Remedii

Uneori o vorba, o privire sau o umbra a trecutului întuneca sufletul. Chiar dacă soarele iți mângâie creștetul,  chiar dacă vântul Îți sufla în plete încercând sa-ti alunge tristețea,  nimic nu poate vindeca subit umbrele. Te însoțesc  agale, tăcute. Câteodată sunt în spate, nu le mai vezi și-ti  pare ca te-ai vindecat. Intr-o secunda sunt fix în fața ta. Încerci sa le calci în picioare , sa le zdrobești cu greutatea trupului și sa le alungi cu puterea minții. Nu, nu reușești niciodată. Umbrele nu mor. Nu .Se estompeaza, se pierd în negura vremii, dar trăiesc atât cât sufletul tău trăiește. Chiar și atunci când tu crezi ca sufletul te-a  părăsit sau ca a împietrit și nu vei mai simți nimic,  umbra rămâne sa-ti însoțească trupul. Să-i amintească c-a avut cândva în el un suflet umbrit. Un suflet c-o pată. Nimic nu vindecă așa ceva, nu există remedii. Nici alcoolul, nici petrecerile, nici zâmbetul tâmp nu ajuta.Nici dacă îți strigi în gura mare durerea nu te vindeci. Da, te descarci, dar nu te vindeci. Da, te răcorești, dar nu uiți. Și da, nu uiți și nu ierți niciodată pe deplin. Umbrele nu mor. Știi de ce? Pentru că daca ai putea sa omori umbrele n-ai mai ști sa apreciezi soarele, lumina, albul. Fără umbre n-ai putea să faci diferenta dintre supărare și mulțumire, dintre ură și speranță , dintre durere și indiferență.  Nu cauta remedii ,caută să mergi întotdeauna cu umbrele în urma ta. Lasă soarele să-ti  bată în ochi, sa te orbească,  și lasă umbrele sa te urmeze  pretutindeni , mereu .Așa nu-ți  vei mai greși ție,  omule, de doua ori aceeași greșeală.