Nr. 36 Interviu cu Flavius Obeadă

La numărul 36, interviu cu  Flavius Obeada.  De ce Flavius Obeadă? Are blog, scrie. Nu de azi, nici de ieri, o face de vreo nouă ani. Cine este, de ce scrie, despre ce scrie, cum scrie și ce crede despre  blogging și online-ul nostru cel de toate zilele, vedeți în interviul de mai jos.

Iată interviul:

Io: este Flavius Obeadă, omul? Cum e?
Flavius: Un… om rătăcit prin lumea și timpurile astea. Obișnuit, citadin, curios de toate cele ce se intîmplă în jur, mirat, trecător. ? Dincolo de cuvinte, cu o existență obișnuită, între „sarcinile” zilnice(job-casă) și cele interioare (cuvinte, muzici, imagini, aer). Apoi… „cum sunt”? ? Cred că jovial. Rătăcit, mirat și jovial? Doamne-ajută, fac ce fac și găsesc numa’ oameni de-ăștia, obișnuiți! 

Io: Ți-a căzut internetul? Nu-mi mai apărea online. Jur c-am crezut că m-a lăsat baltă! M-am panicat oleacă, ar fi fost primul :)))
Flavius: Internetul… o, da, mai cade ca să ne demonstreze cît de fragili suntem pe nisipurile lui mișcatoare. Măh, care-ai băgat nisip în internet? Ceapa și… ce mai aveți prin cămară de copchii neastâmpărați! Vreți să mă lăsați fără interviu?

Io: Ce blog/uri ai? Esti blogger?
Flavius: Bloguri .. Unul… Genunchiul Lumii ( flaviusobeada.wordpress.com ). Sau două?… Ar fi și (blogolumea.blogspot.ro). De fapt, unul, Genunchiul iar acesta al doilea, Blogolumea e doar un sertar cu poezii care in timp a emigrat cu totul spre primul. Apoi sunt… extensiile acestuia, pe tumblr, pinterest, twitter, chiar facebook. „Blogger”? Probabil că sunt un fel de blogger, dar fără a face din asta o ocupație. Un fel? Felu’ unu sau felu’ doi? Bun, un blog, două de fapt, care două sunt unul. Pe care două bloguri devenite prin emigrare…  unul (dacă nu cumva-s tot două), scrie Flavius Obeadă- care-i un fel de blogger. Doamne-ajută!

Io: De când scrii (ca blogger)?
Flavius: Scriu pe blog din octombrie 2008. 9 ani?… Am verificat să fiu exact. Parcă a fost ieri! ? Bine-ai făcut c-ai verificat tu, ca să nu te verific io. Deși te-am verificat 🙂 Ce vreți, am pățit ceva… nepățite cu interviurile astea… .

Io: Mult timp… . Despre ce scrii? Sincer, chiar e mult timp!
Flavius: Păi… Despre orice. Și o fac mai curînd de… uz personal. Cum să-ți spun?… Am fost niște ani, destui, gazetar, iar asta nu se vindecă. Uzul personal despre care îți zic reprezintă la mine necesitatea de a-mi hrăni, să zic așa, această vocație. La care se poate adăuga și ceva… poezie. Fiindcă m-ai întrebat de cînd scriu… iată că scriu cu mult înainte de apariția… blogurilor sau a Internetului. Este și nostalgia hîrtiei, paginii scrise, așadar. Nu se vindecă? Haoleo, nu mai zi așea! Io speram să-mi treacă, să mă apuc de croșetat, de țesut… . Uuu, e cu poezie! N-am jurat eu în interviul anterior că nu mai fac interviuri cu poeți? Ba daaaa! Iartă-mă Doamne, mai fac, mai sunt vreo cinșpe poeți-bloggeri și dup-aia mă țin de jurământ!

Io: De ce ”Genunchiul Lumii”? De unde?
Flavius: Genunchiul… este titlul unei încercări de demult de volum de poezie, rămas, scris de mănă, pe un dosar de carton cu multe poezii bătute la o mașină de scris. Parte dintre ele aduse și în blog(uri). Genunchi al lumii, fiindcă mi se pare că lumea trebuie să aibă și ea niște genunchi, de altfel, poate, unul dintre cele mai complexe, fragile si importante „organe” din cîte există care susțin toată lumea. Normal că tre’să aibă lumea genunchi, altfel jumătate ar sta pe burtă, unii ar fi plini de varice, unii cu bătături la fund… . Organe? Ah, ai pus ghilimele! Deja îmi căutam organul numit genunchi pe lângă rinichi fix lângă aorta care duce la stomac. Nu înțeleg, totuși, ce-ai avut cu poeziile de le-ai bătut. Au fost rele? Aveau rime obraznice? Gata, nu mai spun nimic!

Io: Spui că ești ”un fel de blogger”. Sunt bloggerii de mai multe feluri? Cum îi imparți? Cum îi deosebești? Ai un blogroll impresionant, deci… cum?

Flavius: Aș zice că sunt pe de o parte bloggerii care și-ar pune asta pe cartea de vizită, cu orgoliul de a fi chiar „influenceri”, și care fac bani din trafic, iar pe de altă parte, bloggerii… sentimentali sau naivi care fac din asta o pasiune. Blogroll-ul la mine e o „colectie” sentimentală, deci, mai curînd ceva care s-a adunat, din diverse interactiuni, în timp, devenind o lume (nevirtuală), o Blogolume, așa cum am botezat-o eu. Un loc cu prieteni… peste care uneori mă uit și din care văd că multi au și disparut din pacate și cu toate acestea nu-i „sterg” de acolo…. Aham, nostalgic! Dar, sincer, n-ai împărțit bine, mai e o categorie de bloggeri, fix în mijlocul celor două menționate de tine: bloggerii care nu prea știu ce vor, care-și risipesc talentul în advertoriale prost plătite (dacă nu cumva chiar moca) sau care scriu deși ar trebui să-și ascundă tastatura în porumb. 

Io: Să înțelegem că bloggingul este pentru tine o pasiune? De ce scrii?
Flavius: Da, în esență, e o pasiune. Și nu „bloggingul” cît scrisul. Blogul este doar un suport, un vehicul pentru cele scrise. Foarte bine că s-a inventat. Dacă nu ar fi fost, probabil as fi scris mai departe pe hîrtie, în caiete… De ce scriu?… Din aceleași motive ca si orice alt… scriitor sau ziarist. Cred că nevoia unora de a(-și) exprima ceva sau de a comunica ceva nu are nevoie de o definiție. Este un dat pe care îl ai sau nu – recunoscut sau nu de cei din jur, ceea ce e mai puțin important. Yeap, cam ai dreptate, ”datul” ăsta îl ai sau nu-l ai! Na, eu am nevoie de definiții, nu pot că trăiesc fără ele, m-o făcut mama… mai altfel.

Io: Nu era mai simplu să aduni totul într-o carte (sau mai multe)?
Flavius: Ba da, era mai simplu, dar odată cu apariția acestui mijloc… electronic am făcut economie la… hîrtie. ? Adunîndu-se aici, toate sunt în niște sertare electronice și se vor aduna și între niște coperți de hîrtie, le vine vremea și am de gînd asta. Ai mai zis odată de sertare sau mi se pare mie? Deci mijlocu’ e un fel de dulap, blogăru’ un fel și genunchiu’ un organ.  Interviul ăsta este despre anatomia mobilei de bucătărie? A, stai, sertarele-s electronice!  Nu-i cu mobilă!

Io: Lași impresia că scrii pentru tine. Asta faci?
Flavius: În cea mai bună măsură da. Poate suna… egoist însă nu am deloc „ambiția” a nu știu cărei… audiențe. Dacă ceea ce scriu atinge cumva, undeva, pe cineva nu pot decît să mă bucur. Păi… bucură-te! Cine-s io să te opresc? Chiar cred că ai ceva motive de bucurie 😉

Io: Ai cititori? Urmăritori?
Flavius: Statistic vorbind (din datele oferite de platforma wordpress) am în jur de 7000 de urmăritori și vreo 300.000 de „citiri”, toate adunate în mod natural de-a lungul timpului. Nu-i rău… . La cât mai mulți și mai multe!

Io: Care ar fi cel mai citit articol? De ce crezi că a avut/are ”priză” la public?
Flavius: Păi… tot uitîndu-mă prin „contoarele” mele văd că ar fi vorba despre o notiță despre… Vitas, un căntăreț rus. ? Eu acolo îmi arătam… uimirea de a-l fi descoperit. Un tip cu o voce deosebită. Habar nu am de ce a avut cautare notita respectiva. Poate fiindca vorbea in premiera despre acest muzician si raspundea unei curiozitati. Si se intimpla prin 2009. Macar de ar fi fost nu stiu ce text! ? Nebănuite sunt căile sertarelor. Asta… căile căutătorilor de Vi… cum zici că-l cheamă!

Io: ”Gânduri de-o zi ” De-o zi? E vorba de o categorie prezentă pe blogul lui
Flavius: Da… fiindcă, cred eu, gîndurile, și ele, țin de multe ori doar cîte o zi… Sunt ca fluturii, se nasc, se consuma si mor repede. Apoi… am devenit un fel de… reporter al gîndurilor mele și al gîndurilor altora. Le scriu cum le prind (nu în fiecare zi le prind!)… Și cred că ele nu pot fi decât așa, scurte, ca orice gînd… Bine… în felul ăsta ele pot – sau nu – exprima în mod concentrat situații, povești sau stări mai ample sau pot fi chiar poezii concentrate (la plic ? ) într-un vers. Mai cred si că în forma asta ele raspund cumva si celor (si eu sunt printre ei) mai leneși sau grabiti… cititori. De unde deducem că fluturi-s comestibili și nu pot fi prinși zilnic. Cum la plic? Ca supa? Doamne-ajută! Sau Doamne-ferește?

Io: ”Versul” ăsta are un nume?
Flavius: Nu… nu are un nume. Eu nu stiu sa aiba. Daca acest gen are un nume poate mi-o va spune si mie cineva… Ar putea duce cu gindul la haiku, dar nu e… La mine nu au nume si nici titlu… Au in schimb un număr… roman… Am ajuns la DCVIII, adica 608. ?  Eu fix la haiku mă gândeam. Na, dacă zici că nu-i, nu-i! Tu ești poetul.

Io: Convieţuirile noastre electronice sau convivialitatea noastră „virtuală”, aş putea zice, ne-au plasat şi multiplicat, fără să simţim, în realităţi paralele şi în feţe de nerecunoscut nici măcar în oglinzile de dimineaţă… Asta-mi e senzaţia. Am mai scris/vorbit despre asta, despre dependenţă şi sevraj, despre confuzie şi identitate alterată. Impresia asta e dominantă dincolo, da, de beneficiile cunoaşterii dezordonate, de comunicarea în viteză, de monetizarea gîndurilor sau cunoştinţelor de tot felul. E un vertij buimăcitor din care memoria, privirea, vorba, respiraţia, flirtul, atingerile ies şifonate rău. Sau nu mai ies niciodată…”
Flavius: Da… Este vorba despre frustrarea pe care eu unul o resimt din faptul ca viata „reala” ne este acaparata de cea „virtuala”, a „peretilor” de… „socializare”. Fiindcă nu poți să nu te întrebi de fapt ce rămîne de pe urma comunicării noastre electronice? Sau cît? Suntem dependenti de asta, ne-a devenit ca o a doua natura, dar?… Viteza cu care circula informatiile, felul in care se deruleaza fluxurile ce lasa in urma? Cu cît ne alegem? Cred ca daca tragem linie si adunam iesim pe minus… Chiar, uneori ma intreb: unde mi se duc postarile cind se… duc? Unde le mai gasim si in ce fel dupa o vreme? Sau ele mai sunt undeva, de gasit? Si ma refer desigur la FB care a acaparat din pacate si blogosfera, ca un carnivor care cam inghite tot… Blogul este un loc… stabil, cu cap si coada, in care stii ce ai si unde sa cauti dar imi e ca are o soarta cam pe cale de disparitie… Si iar ma intreb: ce ramane?… O salvare ar fi trecerea postarilor la tipar. Din blog asta se poate. dar din FB?… ? Desigur, ne e la indemana sa alegem… calea. Nu comentez, că n-am ce.

Io: Citatul e marca Flavius Obeadă 2012. Cum era online-ul (și blogosfera) atunci și cum e acum?
Flavius: Inca era… suportabil, la nivel personal. ? Cred ca viteza lui a devenit nesimtit de… inumana. Cred ca nu prea mai tine cont de natura noastra, care este una mai asezata, ci de… beneficii exterioare noua. Pentru cei care monetizeaza asta este ok, este o industrie ca oricare alta, dar… Iar blogosfera (aceea personala, de suflet) cred ca este inghitita, cum spuneam, de feisbuc si de altele ca el din pacate. Probabil asemeni presei scrise, pe hirtie, si blogosfera va deveni un… „obiect” de consum restrins, nu de lux, dar pentru impatimiti si… cunoscatori in cercuri tot mai mici. Insa nu ma refer la „blogurile” de nisa, cele de produs. comerciale, cu tema… De fapt, acelea nici nu mai sunt bloguri ci… site-uri. Ei, împărțeala asta chiar îmi place! Le-ai separat cu eleganță 🙂

Io: ”Spune-mi despre tine… Cum o mai duci? Ce mai faci? Nu, nu vreau să ştiu de vreme, nici despre vremuri. Nu mă mai interesează ce-i acolo şi pe… dincolo, ce-i cu hîrtiile, cu trotuarele, cu soarele, cu vîntul, cu frigul… cu feţele şi mîrîiturile alea isterice, cu autobuzul pe care, uite, îl pierzi din cauza mea… Zi-mi de tine!” – Așa spuneai în 2015. De ce?
Flavius: As spune-o si azi… De fapt constat in fiecare zi ca lucrurile au fost… spuse de mult si ca, de fapt, nu am a face decit sa le repet intr-o forma sau alta… De ce?… Sinceri sa fim cit ne mai intereseaza de soarta celor de linga noi? Si altfel decit: „Ce faci?” „-Bine!”… Cit de sincer si atent chiar incercam sa aflam ce se intimpla cu cel de linga noi? Si daca aflam, citi facem ceva, citi ii intindem o mina?… Foarte sincer? Foarte puțini, pentru că avem timpul foarte ocupat cu noi înșine.  

Io: Ai un subiect preferat, o temă pe care ai putea scrie zeci de articole fără să simți că te repeți?
Flavius: Nu… nu am un subiect preferat. Totul tine mai mult de inspiratie si de cele… sufletesti. Dar si de timp (din pacate) fiindca timpul, linistea, confortul „psihic” fac din scris, la mine, un mic… lux. Ok… .

Io: ”Nu ne-ar fi prins bine niște zăpezi mai zdravene, niște geruri mai temeinice, zău? Atît cît să ne așeze neuronii la loc și să ne bage mîinile-n mănuși iar amneziilor și asteniilor… mințile-n cap ? Cît să ne lase-n pace măcar urșii, ghioceii și pițigoii?…”-2016. Suficientă zăpada anul ăsta?
Flavius: O da, anul ăsta e în regulă! ? Dar tot mai lipseste „ceva” care sa ne… bage mintile-n cap. Desi cred ca pina la urma nu ne vom prea vindeca, noi romanii, de… uşurătatea, superficialitatea si uneori de egoismul, răutatea si tendinta noastra de înstrăinare unii de alții. Ba da, ne vom vindeca. Cică în anul 7798, după al 982-lea sfârșit al lumii, ușurătatea va fi eradicată. Nu și prostia da’ nah, n-a intrat timpu’n … sertar.

Io: E cazul să te întreb de advertoriale și concursuri de blogging? Din câte știu eu nu e cazul la tine dar… Părere trebuie să ai. Vre-nu vrei, ai- n-ai, fă-ți repede una, trebuie! :)))
Flavius: Am fost… momit cu asa ceva dar a trebuit sa refuz politicos. Pe de o parte, pe genul meu de blog, cred ca asa ceva ar merge ca nuca-n perete iar pe de alta parte trebuie sa o faci cu seriozitate si sa dedici timp unor astfel de indeletniciri. Sunt foarte in regula si unele si altele, nu am nimic impotriva. Poate daca timpul mi-ar permite-o, desigur facînd pentru asta un blog dedicat, ar fi interesant de incercat. Ok, ți-am cerut părere, mi-ai zis părere.

Io: Câtă atenție acorzi cititorilor tăi bloggeri? Îi citești pe cei care te citesc? Ai vreunul preferat?
Flavius: Încerc să țin ritmul cu ei. Încerc să îi citesc – si nu doar din reciprocitate! – dar nu îmi… iese mereu atît cît mi-as dori. Recunosc, si am de lucrat la asta, că nu sunt destul de prezent asa cum mi-as dori. Chiar regret asta. Preferati? Sunt destui. Nu as putea face un… clasament. Chiar sunt multi bloggeri foarte buni, adica au condei! Si apar inca, ceea ce ma bucura. Sper sa fie insa si statornici, sa nu migreze atrasi de alte zări. Cum spuneam, îmi e ca blogosfera va ramine o… insuliță… nici măcar insulă. Nu-mi dau seama dacă ești pesimist sau realist. Oricum ai fi, sper să fie o insuliță cu soare, umbrele, conexiune la internet și open bar :)))

Io: Plagiatul? Ai pățit-o?
Flavius: Plagiat?… Chestii minore…. ? O fotografie si citeva fraze. Nimic deosebit. Se intimpla. Mai nasol e cu „anonimii” care insultă… Apropos de… metehne, de bolile din blogosfera. dar suntem… vaccinati. ?  Mda… poate tu. Majoritatea nu-s vaccinați. 

Io: Cum te vezi peste… ceva ani?
Flavius: Peste ceva ani? Ma vad tot pe aici… si sper nu foarte… singur! ? Tot asa, deci. Dar ceva mai… structurat, poate sub un domeniu personal si cu… niste „capitole” din blog trecute între coperți reale de carton. ? Asadar tot… prin blogolume. Chiar daca indeletnicirea mea aici e de uz…. destul de personal, ca sa nu ma contrazic, ? voi fi tot aici dar nu ma vad scriindu-mi… mie totusi. ? Ok, în traducere liberă: tot un fel de blogger, cu ceva cititori și o carte cu numele tău pe copertă. Succes!

Io: Unde ai fost ziarist? Seamănă bloggingul cu ziaristica? Ce le diferențiază?
Flavius: Ziarist. Aici la Brasov, la… destule gazete ? multe istorie intre timp. (La care se poate adauga si o personala istorie… literara prin ceva reviste, etc…) ? Daca seamana?… Nu. Doar prin folosirea acelorasi instrumente, atit. Ziaristica inseamna fapte, rigurozitate, disciplina, deadline-uri strinse, alergatura, stress… Bloggingul este… respiratie. Bineinteles daca nu este insa un blog… jurnalistic adica unul care sa concureze cu un ziar online sau cu o agentie de stiri, fiindca sunt si din acestea. Cele doua domenii nu se concureaza si pot fi complementare. O fi având dreptate? Parcă are… .

Io: ”De vreo două-trei zile am început să mă-mprietenesc cu toamna, să-i dau bineţe dimineaţa şi să-i sărut mîna cu parfum de gutuie de cîte ori ni se încrucişează paşii, drumurile, în restul zilei… Asta după ce, recunosc, atunci cînd i-am sesizat sosirea, acum ceva vreme, am cam tratat-o cu un soi de indiferenţă urîcioasă şi nervoasă ca pe o iubită renegată dintr-un moft… ” E anotimpul tău preferat?
Flavius: Da, este…. M-ai „ghicit”. ? Dar toamna aceea dinspre august spre octombrie, nu mai departe. ? Da, mă pricep la ghicit. Și-mi plac gutuile, cu parfumul lor cu tot 🙂

Io: O poezie scrisă de tine pe care ți-ai dori să o citim? De ce ar trebui s-o citim?
Flavius: De dorit… dar nu de… ‘trebuit” ? Odata scrisa, o poezie, te elibereaza de o stare, de o framintare, nu-ti mai sta pe suflet. Asa se intimpla si o faci sau nu… Repet, te bucuri daca esti citit, daca primesti un… LIKE… ar fi absurd sa nu iti doresti macar aceasta mica satisfactie, dar… in cazul meu nu fac din asta un scop. O poezie… poate fi aceasta, fiindca totul e…. atît de efemer. Nu, nu de trebuit. Mea culpa 🙂

Io: De ce ai acceptat interviul?
Flavius: Pai cum sa te fi refuzat, Ioana? ? Fiindca ți le citeam deja și fiindcă mă bucur că o faci. E ceva frumos si interesant să scoți… blogolumea în lume. Chiar m-a bucurat ideea si eram si curios sa vad cum e – nu doar cum ar fi ca eu să fiu cel ce pune întrebarile. ? Si ma gîndesc ca poate chiar aceste interviuri vor încăpea într-o carte cîndva. Și… mulțumesc! ?  Chiar așa, cum să mă fi refuzat? N-a îndrăznit nimeni până acum. Bine, nu-i prea târziu s-o pățesc 🙂

Io: O intrebare pe care ai fi dorit s-o auzi și… n-a venit? pune-o tu și dă-ne și răspunsul
Flavius: Chiar nu am. Ok!

Io: Ai vreun sfat pentru bloggerii aflați la început de … drum prin online?
Flavius: Da… să fie… statornici, să aibă răbdare, să se țină de asta pas cu pas, zi după zi, daca vor să construiască ceva. Rezultate se văd în timp, în ani uneori. Cu condiția să vrea și să… știe în prealabil cîte ceva despre „cu ce se mănîncă” blogging-ul. 

Dragilor, cam aici se termină acest interviu cu Flavius Obeadă.  Dacă nu-l știați,  treceți pe la blogul lui și citiți-l. Dacă-l știați, sper că v-am ajutat să-l cunoașteți mai bine pe cel care scrie pe Genunchiul Lumii.  În ambele cazuri, vă mulțumesc că ați cheltuit, și astăzi, câteva minute pe acest blog. Sunteți bineveniți oricând 🙂 Lui Flavius îi mulțumesc pentru timp, răspunsuri și coerență. Și-i doresc să rămână, ca blogger, așa cum e acum 🙂