Nr.1 Pe lângă blog, cu Bruno

Dragi cititori, astăzi inaugurez o nouă categorie de interviuri, categorie ce va avea ca protagoniști personaje întâlnite pe bloguri. Categoria se va numi ”pe lângă gard”, iar interviurile ”pe lângă blog”. Nu, nu voi renunța la interviurile cu bloggeri ci voi merge cu ambele serii in paralel așa, de fun. Incep seria Pe lângă Blog cu Bruno. Intervievatul este un … câine. Il cheamă Bruno și scrie pe blogurile Vienelei. Si dacă scrie, o să-i zic blogger. Haideți să-l cunoaștem, să vedem ce ne va … lătra despre el însuși și diverse alte chestii.

Io: Bună ziua, domnule Bruno! Ce faceți?
Bruno: Ham-ham, domnita! In clipa aceasta rod un cauciuc rosu. In general, fac numai prostii. Latră frumos. Nu știu ce înseamnă dar cred că e de bine. Cred că-i poet. Cauciuc roșu. Sigur e o figură de stil câinească! 

Io:Vaaai domnule, sunteți câine??? Îi umblu la orgoliu, să se simtă bine 😉
Bruno: Cine, eu? Nicidecum! In zilele cu sot sunt pisică, iar in cele fara sot sunt om. Hopa! Ie-te la el, are triplo-dublă personalitate! Câine-pisică-om. Oi fi greșit eu adresa?

Io: Nu, ințeleg… . Eu îl căutam pe Bruno, personajul de blog… . Mă rog… cam cum e viața dumneavoastră în zilele normale?
Bruno: Nu e greu de inteles. Pe blog sunt doar un personaj, dar in viata reala sunt ba om, ba altceva. In zilele normale traiesc destul de agitat. Scriu, mananc, ma plimb, ma cert, dorm. a, deci activități cu specific câinesc. Majoritatea asta fac. Bă dă-mă dreaq! Nu mai sunt la modă câinii care păzesc curțile, care latră la lună și fugăresc pisicile?

Io: Scrieți? Sau lătrați? A, sunteți om… .Cum adică om?
Bruno: Daca as putea, as latra in scris. Am incercat de cateva ori, insa nu mi-a iesit. Om, in cel mai uman sens al umanitatii: dorm cu capul pe o perna, ma ingrijorez pentru cei dragi, iubesc cu patima si stiu ce este dorul. Aaa, da, sensul umanității e dormitul cu capul pe pernă! Dor de…? Oase?

Io: Iubiți… cu de care patimă? Câinească?
Bruno: Desigur. Adica patimas, violent, cu colti si gheare. Aha, tre’ să am grijă, are colți si gheare! Pare violent. Mai bine-l iau cu… cuțu-cuțu.

Io: Cum ați ajuns să aveți pagină de facebook și să deveniți personaj de blog?
Bruno: Intai am devenit personaj de blog, apoi m-am ales si cu pagina de facebook. Nu stiu sa tin secrete. Cand mi se intampla ceva, trebuie sa spun tuturor. Si cum poti propaga vestile mai rapid decat scriind pe blog? Bun, nici ăștia nu mai știu să țină secrete, le înșiră pe bloguri și propagă tot. Doamn fere!

Io: Aveți admiratoare? Cum v-a schimbat celebritatea?
Bruno: Nu doar admiratoare, ci si admiratori. Desigur, pe mine ma incanta mai tare doamnele si domnisoarele, insa nu imi neglijez nici fanii. Par eu schimbat? Sunt acelasi dintotdeauna, destept, frumos, modest. Iete ce gândire cu accente umane are! Nu, nu pari schimbat, pari altul! Aceeași colți, alt câine. Fani? Da’ cine pana mea ești, MJ?

Io: Cum vă impăcați cu stăpânii?
Bruno: Domnita draga, eu nu am stapani, ci numai prieteni si fani. Cu fanii discut pe blog si pe fb, iar pe prieteni ii impac lingandu-i pe obraz imediat dupa ce fur cate o bucata de carne de pe masa ori dupa ce ma arunc cu labele pline de noroi in pat. Năravul din fire… . Câine ești, căine rămâi. Labe cu noroi? Ce câine…  boem.

Io: Domnule… stați un pic… sunteți blogger, câine sau hoț? Nu mai pricep nimic!
Bruno: Sunt orice vreau sa fiu! Am vointa de fier, talent la scris, colti fiorosi si o agilitate de invidiat. Colți? Ăsta vrea să mă intimideze! N-am la mine ceva cărniță, îi testam agilitatea pe loc… .

Io: Bine. Despre ce scrieți? Cu labele din față sau cele din spate?
Bruno: Cititi-ma si veti afla despre ce scriu. Cum scriu… e mai putin important. De obicei ma folosesc de boticul simpatic cu care m-a inzestrat natura. Da cum?Dai cu boticu-n tastatură?  Auzi la el, citiți-mă! Mai are un pic și ne invită la vreo lansare de carte.

Io: Primiți laude, în mod sigur! Dar cum reacționați la comentariile mai puțin plăcute? De câte ori vi s-a spus ”marș de-aci”?
Bruno: Nimeni nu m-a jignit pana acum in asemenea hal. Nici nu cred ca ar indrazni. Am 24 de kilograme, dinti puternici, un latrat de-a dreptul fioros si o prietena care e in stare sa lupte cu intreaga lume pentru mine. Are un buton magic, „block”, si nu se jeneaza sa il foloseasca. Jignit? Nenicule, ești câine- ham-ham, cuțu-cuțu, marș! 24 de kile??? Ce cățel frumos!

Io: Cum l-ați descrie pe bloggerul Bruno?
Bruno: E intelept, glumet, consecvent si dornic sa aiba cat mai multi fani. Normal, că doar n-o fi câine de-ăla care-i dornic de dat din coadă și de adus bețe la stăpâni!

Io: E și modest?
Bruno: Fara urma de indoiala. Nu s-a observat inca?

Io: Deloc! Mă scuzați, dar îmi păreți oleacă ingâmfat… . Să nu mă mușcați… . Succesul v-a schimat?
Bruno: Vai, domnita draga, incercati sa ma jigniti? Ingamfat nu este sinonim cu fudul? Va jur ca inca mai am fudul(ii), desi prietenii mei spun ca nu pentru mult timp. Succesul nu m-a schimbat, insa operatia prin care voi scapa de fudulie s-ar putea sa ma schimbe pe alocuri.  Da, o să latri cu glas pițigăiat și or să-ti placă… motanii. Ș-o să scrii despre stele care cad din pomi. Ce ingâmfat!

Io: ”Viață de câine ” Vă este cunoscută sintagma?
Bruno: Desigur! Eu si cel mai mic prieten din casa mea am inventat-o. Va rog sa cititi articolul explicativ, ca sa nu ma repet. A, nu-ți plac repetitiile. Ham-ham-urile nu-s repetiții, nu? A devenit și inventator. Te pomenești c-a inventat roata și noi îl bănuiam pe altul!

Io: De când sunteți vedetă a încercat cineva să vă reducă la tăcere? Să vă pună botniță?
Bruno: Din pacate, va trebui sa tradez si acest secret. Chiar cea mai buna prietena a mea, Vienela, a indraznit sa imi puna botnita. Impinsa de invidie, sunt convins. Clar! Ea și cu mine, te invidiem maxim. Cre’că-ți stă bine, totuși, în costum clasic, de-ăla cu cravată din zale și opritoare la bale. A, nu vorbeam despre tine, nu  mai rânji!

Io: Concurența este acerbă, și în blogosferă, și pe Fb. Cum faceți față pisicilor cu mutre drăguțe?
Bruno: Pe nisa mea nu am concurenta. In (jungla) blogosfera supravietuiesc doar cei puternici, cei care au o voce destul de clară si care nu se sfiesc sa scrie, negru pe alb, ca zece pisici dragute nu fac cat un caine ciocolatiu maidanezo-tomberonez. Aaa, păi zi așea nenicule… . Ești băștinaș deci… .De-ăla ciocolatiu? Umbli cu cioara vopsită, ah?

Io: Personal vă admir. Aveti niște principii de viață foarte solide. Legile dumneavoastră ( cele 10) sunt… demne de un câine care se respectă. Cum v-a venit ideea să publicati acest decalog ?Ce? Am exagerat și io oleacă. Voi n-ați văzut ce colți are?
Bruno: Va multumesc, domnita draga! Adevarul este ca succesul ma face uneori sa ma simt de parca as fi Zeul Cainilor. Ca orice alta divinitate care se respecta, m-am vazut nevoit sa imi indrum poporul pe calea cea buna. Ei na?! Acu ești un fel de Budha? Ai grijă Vienela, ăsta mâine-poimâine se autoproclamă Zeul Câinilor Stăpâni de Oameni și te pune să i te-nchini! Treaba ta, dar io aș zice să-l castrezi repede!

Io: Sunteți zeu domnule? Sau vă doriți să deveniți? V-ar încânta să deveniti, deasemeni, formator de opinie… câinească?
Bruno: Mi-am dorit candva. Pentru ca atunci cand iti doresti cu ardoare ceva, intreaga fire lupta pentru a-ti implini dorintele, iata ca intr-o buna dimineata m-am trezit pe un tron moale si calduros. Eram inconjurat de supusi, in jur mirosea bestial a carne de vita la conserva, iar jucariile erau din nou, printr-un miracol, intregi. Nu sunt acestea semne ca am devenit zeu? Formator de opinie… caineasca? Mi se pare un titlu mult prea simplu pentru un patruped ca mine. Moamăăă, ce-mi vine să te calc pe coadă! Patruped ca mine, auzi la el!  Păi doar nu ca mine. Deși, din moment ce-ți iau interviu, se subînțelege că suntem… la fel. Amândoi bloggeri, adică!

Io: Poate șef de haită?
Bruno: Da, asta da! E visul suprem al oricarui caine ce se respecta si vrea sa fie respectat. Lupt din greu pentru a deveni sef de haita. Am inceput prin a ma impune in casa, apoi cale de vreo doua blocuri, am prins cu dintii de aceasta onoare la parculetul de caini si acum imi intind labele catre celelalte zone ale orasului. Virtual, in blogosfera, cred ca sunt deja sef de haita. Te extinzi, văd! Virtual. Că-n real tot cu botul pe labe dormi :))

Io: Domnule șef, cam pe ce subiecte nu veți lătra niciodată?
Bruno: Niciodata sa nu spui niciodata, am invatat eu in copilarie. Nu imi place sa scriu despre castrarea cainilor, dar cred ca voi fi nevoit sa o fac si pe asta candva. Aha, deci cam știi ce-o să pățesti! Privește partea bună, oasele oricum sunt roz!

Io: La ce anume vă gândiți când auziti cuvântul statistici?
Bruno: Ham-ham, acest cuvant ma duce cu gandul la oamenii care isi pierd vremea incercand sa afle (fara succes) cati pui poate face o maidaneza in decurs de un an. Ai dreptate, nu prea contează statisticile ci de câte ori săriți voi gardul!

Io: Cam câte ore dedicați pe zi bloggingului și sedințelor foto?
Bruno: Sa latru pe blog e simplu. In cateva minute pot insira sute de cuvinte, fie ele reale, fie inventate. Mai greu e cu sedintele foto, ca nu suport sa fiu orbit de blit nici macar pentru o fractiune de secunda. Asta inseamna ca risc sa nu stiu ce se intampla in jurul meu in multe fractiuni de secunde, pana cand fotograful reuseste sa surprinda, din sutele de fotografii, pe cea mai clara, mai sugestiva, mai altfel. cuv N-aș vrea să fiu în pielea fotografului… . Cred că nici paparazzii nu sunt chinuiți în halul ăsta!

Io: Păreți ținut in lesă… . Sunteți un blogger care se manifestă… liber?
Bruno: E doar o iluzie, domnita draga. De fapt, ai mei ma iubesc atat de mult, incat mi-au cumparat un lant din aur alb de 24 de karate. Mai liber de atat nu se poate, va jur! Latru cand vreau pe blog, latru despre ce vreau, latru pe multe tonuri, si nimeni nu ma poate opri. Daaa, Bruno cel de ne-oprit! Iluzie zici? Stai calm că te opresc hingherii chemați de vecini dacă mai latri mult!

Io: Pisicile vecine se tem de dumneavoastră?
Bruno: Arat eu a zeu infricosator? Daca promiteti sa nu ma tradati, va dezvalui un secret: eu sunt cel care se teme de pisicutele vecine. In mod special de Furia Neagra. 

Io: Oaileeeeiii… . Păi de-ăsta-mi ești? Colții ăia sunt fotoșopați?
Bruno: Coltii mei minte nu are, asa ca de mic am invatat sa ii folosesc numai pentru a roade oase, nu si pisici. Te-ai dat pe oase? Nu mai ești Zeu? Ți-au migrat popoarele? :)))

Io: Dacă nu ai fi fost blogger și zeu-colțos, ce ți-ar fi plăcut să fii? Tot blogger și zeu- colțos?
Bruno: Mi-ar fi placut sa fiu o mami rasfatata, sa stau toata ziua in pat, sa citesc, sa beau cafea, sa fumez si sa dau like pozelor cu pisici. Nu mi-as mai fi batut capul cu alinierea paragrafelor, cu diacritice, cu indrumarea spre mai bine a supusilor sau cu umblatul pe strazi, din pom in pom, pentru marcarea teritoriului. Hai mă! Mami răsfățată? Pe bune? O cățelusă nu vrei să fii? De-aia albă, mică, creață? Treaba ta!

Io: Apropo de pomi… de ce te piși (mă scuzi) pe ei? Nu crezi că-i un gest… indecent?
Bruno: Eu sunt un domn-zeu-blogger-sefdehaita. Nu ma pis, ci marchez teritoriul, dupa cum am mai spus. Asta e o treaba tipic barbateasca, greu de inteles de catre domnitele sensibile. Nu e nimic indecent aici. Indecent ar fi ca un mascul strain sa isi ia nasul la purtare si sa incalece vreo catea din perimetrul meu, aflata sub obladuirea mea. Măi Bruno, nu dă bine mă să te… mă scuzi, pe pomi. Natura trebuie protejată și udată cu apă de izvor, nu cu… marcaje. Nu dă bine, crede-mă! In primul rând bloggerii nu fac așa. Ăștia-s constipați de la mama natură și nu se… ce faci tu pe pomi!

Io: Domnule Bruno, cum vă simțiți când vi se strânge din drum… (mă scuzați) rahatul?
Bruno: Ma simt de parca as fi un caine… occidental. Da, tu occidental, stăpânu’ cu rahat în mână!

Io: Ca blogger, militați pentru străzi curate? Vă implicați in campanii de recuperare a câinilor pierduți, asta am văzut. Ce alte activități mai aveți?
Bruno: Strazi curate? Cum sunt alea? Rahatul de caine dispare dupa prima ploaie, insa gunoaiele aruncate de oameni… Pe ei de ce nu ii obliga nimeni sa adune hartii, pungi, gume de mestecat, flegme…? Alte activitati? Ignor cu eleganta catelele care ma latra, pasesc cu aplomb catre cainii considerati periculosi, pun la punct din trei ham ham-uri masculii care umbla liberi, fara lesa, desi au stapani. Aha, la faza asta nu mai ești om. Te dai cu curu’ la gard, cum ar veni!  Credeam că ai apucături bio, dar n-ai!

Io: Domnule Bruno, vă considerați un blogger de succes? Sincer!
Bruno: Domnita draga, intrebarea voastra ma doare. Cum as putea fi atat de ingamfat, stiut fiind faptul ca pagina mea de facebook are numai 542 de like-uri? Nu, n-ai cum să fii, ar ănsemna să fii uman… 

Io: De ce ați acceptat interviul? Nu cumva ca să vă dați importanță?
Bruno: Prin chiar firea mea, prin genele mele, am fost de la nastere setat sa accept orice, bun sau rau. Nu ca sa imi dau importanta, ci ca sa imi dati importanta. :p Iți dăm, stai calm. Cum să nu-ți dăm când ai așa colți!

Io: La sfârsit de interviu, vă las să vă puneți singur o intrebare. Și să răspundeți la ea.
Bruno: Cati dintre cititorii vostri, domnita, ar vrea sa faca parte din haita mea? Toti, fara doar si poate. 😀 Pun pariu că toți :)))

Na că terminai plimbarea pe lângă blog cu Bruno. V-a plăcut? Sper că da! De Bruno zic! Numiți-l cum vreți, eu tot interviu îi zic , doar că-i… mai pe lângă blog, pe lângă gard. Mulțumesc, Bruno și Vienela!