Teamă

Vegetez de câteva luni bune. Vreo şapte-opt, dar cine mai numără? Cert e că acum, la ceas de seară, mi-a trecut prin  cap gândul că, poate, ar trebui să încep să socializez. Să trăiesc. Să cunosc oameni noi. De fapt, nu să vad oameni noi, să cunosc. De văzut văd zilnic. Străini alături de care mă aşez în tren, pe lângă care trec pe stradă, cu care interacționez strict dacă este nevoie. Vorbesc puțin şi spun mai nimic. Mă plimb, admir natura, mă bucur de soare şi-mi scot, din cochilia mea plină de cuvinte mono şi bisilabice, glasul la aer . Incerc să zâmbesc mai mult, să râd, să-mi relaxez starea de alertă, şi-apoi mă retrag, mă ascund din nou, in aceeaşi cochilie. Ca un melc. Vegetez, deci.
Până si melcii insă, îşi schimbă invelişul in care se ascund. Sau nu? Eu am văzut odată un melc fară cochilie. Poate că o pierduse sau a aruncat-o chiar, poate că-l deranjase strânsoarea ei ori lipsa de confort. E la fel de posibil să nu fi avut niciodată cochilie… . Nu mi-a placut acel melc, deşi mi-a părut interesant câteva secunde (să fi trecut mai mult?), cât mi-au trecut prin gând posibilele motive pentru care rămăsese despuiat. Nu mi-a plăcut goliciunea lui, vulnerabilitatea, lipsa de adăpost. Părea trist. Nenatural. Denaturat. Dezrădacinat. Semăna cu mine. Când mi-am dat seama de asta, m-am indepărtat de el instantaneu.
Mi-am indreptat privirea spre o floare sălbatică, cu petalele rasfirate in razele soarelui. Da, aşa mi-ar place să fiu! Liberă de temeri, cu rădăcini, frunze, flori. Chiar dacă aş risca să fiu ruptă, călcată în picioare sau doar admirată. Ce zici? Trebuie să-mi asum si ofilirea, uscarea şi faptul că trebuie s-o iau de la capăt, iar şi iar, in fiecare primăvară? Ai dreptate, pare groaznic de greu. Totuşi, mai bine decât să fiu melc, nu? Aş putea să mă transform într-un brad. Da, ar fi ideal! Mereu verde, drept, semeț. Uf, am uitat de Crăciun! Nu, nici brad nu e bine.
E periculos să trăiesc, orice specie aş fi, vietate sau plantă. Ştiți ce? Mai vegetez un pic, măcar până se schimbă mersul treburilor în lumea reală. Zici că aşa e de când lumea, că imi trebuie curaj şi hotarâre? Un magazin unde se vinde curaj nu ştiţi? Cum? Îl gasesc numai în mine? O să-l caut, dar sigur e deformat, cochilia l-a strâns ca o menghină şi frica l-a măcinat ca o moară. Prea multe vorbe pentru azi, intru să-mi leg gândurile. Poate că mâine voi descoperi că imi doresc să mă trezesc.