În România există peste 700 000 de persoane cu dizabilități. Diverse dizabilități. În condițiile în care populația stabilă a țării este puțin peste 21 de milioane, conform ultimului recensământ. Sunt 700 000 de oameni pentru care statul plăteşte, din banii contribuabililor fără dizabilități, ajutoare sociale, pensii (sau cum s-or numi) şi… atât.
Voi ştiți ce inseamnă dizabilitate? Conform Dex-ului, este acea stare fizică, psihică sau mintală, care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare. O limitează, probabil, în funcție de gravitatea handicapului. Pentru că, probabil ştiţi, dizabilitate este sinonim cu handicap. Şi mai e sinonim şi cu infirmitate, şi cu deficiență, şi cu dezavantaj, şi cu neputință. Cam multe sinonime pentru o persoana care nu face altceva decât să-şi încaseze pensia derizorie şi să-şi plimbe neputința de la o zi la alta?
Tu ce-ai face în locul unei asemenea persoane? Ok, nu tu, eu ce-aş face în locul unei asemenea persoane? Cum mi-aş drămui puținii bani şi sanatatea precară?
Greu de spus. Pentru că acei bani chiar sunt foarte puțini. Cred că mi-aş căuta de lucru, ceva, orice. Ceva trebuie să pot face! Dacă nu să vorbesc, să scriu. Dacă nu să scriu să citesc. Dacă nu să citesc să meşteresc, poate. Dar cine ar angaja un om care, fie că nu aude, nu vede, nu este coerent sau îi lipseste o mana, un picior… ? Vezi bine, nu mi-ar fi uşor, cel putin nu fără un pic de ajutor şi întelegere din partea cuiva. Pentru că n-aş putea lucra atât cât lucrează un om sănătos, n-aş fi la fel de rapid şi nici disponibil oricând (aş avea zile în care merg la medic, zile în care nu ma simt bine, etc.), de-asta zic că aş avea nevoie de întelegere. De bunăvoință. De răbdare. Prea multe nevoi am? Ştiu. Ce întrebi, ce ştiu să fac? Întrebarea corectă ar fi ce pot să fac. Studii prea multe nu am, cu sănătatea nu stau bine deloc, oare ce aş putea munci? Care meserie mi s-ar potrivi? Ce talent zace nefolosit în corpul meu neputincios? Cu îndrumare potrivită, cu niste cursuri de formare profesională, cu un pic de răbdare, aş învăța, m-aş descoperi pe mine, omul normal, şi, în ciuda faptului că m-am născut aşa sau am dobândit în timp o deficiență, m-aş face folositor, atât mie cât şi comunității din care, vreți-nu-vreți, fac parte. Aş fi privit altfel, aş învăța să lupt, mi-aş învinge, măcar în mintea mea, limitele.
Uite, am auzit că in Spania, printr-un proiect numit Por Talento, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană şi pus în practică de fundația Once şi FSC Inserta, au ajutat, din 2009, de când a fost demarat proiectul, peste 30 000 de persoane cu diverse dizabilități să-şi găsească un loc de muncă adaptat la starea lor de sănătate. Asta a fost posibil datorită unui portal web special înființat, portal care, de-a lungul timpului a atras peste 200 000 de utilizatori, dintre care 40 000 de angajatori dispuşi să lucreze cu persoanele aflate în dificultate fizică sau psihică. Tot prin intermediul Por Talento, peste 8000 de persoane au beneficiat gratuit de cursuri de calificare şi workshop-uri. Alții, nu puţini, au fost ajutați să-şi continue studiile sau să le definitiveze. Cu un buget total de un milion de euro, dintre care 700 000 oferiti de ESF(European Social Fund), cu un proiect bine pus la punct şi nişte oameni inimoşi, 30 000 de oameni au intrat în societate cu fruntea sus, pe uşa din față. Au intrat in rândul oamenilor normali. Nu mai sunt priviți ca fiind o povară pe umerii statului, inutili sau dispensabili. Şi, cel mai important, nu li se mai potrivesc toate acele sinonime din Dex-ul nostru.
Nu-i aşa că mi-ar fi prins şi mie bine să fi avut o astfel de mână întinsă? Mi-ar fi prins, îți zic eu. Ştii ce? Poate sunt destul de norocos şi una dintre miile de fundații din România se va inspira din acel proiect . Pentru că bani pentru susținerea lui se găsesc. Zilnic din bugetul Comisiei Europene pleacă bani pentru astfel de proiecte, iar angajatori cu inima la fel de mare ca a spaniolilor se vor găsi, cu siguranță. Trebuie doar să avem şi noi o Once a noastră care să gestioneze cu bună-credintă acei bani, un FSC Inserta care să atragă persoanele cu dizabilități, să le informeze şi să le îndrume ”paşii” spre locul de muncă potrivit lor.
E imposibil la noi, zici? Nimic nu e imposibil, zic eu. Trebuie doar să încercăm să fim mai încrezători în oameni, în puterile lor. Sa renunțăm la scepticism. Cum? Nu se dau bani din Fonduri Europene pentru proiecte de genul ” fii încrezător” ? Ba poate că se dau şi nu ştii tu! Au la activ sute de proiecte finanțate, aşa că n-ar fi imposibil. Poate tu preferi să nu iei drept exemplu un proiect cum este Por Talento şi să ne vezi cerşind în metrou, la colț de stradă sau în intersecții pentru că statul român nu ne poate da mai mulți bani şi nimeni nu indrăzneşte sa ne angajeze pentru că nimeni nu-i poate asigura că suntem capabili să facem ceva anume. Sau poate ai prefera să nu ne vezi deloc, să ne ducem viața mizeră departe de ochii tăi? Nu, sigur ți-ai dori să existe un asemenea proiect şi la noi!
In sensul definiției date de tine, si eu am multiple dizabilități numite fobii, unele fiind handicapante. Ce pot face? Deja sunt intr-o situatie dificila la actualul serviciu întrucât sunt lucruri pe care nu le mai pot face. Toti se uita la mine ca la o ciudata. Nu am permis de conducere tot din motive de emotivitate.
Poti lupta cu ele, poti cauta ajutor sau poti capitula. Tu alegi. Daca alegi sa capitulezi in fata fobiilor, nu esti o persoana cu dezabilitati, esti o invinsa. Daca lupti sa-ti recapeti fortele, esti o invingatoare, fie ca reusesti sau nu. Daca ceri ajutor, deasemeni esti pe cale sa-ti invingi fobiile, Daca nu te ajuta nimeni vei constientiza ca singura ta sansa esti chiar TU. Priveste-te in oglinda cu atentie, nu esti o ciudata, ciudati sunt cei care se cred de neatins, invincibili in fata bolilor, a fricii. Ei sunt ciudatii. Tu esti doar un om.
Da, procentul celor cu dizabilitati e ingrijorator la noi, mai rau este ca sunt integrati foarte greu in societate si greu isi gasesc o ocupatie care sa le mai aduca un venit cat de cat. Parca statul nostru nu si-ar cunoaste interesul! Interesant exemplul spaniol. In plus, este dovedit ca munca poate imbunatati starea de spirit a acestor oameni, ii face sa se simta folositori, nu exclusi din societate.
Foarte adevarat ce spui! Să sperăm ca se vor schimba in vreun fel, la un moment dat.
„o Once a noastră care să gestioneze cu bună-credintă acei bani”
Aici cred că este problema dar şi soluţia!
Stiu asta,Radu. Dar nu ma pot btine sa nu sper ca, intr-o zi, nu vom mai privi peste gardul vecinilor, ca ne vom uita in propria curte si ne vom face timp sa-i sfatuim pe altii sa ne urmeze exemplul. E oare mult pana atunci?
Eu sunt optimista si cred ca daca ajunge articolul asta la ochii mai multor oameni, o sa se implementeze si la noi un proiect. Citeam acum cativa ani despre astfel de proiecte, și am rămas surprinsă cât de multi oameni binedispusi să il puna in practica exista prin alte tari. Și sincer chiar le-ar prinde bine celor cu dizabilități. Ne plângem ca statul nostru e infect, dar uneori proiectele astea nu țin doar de ei. Trebuie să se nască sau să existe omul potrivit ca proiectul asta sa dea roade. Iti dai seama ce incredere de sine sporita, ar avea persoanele cu dizabilități, mai ales dacă angajatorul le-ar înțelege situațiile?
Să sperăm ca omul potrivit s-a nascut deja, altfel cei mai putin norocosi vor mai avea de asteptat de asteptat ceva ani …
Si in caz ca umilinta de-o viata pe care ti-o ofera statul roman, afla ca pt o persoana cu dizabilitati, statul nu ofera ajutor de inmormantare. Deci…da… Nici sa traiesti nu te lasa, si nici sa mori…
Imi doresc sa ramana fara picioare cam jumate din chipurile, alesii nostri, poate asa se vor schimba lucrurile. Altfel, nici dupa un secol.
Când eşti cu frâiele in mână te uiți înainte, pe mijlocul drumului nu în şant pentru că rişti să ajungi in el. Deşi mulți dintre aleşi vin chiar de acolo
Eu tind să sper că și în tara noastră vor fi astfel de proiecte si exista oameni inimoși care să întindă o mana de ajutor acestor oameni cu dizabilități și care de fapt pot fi numiți,, oameni normali „. Cu toții respiram același aer și avem aceleași drepturi.
Ai cam pus punctul pe i ! Normalitatea e tare alunecoasa… . Depinde din ce unghi o privesti.
Foarte interesant. Sustin cu toata inima proiectele frumoase, care ajuta vieti!
Ferice de cei care te au in preajmă ? Dacă cineva ar indrazni să se inhame intr-un asemenea proiect ar avea, se pare, sustinatori straşnici din partea bloggerilor romani. Mulțumesc!
Deşi pare o luptă grea, izbânda în cazul ăsta înseamnă şansa la viaţă. Şi merită orice efort.
Aşa e, este o şansă. Una care trebuie fructificată, altfel …
Cum orice om are dreptul neîngrãdit la muncã, viațã, activitãți în comun, așa și ei ar trebui să fie ajutați și nu marginalizați. Cândva existau acele „cooperative” pentru persoanele cu dizabilitãți, acum…
Tot ce a fost bun candva nu mai e. Timpul trece, uitam cum a fost dar nici nu ne intrebam ” cum ar fi daca… ” Vedem la altii, ne minunam si atat. Poate , cand termina la ei vin si pe la noi sa ne faca si noua… .
E foarte bine ce spui tu,insa eu sunt convinsa ca proiecte exista si la noi dar nu se pun in aplicare . Sa fie vorba de lene ,nepricepere,incompetenta , nepasare, comoditate ..?! ..sau lasa ca merge s-asa ,vorba aia:timpul trece ,leafa merge noi ne facem ca muncim ” …si,oricum, nu-i intreaba nimeni…
Proiecte sunt, unul oarecum asemanator, Train of hope, cu alta țintá importantă, abandonul şcolar, a fost finanțat la noi, tot cu fonduri UE, in Timisoara. Au beneficiat de el 103 oameni. Bun proiect, nestiut de nimeni, nemediatizat, netrâmbițat. Deci.. se poate.Trebuie doar să vrem. Dar noi nu prea vrem, fondurile sunt greu de accesat din cauză de birocrație pur românească, trebuie să te lupți cu morile de vânt ca sã atragi segmentul de populație vizat de proiect, etc. Şi-apoi, vorba ta, merge şi-aşa, ce atâta strofocare?
Cum să intre în in rândul oamenilor normali un om (coleg de-al meu de școală) care este pensionat medical (ceea ce până la urmă tot la categoria dizabilități se încadrează, fiindcă este limitată capacitatea de muncă) și care la ora 09.00 a.m. se duce glonț la „conferință”??? Nu știți ce este conferința? Eh, aflați că este întrunirea matinală de la cârciumă, unde se dezbat știrile TV bombă de seara trecută! Cu țoiul de rachiu în față se înțelege… Iar pe seară conferința are seria a II-a!
Avem 700000 de pensionați medical fiindcă nu există în această țară, comisie de expertiză a capacității de muncă care să nu fie coruptă! Toată lume știe asta, dar toată lumea tace. Iar banii de la buget se cheltuiesc din pricina tăcerii! Nenorocirea nu se oprește aici. Bolnavii cu afecțiuni evidente sunt revizuiți periodic, într-o bătaie de joc incalificabilă, fiindcă celor de la respectivele comisii le este teamă că i-a crescut omulul la loc un picior care îi lipsea, o mână ori un ochi!!!
Offf, asta este una din maaarile noastre probleme. Ma bucur ca ai adus asta in discutie. Ai foarte mare si multa dreptate, una din cauzele principale ale faptului ca cei cu dizabilitati reale sunt purtati de la Ana la Caiafa , (da, in bataie de joc!) sunt pricinuite de cei dispusi sa plateasca spagi grase pentru a obtine o pensie de rahat, necuvenita lor. Nu ca asta ar scuza nemernicia acelor ”medici” din comisiile de expertiza. Din contra, ei ar trebui pusi primii la zid. Dar pentru a le demonstra nemernicia, trebuie facuta o alta comisie de expertiza, care, probabil, va lua la randul ei Sfanta Spaga. Si tot asa, e un lant ce pare de ne-rupt. Pana una-alta, bolnavii inchipuiti se duc la ”intruniri” cei reali isi duc suferinta in tacere
Știi, întâmplător sau nu, cunosc câteva persoane cu nevoi speciale, căci de restul infirmităților în care cred că ne-am încadra fiecare dintre noi, dar spre norocul nostru doar pasager, nici nu vreau a aminti. Și de când le cunosc, știu că există și alte posibilități. Există fundații care îi ajută să se întâlnească, să învete limbi străine, sa plece impreuna in excursii, sa se ajute unii pe altii, sa-si gaseasca locuri de muncă și sa faca și cate ceva la care se pricep. Vazusem, nu demult, la tv, un reportaj, cu un tip la vreo 35 de ani, care din scaunul cu rotile, facea o gramada de bine altora, ajutandu-i sa faca proiecte cu Uniunea Europeană. Ceea ce spui tu e si mai complex și cred ca pentru unii dintre ei se va gasi cineva care sa implementeze proiectul și la noi. Sa nu crezi ca m-a apucat optimismul subit, eu, pesimista de servici. Nu, dar am prieteni cu handicap care scriu, care iși castiga banutii prin diverse ativitati și asa cum si printre noi exista acei care se lupta cu „eu nu pot”, asa e si in lumea lor. Sau poate iar șansa, educatia, familia, prietenii, oportunitatile…impart și aceasta lume.
Mi-a făcut mare placere sa te citesc, sunt cam absenta prin virtual, mă bucur ca am reușit sa fiu prezenta aici. Saptamana faina!
Cei despre care vorbesti tu sunt probabil, norocoşii, un procent neînsemnat din fabuloasul 700 000. Sunt multe exemple de oameni cu diverse dizabilitați care gândesc, muncesc şi fac pentru societate cât trei duzini de oameni „normali” la un loc. Dar, de ce nu ar fi mai mulți? Doar pentru că nu sunt la fel de aspectuoşi, agili sau abili?
O săptămână senină să ai, plină de optimism!
…exact asta și spun, ar fi minunat ca numărul lor să crească, să existe un imbold și pentru ei.
Te imbratisez cu mare drag!
Un proiect interesant,
🙂
Citesc, cu mult interes, aproape tot ce postezi! Iată, despre acest interesant proiect, cum nu se găsește nimeni în România să-l fructifice?
Poate pentru că nu-i nimic de câstigat, financiar vorbind, dintr-un asemenea proiect. Dacă nu iese un ban, e mai greu. Plus că noi cam mergem pe linia „”facerea de bine e …de mamă” . Mulțumesc, Dumitru, pentru fidelitate, şi eu te citesc cu interes, dar trebuie să recunosc că la comentarii sunt cam zgârcit. Mea culpa, promit să mă revanşez
[…] non-disabled taxpayers’ money – and that’s about all they get. This is a repost of PROIECT EXEMPLU, originally published in Romanian by Abdou-Razk Dumitrita-Ioana (Facebook), and submitted to the […]
http://euinmyregion.blogactiv.eu/2016/06/20/an-example-project/
Reblogged this on comentator amator and commented:
Acest articol a fost scris pentru #EUinmyRegion , este unul dintre cele 40 acceptate. Este insa suficient de bun pentru a fi intre primele trei?
Acest comentariu a fost facut in pagina Contact , asa ca il pun si aici, cu copy-paste:
Costiuc Lausia
2 zilewww.poplars.ro
Eu cred ca se poate. Eu inca mai lupt si inca mai sper……sunt din 2011 cu o fundatie cu persoane cu dizabilitati. -Am preluat aceste persoane de la niste fondatori englezi care si- au facut si ei treaba putin prin Brasov , apoi au hotărât sa închidă tot , sa ia banii si sa plece. Nu au reusit datorită unui singur articol din statut si asa am hotărât impreuna cu familia mea sa ne asumam aceasta responsabilitate , sa nu las aceste persoane sa ramana fara un centru de zi , fara socializarea de care au nevoie , fara un loc al lor in care sa comunice , sa se bucure sa realizeze multe pentru a- si recapătă stima de sine. Primul pas a fost facut odata cu legea 488/ 2006 …descoperirea fiecărei persoane in parte s-a facut printr-un program pilot , rezultatele se vad pe pagina de http://www.poplars.ro si mai multe activități pe pagina de facebook. Da , persoanele cu dizabilitati pot fii angajate , si considerate o partida buna pentru angajator. Ei nu se cer la o tigara la fiecare ora, nu merg la pauza de masa de unde multi dintre noi uitam sa ne mai întoarcem , pana cand nu au terminat lucrul pe care l- au inceput, nu fac pauze lungi si dese, ca altii angajați, si sunt hotărați ca la final de program sa arate ca ceea ce tu ai cerut de la ei este îndeplinit, ba mai mult….depășesc norma pe care le- o dai….asa angajați sa tot ai. Va sfătuiesc sa încercați. Faceti proiecte pe o luna cu aceste fundații….nu va costa nimic ca angajator , dar in schimb primiți un sac de multumiri pentru faptul ca le- ati oferit aceasta șansa. Pai cine mai primește asa ceva , in zilele de azi de la angajații săi ? Daca rezultatele sunt optimiste, mergeti mai departe , nu aveti decat de câștigat . Ma refer la firme, corporații mari si alte persoane juridice.
Decand cu aceste proiecte pe fonduri europene, dragii mei am incercat un asemenea proiect despre care se vorbeste in acest articol.” Eu nu inteleg unde sunt banii aceștia, cine are parte de ei, cand se poate sa apelam la aceste fonduri si cine are trecere la ele, caci sincer va spun , eu nu am reusit…si uite asa stau cu spațiu , cu persoanele gata pregătite dar fara banii necesari de a incepe. Deci dorinta avem si exista , forța de munca avem, spațiu il avem , cine ne poate ajuta sa demaram acest proiect pe fonduri nerambursabile si sa aratam ca si in Romania se poate?