Iar negru, iarăși roz,
mă zbat.
Îmi caut rost
între am fost
și azi-ul fără rost.
Nu mai ajută lacrimi.
Dumnezei,
câți or fi fost,
doi, poate trei,
au fost.
Din zei, murit-au,
și-au lăsat… nimic.
Ei sunt,
nu mai sunt EU.
Rozul e negru, EU-l îmi sunt EI.
E negru. Ce folos?
Nu e, nici de-l întorci pe dos.
Se termină și azi.
Adorm. Pe mâine.
Ce-a fost
rămâne. Fără rost.
Doar E. Și poate mâine-i iarăși roz.
Dar pentru ce?
Adorm. Poate fi mâine.
Sau ce-a fost,
se va opri la Azi.
Că Mâine n-are rost.
Roz, negru, roz.
Caut stop. Sau poate-un strop.
Otravă.
A-nceput să-mi placă negrul roz.
Sau rozul negru?
Strig. Iarăși
tac. Nu găsesc rost.
E negru cam tot ce-a fost roz.
Comments (4)
ADN de Femeie April 3, 2017
Dor mi-a fost de mesajele tale subtile! De nebuniile tale din gânduri şi din rânduri. Nuanţe sunt multe. Asortează-le stării de spirit, nu alege doar una sau alta. Ai atâtea posibilităţ, de ce să te limitezi? Când găseşti una care-ţi place, poart-o cu tine în suflet. Vezi aluziile, da?
comentatoramator April 3, 2017
Le văd, le aud. Nuanțele-s aşa de multe că nu mi-ar încape-n gânduri. Iar gândurile... prea multe pentru nişte biete rânduri
Irina Sima April 3, 2017
Am inceput sa ador acest gen de poezie.... si ocazional si mintea mea mai naste cate un pui. Cateodata ma rusinez, mai ales cand cineva le citeste de fata cu mine. Dar cand mai citesc astefel de poezii parca prind curaj. ;)
comentatoramator April 3, 2017
Albinuță, eu nu mă ruşinez. E nebunia mea, spațiul meu, scriu ce-mi tună. Te-aş sfătui să faci la fel. Dacă cineva citeşte şi pricepe ceva, bine, dacã nu... la fel. Nu poți împiedica pe nimeni să te judece, darr nici nu-i lăsa să te împiedice să scrii aşa cum simți!