Amintiri

Am revazut de curand crampeie din copilaria mea. Casa bunicii- acum un damb acoperit de buruieni. Casa in care mi s-a trasat un alt destin- acum locuita de altcineva. O conversatie scurta si doua  lacrimi cazute din ochii unei batrane mi-au rascolit sufletul si brusc, amaraciunea, frustrarea si neputinta, pe care le ingropasem adanc, foarte adanc, au revenit la fel de vii . M-am simtit din nou mica, minuscula, ca o particula de praf purtata de boarea unui vant iscat din senin. Ca o furnica ratacita de colonia ei. George Sand spunea ca amintirea este parfumul sufletului . Dar eu, trecand pe langa acea casa darapanata si locuita acum de altii, n-am simtit acel parfum. N-am vrut sa-l simt sau poate nu era nici un parfum acolo. Am simtit dorinta de a ma transforma intr-un buldozer, de a o face sa arate precum casa bunicii : un damb acoperit de buruieni.  Pentru unii, amintirile sunt cel mai bun refugiu. Pentru mine, cel mai bun refugiu a fost uitarea. Pentru ca viata nu poate merge inainte decat uitand multe (Honore de Balzac) . Se pare ca n-am uitat, n-am ascuns si n-am ingropat suficient de adanc amintirile, din moment ce au revenit atat de clare si dureroase. Imi voi face reface insa, cat mai curand , lista cu amintiri de uitat. Iar dupa ce-o voi face, ii voi da foc .Iar cenusa o voi imprastia in patru colturi de lume. Cum? Lumea nu are colturi pentru ca Pamantul e rotund? Atunci , poate ca ma voi stradui sa ma impac cu amintirile mele ,pentru ca, orice as face, revin ca un bumerang.