Aventură în junglă. Jurnal de pierdut(ă)

Aş vrea şi n-aş vrea să deschid ochii. Nu, nu-i deschid, visez aşa frumos! Simt până şi mirosul ierbii, aud păsărelele ciripind . O fi trecut vecinul de la ascultat manele la muzicã ambientală? Hm, ăsta da vis frumos! Vis-vis, da’ trebuie sã mă trezesc, simt ceva înghioldindu-mă în coaste. Mi-o fi sărit vreun arc din saltea?!

Ok.. deschid ochii.
Nop, nu-i vis, trebuie să fie vreun coşmar. Ochii îi am deschişi şi văd rânjetul unui lup fix la trei metri în fața mea. Pun pariu că dacă-i închid aud păsărelele din nou. Nu-mi place lupu’ ăla, seamănă cu lighioana de şef al meu când vede câte o fustiță trecându-i prin fața biroului. Ok, îi închid. Mnah, nu funcționează treaba cu ciripitu’, acu’ aud mârâituri. Şi arcul ăla îmi străpunge coastele în continuare. Cât o fi ceasul? N-am avut alarmă pusă, e duminică.

Bâjbâi cu ochii închişi după mobil. De obicei îl las pe noptieră. Mâna întinsă atinge ceva moale. Iar se plimbă aricica mea prin cameră. Ah, nu-i ea, Dolly are țepi, nu e ea. Nu-mi amintesc să am vreo pisică în casă. Oi fi uitat geamul deschis şi-a intrat iar mâța vecinilor? O împing energic şi bâjbâi în continuare. Ce naiba… ?! Deschid ochii brusc şi-mi apropii mâna, să văd ce țin în ea. Un lemn?! Am rupt noptiera? Nu, nu-i de la noptieră, lemnul ăsta are nişte noduri imense şi e plin de licheni. El mă-mpungea între coaste. E o… cracă?! Iar mârâitul. Lupul rânjeşte. Cum o fi reușind să mârâie și să rânjească în aceleși timp? Mie nu-mi iese niciodată. Lupul ăsta e chiar enervant, zău! Lup? Ce naiba face ăsta în camera mea?
Ok… m-am trezit! Hai să văd: cracă de copac, un lup, aha, mai mulți lupi şi… junglã. Ok! Nu-i motiv de panică, nu? E doar un afurisit de lup care îmi arată colții şi mârâie. Sunt în junglă şi urmează să fiu halită de o haită de lupi, ce mare scofală? Aaaa, stai aşa, āla chiar e lup adevărat!
-Marş, măh!
Uite, funcționează! Lupul nu mai rânjeşte, acum se uită la pieptul meu. Mi-o fi crescut?  Doamne-ajută! Ia să văd şi io minunea! Ce naiba!? Un ecuson?

Karen Gillan
Jumanji: Aventură în junglă
Premiera în 29 decembrie 2017

Ok… asta-i din viitor, ieri a fost ziua lui Emil deci mai e până la premieră  sigur, Jumanjii e un film de aventură şi aia-i data când va rula pentru prima dată pe ecranele noastre. Da’ de când naiba mă cheamă Karen Gillan? Parcă mă chema Ioana. Sau… mă rog, nu asta-i important, important e că afurisitul de lup s-a mai apropiat un pic şi are ochii cât cepele.
-Ce morții lupilor te holbezi, măh?
Bun, acum vorbesc cu lupii, deci e de rău. Ăsta tot rânjeşte, l-am înjurat degeaba. Ce naiba o fi aşa amuzant? Mi s-o fi întins machiajul? Ieri am stat până târziu şi m-am jucat pe consolă, nici nu ştiu când am adormit.
-Lupule, marş din calea mea, nu mi-am băut cafeaua încă şi n-am chef de conversație! Nu mai rânji că-ți stâlcesc mutra! Unde-i ibricul? Mda, evident, habar n-ai! Nu te mai holba ca prostu’, te întreb că-s la tine în junglă, de-aia! Junglă! Fu(bip), cred c-am luat-o razna, cum să găsesc ibric în junglă? Bun, deci cafea… pauză. De-aia rânjeşti? Fii atent, dacă nu închizi gura, te las fără carii! Ştii ce? Te las!

Haita de lupi se îndepărtează în grabă, în frunte cu rânjitorul, acum ştirb. S-a dus naibii ipotetica mea carieră de medic stomatolog dacă m-a filmat cineva. Ar putea deveni viral filmul pe internet: „Senzațional: Karen Gillan, alias Ioana Razk (sau invers), dentista care a înlocuit ustensilele medicale cu o cracă”. Da, ştiu, ar fi cam lung titlul, dar sigur s-ar uita lumea măcar la trailer. Şi m-aş alege cu ceva miştouri cum că-n junglă nu-s lupi şi alte-alea dar…. who cares? Eu sunt în junglă şi jungla are-n ea ce vor muşchii şi lichenii mei!!!  Partea naşpa e că nu ştiu de unde să fac rost de-o cafea. A, uite un urs, vine spre mine, îl întreb, sigur el ştie!
-Ursule, ai idee de unde pot cumpăra o cafea în jungla asta? Ce-ai, mă? Nici ție nu-ți stau bine dinții-n gură? De ce naiba te ridici în două labe şi ragi în halul ăsta? Crezi că mă sperii? Evident că mă sperii, eşti al dracului de mare! Cum naiba o să fug, cu pantalonii uzi pe mine şi fără cafea băută?  Ajutoooooooor!
Nu ştiu exact cãt am urlat, dar ştiu sigur cã, până s-a stins ecoul strigătului meu disperat mi s-au uscat pantalonii şi ursul a plecat cu coada-ntre picioare. Vocea mea pițigăiată m-a ajutat şi de data asta. Cum scap de-aci, mă fac cântăreață. Nu-mi rămâne decât sã găsesc uşa de la junglă, să mă duc acasă, să beau o cafea şi să-mi caut un impresar descurcăreț. Hai, pa, că am treabă, vine o cămilă. Şi asta-i carnivoră???

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 26 din competiția Superblog.

*Povestea mea nu are nicio legătură cu acțiunea filmului Jumanji: Aventură în junglă (Jumanji: Welcome to the Jungle), dar vă recomand să-l vizionați.