Nr.28 Interviu cu Constantin Târnoveanu

Numărul 28 este… un interviu. Un interviu cu Constantin Târnoveanu. Om, blogger, simpatic, grav, plictisit. Cum vine asta? Păi… așa zice el. Nu știu care-i ordinea, io l-am întrebat de blogging, bloguri, feisbuc, de-astea… . Nu, nu vă faceți griji, tot întrebări de-alea am pus (că la altele nu mă duce capul). Răspunsurile? Trebuie să citiți ca să vă lămuriți. Io mai mult despre el nu vă spun, deși ar fi multe de spus despre el și blogul lui  (de bine) Il știți, nu-l știți, luați de citiți. S-ar putea să vă placă. Iată interviul :

Io: Cine este Constantin Târnoveanu?
Costică: Constantin Tarnoveanu este cel mai simpatic si mai nebunatic prieten pe care-l poate avea cineva. Este primul care spune „hai s-o facem!” atunci cand cineva vine cu o idee nebuna. Weee, pe bune? Ce simpatică și nebunatică idee de a-ți lua interviu! Hai bre, și ție ți-au murit lăudătorii la prima întrebare…  

Io: Eşti blogger?

Costică: Nuuuuuu! Niciodata n-am fost. Sunt doar un om care se plictiseste grav. Aoleu, am greșit omu’! L-am nimerit pe Costică Plictisitu’? Nu, că pe ăla nu-l am în listă. Auzi, da’ acu’ nu ești plictisit, nu? Adică n-o să mă faci să adorm pe scaun sau să casc până-mi trosnesc fălcile!? 

Io: Dacă nu eşti blogger, de ce ai blog?
Costică: Ti-am zis. Ma plictisesc grav. Si blogul l-am facut in urma unui pariu(blogul asta). Am castigat pariul, am prins drag si am decis sa-l pastrez. Boon, deci fiind grav plictisit te-ai apucat de pariuri. Si-ai prins drag. De pariuri? Nașpa. Asta-i boală grea. Du-te de te tretează, maică, că-ți arzi tinerețea și banii! Aaaa, de blog??? 

Io: Ce blog ai?
Costică: Unaaltacucostica. Este un blog pe care incerc sa povestesc oamenilor viata vanzatorului prin ochii mei. Ăh? Viața prin ochii tăi? Mă Costică, cum să povestești viața prin ochi? N-ai gură? Pix? Blog? Ai blog, și ai și motto la el: ”Când ți se rupe creionul, scrie mai departe cu stiloul”. Nimic de ochi! Mama mă-sii de treabă! Prin ochi, auzi la el!

Io: Despre ce scrii? Cum scrii?
Costică: Scriu despre multe chestii. Rar, e-adevarat. In principal scriu despre intamplari amuzante sau care ma supara cu si despre clientii mei. Mai incerc si unele sfaturi de „conduita la cumparaturi”. Un fel de educatie pentru poporul roman care, din pacate, este cam salbatic in relatia cumparator-vanzator. Foarte rar subiectele mele se indeprteaza de zona mea de activitate. A, si scriu pentru SuperBlog. Cum scriu? Repede! Nu ai vazut om care sa scrie mai repede decat mine. Jur! Am ideea in cap, pai scriu, tata! Si nu prea revin asupra textului. Aproape niciodata. Mda, o apărut Costică Sfătosu’. Nu, Educatoru’. Formatoru’ de clienți cu bun simț. Scriitoru’ Repede. Cu ideei în cap. Scrie tată! Cum mi-o fi venit ideea să fac interviu cu Constantin Târnoveanu? Care știi, treci la tablă și răspunde!

Io: Conduita la cumpărături? Ce-i aia?
Costică: Hehe! Comportamentul pe care trebuie sa-l adoptam toti atunci cand suntem in fata vanzatorului. Cum vorbim, cum cerem, cum multumim, cum sa rugam frumos. De-astea. Cam ce ar fi trebuit sa invatam in cei 7 ani de acasa, aplicat la cumparaturi. Măh needucații dreaq care sunteți, dacă nu sunteți educați ocoliți Carefurăle și nu-i mai dați bătăi de… asta… de blog lu’ Costică! Și stați dreaq drepți in fața vânzătorilor, să nu vă treziți cu vreo învățătură după ceafă!

Io: Scrii repede. Dar cum? Bine, rău, satisfăcător?
Costică: Sunt multumit de „creatia mea”. Din pacate, doar multumit. Unii ar spune ca scriu foarte bine. Eu spun doar „bine”. Din păcate, îmi pare zici cam încet binele ăla. Sau era prea tare? Mno, iar am probleme cu sonorul… .

Io: Cum stai cititorii? Ai?
Costică: N-are moşu’! 2-3 pe ici pe colo. Aaa, deci nu era de la mine! Vorbeai tu încet ca să nu-i trezesti pe-aia trei. Cum adică pe ici-colo? Citesc pe sărite? Auzi, n-ai cuvintele la tine? Te știam mai vorbăreț. Hai, poate-ți revii!

Io: De ce? Îi fugărești?
Costică: Din contra. Nu-i chem la mine. Nu ma ocup deloc de aspectul asta al blogului. Inca nu m-a fascinat atat de tare incat sa trec la… level pro. Pro… cititori? Pro… chiftele? De ce nu-i chemi? Ti-e frică să nu dea năvală? Te temi că n-or să mai plece? Măh da zi dreaq mai clar, nu vezi câte întrebări se nasc în capu’ meu la fiecare răspuns teleferic? Telemetric. Draci să-l ia, … telegrafic!

Io: Zici la un moment dat ”blogul ăsta”. Ai mai avut și altul?
Costică: Da, am avut un alt blog. L-am sters. De praf? Mno, nu mai contează, e dus. Despre morți -numai de bine!

Io: Multe din articolele tale sunt povestioare despre ce ți se întâmplă la serviciu. Dacă ai lucra undeva unde… nu se întâmplă nimic, despre ce ai scrie?
Costică: Hmmm…. buna asta! Foarte buna! Dar ca sa-ti dau un raspuns evaziv (ca in banc) in Romania niciodata nu o sa gasesti un loc de munca in care nu se intampla nimic. Subiecte sunt la tot pasul. Hai lasă că nici pân-acu n-ai fost clar, așa că nu-i bai. 

Io: Dacă ai lucra la morgă?
Costică: Oau! Ce provocare! Sa stii ca si la morga se intampla chestii. Am cunoscut pe cineva care povestea ca i-a disparut….mortul din morga 🙂 Glumesc. Nu stiu, probabil m-as reprofila pe niste subiecte care-mi sunt dragi. Chestii tehnice, probabil subiecte IT, telefonie mobila… Păi cum!, mai ales că acu’ se-ngroapă morții cu telefoane lângă ei… .

Io: Cum stai cu concursurile de blogging?
Costică: Mi-am incercat norocul de 2 ori pana acum la Super Blog. De fiecare data m-am clasat pe locuri onorabile. 6 si respectiv 11. Am mai incercat si alte concursuri de blogging dar, nu stiu de ce, nu mi-a mers la fel de bine. Ma gandesc ca lipsa atmosferei de la SB m-a afectat negativ 🙂 Auzi, cam pâna la al câtălea loc merge ”onorabilul”? 7 respectiv 12? Just kidding!

Io: Toamna asta te joci (la Superblog)?
Costică: Categoric! Desi am avut ceva ezitari, acum sunt 100% hotarat sa particip, sa ma distrez si sa ma clasez cat mai sus. Mai sus de 1 nu se poate. Ziceam să știi, să nu fii dezamăgit… .

Io: Bloggerul Costică nu prea seamănă cu feisbucistul Costică. De ce?
Costică: Bloggerul Costică scrie chestii serioase. Lucruri de care îi pasă, lucruri care îl macină zi de zi. Bloggerul Costica încearcă să ofere informații importante cititorilor (ăia 2-3). Facebook-istul Costica e un om nebunatic. Scrie toate nebuniile care-i trec prin cap, se distrează, face caterincă, se ceartă, înjură, scuipă venin atunci când este călcat pe coadă și născocește cele mai idioate farse pentru prietenii lui. Dar nici bloggerul Costică, nici facebook-istul Costică nu se compară cu Costică- Costică. Aha, deci te-ai împrăștiat în trei și fiecare cu bucata mă-sii. M-am enervat eu că dai răspunsuri scurte, da’… acum parcă mi-a trecut. Deci… 3 Costici la 2-3 cititori! Avem un blogger care nu e blogger, un feisbucist care scuipă, dar Costică-Costică le pune capac.

Io: Costică-Costică e … cum?
Costică: Costică-Costică e versiunea 6.0 pentru Bloggerul Costică și Facebook-istul Costică combined :)) Lui Costică-Costică nici măcar nu îi place să-l strigi „Costică”. Dacă cei care citesc nu mai știu cine e Costică, când să-l strige și când nu, să apeleze la Serviciul Clienți. De la spitalul 9. Eu îs acolo, îi rog frumos să mă interneze. Da’ cică nu-i grav. 

Io: Feiscbucistul e cam… hater?!?
Costică: Să nu-l bagi în seamă. Se preface că e hater. De fapt e un tip de treabă. Crede-mă, îl cunosc! De fapt, Facebook-istul Costică este omul care-ți spune în față ce are de spus și apoi te întreabă daca nu vrei sa mergi la o bere cu el. Ok.. poanta e că feisbucistul scrie pe pereți cuvinte de-alea… cu salam. Cu salam era? A, da, salam făcut în casă, manual, de-ăla tradițional cum ar veni. Să nu mai faci! :))) 

Io: Bere? Deci mie ai să-mi dai un bax pentru block-ul ăla?
Costică: Cu mare drag! Costică-Costică nu e supărat pe tine. Facebook-istul Costică…. i-a trecut nervu’ nervos la câteva ore după momentul ăla nefericit. Uf, ce bine, și Costici nesupărați și bere din belsug. Love you! Ce? Dragostea mare atrage energii negative? Eh, n-auziți măh că-i trece repede?! Ș-apoi, nu strică mai multe baxuri… .

Io: Advertoriale scrii, am văzut eu! Limite de bani, subiecte tabu?
Costică: Singurele advertoriale pe care le-am scris au fost pentru sponsorii concursurilor de blog la care am participat. Deci, despre subiectul ăsta, nu pot să discut, momentan. N-am făcut pasul. Momentan, toți angajații noștri sunt ocupați să găsească un subiect care să vă facă mai scriitor de advertoriale. Astaaa… mai vorbăreț. De-aia pun io întrebări idioate.

Io: Despre ce NU ai scrie in veci?
Costică: Niciodată nu aș accepta să scriu articole care să incite la ură, violență, rasism, consum de droguri sau alte tâmpenii de-astea. A, și nu prea-mi place să discut despre politică. Deci, probabil nici despre politică nu aș scrie. Sau despre can-can-uri. Le urăsc! Chiar nu mă interesază ce a făcut Boureanu (nici nu știu cine-i ăla), nu vreau să știu ce gagici au mai trecut prin patul lui Poponeț (Am auzit cânvda numele și mi-a rămas în minte) și nu mă interesează telenovelele pe care le promovează Capatos, Măruță & CO. Aham. Hai că așa mai vii de-acasă. Lasă că despre astea scriu io, tu ocupăte de educarea cumpărătorului 🙂

Io: ” …am constatat cu uimire că prietenii mei nu știau nimic, sau aproape nimic despre România. În afară de puținele valori sportive pe care le avem, un președinte de țară pre-decembrist, un vampir inventat de un scriitor irlandez și știrile despre români care fură prin capitalele europene, prietenii mei erau tabula rasa.” Tu ai scris asta, dar crezi asta? Crezi că așa văd străinii România?
Costică: Da, ce am scris acolo sunt lucruri pe care le-am experimentat cu prietenii mei străini. Știu că nu toți străinii sunt „praf” dar majoritatea nu cunosc despre România mai mult decât le prezintă jurnaliștii. Ok. Just asking.

Io: Sunt bloggerii formatori de opinie? Pot fi? Tu ești?
Costică: Da, există bloggeri formatori de opinie. Condițiile de bază sunt ca atunci când scriu, să scrie articole documentate(în cunoștință de cauză), imparțiale și cât mai pe înțelesul cititorilor. Da, și eu aș putea fi un formator de opinie dacă m-aș chinui să-mi fac blogul cunoscut. Consider că subiectele pe care le tratez (cele legate de conduita la cumpărături, chestiuni legate de legislatia cu privire la drepturile ȘI OBLIGAȚIILE cumpărătorului, sunt articole în cunoștință de cauză. Și dacă ar ajunge la cât mai mulți cititori, poate aș reuși să schimb ceva în percepția lor. Știi ce n-am priceput eu până acum? Cine-ți sunt cititorii? Cumpărătorii sau vânzătorii? A, și încă ceva: dacă tu ești cumpărător și dai peste un vânzător nefutut și ocupat cu căscatu-gurii la melci, cu draci pe el, dispreț în priviri și chef de muncă pe măsura salariului, tot așa, cu drepturile și obligațiile la vedere te porți cu el? Sigur nu-i dai cu sictiru-n condica de reclamații și nu-i iei morții personali la tăvăleală?

Io: Iarăși conduita aia… . Ce lucrezi tu?
Costică: Sunt asistent vânzări în departamentul de electronice/electrocasnice dintr-un lanț mare de magazine din România. Și responsabil service. În același magazin. Practic eu ajut clienții să facă alegerea potrivită atunci când vor să-și cumpere un frigider, un tv, un laptop, un mixer sau un epilator nou. Și tot eu sunt cel care le rezolvă problemele atunci când se întorc la magazin cu produsele defecte. Aha, practic am înțeles de ceva vreme, am vrut doar să fiu sigură. Simt cum vine al doilea block, cu naveta de bere aferentă :)))

Io: Revenim la oi. La blog. Cum stai cu comentariile, comentatorii și statisticile? Cât de importante sunt aceste aspecte pentru tine?
Costică: Mă bucur atunci când văd că m-a citit cineva. Normal. Comentariile…cele puține pe care le am le tratez „regește”. Nici unul nu scapă fără să-i răspund. Dacă omul ăla s-a chinuit să-mi citească aberațiile și să-mi scrie 2 cuvinte, merită măcar un răspuns, nu? La statistici recunosc că sunt praf. Dar, le verific periodic și îmi crește inima atunci când văd că ceva se mișcă. Tu știi, adevărul că n-am văzut comentariu fără răspuns pe la tine.

Io: Dacă nu faci nimic pentru a-ți promova articolele, de ce te bucuri când ești citit? Eu am crezut că scrii… pentru tine. Cum e, de fapt?
Costică: Când faci un lucru pentru tine și vezi că lucrul ăla îi influențează cumva și pe cei de lângă tine, nu poți decât să te bucuri, nu? Cum e de fapt? Eu nu scriu nici pentru mine exclusiv, nici pentru alții. Eu scriu pentru cei care vor să mă citească. Indiferent că sunt 2 oameni, 200 sau 2 milioane. Articolele mele sunt un fel de… „las asta aici” pentru cei care vor avea cândva nevoie de ceea ce scriu eu. Măh Costică, nu mai lăsa ”aici” că se fură-n draci la noi. Te trezești naibii fără scrieri și cumpărătorii fără conduită!

Io: Blogul tău e un loc de dat cu capul. Sau este? 😉
Costică: „Ești alb sau ești alb?” :)) Da, e un fel de loc de dat cu capul. Dar e un loc de dat cu capul la care se pot uita și curioșii. Pam-pam! Are ziduri tari? Aaaa, e cu spectatori!

Io: Asta-s pentru tine cititorii? Un fel de privitori pe gaura cheii?
Costică: A, nu! Nu pe gaura cheii! Front row seats! Bine c-ai dres-o! Și-n rândurile din spate? Cumpărătorii? :))))

Io: Tu pe cine citești? Ce citești?
Costică: Nu am preferați. Primesc notificări pe e-mail atunci când apar articole noi de la colegi. Dacă titlul îmi stârnește interesul, citesc! Dacă nu, nu. Chiar și articolele celor cu care nu mă înțeleg sau cu care nu am schimbat nici măcar un „bună ziua”. Dacă mă interesează subiectul, citesc. E bine că-ți dai seama din titlu. Ce fac cei care n-au pic de ”simț al titlului”? Rămân necitiți și cu front row seats… goale, nu?

Io: Ce crezi despre plagiat? În blogging.
Costică: Mi-am mai spus părerea despre asta. Indiferent unde se întâmplă, plagiatul este egal cu furtul. Dacă nu ești în stare să gândești de unul singur și să scrii, atunci nu mai scrie deloc. Apucă-te de croșetat.

Io: Nu-i mai usor copiatul decât coșetatul?
Costică: O fi. Dar e mai rușinos. Indiferent dacă cel de la care ai copiat e unul mic, așa cum sunt eu sau unul mare, e munca lui. N-ai niciun drept. Good point!

Io: Unde te vezi peste… ani? In topul bloggerilor sau… tot aici?
Costică: Dacă într-o zi o să mă lovească dorința de a crește, probabil voi fi în top. Dar atâta timp cât nu fac nimic să-mi cresc „audiența”, ori voi fi tot aici ori nu voi mai fi deloc. Mno… io zic să nu ne văduvești de prezența ta!

Io: Scrii din plictiseală, așa zici. Chiar asa rău te plictisești? Majoritatea bloggerilor scriu din pasiune sau… pentru bani. Te-ar tenta să faci bani din blogging? Să trăiești din asta?
Costică: Să trăiesc din blogging? NU! Categoric! Să fac și eu de-o „ciupeală”, de ce nu? Dacă s-ar ivi oportunitatea să scot niscaiva biștari din scris, nu aș refuza oferta. Dar nu mi-aș lăsa situația financiară în baza blogging-ului. Aaaa, ți-e frică! L-am găsit pe Costică-temătoru’! Cel cu picioarele pe pământ? 

Io: Dacă n-ai avea blog, ți-ai face unul azi?
Costică: Nu știu să răspund la întrebarea asta. Când mi-am făcut blogul ăsta nu aveam niciun gând să-mi mai fac blog vreodată. Dar datorită pariului pe care l-am făcut, uite că a apărut și unaaltacucostică. Probabil dacă nu m-ar fi provocat, azi n-aș fi fost aici. Tu mai zi de pariul ăla. Stiu ce aștepți, dar… nu! Nu pun întrebarea, să vedem cât reziști! :p

Io: Ai recomanda cuiva să-și facă blog? Un sfat pentru cei doritori?
Costică: Dacă ai ceva de spus, timp s-o spui și dacă stii s-o spui corect românește , fă-ți blog! Dacă nu, postările pe facebook sunt suficiente. Bun și la obiect sfatul!

Io: Vei câstiga ediția asta de superblog? Zi da!
Costică: Nu vreau să câștig ediția asta de SuperBlog. Dar vreau să termin în primii 5. (mai puțin locul 1) Di ci bre nu 1? Mama mă-sii, nimeni nu mai vrea să fie primul… .

Io: De ce ai acceptat interviul?
Costică: O să fiu sincer. (Ca și până acum) Nu am vrut să accept interviul. Nici măcar nu am vrut să mă întrebi. Consideram că nu prezint un interes prea mare pentru un interviu. Dar am acceptat pentru că a fost o provocare nouă pentru mine. Și eu accept provocările. Am acceptat și din curiozitatea de a vedea cum iese un interviu cu….Costică. Hai că-i de bine. Acum stii. Cum e? 

Io: O intrebare pe care o doreai pusă și… n-a venit?! Pune întrebarea și răspunde la ea.
Costică: Am citit atâtea inteviuri de-ale tale, știam că dacă mi-ar veni rândul, o să mă întrebi și pe mine asta, dar nu mi-am pregătit nimic. Așa că o să încerc să gândesc foarte repede: Cu cine ai pus pariul care te-a făcut să-ti faci blogul și la ce se referea? R: Pariul l-am făcut cu Dana, iubita mea. După 2 ediții în SB la care am susținut-o de pe margine, m-a provocat să particip și eu ca să vedem cine termină mai sus. Am acceptat, am participat…și acum particip deja a 3-a oara 😛 Puteam să pun pariu că n-o să reziști! Dano, Costică are o bilă albă de la mine! Și tu două, că… n-ai rămas nemenționată . Să vă iubiți!

Acesta a fost un interviu cu Constantin Târnoveanu. Nu știu dacă am reușit să vi-l prezint așa cum e dar… aveți la dispoziție link-urile. Intrați, citiți, analizați și decideți singuri dacă îi veți mai trece sau nu pragul. Până ”una-alta”, nu-mi rămîne decât să-i mulțumesc că și-a rupt din timp pentru a-mi răspunde la întrebări. Mulțumesc, Constantin!