Esentialul inaintea detaliilor

E greu sa n-ai o casa a ta. Si e din ce in ce mai greu sa-ti cumperi una. In prima faza ti-o doresti dar n-ai bani. Dupa ce te-ai hotarat sa faci ceva in privinta asta, incepi sa alergi dupa bani. Iei bancile la rand, intrebi cunostinte, faci calcule, refaci calcule, treci prin diverse stari (intre agonie si extaz) si, cand ti-e lumea mai draga si ai obtinut, in sfarsit, un credit, incepi sa cauti casa. Faci un tur al agentiilor imobiliare, culegi informatii, vizitezi posibile variante si te trezesti nemultumit. Ba din cauza pretului umflat, ba din cauza comisionului pe care trebuie sa-l dai agentului prea grabit sa asculte cam ce ti-ai dori cu adevarat de la o casa, ba din cauza ca in scara blocului in care ai gasit ceva bun ca pret pute a hoit . Obosit, presat de timp si satul sa tot vezi alte si alte apartamente, garsoniere si maghernite, gasesti, in sfarsit ceva care te multumeste ca pret si proprietarul e atat de dragut incat hotarasti sa-i cumperi casa. Va intelegeti sa semnati actele in doua-trei zile. Esti in culmea fericirii , cosmarul tau a luat , intr-un final, sfarsit! Simti nevoia sa te lauzi, povestesti parintilor, prietenilor, colegilor, oricui e dispus sa-ti asculte planurile de  zugravit, mobilat, mutat si viitoare petreceri de pomina.  ”Are certificat energetic?” Intrebarea te loveste in moalele capului, fericirea recent dobandita se evapora in neant, Nu stii daca sa iti dai doua palme, sa-l suni pe proprietar sa-l intrebi sau sa intri repede pe net sa verifici cum se obtine un astfel de certificat sau de catre cine. Nu stii nici ce pret are un astfel de certificat, ti-ai dramuit fiecare banut si esti la limita-limitei . Suni disperat la vanzator. Binenteles ca n-are asa ceva, el nu se pricepe la genul asta de chestii. Aaa, blocul n-a fost izolat, ar trebui, stie, peretii sunt reci iarna si fierbinti vara, Poti rezolva cu aerul conditionat, unul puternic face verile suportabile… . Capul iti vuieste, urechile ti s-au infundat, nu mai vezi-nu mai auzi nimic in jur. Singurul, unicul apartament care ti-a placut si convenit pare acum o capcana fierbinte. Prietenii te incurajeaza. Se poate rezolva, cu bani. Alti bani? Da. confortul tau e important. Casa aia va deveni acasa pentru tine. Te mobilizezi, analizezi si decizi si actionezi .Apelezi la un expert in termografie , vine omul echipat  , face o poza blocului si …

bloc-nereabilitat-termografie-300x184

Te uiti la poza si esti la fel de derutat , confuz si pe punctul de a te da cu capul de usa respectivului bloc. Omul cu poza te vede ratacit si iti explica pe indelete ca ce tie ti se pare de neinteles e acolo, in fotografie. iti arata peretii viitoarei tale locuinte si-ti spune care sunt punctele sensibile , pe unde se pierde caldura.  Vezi rosu-galben-albastru si diverse alte nuante in fata ochilor. Ti se perinda in minte dramul de bani care ti-ar mai ramane daca ti-ai cumpara apartamentul si l-ai izola. Adio open kitchen, adio canapea de piele, adio gresie portelanata… .Ar insemna sa-ti iei mobila din dormitorul de la mama, sa faci rost de-o canapea second-hand si sa te mai uiti un an la gresia ramasa fara model. Ce conteaza? Daca tot ai hotarat sa-ti cumperi casa, atunci trebuie sa faci totul ca la carte. Primul pas l-ai facut , fara sa-ti dai seama. A fost termoviziunea. Certificatul energetic e, intr-adevar, o necesitate – iti zici.Un camin nu poate fi confortabil daca iarna iti vajaie crivatul prin geamuri si vara te sufoci in propria casa de cald. Si-ti propui sa ajungi de la clasa energetica D ,in care se incadreaza viitoarea ta locuinta ( si a majoritatii romanilor), la clasa energetica B .Ti-ar fi placut s-o faci de clasa A , dar esti constient ca betonul blocului nu-ti va permite. Si, dintr-o data, iti regasesti  calmul.  Constientizezi, brusc, ca pierzi la fel de multa energie ca si peretii aceia. Si-ti promiti sa nu te mai gandesti atat de mult la bani.Vei face totul cu calm, cu rabdare si-ti vei revizui planurile. Te vei ocupa de esential, si apoi de detalii.

Acest articol a fost scris pentru proba cu numarul 5 din competitia SpringSuperblog

Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
tssecrets
9 years ago

Succes! 🙂

RaduThor
9 years ago

🙂 Hai că nu este aşa de greu cu certificatul energetic. 🙂