Primul zâmbet

Astăzi mi s-a întâmplat ceva… straniu. Atât de straniu încât… . Și a fost doar un zâmbet.

Merg zilnic cu trenul. Mă rog, duminicile nu. Urc mecanic, mă holbez pe fereastră, butonez telefonul sau vorbesc la el. Cobor, urc în alt tren, altă fereastră, aceleași taste ale telefonului, facebook, wordpress, instagram, ajung la căprioare, sunt tot acolo, și… pentru câteva minute văd frumusețea locului prin care trec după care revin la butonat. Asta zilnic, la dus.  La întoarcere e deja întuneric. Nu mai privesc pe fereastră, n-ar avea rost, dar știu, când ajung în preajma rezervației că acele creaturi diafane sunt acolo.  Doar urc, butonez, cobor, urc, butonez cobor.

Nu și azi. Mi-am ridicat privirea din telefon și-am privit pe fereastra, în întuneric, încercând să ghicesc umbra vreunei căprioare. N-am văzut nimic, binențeles. Dar m-am văzut. Mi-am văzut imaginea reflectată în geam. Și… mi-am zâmbit. M-am văzut pe mine privindu-mă cu blândețe, fără ranchiună, fără resentimente. Mi-am zâmbit.

A fost ca și cum m-aș fi întâlnit cu cineva de care mi-a fost dor.  Cum ar putea să-mi fie dor de mine? De văzut m-am văzut zilnic. Dimineața, în timp ce mă machiam. Ziua. Seara, la demachiat. M-am văzut. Dar nu ca azi.

Am rămas cu ochii ațintiți la fata care-mi zâmbea. Am văzut-o! E încă tânără, frumoasă, are toată viața înainte. Are încă multe de oferit. Și bune, și rele. Nu e perfectă. știu. Dar zâmbetul acela ar putea cuceri o lume întreagă. Poate iubi și se poate face iubită. Poate fi fericită. Am înțeles, dintr-o dată, că trebuie să o iubesc, să mă iubesc. Cu tot cu defecte. Și-am rămas acolo, minute în sir, cu ochii la zâmbetul acela. Am privit-o îngăduitoare și când două lacrimi i s-au rostogolit pe obraz. I le-am lăsat, nu le-am șters. Am continuat să-i zâmbesc și să mă uit în ochii ei. Umezi, dar nu triști. Aș fi vrut s-o strâng în brațe, să-i spun cât de dor mi-a fost de zâmbetul nostru. N-a fost nevoie să-i spun, pentru că știe. Știu.

Știu și că nu mi-am vindecat rănile din trecut. Și mai știu c-am adăugat una nouă prea repede. Știu că încă mai am lacrimi de vărsat. Dar știu și că trebuie să-mi iert, să iert greșeli și să merg mai departe. Mai departe? Da. Mai departe. Azi, văzându-mă zâmbind, mi-am dat seama că pot. Pot face orice-mi trece prin cap. Și o pot face zâmbind. Și iubindu-mă. Și având grijă de mine.

Am continuat să zâmbesc și după ce am coborât din tren. Am vorbit la telefon, am râs, un râs plăcut, eliberator. Nu mai știu de ce am râs, dar am făcut-o.

Mâine e o nouă zi. Și mă voi bucura de ea. Și de orice va veni odată cu ea. Știu că dincolo de gratiile cu care m-am înconjurat mă așteaptă o viață frumoasă. Știu și că voi mai face greșeli. Le voi face însă fără să mai încetez să mă iubesc.  Îmi promit asta mie, celei care a zâmbit astăzi.

 

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Spanoae Mihaela
Spanoae Mihaela
7 years ago

Iubesc ochii tai,iubesc zâmbetul tau,iubesc lacrimile tale,te iubesc cumnatica mea frumoasa!!!???