De ce sa scrii pe blog? Ete de-aia!

Cineva m-a întrebat în seara asta dacă-mi place cum scrie, dacă ar trebui să continue sau să se lase. Știți ce i-am răspuns? Scrie dacă asta îți face plăcere. Fă-o în primul rând pentru tine. Nu te gândi la ce cred ceilalți. Nu cred că ăsta a fost răspunsul pe care-l aștepta dar… de ce să scrii pe blog? Doar pentru că ești deștept, ai gramatica la tine, vrei să transmiți lumii întregi din gândirea ta profundă, pentru că ai imaginație, talent cu carul sau… de ce?

Să începem cu mine. Om vorbăreț n-am fost niciodată. Nu-s genul care turuie vrute și nevrute. Sunt tăcută, chiar mută după părerea unora.  Confidențe fac rar, iar când fac, o fac evaziv, oricât de apropiată mi-ar fi persoana pe care o am în față. Scrisul însă… cu scrisul e altceva.  De ce scriu pe blog? Sunt eu, tastatura și gândurile. Negre, verzi, roz, ironice, șugubețe, sunt toate ale mele. Nu mi le cere nimeni, nu sunt nevoită să le scriu, nu mă presează nimeni, nu simt ochi sfredelitori ațintiți spre mine în așteptarea răspunsului la vreo întrebare pe care nu mi-o pun nici singură. Eu, tastatura și gândurile. În fiecare postare las pe blog o părticică din mine. Bună, rea, pesimistă, e o bucățică din mine. Fac confidențe? O, da! Am articole în care, deși vorbesc despre alții, spun, de fapt, enorm de multe despre mine. Mă expun? Nu, deloc, cred că mă ascund binișor în spatele cuvintelor. Nu de puține ori însă, am fost înțeleasă. Și știți ce? N-a fost deloc rău ca un străin să-mi ghicească firul real al postării. Uneori te simți ușurat, alteori indiferent. S-a întâmplat și invers, să scriu despre ceva pe șleau și cei care-au citit să înțeleagă… exact anapoda. Dar ăsta e farmecul. Să vă spun c-am fost tentată de câteva ori să renunț la blog? N-am făcut-o pentru că blogul meu a devenit un album de gânduri. Un loc unde sunt eu, așa cum nu pot fi în realitate. Sau așa cum nu vreau să fiu, cine mai știe… . Cert e că-mi place să scriu. Mai mult decât să vorbesc.

De ce scriu ceilalți? Din interviuri am aflat motive multe. Pasiune, plictiseală, nevoie, etc.  Unii o fac atât de bine încât, la un moment dat, ai impresia că-și irosesc talentul pe altarul vastului internet. Am la îndemână cel puțin două exemple. Doi oameni care mă uimesc periodic cu sensibilitatea lor, cu darul de a da cuvintelor o valoare magică. Oameni care își pun sufletul în postări, fără să se teamă că vor fi criticați, înțeleși greșit sau altcumva.  Nu, n-o să pun link-uri spre blogurile lor. Nu azi. Poate în altă zi, într-un alt context.

Toți scriem la fel de bine? Evident că nu! Unii habar n-au să vorbească, dară-mi-te să scrie. Dar scriu, și o fac atât de prost că aproape ți-e jenă să știi că frumosul tău blog stă pe același internet cu al lor. Și-ți vine să dai report, să dai cu bâta, cu înjurătura și cu tămâie după ei. E bine s-o faci? Nu!

De ce să nu scrii? Nu ai nici măcar un singur motiv. Dacă simți nevoia să scrii, scrie! Pe un blog, pe Facebook, într-o agendă, pe gardul vecinului. Exprimă-te, chiar dacă o faci cu greșeli gramaticale, chiar dacă frazele tale sunt mai întortocheate decât căile Domnului. Spune ce părere ai despre ceva anume, transformă-ți gândurile în cuvinte și cuvintele în propoziții. Asumă-ți greșelile, corectează-le dacă poți și scrie mai departe. Stiu, poți la fel de bine să și vorbești, dar vorbele se pierd. Scrisul rămâne. Așa cum ai fotografii de la prima băiță până la selfie-ul de azi, nu ți-ar place să ai și gândurile la fel de bine conservate? Chiar și pe cele de care ești mai puțin mândru. Nu le renega, sunt ale tale toate. Scrie-le.

Scrie deci, și lasă-i și pe alții să și le scrie pe-ale lor. Citiți-vă reciproc. Poate veți învăța câte ceva unul de la altul, sau măcar de la voi înșivă.

Stiți ce-a spus Paul Valery? ”Un om care scrie nu e niciodată singur”Gabriel Garcia Marquez– ”Scriu ca să nu fiu nevoit să vorbesc” iar  Cervantes– ”Condeiul este limba sufletului”

Tu de ce scrii pe blog? O faci bine?

 

Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Grişka
Grişka
7 years ago

Eu scriu pe blog fiindcă are cine să scrie în locul meu. 😛
Dacă scrie prost, lumea râde de ea, de secretara mea, nu de mine! 😛
Dar, chiar dacă scrie prost, primim like-uri fiindcă eu sunt frumos! 😀

Grişka
Grişka
7 years ago
Reply to  Grişka

Mă enervează blogul tău – aici, la partea de comentarii, fiindcă nu-mi respectă împărţirea în paragrafe. Nu poţi să-l… disciplinezi?

Adriana
Adriana
7 years ago

Hahaha, „album de vorbe” așa îmi numesc eu scrierile; iar de ce scriu e asa de bine consemnat pe blog, sub fotografia mea, încât nu mai plictisesc cu amănunte.

Totuși, în vremurile în care nu eram sigură de ce fac asta, mereu eram tentata sa fac blogul invizibil. Acum, mi-e mult mai simplu. Am încetat să mai leg fire pe celelalte bloguri și astfel nu mă mai compar, nu mai mă simt mică, neînsemnată și alte bălării care nu făceau altceva decât să mă restricționeze. Multe din articolele mele faine sunt scrise pe când nu mă luam în serios așa de mult. Si bine făceam. Acum știu ochii care trec și mă penalizează chiar si dacă nu-mi spun un cuvant, dar nu mă mai atinge la fel. La inceput era tragedie.

Asta ar trebui sa faca orice om care scrie, să puna ce vrea din el – real, fantezie, imaginație, amestec de adevăr cu ne-adevăr (nu găsesc cuvânt potrivit) dar să scrie daca o poate face fara sa astepte sa-i spuna cineva ca a facut-o prost sau bine. Mereu vom surprinde acolo unde oamenii sunt pe aceeasi lungime de unda sau măcar sunt curuiosi de ce analogii sau ce prostioara ti-a mai invadat mintea. Tu esti o oaza de zambet, pentru mine, chiar si cand il simt amar, cinic, ironic, plin de autoironie sau sarcasm.

Am inca restante la comentarii, pe blogul tau, nu că ar fi obligatoriu, ci pentru ca eu chiar vreau sa-mi spun punctul de vedere pe acele subiecte. Dar mă adun eu, promit. Si da, eu las comentarii la tine, mă abonez, dar habar nu am cand raspunzi. Nu aflu de nicăieri și mi-e tare ciuda. Duminica faina.

Jurnalistul Somer
Jurnalistul Somer
7 years ago

Frumos. E libertatea de expresie, și, indiferent că ne place sau nu cum scriu alții, e limpede că suntem nevoiți să conviețuim(virtual).

Poteci de dor
Poteci de dor
7 years ago

De ce scriu eu, ţi-am spus şi nu repet. De ce scrii tu, nu ştiu. Ştiu că o faci foarte bine şi mai ştiu că ai un stil aparte de a trata orice subiect. Şi mie îmi place extrem de mult.
Ah, şi mai ştiu că nu-mi apare niciun articol nou de-al tău nici pe mail, nici… de asta am ratat mult şi-mi cer iertare!