Deschid usa cu gesturi repezi, ca si cum nerabdarea mea te-ar face sa revii. Mirosul de spatiu inchis imi napadeste simturile. Aproape ca alerg spre fereastra s-o deschid. Trec grabita dintr-o camera in alta si, pe rand, deschid usi, geamuri . Poate ca graba nu-mi va lasa sufletul sa sangereze. Stiu cat de mult ai iubit casa asta. In ea ne-ai crescut, ne-ai iubit si ne-ai strans laolalta cand ne-am imprastiat in lume. A fost punctul nostru de plecare si locul tau de asteptare. Un loc pe care eu am decis sa-l pastrez viu, in memoria trecutului meu. Daca ma uit acum cu atentie in jur, nu m-am tinut prea bine de promisiune. Praful domneste acum in locul unde pentru tine curatenia era sfanta. In cele cateva fotografii inramate abia daca mai poti deslusi personajele. Suntem noi, copii tai, stiu asta. Suntem cei care am lasat praful sa se astearna peste amintirile pe care tu ni le pastrai vii. Amintiri care au disparut parca, odata cu tine. Tu stii de ce sunt aici, nu-i asa? Da, sunt sigura ca stii. O sa fac totul asa cum faceai tu, pe vremuri. Cu ce sa incep? Primul pas l-am facut, i-am rugat pe toti sa vina. Nici nu vreau sa ma gandesc ca nu vor veni. Stiu ca s-ar putea sa fiu dezamagita, Eu nu am puterea ta de convingere si cuvantul meu nu are taria vorbelor tale. O sa-ncep curatenia. Casa va straluci si-si va recapata aerul imbietor, o sa vezi. Am venit pregatita, probabil ai vazut, am luat Nufar pentru geamuri, ma va ajuta sa le curat mai usor de murdarie si mirosul lui de musetel ne va aminti de diminetile de iarna in care ne chemai la ceai iar noi, somnorosi, apaream, rand pe rand, in bucataria micuta. Uite, canile sunt inca aici, asa cum le-ai lasat, intoarse cu fata in jos in dulapiorul cu vesela. Cineva a lasat usa deschisa si toate sunt acoperite cu praf. Cana mea e cea insemnata pe fund cu un x . M-ai certat atunci cand i-am scrijelit x-ul acela dar ai avut grija s-o asezi mereu in dreptul scaunului meu dimineata . Va trebui sa le spal ca s-o redescopar . Miroase a lamaie si flori de soc. De unde? A inflorit oare batranul pom din spatele casei, cel de craca caruia ne-a legat tata leaganul pe care ne certam in fiecare zi ? Ah, e de la Triumf , detergentul pentru vesela, m-am gandit ca voi avea nevoie de el.Probabil ca ma certi acum, cand vezi cat praf s-a adunat pe mobila . M-am gandit c-o sa am de facut ceva curatenie , asa ca stai linistita, tot de la Farmec am luat si servetele pentru praf, si solutie pentru covoare… . Ma asculti oare? Daca da, cred ca esti ingrijorata. Probabil te temi ca voi munci in zadar, ca ceilalti nu vor veni. Poate ca ai dreptate. Poate ca nu vor veni, de data asta. Dar casa asta merita un pic de curatenie, nu-i asa? A fost prea multi ani lasata de izbeliste, o izbeliste nemeritata. Uite, vezi, in coltul acela e un pic de mucegai. Iti vad privirea dezamagita. O sa-l curat, stai linistita. Si-ti promit ca n-o sa mai apara. Nu-i asa ca fac multe promisiuni? E din cauza amintirilor care m-au napadit. Casa e de vina. Toate amintirile mele cu tine si cu ei sunt aici. Si le-am gasit pe toate estompate de timpul necrutator si de praf. Le-am curatat de praf, m-a ajutat Farmec. Si, brusc , ma simt ca atunci cand eram copil. Ma uit spre usa si astept sa intri tu, urmata de Ana, Andrei si George. Stiu, e posibil ca ei sa vina.. Asa cum e posibil si sa nu vina, sunt ocupati, au obligatii, e drumul lung … . Of, mama, ar fi venit daca-i chemai tu, stiu sigur! O sa-i astept, totusi. Asa cum faceai si tu pe vremuri: cu casa curata si mancare aburinda pe masa. Si la anul, si in anii urmatori.
Acest articol a fost scris pentru proba cu numarul 9 din competitia SpringSuperblog 2015