E vineri. Din păcate, vremea se plouă, norii este negri, câmpiile e ude și io am niște nervi. Tot negri. Mă rog, n-am vrut să-i asortezi la nori, dar întâmplarea face să trec printr-o perioadă în care aș da în cap, așa, for fun, primului venit. Nu c-aș avea ceva împotriva oamenilor vii, da’ toți ie proști și-mi dilată emisfera nordică a firavului meu neuron plouat și negru și el, tot ca norii de azi. Învăluită în negura asta de idei, vreau să vă transmit că mă (în)scriu la ediția cu numărul… care este, a competiției Superblog 2019.

De ce? Pentru c-am încercat să mă încriu la aia din 2144 da’ astrele au zis că nu pot scrie decât oamenii vii, adică ăia care încă mai respiră. N-am înțeles ce-are-a face una cu alta dar, ca un om ce respectă niște reguli ale competiției, scriu acilișea că intru la joc.
Acu, fie vorba-ntre noi, n-am în plan să câștig, la capitolul creativitate stau exact cum stă o curcă în stiva de lemne, gramatica a divorțat de mine imediat ce mi-a văzut mutra iar coerența-mi face figuri când îi e lumea mai dragă cititorului. Da’ nah, simt io așa, că am talent. Bine, înscrierea în concurs i-o datorez și nevoii mele a mă da-n spectacol, nevoie care a fost mai intensă decât glasul firav care-mi șoptea c-aș putea sta în banca mea pentru că scrisul nu-i chiar pentru toți.

Deci, prin urmare și ca concluzie, alerg, a câta oară, după o iluzie: aceea că dacă vrei, deși n-ai cu ce, poți! Și cum eu am cu ce ( am blog, sîc!), mă bag! Vii?

Tags: , ,