Who gives a shit ?

„Ești singur numai atunci când nu mai ai să-ți spui nimic.” — Tudor Mușatescu

Păi… nu mai am nimic să-mi spun. Mă cunosc, cu bune și rele. Cunosc omul care am fost, dar nu-l cunosc pe cel care devin. Nu reușesc să-mi dau seama încotro mă indrept și ce vreau de fapt. Nici ce vreau, nici dacă vreau. Timpul și gândurile mi s-au oprit undeva, într-un loc numai de ele știut, și nu le gasesc. Sincer, nici nu le-am căutat. Pentru că, dacă le-aş găsi, n-aş ști ce să fac cu ele. Mă îndrept spre nicaieri, am in bagaje nimic . Nimic însemnând chiar nimic.  Gol. Vid. Întuneric. Îmi plâng cumva de mila în secunda asta? Cam așa sună, nu?

”Accesele de milă sînt precedate de o stare de slăbire generală, în care umbli cu teama de a nu cădea în toate obiectele, de a nu te topi în ele. Mila este forma patologică a cunoaşterii intuitive. Cu toate acestea, nu poate fi aşezată în rîndul bolilor, ea fiind un leşin… vertical. Cazi în direcţia propriei singurătăţi.” – Emil Cioran

Ooo, ce convenabil îmi e citatul ăsta! Pot să-mi ascund după el singuratatea, nu-i așa? Și smiorcăiala aferentă! Dar izolarea? Tre’ să caut, neapărat, un citat cu care să-mi justific faptul că nu vreau să vad pe nimeni. Nici macar pe mine. Uite unul bun:

„Oamenii sunt singuri deoarece construiesc ziduri în loc de poduri.”— Isaac Newton

Hm? Merge? Da! Aproape că mi-am construit zidul, nu-mi ramane decât să-l dau în folosință. Și să scriu pe el o pancartă maaare: Nu e nimic de văzut, nici de înțeles în partea cealalta a acestui perete. Nu-ți irosi energia încercând să-l escaladezi sau să-l dărâmi.  Boon, acum pot să continui, nu-i așa? Unde rămăsesem? Aha, la n-am nimic și ma indrept spre nicăieri. 

Who Gives a Shit ?

Cine-a zis asta? Eu??? Care eu, ăla de dinainte sau ăla de acum? Amandoi? În cor? Eu-rile s-au aliat împotriva mea sau ce? Ei, au și ele dreptate, chiar asa, who gives a shit ?!? Că eu nu mai dau!  Punct.