Am terminat, în sfârşit, de amenajat bucătăria. A trebuit să investesc mai mulți bani decât am făcut-o pentru dormitor dar, acum, când intru în ea, sunt mândră de rezultat. Pot spune, cu mâna pe inimă că am o bucătărie de vis. Aproape că mă îmbie să gătesc. Să gătesc?!?
Oh, stai un pic, nu trage concluzii pripite, nu pentru asta am cumpărat eu setul ăla de oale de 7 piese Royalblau din oțel inoxidabil rezistent la zgârieturi şi tigaia Lover. Nu! Nu pentru asta am cumpărat cuțite Eclipse Line, cuțite la care visează orice chef din lume, şi nici tacâmurile din cromargan! Nu! Va găti el! Cum care el? Păi… el! Cel care, evident, va găti în bucătăria pe care tocmai redecorat-o.
Se spune că dragostea trece prin stomac
Da, trece, vă confirm eu. Pentru că-s nemâncată tot timpul, deși mănânc tot ce prind dar de gătit… mai rar spre deloc. Scuza principală e că n-am timp. Serios, chiar n-am! Bine, până de curând n-aveam nici în ce găti dar asta-i altă poveste, să rămânem la lipsa timpului. N-am! Muncesc mult, dorm puțin (tocmai de-aceea am redus amenajarea dormitorului la pat şi… atât) şi mănânc ce şi pe-unde-apuc. Dar gata! Acum că am o aşa bucătărie spațioasã, mă mărit! Da, mă mărit! Cu un El care să leşine de plăcere numai la vederea cuptorului şi care să pupe blatul de bucătărie de culoarea cerului senin (am uitat să vă spun că special am ales mobilierul şi toate aparatele electrocasnice în nuanțe blajine de albastru, să stea el numai de drag acolo!). Dacă mă gândesc bine, n-aş vrea totuşi să leşine, asta poa’ s-o facă în altă parte, nu vreau să se lovească, în cădere, de setul Pixel, cel cu scaune pe cadru de metal şi tapițate cu spumă poliuretanică şi piele ecologică, dacă vrea să cadă poate şi pe gresie, am avut grijă ca bucătăria să fie cel mai generos spațiu din locuință.
Bine, sper totuşi să-şi revină repede din leşin şi să se apuce de gătit, i-am luat, pentru cazul în care e-n pană de inspirație, cărțile lui Jamie Oliver. Pe „5 ingrediente” am lăsat-o la vedere, fix după ea am pus-o pe cealaltă, „Găteşte în 30 de minute cu Jamie”, nu de alta, dar vreau să gătească bine, ieftin şi repede. A, i-am mai luat şi cartea „Fii bucătar la tine acasă”, unde „la tine” ăla, se subînțelege, se referă la mine, ca să mă asigur că-mi va găti numai mie şi că nu voi fi nevoită să-l castrez cu cuțitul pentru tăiat paste Misty Grey, numai că după ce-am ajuns acasă am văzut că se numea „fii brutar”, nu „fii bucătar”, da’ nu-i bai, el va fi băiat deştept şi va înțelege mesajul. Dacă nu-l înțelege, am cumpărat şi un spărgător de nuci WMF!
Ce intenționam să vă spun? Ah, nu, nu am vrut să mă laud cu noua mea bucătărie, am vrut doar să vă rog să dați sfoară în țară că vreau să mă mărit! Cum să sune „sfoara”? Păi… cam aşa:
Posesoare de bucătărie spațioasă, bine aerisită şi luminată, complet utilată cu vase şi ustensile de cea mai bună calitate, toate achiziționate de la Somproduct, caut soț- bucătar pasionat şi pasional.
Atribuții zilnice:
-pregătirea unor delicioase mâncăruri
-aşezarea mesei într-un mod cât mai romantic posibil
-servire ireproşabilă, neapărat îmbrăcat în uniforma aferentă
Salarizare: Vii cu salariul întreg în fiecare lună, stabilim împreună pe ce-l cheltuim
Beneficii: Ştii dormitorul despre care-am spus că l-am mobilat sumar? Ei, acolo tu eşti şefu’! Bine, asta când mă prinzi, doar ți-am zis că-s obosită tot timpul şi n-am timp!
Articol scris pentru proba cu numărul 3 din competiția Superblog 2018
Spărgător de nuci, zici? Și cuțit de tăiat paste? 🙂
Exact aşa am zis! N-am pomenit nimic de făcăleț, de ciocan de şnițele & co ?
Nu mă bag! Știu eu că unele doamne pot fi prea pretențioase sau pur și simplu au toane vis a vis de bucătar. 🙂
Cine, io, toane? Never! Adică… mnah, depinde şi de bucătar ?