Cum e cam noapte, mâine-i Sfântu Gheorghe ș-am auzit că nu-i bine să ieși din casă că umblă pe-afară spirite rele călare pe mături, m-am apucat să citesc ziare. Nu, nu le-am luat în ordine alfabetică, m-am dus direct pe libertatea.ro. I-acolo o așa varză că afli cam tot ce-i de aflat și găsești cam tot ce vrei să știi (cu condiția să vrei).
Ce-am aflat?
- Becali și-a făcut testament. Am fost cam dezamăgită, sincer, nu-l credeam în stare de așa blasfemie, dar mi-a trecut dezamăgeala când m-am lămurit că nu-i cu evanghelii, sfinți și alte-alea, e cu bani. Din ce are, lasă o parte fetelor și alta la spitale și biserici. Il cred pe cuvânt.
- Mel B e implicată într-un scandal care conține sex, ceva bani și niște bălăcăreală. Mai pe scurt, așa, un menaj a trois. Cu cine? Cu menajera, evident, doar v-am zis că-i cu menaj! Cică există și niște înregistrări pornoase, presimt că le vom vedea curând.
- Un magician, fost concurent la Românii au talent înjură (cu talent, evident!) niște fete, ca la ușa cortului (ca la dar nu la, o face pe Fb). Cică fetele-l acuză că le-a șterpelit niște modele de tricouri (sau ceva de genul) și el drept răspuns, le invită la o… cafea (nu pot să spun muie că mi-e rușine).
- Vedetele noastre citesc! Evident, preferă autorii români. Evident, postează vedetele pe Fb tot ce citesc, nu ca să se dea cititoare ci doar spre informarea fanilor. Ah, ăsta nu-i articol de Libertatea, e din Unica, altă prietenă a mea și-a Libertății, că are la link-uri spre ea de m-a săturat!
- Leul și dolarul au strămoș comun. Sincer, n-am citit știrea, dar mi-e clar din titlu că dolaru’ ăsta trebuie să fie vreun animal exotic, ceva. O fi fost vorba despre bani? Neah, e prea târziu pentru așa articole serioase!
- Sofia Vicoveanca și-a mințit soțul toată viața! Foarte urât din partea ei, să-i fie rușine! Nu, nu-i cu amanți sau copii făcuți cu vecini. Femeia asta fără pic de respect pentru omul care i-a stat alături până la moarte (a lui moartea), îi punea smântână în ciorbă! Și el o mânca cu plăcere. Wtf, așa ceva nu se face! Nu-i frumos, de-aia au și dat-o la ziar!
- La horoscopul zodiei mele zice așa: Este esențial să îți măsori cuvintele. Și mai era ceva cu diplomație dar am uitat cum suna. Acuma… de măsurat io le măsor, dar cu ce? N-am nicio riglă, niciun metru prin casă. Și nici nu pot să mă duc să-mi cumpăr, că tot de la ei (cei de la libertatea.ro) am aflat că nu-i bine să ieși noaptea din casă în ajun de Sfân’Gheorghe că cică umblă spirite rele călare pe mături! Poate-mi cumpăram ș-un kil de diplomație de-aia… .
La mulți ani celor ce-și serbează azi ziua onomastică! Fiți fericiti și… citiți!
Comments (5)
Claudia Mihaela April 23, 2017
Eşti fenomenală.M-am amuzat copios.Nu avea acelaşi farmec dacă citeam eu articolele.Articolul cu Sofia Vicoveanca e....Adevărul că nu ai cum să-ți dai seama că o ciorbă are smântână. ?
comentatoramator April 23, 2017
Am zis să nu mă amuz singură ? Mă bucir că te-am făcut să zâmbeşti :) Duminică perfectă să ai!
Claudia Mihaela April 23, 2017
Mulțumesc,asemenea!
PROFESOARA DE LITERATURĂ UNIVERSALĂ April 24, 2017
Foarte bine scris despre epidemia de sezon! Cu un mic amendament, ca nu nu cumva soţia s-o dea pe literatură universală că(fiindcă)nu se simte iubită. Bravos! Ştie elevul care cunoaşte.
comentatoramator April 25, 2017
Uite, varianta asta n-am luat-o în calcul :))))))