Cum se-ntâmplă o catastrofă pe undeva și-s (sau nu) implicați doi-trei români, hop și guvernu’ nostru ne trânteste câte-o zi de doliu. Mâine-i zi de doliu național, asta vreau să zic. In memoria românilor decedați în urma cutremurului din Italia. Să coborâm drapelul în bernă, deci. Va fi coborât la toate instituțiile statului, dar și la privații care au drapel arborat pe te-miri-unde. Nu, nu-i rău să ne plângem conaționalii, nu costă nimic. Au murit 11 oameni, români. 11 suflete s-au stins departe de casă. Guvernul le onorează memoria mâine. Foarte frumos din partea lui.
Ar fi fost și mai frumos dacă aceeasi români ar fi rămas acasă, stimulați de același guvern să-și câștige o pâine în propria țară. Bine, chiar și așa ar fi putut muri, dacă nu la un cutremur, atunci călcați de vreo mașină, tramvai sau, mai rău de foame. Cu soarta nu te poți pune, nu-i așa? Pâna ne dăm noi cu parerea, ei rămân morți. Și după ce ne dăm cu părerea rămân tot morți îs. Cu drapel in bernă sau fără, niciunul nu se mai intoarce la familia pe care a lăsat-o in urmă.
Și dacă tot vorbim de morți, ar trebui ca in România doliul național să fie unul cu caracter permanent. Adică tricolorul ăla tăvalit de toți idioții, străini sau români, să rămâna în bernă vreme de vreo 50 de ani de-acum incolo. De ce? Azi, in România Liberă, am gasit un articol cu titlul: România barbară. Aflăm din el că, in 2010 au murit 170 de femei, in 2011-138, in 2012-148, iar in ultimii 2 ani, 348. Toate femei. Nu, nu din cauză de cancer, nu de la vreo boală incurabilă! Au murit , toate aceste femei, ca urmare a violenței domestice. Care violență domestică nu-i de azi de ieri intâlnită la noi.
Cifrele alea-s doar niște cifre? Nu, sunt ființe umane, ucise de alte ființe umane. Ce aiurea sună! Cum poate fi așezat călaul pe aceeași treaptă cu victima? No, uite că poate, toți ne naștem ca fiind ființe umane, ce devenim pe parcurs… e altă poveste. Violența e o boală? Nu, ea există din cele mai vechi timpuri. S-a născut din dorința de a supraviețui. Violența domestică însă n-are legătură cu supraviețuirea. Are legătură cu băutura, cu frustrările, cu nebunia. Are legătură cu ignoranța, cu gândirea primitivă. Cifrele cresc, scad, cresc iar. La fel ca și copiii din acele familii în care mama este căsapită, uneori sub ochii lor. Acei copii văd violența părintelui lor, dacă nu zilnic, regulat. Unii ajung să creadă că asta e normalitatea și, la rândul lor, la maturitate vor face același lucru cu soțiile lor. Nu toți! Dar… unii da. Când crești între două beții și-o bătaie pe săptămână, e greu să mai vezi că unii pot trăi și se pot înțelege, despărți sau conviețui fără pumni, cuțite și călcatul partenerei in picioare.
”Trei programe de interes național, puse în dezbatere publică săptămâna aceasta de către Agenția Națională de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), ar trebui să reducă numărul deceselor cu 10%.”
Cum dreaq s-ar putea întâmpla așa ceva? Și în cât timp? Nu-i ca la boli clasice, să imparți medicamente sau să elimini cauzele care le provoacă. Nu-i sculament, să tratezi omu’ și să-l trimiți acasă, ca nou. Un om violent rămâne violent pâna îl lovește damblageala și nu mai poate să lovească. Dar chiar și atunci, verbal măcar și tot rămâne violent! Vorbele nu omoară, veți spune. Nu, nu omoară. Omoară prostia, gândirea primitivă, băutura, lipsa de educație. Vor continua să omoare la fel de multe femei, mulți ani de-acum înainte.
Să coborâm, zic, drapelul în bernă pentru cei 11 români, și sâ-l lăsăm așa. Pentru miile de românce omorâte de partenerii lor. Pentru copiii bolnavi, ai căror părinți nu pot suporta tratamente costisitoare, pentru miile de bolnavi care se internează prin spitale cu o boală și ies cu trei, pentru tinerii care se macină in locuri de muncă prost plătite, pentru miile de victime rezultate din accidente rutiere, să coborâm drapelul în bernă și să-l lăsam așa.
Să coborâm drapelul în bernă și să-l lăsam așa pentru o țară care nu reușește, deși se zbate, să iasă la lumina civilizației, pentru fiecare dintre noi, cunoscuți și necunoscuți, pentru sărăcie, pentru lupta cu ziua de azi și grija zilei de mâine și pentru cei 11 români morți in Italia.
Comments (8)
ivy September 1, 2016
In fiecare zi mor 247 de romani, zic ca si tine, drapel in berna.
comentatoramator September 1, 2016
Ivy, suntem din ce în ce mai puțini și mai indiferenți. Indiferența ne ucide incet și pe noi, cei feriți de evenimente tragice. Mă intreb câți dintre cei 247 au murit de bătrânețe. Probabil foarte puțini... .
Poteci de dor September 1, 2016
Comentatorule, m-ai făcut paf. Mă înclin şi tac. Că ai spus prea bine tot ce era de spus.
comentatoramator September 1, 2016
Mulțumesc Potecuță. Aș fi vrut să nu fie nimic de spus
simonacallas September 1, 2016
Foarte de acord cu tot ce spui. Articolul m-a sensibilizat, cu atat mai mult cu cat chiar zilele acestea discutam despre o femeie de 46 de ani care a decedat "in conditii suspecte" (avea hematoame cerebrale, o ditai vanataia pe fata si un sot betivan si violent care o bumbacea zilnic) si care a lasat in urma ei trei copii minori si pe acelasi consort ramas liber, sa-si descarce de acum inainte damblalele pe copii. Mi-e necaz ca statului astuia al nostru nu-i pasa de aceste femei, nici de copiii lor necajiti si fara niciun sprijin. Avem bani, timp si avant pentru toate prostiile, dar nu avem timp si nici chef sa ne uitam putin la cetatenii nostri.
comentatoramator September 1, 2016
Așa e Simona, avem timp pentru tot, mai puțin pentru a proteja viețile celor din jur. Trist dar... .
Renata September 4, 2016
Foarte curajos subiect! Pentru că e delicat. Cu excepția coborârii drapelului în bernă permanent, metaforic vorbind, pentru toate dramele românilor - cu asta sunt de acord - , eu nu l-aș coborî niciodată, fiindcă nu știu de la câți concetățeni în sus se declară doliu național. De la 10? De la 2? Dacă se prăbușește un avion cu 11 români la bord se declară doliu național? Dacă în avionul ăla sunt 4 danezi, Danemarca declară și ea doliu? Da? Nu? Depinde de împrejurările morții? Când au murit 12 (nu-mi amintesc numărul exact) mineri după explozia din galerie a fost doliu național? Nu mai știu. Când se îneacă 7 români pe litoral, într-o zi, cum e? Cu sau fără doliu? Când moare un Dinică, un Iordache, un Moraru, de ce nu e doliu național? 11 români total necunoscuți, trăitori în Italia, după mine, sunt mai puțin importanți, ca pierdere, decât dispariția unui mare artist. Par inumană?
comentatoramator September 4, 2016
Nu, inumană nu. Un om, indiferent de ce și căt a realizat in viată, este prețios pentru cineva. Faptul că unul și-a făcut fericită doar mama, nevasta sau vecina și altul a adus fericire unei intregi națiuni nu prea se pot compara. DAR... sunt amandoi, oameni. Avem tendința ca, chiar și in fața tragediilor, să luăm in considerare numărul, vârsta. Nu altceva.