Eşti brumă. Arzi ca focul

Te ningi în păr aiurea, pierdut-ai bine-n ceață
Te-ncinge-n vene ura, albul ți-e doar de față,
Din frunze rătăcite făcut-ai sloi de gheață.

Îți târâi existența de la minut la oră
Nu ai nici ritm, nici rimă, te-nvârți ca într-o horă
Gerul îți este frate, pragul de iarnă soră.

În ochi îți şade noaptea, din stele-ți faci duşmani,
Le-ai stinge-ntr-o clipire; arunci cu bolovani
Până şi-n raza lunii, în sfinți şi în orfani.

Te ningi în păr aiurea, ca gheața îți e gândul
Spargi, macini, muşti şi cerul şi pământul;
Ti-e vagă evidența şi mat deznodământul.

Te ningi în păr aiurea. Nu vrei, şi tot îți ninge.
Fulgi mari îți cad în plete şi focul nu se stinge,
Ți-e numele amar, tot ce atingi se frânge. 

În ochi îți şade noaptea, lehamitea ți-e soră,
N-ai infinit, nici mâine, nimicul te adoră.
Ți-e noaptea oarbă, surdă, ți-e dimineața noră.

Te ningi în păr aiurea. Pierdut-ai viața-n ceață,
În ochi îți şade noaptea, eşti oarbă dimineață.
Te ninge-n păr aiurea, eşti sloi, ți-e suflul gheață.

Te ningi în păr aiurea, ți-e acră dimineața,
De viață ritm şi rimă ți-s vagi şi reci ca ceața.
Ți-e albul un cărbune, amară ți-e dulceața.

Eşti brumă. Arzi ca focul ce-a mai rămas din viață,
Ți-e noaptea adăpost şi moartea dimineață.
Te ningi în păr aiurea. Cu recea ta albeață
Pieri-vei neştiută şi tu şi a ta ceață.