Eșarfa albastră. Albastră, cu flori cusute

Eșarfă, eșarfă, încă o eșarfă, altă eșarfă, nu asta, nici… cum Dumnezeu n-o găsesc tocmai pe cea de care am nevoie azi, cea albastră, cu flori cusute, cea pe care am cumpărat-o acum 4 zile și am purtat-o o singură dată? S-o fi uitat la birou? Nu, sâmbăta nu lucrez, sâmbătă am fost la cumpărături, am trecut pe la Maria… Maria!

– Alo, bună Maria, ce faci?
– Oh, ce bine că m-ai sunat, chiar mă gândeam la tine, trebuie neapărat să ne vedem, am să-ți…
– A, deci la tine e!
– Nu, s-a cazat la hotel…
– Eșarfa?
– Ce eșarfă, dragă, ce zici acolo? Cosmin X, de la firma pe care ți-am zis c-o vânăm de ceva timp pentru noua noastră gamă de produse!
– ?!?
– Tipul de care ți-am povestit sâmbătă! Știu, e prea din scurt, tocmai de-aia mă gândeam la tine, crezi că poți să mă ajuți să termin prezentarea? Promit că mă revanșez, fac orice numai nu mă lăsa baltă! Ce zici?
– Trec să-mi iau eșarfa și vorbim.
– Ce eșarfă?

Evident, o văzuse, a pus-o undeva dar nu mai știe unde. Ce, n-am o grămadă de eșarfe? Nu-și mai amintește, e destul de stresată, prezentarea trebuie să iasă perfect altfel vor pierde un potențial client important, reprezintă un lanț de 60 de magazine în țară și străinătate și au experiență de ani buni pe piața de retail, pentru ei ar fi lovitura anului să încheie un contract cu firma lui. Dacă-l pierd, vor fi nevoiți să se mulțumească cu micii retaileri, le va fi foarte greu să-și facă produsul cunoscut și vândut. Nu ar trebui să mă văicăresc pentru o amărâtă de…

– Amărâtă? Dragă, vorbim de eșarfa mea albastră cu flori cusute, nu e nicio amărâtă! Și o vreau pentru că-i a mea! Știi bine că nu plec nicăieri fără o eșarfă la mine, este accesoriul de care nu mă lipsesc niciodată, e ceva ce-mi desăvârșește stilul, îmi dă un plus de eleganță, de finețe, de culoare, face diferența între o ținută șic și una seacă. E semnătura mea, acel ceva ce-mi face unică fiecare ținută pe care o port, pentru mine valorează cât  o rază de soare într-o zi mohorâtă, înțelegi? Nu mă cunoști de ieri, nici de alaltăieri, fără eșarfe nu sunt eu! Azi am nevoie de cea albastră cu flori…
– Cusute! Da, am înțeles! Uite, dacă mă ajuți să termin prezentarea la timp, promit solemn să-ți cumpăr două duzini! Jur! Spune-mi, mă ajuți?
– Hm… Nu știu ce să zic… două duzini? Bine, dar cu o condiție! Cel puțin una să fie…
– Albastră? Cu flori cusute?
– Exact!
– S-a făcut!
– Sunt șanse să obțin și ceva accesorii pentru păr?
– Nu întinde coarda!
– Când ziceai că ai nevoie de prezentare?

………………………………………………………………………………………………

– A fost grozav, trebuia să fii acolo, am făcut așa cum ai spus și, ghici ce, a semnat pentru exclusivitate! Oh, sunt așa de fericită că-s în stare să…
– Să-mi cauți eșarfa albastră? Și să-mi cumperi cele două duzini promise? Știi, am văzut la  Meli Melo…
– Ăăă… tocmai de-asta te-am sunat așa târziu, știi… te-au cerut pe tine să te ocupi de publicitate, le-a plăcut cum ai pus punctul pe i în prezentare și…
– Stai, stai, despre ce vorbim?
– Păi… eram pe la mijlocul prezentării când Cosmin X s-a prins că planșele nu-s făcute de mine și… a spus că semnează doar dacă i te prezint.
– Poftim?
– Ăăă… mâine, la prânz, la noi la firmă.
– Ce, îmi aduci eșarfele?
– Nu, adică da, îți aduc și afurisitele de eșarfe dacă vii. Vii, nu-i așa?
– O să vin! Pentru eșarfe.

Am fost. Mă trezisem cu o lehamite groaznică dar n-am anulat întâlnirea, mi-am făcut un obicei din a-mi respecta cuvântul dat. Maria mă aștepta la recepție, cu eșarfa mea albastră într-o mână și cu un pachet cu cele două duzini în cealaltă. Mi-am așezat mult-căutatul accesoriu la gât. În drum spre sala de ședințe unde eram așteptată de faimosul domn X, mi-am zărit silueta într-o oglindă: albastrul eșarfei absorbise parcă sobrietatea costumului meu office. Mi-am zâmbit mulțumită de ce vedeam și am intrat acolo unde mă aștepta viitorul meu partener de afaceri și viitor tată al fetițelor noastre aflate acum la vârsta la care descoperă importanța purtării de accesorii care să le pună în valoare nu numai frumusețea fizică ci și personalitatea.

L-am întrebat, ani mai târziu, ce impresie i-am făcut atunci, în ziua aceea, în sala de ședințe. Mi-ai părut sigură pe tine, mi-a spus, prea sigură, și foarte frumoasă, aproape că-mi pierdusem cuvintele, noroc cu eșarfa aceea albastră. Albastru era, și este încă, culoarea mea preferată, știi doar. Te-am întrebat de unde-ai cumpărat-o, mai ții minte? Meli Melo, mi-ai răspuns. Și-ai zâmbit. Și zâmbetul tău a luminat, parcă, întreaga încăpere. Am știut, atunci, în acea secundă, că vreau să îmbătrânim împreună.
– Deci culoarea a fost…
– Nu știu, nu cred c-aș putea să-ți explic exact, a fost mai degrabă un complex de factori: culoarea eșarfei, zâmbetul purtătoarei, aroganța ei, dar mai ales faptul că fusese cumpărată de la noi. Știu, mă tachinează, așa a făcut și atunci, în sala de ședințe, a spus în treacăt ceva cum că eșarfa pare un accesoriu inutil, or asta n-a făcut decât să-mi însuflețească pledoaria pentru marca căreia mi s-a propus în aceeeași zi să lucrez.

Articol scris pentru proba cu numărul 22 din competiția Superblog pentru sponsorul Meli Melo