Am acceptat să organizez și să și particip în calitate de speaker la conferința „Sănătatea copiilor noștri”, deși nu prea aveam idee despre ce-aș purta vorbi. M-am panicat teribil când am aflat numărul mare de participanți, majoritatea mame a doi-trei copii. Cum aș putea să le conving eu să-și crească copiii altfel decât au fost ele crescute? Cum aș putea să le explic de importanța adoptării unei alimentații sănătoase, de faptul că de obiceiurile din copilărie poate depinde cursul vieții odraslelor lor? Cum aș putea să le spun că multe dintre ele nu dau importanța cuvenită alimentației propriului copil? Well… ideea salvatoare a venit de managerul restaurantului care urma să furnizeze micile gustări oferite participanților: Puterea exemplului, mi-a zis el. Mămicile vin împreună cu copiii, majoritatea, nu? Ce-ar fi dacă le-am și arăta cum se poate mânca sănătos? Pentru asta, putem apela la Sano Vita, este printre parteneri la conferință, nu? De la ei putem lua seminte de chia, migdale, goji, paste integrale și tot ce ne mai trebuie. De restul ne ocupă noi.
Sala imensă forfotea. Mămici elegante, tați sobri, copiii puși pe joacă, organizatori preocupați să-i așeze pe toți la mesele frumos aranjate. Un șir de chelneri aliniați parcă pentru startul cursei vieții lor, calmi și zâmbitori. Eu, cea care trebuia să deschid conferința, încercam să-mi amintesc, disperată, ce plănuisem să spun. „Mami, mie mi-e foame, cât stăm aici?”. „Mami, mi-e sete!”. „Mami, m-am plictisit!” Știam că e timpul să începem, așa că s-a dat startul. Când pe ecran a apărut Olive și Popeye Marinarul, s-a făcut liniște. Spanacul, bată-l vina. Cele câteva minute cât a durat proiecția cunoscutului desen animat în sală s-au auzit doar exclamațiile entuziaste și râs cristalin de copii.
După terminarea lor, am intrat în scenă. Sincer, nu prea mai știu cu ce-am început, dar le-am simțit foșneala și am știut că le voi pierde atenția în câteva secunde.
– De ce credeți că mănâncă Popeye spanac?
– Ca să fie puternic, mi s-a răspuns în cor.
Am coborât de pe scenă în mijlocul lor. Mi-am rotit privirea și m-am îndreptat spre un băiețel cu ochi gri ca un cer în plină furtună, triști.
– Tu mănânci spanac?
– Da, foarte des, dar mami zice că tot n-am suficient fier în organism și doctorul îmi dă o grămadă de pastile…
M-am uitat spre femeia care-i ținea mânuța în mâna ei. Aceiași ochi, de un gri tulburător, aceeași tristețe în ochi.
– Ați încercat semintele de chia?
– Nici spanacul nu prea-l mănâncă, e foarte pretențios la mâncare, în afară de hamburgeri nu-l încântă nimic.
– Și-al meu la fel, aud o voce în spate.
– Nici Radu nu se dă-n vânt după el!
– Nici Bogdan!
– Și Ana tot așa-i!
Vocile mămicilor se înmulțiseră, toate se plângeau de faptul că odraslele lor erau mofturoase, că nu mâncau orice, că era un calvar pentru ele să-și convingă copiii să mănânce fructe, legume și cam tot ce e sănătos pentru organismul lor în plină dezvoltare.
Era timpul. Chelnerii știau deja, apăruseră cu tăvile. Farfuriile cu icre din seminte de chia care căpătaseră grație unui maestru bucătar chipul lui Popeye, erau așezate cu grijă în fața fiecărui participant. I-am invitat să guste, în timp ce le explicam mămicilor rețeta și ce anume mai pot face din acele semințe. Tocmai spuneam că acestea conțin de trei ori mai mult fier decât spanacul și de cinci ori mai mult calciu decât laptele, când am auzit un glăscior pițigăiat:
– Mami, mai vreau! M-am uitat la fața uimită a mămicii aferente glasului. Și la farfuriile celor din jur. Știam că sunt pe drumul cel bun.
– Avem și paste! Vrei să încerci?
La întrebarea mea a răspuns dezamăgită parcă mama ei:
– Oh, Anei nu-i plac pastele! Glasul mamei fusese destul de stins, dar am reușit s-o aud. I-am zâmbit și ei, și fetiței, și chelnerului care sosise deja cu tava. Omiduțele din paste integrale, așezate pe o creangă desenată în farfurie abia așteptau parcă să fie mâncate.
Și au fost. După prima parte a conferinței, copiii cu foamea domolită au fost conduși într-o sală de joacă special amenajată. Părinții au rămas pentru partea a doua a conferinței. Medici nutriționiști, psihologi și bucătari ne-am unit eforturile să convingem adulții de importanța și beneficiile formării unei conduite alimentare sănătoase pentru copiii noștri. Și „armele” cu care-i putem convinge: imaginația. Probabil că niciunul dintre acei copiii nu s-ar fi atins de icre dacă nu aveau înfățișarea personajului pe care-l îndrăgeau, și nici de paste, nici de celelalte feluri de gustări. Evident, n-o vor face acasă sau altundeva dacă nu vor fi încurajați. S-a vorbit mult despre rolul părinților. Despre carne, fructe, legume, fast food. Despre beneficiile unora și nocivitatea altora. Despre sănătate, dezvoltare, remedii naturale. Și despre boli necruțătoare dar și despre cele care reduc ritmul de dezvoltare a unui copil, atât fizic cât și psihic. Și cum putem, printr-o alimentație echilibrată și sănătoasă, să ajutăm micuții de azi să devină adulți sănătoși, dezvoltați armonios. Despre cum putem preveni obezitatea infantilă, despre cum putem face o farfurie să arate irezistibil de apetisantă pentru copilul nostru, indiferent de conținutul ei.
Conferința a fost un succes. Nu suficient de mare, însă. Nu putem spera la o schimbare peste noapte în comportamentul alimentar al unui adult. Și totuși, sunt convinsă că ne putem educa copiii pe calea unei alimentații cât mai sănătoase. Pentru că, nu-i așa, nimeni nu-și dorește pentru propriul copil obezitate ori anorexie, o imunitate deficitară sau un psihic afectat de carența unor vitamine și minerale pe care natura ni le oferă cu atâta generozitate.
Articol scris pentru proba cu numărul 14 din competiția Superblog 2018.