Cu toții ne dorim mai mult. Mai mult de la viață, mai mult de la semeni, mai mult de la… de oriunde! Nu-i rău să ne dorim, din contra, asta înseamnă că vrem să evoluăm, nu? Iar dacă dorim mai mult înseamnă că suntem nemulțumiți de starea noastră actuală, de ce avem, de ce simțim, de cum ne văd alții.

Totuși, nemulțumirea are multe fețe. Mă rog, cel puțin două.  Aia motivantă, care îți pune creierașul în funcțiune și mușchii la muncă, și nemulțumirea ca profesie.

Cum ca pofesie? Păi uite-așa! Nu-ți convine nimic niciodată, întotdeauna vrei mai mult, mai tare și mai des (nu vă gândiți la prostii!) dar nu faci absolut nimic pentru a-ți îmbunătăți situația. Doar te jelești. Bocești ca o babă (deși-i tare proastă comparația) că n-ai, că nu poți, că nu te ajută nimeni… dar ferească Dumnezeu să faci vreun pas spre vreo ieșire! Nu e zi să nu te lovești de unul de-ăsta: n-are bani suficienți dar stă zi lumină în bodegă; n-are serviciu, dar nici nu-și caută, are X5 dar se vaită că n-are bani de o mașină mai acătării;  are casă dar nu-i convine cartierul; are soție/soț, se ceartă ca chiorii dar nu divorțează; are copii, dar nu-s buni de nimic.

Dacă cumva reușește să nu se plângă din motivele astea… se plânge că e nefericit. Cum nefericit? Uite-așa! Are de toate (sau mai nimic) dar nu asta e problema, problema e că n-are și el un suflet care să-i aprecieze bocetele. Să-l înțeleagă, cum-ar-veni. Să-i pună mâna pe umăr sau pe undeva și să-i asculte talmeș-balmeșul din cap. Dacă-l întrebi pe unul de-ăsta ce are el de oferit, dacă este, la rândul lui, în stare să asculte oful altcuiva… își aduce aminte instantaneu că are ceva de făcut. Sau îți va spune că are el destule pe cap, nu-i mai trebuie și ofurile altcuiva.

Cam ăsta-i portretul omului de meserie nemulțumit. E omul care ar veștezi cel mai roz feng-shui, cel mai alb zen și cea mai însorită zi. Nemulțumitul este un mâncător de stare de bine. Dacă te vede mulțumit, zâmbind, se va simți dator să-ți f.. (mă scuzati) ziua, să te facă să-ți bagi mulțumirea în partea dorsală, pentru că, ascultându-l, nemulțumirea lui va acoperi orice urmă de stare de bine care te-a încercat vreodată.

Nemulțumitul se scaldă în minusurile lui și își hrănește nemulțumirea privind în grădina vecinului. Nemulțumitul nu va aprecia niciodată puținul pe care-l are,  deși uneori este îndestulător,  pentru că vrea mai mult, deși acel mai mult nu-l va face mai mulțumit. Nemulțumitul va găsi întotdeauna motive pentru a-și justifica nemulțumirea, dând vina pe alții pentru starea lui. Nemulțumitul nu va fi niciodată mulțumit pentru că rolul de Gică Contra, de victimă a sistemului, societății, de victimă a  banului (sau a lipsei lui), i se potrivește mănușă.

Când întâlnești unul de-ăsta, de profesie nemulțumit, fugi! Fugi și nu te uita înapoi! Pentru că, deobicei, nemulțumirea asta devine  patologică și înrăiește. Cariază. Macină. Omoară toate simțurile.

Învață să te mulțumești cu puținul pe care-l ai. Sau, dacă nu te poți mulțumi, măcar nu te răhăți în puținul pe care-l ai doar pentru că nu poți avea mai mult sau nu faci nimic special pentru a avea mai mult!

Tu ești mulțumit de/cu ce ai?

 

 

Tags: , , , ,