24 de ani, pe strazi

….De 24 de ani, cerul este acoperişul lui. Nu cerşeşte. Supravieţuieşte din fierul pe care-l adună din gunoaie şi apoi îl vinde.

“Am locuit pe unde am putut, prin parcuri, în maşini abandonate, iar de doi ani mi-am făcut culcuşul sub balconul unui bloc. Chiar dacă am o plapumă cu care să mă învelesc, nu dau geaca jos niciodată. Seara e atât de frig, încât abia mă abţin din tremurat”, ne-a povestit omul.

Pentru că soţia îi spunea tot timpul să fie un bărbat îngrijit, din banii pe care-i face, merge din când în când şi se spală la baia publică.

“Am un mare gol în suflet când îmi aduc aminte ce familie frumoasă eram şi în ce hal am ajuns. Îmi e dor de soţia şi copiii mei, care au peste 30 de ani, nu mai ştiu nimic de ei”….. . Sursa: Libertatea.ro

Deseori ni se face mila cand vedem un biet animal, plouat, nins sau infrigurat. Cand vine vorba de un om insa, se schimba placa!  ”24 de ani de vagabondaj” -asa se numeste atricolul din Libertatea. Si este o poveste despre un om. Care la un moment dat a avut un necaz. Si din cauza caruia a ajuns pe strazi. Si a ramas acolo 24 de ani. Nu, nu e bine spus a ramas. Mai bine spunem ca a rezistat: a rezistat 24 de ierni. Nu cerseste, ne spune autorul articolului. Si incearca sa-si depuna dosarul pentru pensie Si-i e frig iarna. Si se mai spala din cand in cand. Si ii e dor de familie. Povestea lui mi se pare un pic romantata.Eu, daca l-as intalni pe strada, as zice, probabil, ca si-a facut-o cu mana lui. Si as crede ca e doar un alt betiv care se complace in stare lui euforica. Nu l-as ajuta, pentru ca nu cere nimic.M-as feri doar, discret, din calea lui. Nu poti sti niciodata ce gandeste un astfel de om , cata disperare si ura fata de semeni a adunat in el de-a lungul celor 24 de ani. Si, la un moment dat, va aparea o alta stire despre el. Un vagabond a murit inghetat-va scrie intr-o zi, Libertatea. Nu-si va mai aminti cum se numeste nici macar cel care a scris articolul de azi. Nici eu nu voi sti. Dumitru Stoica e doar un nume. Se putea numi oricum, tot nu ne vom aminti numele lui peste cinci minute. Suntem prea ocupati cu ale noastre.Poate ca daca sub acel balcon dormea un catelus infrigurat, m-as fi dus sa-i duc un codru de paine sau un os. Dar vorbim despre un om, care are nevoi mai multe si mai profunde decat un animal, asa ca as zice sa-l lasam sa se descurce singur! De-aia i-a dat Dumnezeu maini, picioare si putere de munca, ca sa se descurce! Nu-i deajuns ca s-a scris in Libertatea ditai articolul despre el? Si c-am scris si eu?

Va voi povesti in alta zi, despre Cristina. Si ea este de ani buni pe strazi. In alta zi, nu azi. S-aveti o zi calduroasa!