Jurnal de arici: Toamnă și Doamnă

Sunt arici, mă știți prea bine. Știți și poetul din mine.

Scriu, modelez, îmbrac în cuvinte ce am doar în minte,

Ce nu pot rosti. Zugrăvesc simțăminte

Cum voi îmbrăcați toamna ale voastre veșminte.

Azi scriu despre Toamnă. O văd ca pe-o Doamnă. Iat-o, i-acolo!

Nu-i tristă, nici rece.  

Eşti Toamnă şi Doamnă. Femeie. Roadele-ți sunt
Crescute şi coapte. Vorbele-ți, şoapte.
Frunze-veşmânt, aşezate-n paltoane, protector te cuprind
Să-ți apere corpul de-al vântului cânt.
Pe buze-ți luceşte ca bruma, un zâmbet.
Pe sâni, doar săruturi de neted tricot
Suspinând a culoare, îți alină din zbucium
Născut din a nopții rece strânsoare.
Pe coapse se-alintă elastic, denimul
Gri, poate negru, ori ca cerul de toamnă albastru.
Se-alintă, cuprinde al taliei cald să ți-l țină.
Paltonul de damă elegant aruncat pe o mână completează sublimul.
Eşti Toamnă şi Doamnă. Te-mbrac în veşminte.
Tu-mi dai ruginiul, aducere-aminte al unei femei, altădată fecioară,
Acum elegantă, în straie ce nu îți coboară
Din al nurilor farmec. Doar îl fac să tresară.
Nici ghete din piele,  nici mătase de ceață
Nu-ți tulbură apa căzută din ale norilor pleoape.
Eşti tristă doar în ale poeților vise
Când muză le ești și-n cuvintele scrise
Pășești ca o boare pe-al frunzelor foșnet;
Ghete de piele se afundă în ele
Le e a lor talpă mângâiere şi bardă,
Ultim sărut, ultimă haltă.
Diafană, bogată, venită pe lume în al verii apus,
Laşi în urmă doar brumă şi plină cămară.
Gospodină şi vampă. Amantă şi mamă.
Amantă de vânt. De spic abia semănat, mamă.
Tu, Doamnă, al inimii ropot culegi.
Struguri şi must, între ele alergi.
Teascul ți-e prieten, amant îți e vântul
Cu ploaia şi bruma dimineți îți petreci.
Eşti vie. Femeie şi vampă. Eşti cea ce aşteaptă, din priviri s-o dezbrace
Iubitul, vânt rece, cu ghete înalte,
De pe buze cu foame şi dor să-i culeagă
Ale brumei reci şoapte, a norilor noapte.
Eşti vie. Ți-e vinul nectar pentru nopți nedormite
Şi teasc îți e ziua scurtată şi rece.
Palton pentru iarnă îți faci din răbdare
Şi puf ce va cădea pe frunzele-ți rare.

Ai putea fi ca mine, arici plin de sine,
Plin de țepi, mofturos. Dar, nu, tu eşti fină,
Elegantă, divină. Muză poeților. Femeie, felină.
Ai haine şi stil, ai răspuns la-ntrebarea cu ce să te-mbraci
Şi ştii cum să-ți porți paşii prin rimă.
Ai haina, eu ace pe post de cojoace.
Ai Hilfiger, Diesel și câte mai câte,
Eu am doar lăbuțe făr’ de ghetuțe.
Mi te privesc. Cu disprerare-mi doresc
Sã fiu toamnã, ca tine.
Oare unde găsesc hăinuțe divine
Pentru aricei ca mine?

Mă cheamă Dolly, și, ca mai toți aricii,

Plină-s de țepi și îmi place să scriu. 

Superblogul mi-e locul de joacă;

Azi, pentru el și sponsorul Answear,

Am scris despre toamnă și haine.

De-ți place, dă mai departe, căci toamna

Se numără boboci, dar și ace.