Fiecare pas pe care îl faci poate însemna un nou început; direcția în care mergi se poate schimba aşa cum, cu fiecare gând exprimat, îți poți schimba întreaga existență. Poartă-ți paşii ca şi cum ai călca pe un parchet de lux. Un pas, la fel ca şi un gând, poate da naştere unei noi existențe, unui nou eu.
Atenția la proprii paşi este la fel de importantă ca şi atenția la propriile gânduri pentru că, păşind, urmându-ți calea gândurilor, îți defineşti traseul, locul şi scopul către care păşeşti. Un pas, apoi altul, încă unul… Stai! Te-ai înțepat? Ai alunecat? Te-ai dezechilibrat? Ai căzut? Ți se pare că podeaua îți fură din elan, că-ți încetineşte mersul? Opreşte-te, gândeşte-te, recapătă-ți echilibrul şi netezeşte-ți calea. Schimbă suprafața pe care calci. Alege să calci o suprafață sigură, netedă, una plăcută vederii.
De ce?
Pentru ca atunci când vei fi iarăşi nesigur pe paşii făcuți, când vei fi nevoit să priveşti în jos, să-ți recapeți încrederea în propria forță de mişcare, să descoperi o suprafață prietenoasă, stabilă, durabilă, care să te încurajeze să te redresezi şi să-ți continui drumul. Poți opta pentru parchet masiv de stejar. Evident, poate tu ştii bine, dintotdeauna, pe ce vrei să calci, eu am aflat altfel, mai târziu.
Cine sunt?
Una din primele mele amintiri este a unei fetițe de 4 ani care se joacă, aşezată pe o podea de pământ acoperită cu linoleum. E rece, o pot simți şi acum. Undeva în apropiere, flăcări anemice se luptă într-o sobă cu câteva lemne umede. Nu pot ieşi afară acum, n-am voie. E frig, a nins toată noaptea dar eu m-am trezit entuziasmată. Urma să mă afund în oceanul de fulgi, să fac cel mai mare om de zăpadă de pe uliță. Mai mare ca al lui Andrei! O să-i pun ochi doi tăciuni şi nasul… nu, nu cred că am voie să pun un morcov, nu prea avem. Aşa zice mama când îi cer ceva: nu avem acum! Şi când vreau la joacă: nu acum! Şi când o întreb ceva: nu acum!
N-am făcut omul de zăpadă în anul acela, ce om de zăpadă ați văzut voi fără nas-morcov? Ar fi râs de mine Andrei, al lui avea unul imens înfipt în mijlocul bulgărelui care se voia cap. M-am „jucat” râcâind cu un băț podeaua de pământ de sub un colț al linoleumului toată iarna. Am mai visat de câteva ori omul meu de zăpadă imens şi apoi l-am uitat. Am crescut.
Cine sunt?
A doua amintire care m-a urmărit mulți ani vine din adolescență. Gresia rece îmi muşcă tălpile, îmi îngheață picioarele. Mi-e teamă să mai fac vreun pas. Toți ochii sunt îndreptați spre mine, iar eu nu pot să mă mişc, picioarele înghețate nu mă ascultă. Andrei râde şi spune ceva. Nu mai aud. Ce caut eu aici? Cadoul împachetat cu stângăcie, o carte pe care am cumpărat-o sacrificându-mi puținii bani, îmi alunecă din mână pe gresia rece şi neprimitoare. Cu un efort parcă supraomenesc îmi dezlipesc tălpile şi fug. Nu văd pe unde, nu ştiu unde, doar fug.
Ce vreau?
Când am devenit suficient de matură emoțional am putut povesti unei prietene ce v-am spus şi vouă acum, plus alte câteva amintiri care mi-au umbrit copilăria şi adolescența; am vorbit mult despre trecut, dar şi despre ceva ce mă măcina în acele momente. Ştiu, i-am spus, fapul că-mi amintesc cu claritate senzația aceea de rece care-mi muşcă tălpile, mă face ca acum, când încerc să-mi creez un cămin primitor, să nu mă pot hotărî ce anume să cumpăr. De fapt, ştiu ce-mi doresc, parchet dublu stratificat şi sistem de încălzire în pardoseală. Dacă sistemul de încălzire prin pardoseală l-am făcut ca la carte, nu am reuşit să găsesc parchetul care să mă facă să-l calc cu plăcere, încrezătoare. Când îmi place nuanța, lemnul nu are densitatea corectă, când lemnul are densitatea corectă, parchetul este prea gros, nu are rezistența termică optimă sau conductivitatea termică lasă loc de mai bine. Iar frustrarea pe care mi-o aduce această prea-lungă şi fără rezultat căutare mă întoarce în timp, la fetița aceea care nu are un morcov pentru nasul omului ei de zâpadă. Ştiu, ar fi putut pune orice în locul morcovului dar… nu, nu este acelaşi lucru! Nu vreau să mă mulțumesc cu puțin, cu orice. Au am visat o mare parte din viața mea căminul perfect şi voi continua să caut parchetul perfect. Nu altceva! Parchet dublu stratificat, de grosime potrivită, cu o densitate corectă a lemnului, cu o bună rezistență şi conductivitate termică.
Unde găsesc?
M-a ascultat până la capăt fără să mă întrerupă şi a tăcut câteva minute. Apoi, pe neaşteptate, mi-a spus:
– Alma parchet.
– Poftim?
M-a privit insistentă în ochi şi a început să-mi vorbească din nou. Am înțeles, într-un final, ce spunea. Şi da, avea dreptate, i-am dat dreptate după o vizită online pe site-ul Alma parchet. Era cea mai bună alegere, mai ales că asigurau atât livrarea cât şi, un aspect care nu trebuie sub nici o formă luat ca fiind la îndemâna oricui, montajul. I-am mulțumit prietenei mele şi am plasat comanda pentru parchetul căutat.
Aşa am ajuns să-mi montez în apartament parchet dublu stratificat.
Am găsit!
Paşii îmi sunt acum primiți cu căldură. Acasă a căpătat un aspect primitor, prietenos. M-am mutat în noua mea casă. Noul meu început. Voi sta în el eu, Ioana-copilul, Ioana-adolescenta, Ioana-omul care ştie să facă alegerile potrivite. Evident, cu noi vor sta şi Ioana-cea-temătoare, şi cea neîncrezătoare, şi toate Ioanele care alcătuiesc, de fapt, o singură ființă umană. Cu tot cu bagajul lor emoțional, cu toate amintirile lor, pentru că doar aşa voi şti să apreciez la adevărata valoare ce am reuşit să găsesc: o suprafață pe care pot face paşii doriți cu încredere. Vorbesc despre parchetul dublu stratificat. Şi despre încă un drum cu destinație atinsă. Tu pe unde îți plimbi paşii? Pe ce? De ce? Cine eşti?
Acest articol a fost scris pentru sponsorul Alma Parchet, sponsor al probei 1 din Spring SuperBlog 2024