Nr.9 Emil Calinescu

Hai c-am ajuns şi la el. La interviul cu acest număr. Care număr, nouă, este Emil Calinescu. Blogger activ, bloguri multe (şapte sau opt, că n-am ințeles exact, plus un vlog), blond, oltean, plimbăreț şi… hai să vedem mai cum. Şi să citim ce are de spus despre bloggeri, blogăreală şi ce-o binevoi să ne mai zică. Pentru că are, sigur! Iată interviul:

Io: Cine este Emil Calinescu? Descriere in maximum 20 de cuvinte

Emil: Asta cu 20 de cuvinte e grea. De obicei dau raspunsuri mai elaborate. Dar incerc. Emil Calinescu: opt bloguri, absolvent a doua facultati, pasionat de social media, mare iubitor de teatru si film, blond, oltean. Hai ca sunt sub 20. Prima concluzie: un oltean poate fi şi blond. I s-o trage de la praz? A doua: sigur poartă diplomele le el

Io:  Esti blogger?Argumente.

Emil: Sunt blogger. Dupa mine, bloggerul este cel care doar asta face. Daca ai alt job si scrii pe blog/bloguri seara, dupa 6, nu esti blogger. La baza eu sunt sociolog si am avut pe mana multe sondaje si chestionare, fie ca eu le faceam, fie ca mi le faceau altii. Si acolo, la final de obicei, eram intrebat CE MESERIE AM. Cei care acolo completreaza BLOGGER sunt cu adevarat BLOGGERI. Restul sunt OAMENI CU BLOG. La bază sociolog, la mijloc blogger… . La vârf cum esti?  La fel de ” om cu blog” ca mine, aş zice eu. Blogul, meserie? Hmm, o fi măi Emile, dacă zici tu… . 

Io: Bloggerul Emil seamană cu omul Calinescu?

Emil: E acelasi. E drept, nu in cazul tuturor e la fel. Este o mentalitate, dupa mine ciudata, de a scrie chestii exclusiv pozitive pe blog. Tu esti o persoana cu gura mare, una care barfeste non-stop, te certi cu toata lumea, insa pe blogul tau curge doar lapte si miere. Nu e deloc ok, desi sponsorii vin la tine. In cazul meu blogurile sunt fix ca mine, cu mici exceptii. Daca blogul nu mai arata ca acum 4 ani e pentru ca nici eu nu mai sunt ca acum 4 ani. Fix ca tine? Mănâncă, dorm, zâmbesc, fac caca? Normal ca sponsoru’ se duce la ei, dar ăla care nu e interesat unde-i apare numele, ăla care plateste doi lei pe articol. La tine vin ăia care vând mâncare, somnifere, dinți. Care ştiu exact pe ce perete işi vor scrijeli linku’. Este?

Io: Câte bloguri ai/pe câte scrii?

Emil: Am 6 bloguri, plus un blog pe subdomeniu (hai, ca e si el blog) + blogul vlogului meu. Constant scriu pe 4 dintre ele (EmilCalinescu.eu, Cinemil.ro, Politicalinescu.ro si Lateatru.EU). Pe restul mai rar. Blogul vlogului? Haida! Ce nevoie are vlogul de blog? Aia cu o ”imagine cât o mie de cuvinte” nu mai e de actualitate?

Io: Politică , filme, de toate… despre ce nu scrii? Există un subiect pe care l-ai refuza? Care şi de ce?

Emil: Exista anumite chestiuni legate de viata personala ori de familie pe care refuz sa le scriu. Nu mi-am implicat niciodata familia, nu am scris despre nicio ruda pe blog. Sunt altii care dedica articole intregi, in special atunci cand o ruda a decedat. La mine da eroare. Exista un termen, intimitatea familiei, care pentru mine e sfant. Nu voi scrie nici despre chestiile initime ale mele. Pur si simplu nu pot. Si tot ca o chestie care da eroare: daca as avea un copil, nu l-as implica in nicio campanie. Nici pentru scutece, nici pentru altceva. Imi pare absurd. Blogosfera e impartita aici: jumate practica asta (bloggeritele in special), cealalta jumate e de acord cu mine. Măi Emilentule, măi Minunatule, nu băga acilea râca intre fete si… parte-ailaltă! Cât despre restul răspunsului, jos pălăria! Te-aş aplauda dar tre’ să mă abtin oleacă.

Io:  Spui despre tine că eşti…”blond pe linie”. De ce?

Emil: Nu stiu daca am folosit exact expresia „blond pe linie”, prefer „Blond 100%” ori „blond” pana la capat. Blonzii, nu doar femeile, ci si barbatii, imi par, in multe cazuri, persoane extrem de dezorientate, extrem de nestiutoare si de neajutorate. Fix asa sunt eu in multe situatii. Si nu ca-mi doresc sa fiu asa, dar asa sunt. #NascutDezorientat e hashatagul meu, pe care mi l-au preluat si altii. Pur si simplu eu ma ratacesc si intr-un mall unde am fost de zeci de ori. Asa sunt eu. Ai folosit-o, nu mai tii tu minte! Maică, dacă te rătăcesti aşa nu-i bine… . Doamne fere’ uiți cum te cheamă, ce faci? Intrebi haştagu’?

Io: Publici cu regularitate. Cum faci față, ai ajutoare?

Emil:  Am ajutoare doar pe partea de film si de teatru. Cand merg cu cineva la film ori la teatru, uneori mai pun insotitorul sa scrie. Depinde, insa, de film si de spectacol. Uneori persoana in cauza e mai indreptatita sa scrie, de exemplu filmul este ecranizarea unei carti, iar acea persoana a citit cartea, alteori filmul e genul meu, deci scriu eu. La fel: cand nu sunt in Bucuresti, trimit inlocuitori la filme. Blogul meu e activ chiar si cand sunt in vacanta. Altfel, fac fata pentru ca asta imi este meseria. Daca as munci altceva de la 9 la 17 nu as face fata. Bine faci. Mi-ar fi plăcut şi un nume de ”inlocuitor” şi mi-ar fi plăcut să-i spui colaborator, prieten, de-astea, da’ cine-s io să-mi dau cu părerea?

Io: Participi la evenimente de tot felul. Este important pentru un blogger să facă asta?

Emil: Teoretic da, practic sunt bloggeri importanti care nu participa. Asa as fi zis si eu pana acum ceva timp, ca e important sa participi peste tot. Acum n-as mai fi atat de convins. As reformula: participa la chestiile care te reprezinta. De exemplu, daca nu scrii despre muzica, nu stiu daca are rost sa mergi la un eveniment legat de industria muzicala. E doar un exemplu. Bun, exemplu acceptat, că mie-mi plac exemplele. Aşa inteleg mai bine!

Io: Care/când a fost primul articol scris de tine?

Emil: Ah. In 2008, pe blogul „studentesc” emilstudentulminune.wordpress.com. M-am apucat sa sterg din articolele vechi, dar pe primul l-am pastrat. Ideea e ca scriam altfel atunci, intr-un fel cu care acum nu mai sunt de acord: preluam articole de peste tot si le comentam. Acum m-as enerva pe un blogger care face asta. D-aia am zis: m-am schimbat de atunci. Au trecut, totusi, 8 ani Moamăăă, 2008??? Eşti vechi nenicule, dar parcă mai minunat decât minunatul student al minunatelor vremuri!

Io: Scrii bine? Eşti mulțumit de ce-ți iese din tastatură?

Emil: Deseori da. Uneori nu, dar fix atunci cand NU imi ies cuvintele stiu ca trebuie sa scriu. De exemplu, facusem acum vreo 2 ani o pauza dupa revelion. De pe 30 pana pe 5 ianuarie. Pe 5 ianuarie am zis ca trebuie sa scriu. Nu conteaza ce, ceva. Am scris un articol prost, insa am zis tuturor: daca nu l-as fi scris p-asta, n-as fi putut sa-mi intru in ritm. Am scris acel articol prost, apoi unul putin mai bun si in 2 zile mi-am intrat in ritm. Altfel, sunt mandru de multe articole d-ale mele, unele platite, altele nu. Doi ani… revelion… două zile… ce zici mă nene, cum doi ani? Pfff, greu cu dezorientații ăstia.

Io: Experiența acumulată te ajută? La scris mă refer. In cât timp scrii un articol de 400 de cuvinte? Hai minunatia ta, zi-ne si noua!

Emil: Bineinteles. Acum scriu mult mai repede si mult mai bine un articol. La intrebarea ta nu exista un raspuns cert. Imi poate veni o oferta, o cerinta, pe care s-o rezolv imediat, pentru ca m-a lovit inspiratia, ori pot sa astept si 3 zile. Era valabila la concursuri (tip SuperBlog): unele probe le faceam instant, altele asteptau si 5 zile si tot nu iesea ceva cu adevarat bun. Ma , unu’ dacă mai pomeneste de SB, să moară Veta de nu cenzurez! Sunteti setați pe concursul ăla? Doamne fere’!  Auzi, cât mai e până la toamnă? Mai e mult? Aoleu, ce mult mai e!

Io: Scrii advertoriale? Participi la concursuri? De ce? Punem pariu ca iar zice de SB?

Emil:  La prima intrebare raspunsul e cert: fiind DOAR blogger, e clar ca trebuie sa iau bani de undeva. Concursurile sunt, de fapt, tot niste advertoriale. Ideea e asa: firma X are un buget fix de campanie. Poate sa dea acest buget catre 10 bloggeri mari sau medii si catre inca 20 mici, sau poate sa dea catre 10 bloggeri mari si catre alti 50 de bloggeri mici. Doar ca din aia 50 nu primesc toti ceva, ci doar primii 3. E tot o forma de monetizare a blogului. In plus, multi sponsori te gasesc la astfel de concursuri. Unii apeleaza ulterior la tine direct, altii sustin TE-AM VAZUT LA CONCURSUL X, ITI URMARESC BLOGUL DE ATUNCI… N-a zis ce credeam io… . Bravo Emile, ai dreptate şi p-acilea. 

Io: Crezi că afectează advertorialele un blog ? Cum /de ce? Daca mai intrebam si cand, si cu cine, aveam toata seria… .

Emil:  Afecteaza? Pe ce lume traim? Inca avem impresia ca trebuie sa existe o televiziune care sa nu aiba reclame? Inca avem impresia ca macar pe TVR n-ar trebui sa avem publicitate? Ca sa raspund altfel: intre un blog actualizat la 5 zile, cu articole scrise in graba, intr-o stare accentuata de oboseala, si unul actualizat zilnic, cu evenimente, informatii, conferinte, unde se strecoara si cateva advertoriale, ce preferati sa cititi? Eu, ca cititor, prefer blogurile din a doua categorie. In plus, nu e clar ce este acela advertorial. Daca eu am fost la un film, la o avanpremiera, si scriu despre el, e advertorial? Am fost platit cu invitatia la film. Daca e asa, atunci cinemil are 99% advertoriale. Evitati-l!  Ți-a zis cineva că esti, pe alocuri, genial?

Io: Trăieşti din blogging? Se poate trăi din blogging?

Emil: Se poate. Ideal este sa iti faci un job in jurul blogului. Sa faci ce au facut Chinezu ori Blogatu. Eu nu am ajuns inca asa, dar spre asta tind. Momentan traiesc foarte bine, nu neaparat financiar, cat personal: am un program al meu, ma duc la un festival de film ori de teatru fix cand consider eu necesar. Iar articolele le scriu de peste tot: din Antalya, din Franta, din Brasov, din Cluj…. Ce-a făcut chinezu’? Nu mai are dugheana in Dragonu’ Roşu? A… de Chinezu’ ăla zici… . Ce-a facut? De Blogatu’ ştiu, face de-alea, la tv. Vrei şi tu? Succes! Cât timp faci ce-ți place… . Să ințeleg că vlogul ăla e aşa, de antrenament?

Io: Care a fost cel mai mare număr de articole scrise de tine intr-o singură zi?

Emil: Eh, nu le-am numarat. Si oricum nu stiu cand se termina o zi. Eu scriu mult noaptea, ca poetii. Uneori ma culc la 4 pentru a scrie. P-alea in ce zi le consideri? Record, ca sa zic asa, am avut in 2014 la TIFF. Plecam dimineata din camera, ajungeam seara la 12 si scriam. Intr-o seara am numarat 7 articole (4 despre filme si 3 advertoriale; nenorocitele de advertoriale veneau fix cand eram eu plecat). Măi Emile, măi mamă, nu vorbi cu păcat, nu le face nenorocite că de la alea iți permiți tu să scrii din Franța si Antalia… . Zi Doamne-ajută!

Io: Presupun că ai cititori. Un maxim de vizite avute intr-o singură zi pe unul din bloguri ne spui?

Emil: Cifrele sunt confidentiale. Am depasit 1000 de cateva ori,daca asta e relevant. Iar maximul, de cateva mii (parca 4 mii de unici), l-am avut pe Cinemil pe articolul despre Fast and Furious. Au fost distribuite mai multe articole din blogosfera pe pagina de Romania a filmului. Si au adus mega-trafic.Dar acolo nu e neaparat meritul meu. M-am bucurat, dar nu eram ATAT de mandru. Stiam ca a fost doar contextul. Minunat de realist! Bravo!

Io: Câtă importanță acorzi celor care te vizitează?

Emil:  Atat cat merita. Le raspund tuturor, dar unora le raspund sec, altora le raspund elaborat. Daca cineva ma intreaba, ii raspund. Daca cineva afirma, am varianta de a-i ignora raspunsul. Altfel, ma straduiesc sa fiu mai bun. Si cu asta zic ca imi respect cititorii. Dacă zici, zici. Cine-s io să zic altfel despre cititorii tăi?

Io: Tu pe cine citeşti?

Emil: Pe cei pe care-i cunosc offline. Eu am „prostul obicei” de a citi ce se scrie despre un eveniment la care am participat. Daca am fost la vizionarea filmului X, citesc ce s-a scris. Vreau sa vad opiniile altora. Daca n-am fost la filmul Y, nu citesc nimic. Prefer sa imi fac intai propria opinie, vazand filmul, apoi sa vad ce gandesc altii. Ca bloguri ale altora pe care le citesc, as evita sa dau nume. Am experiente proaste: m-am laudat cu blogul cuiva pentru ca apoi sa-mi dau seama de cine e cu adevarat acea persoana. Din ce in ce mai multi ma dezamagesc, offline si online, incat prefer sa nu mai dau nume. Prefer, insa, sa ma laud ca-s informat cu ce se scrie prin blogosfera. Daca e vreun subiect arzator, eu stiu despre ce-i vorba, chiar daca-s nevoit sa frecventez bloguri detinute de persoane altfel respingatoare. Aaaa, acilea m-am dezorientat iar oleacă. Mă duc să intreb un vecin ce naiba caut acilea, cu tastatura in brațe şi cu un răspuns pe care … care… din care… mno, mă duc să intreb vecinul! Gata, mi-a zis să tac si să-ti dau dreptate, că si el a avut de-astea şi nu trec repede .

Io: Ai prieteni printre bloggeri? In viața reala.

Emil: Da. Din ce in ce mai multi. De altfel, constat ca vorbesc din ce in ce mai mult cu bloggeri si ca prietenii bloggeri sunt mai multi decat cei nebloggeri. Ceea ce nu stiu cat de bine e. Dar e o constatare. Bună constatarea!

Io: Proiecte de viitor ai?

Emil:  Am, dar nu le anunt. Prefer sa le anunt cand sunt decis 100%. Tot timpul ma gandesc la viitor, chiar daca e vorba de un proiect nou ori de modificarea substantiala a unuia deja lansat. Zgârcit, superstițios sau nehotărât? Pfff, iar mă aleg cu praful de pe tobă!

Io: De ce ai acceptat interviul?

Emil:  Eu de principiu nu refuz interviuri. Nu sunt atat de vedeta incat sa refuz. As fi acceptat interviul indiferent de locatie si indiferent de persoana care mi-l cere. Asa mi se pare normal. Ma prezint unor cititori, unui public. Nu are cum sa imi faca rau. Daca ma fac de ras, e din vina mea, nu a celui care-mi ia interviul. Sincer-sincer? Nu te-ai făcut de râs, da’ nici nu m-a buşit plânsu’ pe undeva!  A fost aşea, mai dezorientativ, dezorientat, dar mi-nu-nat, in felul tău, interviul ăsta.

Io:  Pune-ți o intrebare singur. Şi răspunde tot tu.

Emil: Aici te-ai inspirat din interviurile luate de mine? Eu m-as fi intrebat ceva legat de vlogging. Ce planuri am cu vloggingul. Toate intrebarile au fost despre blogging, nimic despre vlogging. Iar de raspuns, as raspunde ca am planuri mari, doar ca vlogul ia pauza pana-n august. Apoi revine in forta 🙂 Am zis io pe undeva că am inventat roata? Nu, nu m-am inspirat de la tine, dar nici că-i originala din străfundu’ Comentatorului n-am zis. Cât despre intrebare si răspuns, nu le comentez că nu-s ale mele :p

Dragilor, acesta a fost interviul. Despre Emil, nu vă pot spune decât că-i un blogger bun. Atât cât il ştiu eu. Dacă voi nu-l ştiți, citiți blogurile lui si trageți singuri minunatele concluzii. El ştie, poate, vrea.Voi, dacă vreți, puteți să-l ştiți. Aveți la indemână nişte linkuri, apăsați pe ele şi veți fi purtati printr-o lume largă şi plină de minunății. Multumesc Emil!