Erau sau nu?

De ceva timp circul cu un anume mijloc de transport. Și mijlocu’ ăsta trece pe lângă o rezervație naturală cu caprioare ( nu mă întrebați cum îi zice ca habar n-am). Care căprioare stau, fie ca e soare, plouă sau e o zi de rahat, stau în pâlcuri și mă așteaptă să le admir. Și chiar le admir. Mici, mari, dolofane sau sfrijite,  își îndreaptă, în mintea mea, ochișorii lor umezi spre mine şi-mi înseninează, pentru câteva secunde, gândurile. Zilnic. La întoarcere, deși e întuneric și nu le văd, știu ca sunt undeva acolo și zâmbesc. Le văd cu ochii minții și pentru alte câteva secunde gândurile îmi devin pozitive. Astăzi însă,  nu erau. Le-am căutat disperată,  am răscolit cu privirea, nimic! Imposibil , mi-am zis,  să nu fie măcar una. La un moment dat, am zărit ceva. Da, am zărit. Un porc. Un porc?!? De unde a apărut nu știu. Singur, cu râtul în vânt, mă privea cu ochii lui sticloşi drept în ochii mei bulbucați.  Unde-s căprioarele,  l-am întrebat în gând,  disperată. Ce căprioare?  Aici N-au fost niciodată căprioare,  sunt doar eu și gropile mele cu noroi!