorbesc urât, pentru că urechile sensibile, sensibilitatea aia de fațadă, decența de doi bani, mă deranjează teribil.
La mulți ani, Grig, mulți și frumoși!
Inseamna ca in 2016 ai fost in „sesiune” ! O sesiune cu examene dificile si greu de trecut? Inseamna ca eu am fost norocos sa te intalnesc in virtual cu ” lectiile” gata invatate, ca imi este asa drag tot ce scrii.
Sfaturi nu-ti dau, ca cine da sfaturi, o face pentru ca nu le poate urma el insusi. Pur si simplu vreau sa te citesc, asa cum esti, asa cum poti fi, asa cum te simti mai implinita. Bafta! 🙂
O, da, am fost în sesiune. O sesiune în care examenele au curs prea repede, au fost prea dese, și din care am ieșit un pic șifonată sufletește. Am căutat vinovați și… nu m-am găsit decât pe mine. Dar, până să mă găsesc, am aruncat cu ce-am avut la îndemână în oricine mi-a ieșit în cale. Am omis multe din lecțiile pe care le-am primit. Pentru că ar fi ieșit un articol prea lung și pentru că am mai scris câte ceva despre ele.
Tu, da, m-ai cunoscut cănd luasem deja vacanță 🙂 Mulțumesc, Christian, că citești, că nu-mi dai sfaturi și că-mi ești prieten. La mulți ani!
Ii cer scuze lui Radu ca am post reply la postul lui, in loc sa postez la postul meu. 🙂 Bata-m-ar atentia, ca neatentia vad ca ma tot bate. 😀
Te iartă Radu 🙂 Eu, antipatică? Christian, nu-mi plac căile de mijloc. Sunt ori coșmar, ori vis 🙂
Nu-i bai, Christian! Mă pusese pe gânduri doar termenul „antipatică”. 🙂
Radu, singura antipatică pe-aci mi-s eu. Tu ești prea drăguț, calm și calculat ca să fii antipatic cuiva!
Uite ca eu am inceput cu stangul noul an. Simt multa revolta interioara. Am intrat pe pagina de facebook a prof. Emil Moise si am citit abuzurile Bisericii in institutiile de invatamant. Sustinute de parinti setati pe dogme religioase, care isi iau cu de la sine putere „dreptul” de a-si indoctrina cu de-a sila copiii, pentru ca acestia sa devina la maturitate taratori in coate si genunchi pe la biserici si manastiri, pupatori de moaste si, mai ales, contribuabili ferventi la imbogatirea fara limite a Bisericii. E deprimant gandul ca nu vom scapa niciodata de primitivism si ridicol… Pe aici, pe la tine prin blog, e o evadare, o insula de buna dispozitie.
Religia e un subiect tare sensibil. O perioadă însemnată am trăit într-o țară în care îndoctrinarea religioasă atinge cote alarmante și știu cu ce se mănâncă îndoctrinarea. E bine să crezi, e dreptul fiecăruia să creadă în ce vrea, dar… este foarte important ca fiecare să aleagă singur cât, când și în ce crede. Biserica noastră pierde teren, știe asta, de aici și… . Mno, revolta ta interioară e și a altora, dar știi cum e? Ca virgulă cu defrișările: câinii latră, camionul cu lemne trece 😉
E complicat să mângâi un arici oricât ar fi de drăguţ. 🙂 Te-ai gândit la asta?
La multi ani si tie, cu tot ce-ti propui in viata de zi cu zi! Ma tot intreb : tu i-ai fost vreodata cuiva antipatica? Mie-mi pare neverosimil. 🙂
:)))) Nu, Radu, nu m-am gândit! Dar nu-i imposibil, nu?
Complicat nu înseamnă imposibil. De fapt, dacă se simte în siguranţă, un arici poate fi mângâiat, deşi numai într-un singur sens. 🙂
Bun! M-am liniștit. Acu’ să vedem dacă îndrăznește vreunu’
🙂 În tinereţe, mai precis în armată pe perioada gărzilor lungi şi dese, mă jucam uneori cu arici. Dar să ştii că sunt comestibili, chiar gustoşi (am citit pe undeva). 🙂
La mulți ani cu sănătate și multe bucurii!
Frumoase gânduri. Mereu avem ceva de învățat din propria noastră „lecție de viață”. Și-ar fi minunat să trecem în noul an cu lecțiile învățate din greșelile făcute, dar… și aici mai greșim. Sănătoși să fim! 🙂
La mulți ani, Alex! Să fim sănătoși și să ne citim cu bine!
🙂
Câtă vreme ai învățat lecțiile astea și câtă vreme mai sunt lecții de învățat e semn bun. Sau…„semne bune anul are..” 😀
Ura nu e constructivă. Eu nu pot să urăsc… dar înjur de toți sfinții când îmi vine! Descarcă al naibii de bine o înjurătură bună la momentul potrivit.
La mulți ani!
🙂 Semne bune! Și da, ura nu e constructivă, e oricum altcumva. Totuși, mi-a prins bine repriza 🙂
Haidi bre, tu ai fost sofer intr-o alta viata 🙂 Cica daca nu injuri la volan, nu esti atent la trafic :)))) Si ceapa e un ingredient foarte bun, cu multe vitamine :)) Spor si-n 2017!
Mai degrabă birjar, Daniel 🙂 Ceapa este un ingredient bun, adevărat, dar la câte cepe înșir eu pe zi… Spor și ție! 🙂
Nici acum nu stiu daca am nimerit bine locul postarii, dar trece si tu cu vederea. :)))
Trec cu vederea 🙂 Am o temă de blog cam întortocheată, așa că nu te pot certa 🙂
Fata mea, tu ai fost anul acesta cu…țintă. Ai știut ce vrei, ne-ai captat atenția, ai scris mult, ai scris bine, ai ras, ai plans, ai facut de toate..dar intens, de am simțit care pe unde eram împărțiti prin lume. Ai reușit, cu o muscă pe nas și cuvinte asortate pe subiectul ales să ne faci să revenim, iar daca absentam sa ne punem noi „nemotivat” chiar dacă la tine nu e cu „obligatoriu”. Te-am văzut nervoasa, acidă, duioasa, te-am simtit cel mai tare dintre toti cei pe care i-am citit. Stiu, imi vei spune ca eu nu citesc multi bloggeri. Asa o fi. Si, apropo, stau nițel dincolo de virtual, inca vreo doua zile, dar tot vreau sa-ti zic ca esti fabuloasa in rochia ceea neagră de catifea. Cat despre numele meu ..in text, mi-a adus bucurie. Macar cu ceva sa fi participat și eu in anul asta al tau. Te imbratisez. Ramai la fel de imprevizibila. An Nou fericit ..și cu iubire ..multă!
ps. schimbă tema asta de blog, că tare mă enerveaza. Sau daca tie iți place…, de dragul tau, ma fac că nu vad…
Adriana, mă bucur că te-ai recunoscut. Pentru că mi-ai fost sprijin atunci cînd chiar am avut nevoie. Pentru asta, mulțumesc.
Nu știu cât de fabuloasă-s în rochia aia neagră, cert e că așa m-am simțit în ea, fabulos! Mulțumesc și pentru urări. Deși 2016 a fost un an destul de agitat,nu-l regret și nu regret nimic din ce-am făcut în el. Am luat decizii bune, deși nu păreau, am cunoscut oameni frumoși, mi-am apropiat oameni frumoși, am plâns, râs, am făcut de toate. Am trăit, deci 🙂
Ah, și poate-mi spui și mie de ce mi-ai dat like la ultimul articol pe care l-am scris inainte sa ma mut pe ro. Eu mi-am transferat blogul cu toate articolele, dar tot nu inteleg cum unii se proptesc in acest text. Pup. Macar in gravatar am pus link catre blogul nou.
Când cineva comentează sau dă like la ceva pe blog, primesc email. Și Yahoo îmi sugerează, în acel email, cam ce-aș putea citi de la respectivul. Așa am ajuns la acel text, care mi-a plăcut, apropos! Să nu lipsești prea mult! Ah, tema mea! Mi-a plăcut, nu-mi mai place, nu vreau s-o schimb ca nu cumva să fac vreo varză mai mare :)))