Ne facem o casă! Ne-am cumpărat un apartament. Ne mutăm curând, mai avem de renovat o cameră. Ne izolăm locuința. În cercul meu de prieteni, preocuparea pentru confortul propriu părea prioritatea de grad 0, în timp eu îmi făceam griji despre cum îmi stă părul, de cum să-mi cumpăr ultimul tip de telefon apărut, de-o fugă la mare și de ultima lansare de album a celor de la Carla’s Dream. Asta până i-am auzit pe favoriții mei cântând live pentru un post local de radio Sfântă ni-i casa. O fi, mi-am zis fără vreo urmă de reproș, eu n-am nicio sfântă casă, cea în care stau e închiriată, n-are vatră și nici prag de piatră ca în melodia cu pricina. Eh, nu-i bai, am timp berechet să-mi fac una. Câteva cuvinte din melodie mi s-au lipit însă pe singurul neuron funcțional din mintea mea blocată undeva în tinerețea ce-mi părea, la acea vreme, veșnică. Am căutat pe internet și i-am auzit pe Doina și Ion Aldea Teodorovici cântând aceleași versuri . Așa am aflat că, de fapt, se cheamă Sărut femeie mâna ta sau Focul din vatră. M-am pomenit fredonând. În acele momente, cumva, ceva s-a trezit în mine. Era timpul să am o sfântă casă. Să devin femeia din versurile acelea.
Norocul meu a fost c-am recunoscut casele din jur, altfel l-aș fi căutat mult și bine, îl cumpărasem cu 2-3 ani în urmă de la o amică aflată la mare strâmtoare dar cu multă stimă de sine, n-a vrut nici în ruptul capului să accepte drept împrumut banii de care avea nevoie urgentă și a insistat să-mi dea la schimb o bucată de pământ pe care o avea în proprietate. Am acceptat, mai mult ca să nu-i rănesc mândria, și am făcut actele cu repeziciune iar, mai apoi, vreme de câțiva ani, până la Carla’s și Teodorovici, n-am mai dat pe-acolo. Terenul arăta așa cum mi-am închipuit: plin de bălării, cu gardul de sârmă într-o rână. Într-un colț al terenului, un gutui în floare îmi ura, parcă, bun venit. Aici vreau să-mi fac casa, i-am spus omului care mă însoțea.
În trei luni aveam pe birou o grămadă de avize, autorizații și un proiect de casă. Mai aveam și o grămadă de oferte de prețuri la materiale de construcții, plus o agendă plină cu numere de telefon ale unor echipe recomandate de colegi, prieteni, cunoștințe. Intrasem în toate grupurile de pe Facebook care aveau legătură cu construirea de case, ciuleam urechile în stânga și-n dreapta, învățam termeni de specialitate și noaptea visam doar fier beton, piatră decorativă, gresie și tot ce ținea de materiale de construcții. Nu dispuneam de resurse financiare nelimitate dar îmi doream materiale de calitate și prețuri bune. Spre nerăbdarea și nefericirea mea, mai aveam de căutat. Făceam și refăceam calcule de materiale de construcții în Brașov cu cel care urma să-mi fie constructor (pe care l-am ales relativ ușor grație unor recomandări solide) și nu se lega nimic: când găseam ce căutam depozitul nu dispunea de cantitatea necesară, când găseam cantitatea prețul era prea mare sau livrarea costa fix cât produsul, uneori chiar mai mult. Tineam o echipă întreagă în loc, riscam să-i pierd dacă nu începeau curând, eram însă conștientă că nu am bani de aruncat pe fereastră . Ce zic eu de fereastră, dacă luam materialele de construcții de la zeci de furnizori, l-a cât m-ar fi costat transportul lor nu ajungeam nici cu gândul până la fereastre, rămâneam la nivel de turnat fundație. Mă rog, părea că exagerez un pic dar nu eram deloc departe de realitate. Norocul meu, ceasul bun, pisica albă sau ce mai vreți voi au fost cei de la Vindem-Ieftin. Mai mult de gura unui prieten, le-am trimis o listă cu materialele de care am nevoie, cantitatea și locul în care trebuiau livrate. Când mi-au răspuns cu o ofertă de preț, am comparat-o cu teancul de alte oferte din colecție. Sincer, îmi dădea cu minus, era cam mare diferența așa că mi-am aruncat un ochi pe site-ul lor, am reluat calculele, comparațiile și am înțeles de unde vine diferența: din faptul că își asumă calitatea de intermediari și negociază pentru tine, în funcție de cantitatea pe care o vrei și distanța la care trebuie livrată, cel mai bun preț; evident, au și ei de câștigat, să nu ne îmbătăm cu apă rece, dar, chiar și așa, prețul pe care l-am plătit a fost unul cu mult sub ofertele pe care le aveam deja, unde mai pui că scăpam și de stresul de a cumpăra același tip de materiale din inșpe locuri diferite ca să acopăr necesarul! Am zis da. Am plasat comanda și mi-am sunat, fericită, constructorul. A treia zi studiam, fredonând Focul din vatră, forfota de pe proaspătul șantier.
Au trecut patru ani de atunci. Primăvara îmi însoțește gândurile învăluite în aromă de cafea. Dinspre răsărit, gutuiul înflorit își cerne petalele în creștetul unui băiețel de-o șchioapă care încearcă să-și convingă blănosul partener de joacă să-i aducă mingea înapoi. Râde, cățelul dă din coadă și fug amândoi să prindă un fluture. Fără succes, însă. Renunță. Cu obrajii îmbujorați de joacă, se așază pe pragul tare de piatră. Îl privesc și îmi amintesc, a câta oară, Focul din vatră.
Sfîntă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfîntă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagăn de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte fecior şi fecioară.
Articol scris pentru proba cu numărul 3 din competiția SpringSuperBlog 2020, pentru sponsorul Vindem-Ieftin.ro