Plăceri… copilaresti

Am aproape  …zeci de ani. În buletin. Că eu, in interiorul meu, am muuult mai puțin. Mă bucură diverse nimicuri, îmi place să mă joc și imi place compania copiilor. Mi-aduc aminte însă că în copilarie, nu eram deloc așa. Am fost mai degrabă un copil retras, cu prieteni puțini și joacă și mai puțină. Cum mă distram? Habar n-am, că pe vremea aia nu exista nici internet, nu existau nici zeci de canale tv cu desene animate. Era un singur post de televiziune, și ăla vai mama lui. Din când în când prindeam cate un episod de Tom si Jerry și stăteam cu ochii cât cepele ațintiți pe ecran, urmărind hârjoneala protagoniștilor. N-aş putea spune din ce motiv, dar il preferam pe Tom, care, orice-ar fi facut, ieșea șifonat din diversele situații in care era pus. Nu, nu mila îmi era de el, mai degrabă simțeam un fel de revoltă împotriva naturii care îi dăduse mai puțină inteligență decât șoricelului. Și , chiar și astăzi, când se întâmplă să revăd câte un episod, gândesc la fel. Mi se pare la fel de nedrept. Atunci nu pricepeam, însă in timp, am înțeles de ce Jerry era mai iubit: din cauza luptei lui permanente pentru supraviețuire.  Am invatat din desenele astea că, chiar dacă esti mai mare decât adversarul tău, poți pierde o luptă. Si am mai învățat că nu toți cei mari sunt și deștepți. Și nici cei mai oropsiți, mai mici, nu sunt sortiți esecurilor. Eh, vremuri apuse! De fapt, nu foarte apuse, pentru că și acum, la anii mei, mă uit la filme de animatie. Doar că acum am de unde alege. Prin 2012 am descoperit Empire Film, şi-am văzut cam toate filmele pe care le-au distribuit ( premiate, de acțiune, clasice, comedii romantice sau drame) dar, mai ales, cele de animatie, de la Stuart Little 1 la Sta sa ploua cu chiftele. 

Nu vă mai zic de Strumpfii1, pe care l-am vazut de vreo 6 ori. E mult? Ce vreți, recuperez ce n-am făcut in copilarie, văd  filme. Poate că timpul nu-l mai pot da înapoi, dar nu mă poate împiedica nimeni să urmaresc un desen animat, să mă bucur de giumbușlucurile personajelor și, pentru o oră-două, să re-simt inocența pe care, in viața reală, am pierdut-o .

Articol scris pentru proba cu numarul 6 din competitia Spring Superblog 2016