Jurnal de arici. Stil de viață sănătos.

-Sunt Dolly, mai țineți minte? Evident, arici cuminte!
Mănânc tot din farfurie, nu fac zgomot și-s curată
Nu dau firimituri pe jos și nici pe botic nu las
Urme c-am mâncat vreodată!
Ce mănânc? Fructe, legume, cărniță, verdeață,
Mănânc tot ce mama-mi pune în farfuriuță.
Da, nu râdeți, am și eu, chiar de-s un animăluț,
Farfurie. Și mai am și-un castronel. Pentru apă
Deși… tare-aș vrea să-ncerc să beau suc din păhărel.
Uite, Radu, tu ai suc, pot să gust și eu nițel?

-Nu e suc! Se cheamă smoothie. E din legume și fructe,
Are-n el zeci-vitamine, minerale și-alte multe!
Făcut la un storcător, Hurom HZ Alpha-i spune mama,
Ce presează tot, la rece, fără ca ceva să strice.
Enzimele le păstrează, cu nimic nu alterează
Ceea ce natura toată cu drag ne… cu drag ne…
-Donează, donează!
-Nu, nu donează, se zice ”dăruiește”, Dolly!
-Dăruiește? Ce înseamnă? Ca atunci când ai ceva,
Nu-l mai vrei, îți prisosește și-l dai repede-altcuiva?
-Nu, a dărui înseamnă a da ceva cu toată dragostea!
-A, e ca un pupic, așa?!?
-Ufff, Dolly, azi ești îndrăgostită?! Da, cu toată dragostea,
Așa cum ne dă natura din ea,
Fie că vorbim de legume, de cereale, sau banalele frunze!
Toate-s pline-n vitamine! Uite, în acest pahar
Am trei mere, o portocală și-un mănunchi de frunze de căpșuni;
Se numește smoothie verde, deși unii îi mai spun
Băutura Zmeilor. O să cresc mare acum!
-Cum adică să crești mare? Fără smoothie-uri nu poți?
Vrei să-mi spui că sunt micuță fiindcă n-am băut… verdeață?
-Nu, ce vreau eu să îți spun este că e mai ușor
Și mult, mult mai simplu cu un smoothie: faci, îl bei și… gata, zbor!
-Hei, așteaptă! Cum să zbori?!? Îți cresc aripi de la smoothie?
-Nu, e doar o expresie! De ce-mi lași impresie
Că nu înțelegi? Aricică dragă, plec fiindcă am treabă:
Lecții de făcut și-apoi merg în curte, mama să-mi ajut.
-Nu mai vii la joacă??? Nici suc nu mi-ai dat!
Vreau și eu să gust zmeii ce-au mâncat.
Aș face și lecții doar să știu ce gust
Are a lor hrană. Uite, îți dau la schimb o banană!
Prea tărziu. Glăsciorul ei nu mai ajunse la Radu
Ce se-ndepărtase-n grabă.
Aricica, supărată, drept la mama ei se duse:
-Mamă, nu mai vreau să ronțăi, vreau să zbor, așa, ca Radu!
Și-i povesti cum stă treaba cu natura cea bogată.

***
Ce-ați citit mai sus este redarea stângace a unui clip publicitar destinat încurajării populației tinere de a adopta un stil de viață sănătos.
Un studiu Eurostat făcut anul trecut, releva faptul că peste două treimi din populația tânără nu consumă zilnic fructe și legume. Un alt studiu arată că 81% dintre români nu consumă suficiente fructe și legume. Cu toate că majoritatea populației cunoaște beneficiile acestora și faptul că un trai sănătos presupune consum de cât mai multe produse 100% naturale, de la cunoașterea teoriei la practică diferențele sunt enorme. Copiii sunt unul din segmentele de populație cele mai afectate de această nepunere în practică a ceea ce știm cu toții, dar și segmentul cel mai ușor influențabil. Tocmai din acest motiv, o campanie de promovoare a unui trai sănătos ar trebui să înceapă de la ei. Am spus cel mai ușor influențabil? Poate am greșit! Gândește-te că ai un copil. A văzut un clip ca cel pe care ti l-am descris mai sus, vine acasă și-ți cere un suc de portocale
(și când spun suc de portocale nu mă refer la apele colorate din comerț!). Ce faci? Te duci să cumperi portocale? Sau îl privești în ochi și-l refuzi?
Întrebarea… nu prea-i întrebare, nu trebuie să răspunzi pentru că eu știu ce vei face: vei căuta să oferi copilului tău ce-și dorește, nu doar din inerție sau ca formă de răsfăț, ci și pentru că știi că dezvoltarea lui fizică și psihică presupune un aport de minerale și enzime care să-i dea energia necesară. Și, dacă în treacăt ai reținut numele aparatului din acel clip, te vei documenta, vei afla că prin procedeul de presare la rece se păstrează în forma lor naturală cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime. Vei afla și că aparatele generației 3, cea din care face parte Hurom HZ Alpha, nu stoarce numai fructe ci și rădăcinoase și frunze, procedeul de presare la rece asigurând, datorită tehnologiei, vitezei ultra-lente dar și a periilor rotative, producerea unui suc natural omogen aducător de vitamine, minerale, enzime și fitonutrienți, și, într-un final, vei ajunge la Magazinul profistore.ro de unde-l vei cumpăra. Pentru că sănătatea și dorințele copilului tău sunt mai presus de orice. Mai presus de bugetul tău. De obiceiurile tale culinare. De stilul tău de viață. În timp, odată cu copilul tău, cine știe, poate vei renunța la modul de alimentație haotic și vei trece la un stil de viață sănătos.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 2 din competiția Superblog 2017

Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Dincolo de nori
Dincolo de nori
7 years ago

Cine-i Radu ăl de zboară?