S-aduci pe lume un copil nu-i greu, nu ştii
Cum nouã luni se scurg şi nu ai apucat
S-aşezi pătuțul sau sã faci curat
Acolo unde noul împărat al micului regat
Primele note va scânci.
Conteazã oare unde-i patul,
Câte pernuțe-ai pus în el
Ori pampersul cât costă şi-n ce fel
Va arăta fetița sau băiatul?
Poate că da, poate că nu, cine mai ştie,
Cred, totuşi, că-i mai important
Să treci peste momentul emoționant
Şi să faci față cât mai onorant
Rolului tău de cap de-mpărăție.
Vezi tu, familia e un regat
Nu din cel clasic, cu zmei şi vrăjitoare,
Ci unul plin de dragoste, o casă primitoare,
Un cuib de viață şi oază de vigoare;
O mare de iubire şi-un munte de iertat.
Mă rog, aşa ar trebui să fie!
Aşa va fi al meu, cândva, peste ani, poate,
Blând, tandru, senin chiar şi în noapte,
Nu ca-n armată, aspru, cadențat
Sau ferecat ca aurită colivie.
Să plănuiesc a pruncului meu viață?
Aş plănui cu drag sã aibă
Peste cap – cer, sub tălpi – doar iarbă,
L-aş învăța cu-albinele să soarbă
Nectarul florilor şi-a fructelor dulceață.
L-aş învăța să strige, să râdă şi să cânte,
Să simtă veşnicia în fiece silabă
A gândurilor urmă să-i fie veşnic albă,
Ochii feriți să-i fie de-a lacrimilor salbă,
Cuvintele să-i fie balsam pe inimi frânte.
Concret şi fără rime, ce-aş face pentru cel
Ce îmi va spune „mamă” când fi-va măricel?
La adăpost l-aş pune, cu drept să intre in lume:
Un cont bancar, în care să se-adune
Bani pentru studii, câte-şi va dori,
Încurajându-l, fără a-l zori.
De primii paşi în lume l-aş pregăti uşor:
Premergător, apoi trei roți, peste ani chiar şi un motor.
Pentru sănătate? Celule stem din placentă
Cu o recoltare placentă atentă.
Să n-aibă nevoie, dar de va fi cazul
Celule din sângele ombilical să-i schimbe necazul
Din boală-n a doua născare.
Poate nu e de-ajuns?! Ştiu eu? Nu sunt vreun Dumnezeu
Nici vreo sfântă nu sunt, nici blândă nu-s mereu.
Dar de voi fi părinte, voi şti cum să îi țes, care e drumul bun
Pe care să apuc, cu un copil de mână. Nu am să mă răzbun
De voi afla în timp că e greşită calea;
Vom râde-mpreună ca de-o glumă bună
Şi-apoi, cu forțe noi, îmi voi ascunde jalea,
Şi vom alege o altă cărare comună.
În regatul meu va fi doar lumină
Fără de rutină şi fără rugină.
Copilul, cel ce va să vină
Îmi va fi şi mentor dar şi creator.
Ce îi voi fi eu? Doar păzitor
De aripi ce-nvațã zborul; privitor
La cum se înalță. Mai târziu, într-un pridvor,
Voi fi bătrâna ce-aşteaptă cu dor
Nepoți, amintindu-şi zile apuse
În mii de poze strânse
Din trecerea anilor.
Aşa îmi văd eu rolul. Unul, doi, fată, băiat,
Blond sau brunet, voi fi învățat
Să-i cresc ca pe flori, să-i apăr de rău
Să le fac din ger şubă şi din şarpe brâu,
Iarna să le fie basm şi desfătare
Vara să le cânte greieri şi cicoare.
S-aduci pe lume un copil nu-i greu, nu ştii
Cum nouã luni se scurg şi nu ai apucat
S-aşezi pătuțul sau sã faci curat
Acolo unde noul împărat al micului regat
Primele note va scânci.
Greu e să-l creşti frumos, să-i dai
Avânt, să plece-n viață ca în rai,
Putere, dacă n-ai să-i dai avere.
Şi totuşi, dacă ai să-i dai de toate,
Să nu omiți să-i dai ş-un strop de sănătate:
Placenta să-i păstrezi, că poate
Să-i fie cea mai bună dintre toate.
Articol scris pentru proba cu numărul 2 din competiția Superblog 2020, pentru sponsorul Cord Blood Center