Stând io așa, într-o rână, plictisită de moarte, posesoare a unui nesomn datorat cafelei mișto băută pe la 5 seara (că nah, îs liberă la noapte – mi-am zis), în patul propriu, dotat cu o saltea afurisită, numa’ bună s-o duc la gunoi și să-mi întind oasele direct pe parchetul scârțâitor, mi-a venit geniala, nemaiauzita, strălucita și lucitoarea idee să #partikip. La ce? La SpringSuperblog 2020.
De ce?
Sigur nu de prea mult timp liber și nici de prea mult talent scriitoricesc ce mă înghesuie dar, acum pe bune, cum să ratez așa ceva? Cum să nu mă aliniez la start când știu că fără mine și fără ale mele articole concursul, sponsorii, blogosfera, biosfera și întreg universul ar avea de suferit? Cum aș putea? Nu pot, mai ales când deja aud cum ghețarii de la tropice se topesc de plăcere la auzul veștii că voi participa și văd cu amândoi ochii din propriul cap cum crocodilii țopăie în jurul muntelui Athos de fericire că nu vor fi nevoiți să-mi plângă absența cu lacrimi de culoarea sucului cu aromă de prune și concentrație de 40 de grade pe care scară vreți voi.
#Partikip
Așa mi-am zis și vă zic și vouă: stați liniștiți că vin. Sigur mă așteptați mai ceva ca pe virusu’ ăla de face ravagii printre iubitorii de conspirații și printre panicoșii cu mătănii la purtător. De ce vin și nu bere? Întrebați-l pe Botea, el știe și cum stă treaba cu vinurile, și cu ce se mănâncă Superblogul. Eu vin din pricină de vreo 20 de motive pro-participare la Superblog și de restul acadele (aka o aplecare personală cu tendințe masochiste spre a-mi face nervi eu mie, că deh, la muncă nu prea am cu cine să mă cert, acasă nici atât, de frustrari am cam dus lipsă în ultima vreme – cum ziceam, acadele).
De ce #Partikip?
Păi, măi dragă, fix de-aia! Unii ar spune că frecția la un picior de lemn ar fi mai folositoare blogului meu decât (încă) o participare cu final nedefinit la Superblog. Alții, mai cu optimismul la vedere, ar zice că, în cazul meu, dacă perseverez, în 30-40 de ani organizatorii vor fi nevoiți să-mi decerneze trofeul pentru cel mai încăpățânat participant și, drept premiu, o carte de gramatică ș-una din ciclul „cum să te ții departe de tastatură”. Cum eu sunt imaginea fidelă a optimismului reîncarnat într-o minte de forma octogonului ce se crede cerc, #partikip.
Concluzia?
#Partikip. De ce? Să fiu a naibii dacă știu. Sigur am un motiv bun, rotund, bine definit, sănătos și logic, doar că nu l-am descoperit încă. Poate-l descopăr în ediția asta, e a habar-n-am câta la care particip, și, când m-oi dumiri care-i, după ce-i trag o mamă de bătaie și-i învinețesc toți ochii, vi-l spun și vouă. Până atunci însă, urați-mi succes! Nu în competiție, urați-mi succes să mă și primească, cu așa articol de înscriere sigur mi se deschide larg ușa la Socola. La Superblog… mai vedem.
sec si rosu sa fie 🙂
Amin! Așa să ne-ajute Sfântul Duh!
Esti mortala. Hai, succesuri ! <3
Mulțumesc, Cristina! Vii și tu, nu? ?
Multă baftă să ai!
Mulțumesc! ?
???
Mult succes!
Mulțumesc!