Jurnal de Aricică. Vacanțe

Aricică sunt și din Africa vin.

Da, aricel, cu țepi din oțel,

Dinți de cățel, cu voință și fler

Cum n-ai mai văzut.

Fetiță-s. Cuminte și ascultătoare.

Mamă am una. Cicălitoare,

Noaptea de-i lungă nu-i place – vrea soare,

Ziua de-i cald se plâge că moare,

Că razele-o ard.

O ascult, nu zic nu, nu zic pîs și nici miau,

Tac, dar în gând, mă rog să îmi iau

Concediu în munți, o viață să stau!

Hai, treacă, o lună măcar!

Cum eu vreau vacanță, natural, ea vrea în Deltă,

Eu caut să plec pe altă planetă, ea vrea tot în Deltă!

În final, cu toată zarva cochetă,

Și eu și mama în Delt’ am plecat.

Google e clar: în Deltă, țânțarii, unii cât armăsarii,

Pot fi fatali pentru mici aricei. Mama, cu grijă,

Cu spray de țânțari peste țepi mi-a tot dat,

Pân-am ajuns la cazat. Miroseam așa de tare

Că, de la intrare, angajații au întrebat,

Cu cea mai mare mirare: Doamnă, dar nu l-ați spălat?

Am murit și am înviat! Ca din pușcă am plecat drept în baie,

Tepii toți , câte unul i-am spălat, parfumat și pieptănat.

Am ieșit ca nou din baia resortului cu cinci margarete. Prințesă!

Mama, mândră, mi-a pus repede o lesă.

Mai să mor! De ciudă-acum. Toată lumea se uita!

Eu-arici, nebuna, ea! Ce noroc că mai pe seară a lovit-o o durere

Ș-am putut ieși în tihnă să admir nuferi și stele. Vere!?

N-am văzut așa ceva de când mama m-a făcut!

Liniște și apă. Luna, strălucind în noapte,

Albă și plină de șoapte. Vânt ușor. Zgomot de pește,

Stuf și papură. Poveste. Vis. Tot vis și el!

Care el? Un aricel. Băștinaș cu cizme lungi. E pescar, zic eu în gând.

Slab, înalt, cam derbedeu! Cum de ce? Păi ce, nu știu???

M-a-nvățat pe mine mama că bărbații sunt ca frații!

Și, o doamnă, cum sunt eu, mai bine-zis domnișoară, chiar evit afemeiații.

N-am vrut să-i dau apă la… cizme și,  cu-al meu botic în vânt,

M-am întors la pensiunea Delta Boutic & Carmen Silva Resort.

Nu știți unde-i pensiunea? E în Tulcea,

La Crișan, în inima Deltei, pe brațul Sulina,

Acolo unde-i născută liniștea și apa lină

Unde-i rai pentru pescari și  natura e divină

Unde pelicani-s liberi, unde fauna e sfântă,

Unde e ca nicăieri și-unde vântul te alintă,

Unde uiți dorul de casă, oboseala nu te-atinge,

Unde omul e doar om, simplu-n grai, curat la suflet,

Unde gândul rău  se pierde, unde binele se-mbină,

Și-unde, orice aricică mică,  scăpată de-a mamei  mână,

Uită tot. Iubește stuful, apa, pescarul golan.

Să-ți mai spun  că mamei mele i-au plăcut stuful și cerul?

Că pensiunea e superbă, că mâncarea-i de tot felul?

Că țânțari nu am văzut, că soarele e domol,

Că vântu-i mângâietor și-adierea lui îngână

Gândul călător?

Vacanțe Speciale le știți. Nu-i pricină,

Să vă spun. Organizarea, deplină: terasă, piscină,

Restaurant, jacuzzi, plimbare cu barca, apus, răsărit.

Am mai fost eu în vacanțe, dar de-aici când am plecat,

Mi-am lăsat bucăți din suflet: soare, lacrimi, nuferi. Si, secat,

Un suflet de-aricel, cu cizme-ncălțat.

Lui, pescarului-arici, Vacanțe Speciale i-am urat!

Ș-am promis să mă întorc toamna, când via se coace,

Să pregătim de plecare pelicanii migratori.

C-al lor zbor spre Nilul cald,  să ne ia fluturi-n ceruri,

Dragostea să ne-o aducă-n primăvară, iară. Tot aici ne-om întâlni,

Aricica și Pescarul. Delta va fi sanctuarul, și altarul

Iubirii lor.

Vacanță. Aer. Confort. CND Turism.

Natură. Pește. Dor. Acasă.

Articol scris pentru proba cu numărul 13 din competiția SpringSuperblog 2017