Subiectul interviului cu numărul 10 este un blogger pe care-l ştiu de ceva vreme ( il citesc de fapt, că de stiut in adevăratul sens al cuvântului nu mă ştiu nici pe mine). Are trei bloguri şi ceva anişori in blogging. Este vorba despre Iuliu Bakcsi. Il ştiți, nu-l ştiți, citiți interviul, intrați pe linkuri si … s-ar putea să vă placă ce si cum scrie. Mai intâi insă, să vedem ce are de spus despre bloguri, advertoriale, etc. Iată interviul:
Io: Cine e Iuliu Bakcsi-omul? Cum te-ai prezenta?
Iuliu: Un om bland, calm si buimac care crede tot ce-i indruga primul venit. Posed un talmes-balmes de impresii si intuitii, ce face imposibila o activitate neuronala decenta. Ok. te trecem la secțiunea dezorientați, ramura ”paşnici”. Hai lasă ca ne descurcăm noi… .
Io: Dar bloggerul? Diferențe, asemănari, etc.
Iuliu: Patesc de multe ori sa intampin greutati in a argumenta logic intr-un articol dar ma bazez pe faptul ca am un talent creativ prin care reusesc sa turmentez atat de bine cititorii incat le anihilez puterea de discernamant. Asta-i tare! Cum bre să le anihilezi discernământu’ ? Si io care te băgasem la paşnici… . Neee, te mut pe ramura turmentaților!
Io: Eşti blogger? Argumente.
Iuliu: Nu cred ca ma pot considera blogger. Ideea e ca nu-i suficient ca sa detii un blog ca sa fii si blogger. Pana cand nu traiesti doar din blogging cred ca nu se pune problema sa fii blogger. Ha! Asta-i talentu’ ăla creativ, il recunosc! Păi măi nenicule, astea-s #interviuricubloggeri, ce cauți matale acilea? A, scuze, ai si zis că eşti buimac! Pfff, de ce l-oi fi ales? Hai, poate-şi revine!
Io: Câte bloguri ai? Pe câte scrii?
Iuliu: Am 3 bloguri. Constrans de timp, reusesc sa scriu pe doua Newpartsblog.ro si Newparts.info. Asta ca sa nu zic ca-s lenes. Aha are trei bloguri, acu’ mi-am amintit de ce l-am ales. Cred că are emotii, de-aia a zis că nu-i blogger.
Io:Scrii bine? Eşti mulțumit? Poți mai bine?
Iuliu: Scrisul asta imi da batai de cap de fiecare data. Daca as fi multumit, n-as mai progresa. Cu siguranta ca pot si mai bine. Incerc de fiecare data sa dau ce-i mai bun din mine, uneori reusesc, alteori nu. Să-mi bag… . Mă Iuliu, fratele meu, cum să zici bre că-ți dă bătăi de cap? Zi bre că gândesti intens, că rumegi bine ideile, de-astea! Ce faci? Imi ruinezi cariera de intervievator. Aşa se zice la ce fac io acuma, nu? Adă repede dexu’ că m-am zăpăcit de tot!
Io: Când/care a fost primul articol publicat de tine?
Iuliu: Primul articol l-am publicat prin 2010 cred si era un articol publicitar prin care incercam sa-mi promovez afacerea pe care o desfasuram. Nu-l pot considera articol, ci mai degraba un fel de anunt de vanzare postat pe un blog nou. Un articol/anunt de vanzare in care mi-am pus toata nadejdea ca o sa-mi creasca cifra de afaceri cu cel putin 80%, asa citisem pe internet ca se face si vei avea garantat succesul. Bineinteles ca efectul articolului a fost nul si am uitat de blog o buna bucata de timp. Whaaaat??? Mă baiete, hai mă vorbeşte ca lumea! Cum dreaq să-ti faci blog pentru un anunț? Cine te-a sfătuit? Cine? Nu-l cunosc! Şi zi, efectu’ nul ‘ai? Şi nădejdea? A murit? Săraca! Las’ tată ca-i mai bine, decât să se chinuie săraca… .
Io: Scrii advertoriale? De ce?
Iuliu: Scriu advertoriale. Pentru ca particip la campanii si imi place competitia. Dar scriu si advertoriale la comanda directa. Aham, dacă-i cu comenzi e bine! Cum directe? Ca la taxi, aşa? Ca la campanii mai participam si io, mai ştergeam un praf, mai trăgeam de-o nadejde… .
Io: Ce efect crezi că au acestea asupra unui blog? Argumente.
Iuliu: Ca sa nu aiba un efect negativ asupra blogului trebuie sa mentii un echilibru constant intre advertoriale si non-advertoriale. Atata timp cat maretul Google promoveaza publicitatea platita este destul de vigilent si taxeaza concurenta oricare ar fi ea. Asta e ca un fel de poem al bloggerilor, toți il ştiu, dar practica ne… buimăceşte. Tu ce faci, te simți mai bine? Parcă esti şi mai calm oleacă!
Io: Participi la concursuri de blogging? Dacă da, care a fost cel mai consistent premiu câştigat? Stiu c-a zis deja, dar a zis ne-ntrebat! Şi, dacă tot e buimac, poate zice altceva!
Iuliu: Da, particip la concursuri pentru blogging. Cel mai consistent premiu castigat a fost experienta acumulata. Se spune ca meseria se fura, dar in online este putin diferit. Daca de obicei experienta o acumulezi la locul de munca prin training (platit de tine sau de angajator) in blogging experienta o acumulezi (gratis sau aproape gratis), zilnic mai afli ceva nou, mai dai peste o ghidusie care te ajuta sau se mai realizeaza o aplicatie care iti usureaza intr-un anumit fel „munca”, se mai face un update cu care incerci sa te adaptezi si asa mai departe. In blogging mereu inveti, nimic nu ramane la fel, totul evolueaza. Aaa, m-am prins, face misto de mine! Iuliu mamă, consistența experientei tale dobandite prin training este la prima vedere vastă şi ar fi bine s-o depui intr-o caseta de valori, c-am auzit că sunt unii furăcioşi care vor să-şi facă gratis un update cu evoluția online a meseriei de angajator! Ai ințeles??? Nici eu!!!
Io:Trăieşti din blogging?Dacă da, eşti mulțumit? Dacă nu, crezi că se poate?
Iuliu: Din pacate nu traiesc din blogging. Inca nu am reusit sa ajung la o asemenea performanta, dar nu ma dau batut. Cu siguranta ca se poate, exista atatea exemple de bloggeri de succes, atat la noi cat si in alte tari. Aşa te vreau frățioru’ meu! Optimist! Din păcate, când o sa ajungi să trăieşti din blogging, cum am mai spus, o să-ț bagi păru’ la amanet!
Io: Care a fost cea mai aglomerată zi a ta in materie de articole scrise?
Iuliu: Am avut si o perioada mai aglomerata, in trecut, cand m-am implicat in Orkestra si am scris cate 2-3 articole pe zi timp de o luna. Cred ca a fost una dintre cele mai extenuante luni de blogging intensiv, ce m-a lasat fara energie si inspiratie pentru o buna bucata de timp. De atunci, prefer sa nu ma mai implic in maratoane bloggeristice. Şi? Tot aşa, experiență multă, ‘ai? Blogging intensiv? Ok… .
Io: Cât timp iți ia documentarea pentru un articol?
Iuliu: Documentarea pentru un articol imi consuma destul timp. Nu pot face o estimare sau o generalizare, de obicei, fiecare subiect necesita o documentare specifica, cerinte tehnice diferite, mod de abordare divers. Am nevoie cam de 2-3 zile pentru un articol de care sa fiu multumit. No, nu-i mult, io am inceput unu’ acu trei ani şi nu l-am terminat. Aşa că tu stai calm, ai toata viața inainte!
Io: In cât timp scrii un articol de 400 de cuvinte?
Iuliu: Depinde foarte mult de cerinte si de inspiratie. Am momente in care sunt stresat din alte motive si atunci nu ma pot aduna sa scriu nici macar un articol de 400 de cuvinte. Cand sunt pe val, relaxat si am un strop de inspiratie intr-o ora e gata articolul. Cum dreaq să fii relaxat dacă eşti pe val? Când esti pe val eşti euforic, vrei să dansezi, vrei să cutreieri lumea, să te dai de-a dura! Nu? Nu! Ok, nu te supăra, ziceam şi io. Dacă tu te relaxezi când valu’ face stropi e bine! Stai calm!
Io: Ai cititori? Multi, puțini?
Iuliu: Conform statisticilor, am cativa cititori. Acum, ca sunt multi sau putini, depinde la ce ne raportam. Pentru mine numarul lor este impresionant. La produsul intern brut al Republicii Blogosferia! Zi mă nene aşa: am cititori. Şi basta! Dacă-s câțiva şi tu esti impresionat, inseamnă că eşti impresionabil. Pe mine m-ai pus la socoteală? Trec şi io din când in când, deci ai câțiva plus unu. M-ai lamurit şi tu!
Io:Te străduieşti să ii atragi? Cum?
Iuliu: As minti daca as zice „Nu”. Normal ca ma straduiesc sa-i atrag si sa-i fidelizez, prin continut si printr-un stil propriu. Sincer, nici nu m-am gândit că le faci cu ochiu’ prin gaura cheii. Probabil esti plictisit deja de interviu’ ăsta, hai rezistă, mai avem oleacă!
Io: Un număr maxim de vizualizari avute intr-o zi ne spui?
Iuliu: Am prostul obicei ca sa nu tin minte cifre, statistici si alte cele. La fel cum nu fac nici printuri cu zilele bune cand se sparge conducta la vizualizari. Uneori trec zile si nu ma uit la statistici, asa ca ratez momentele de varf. Aham. Vârf, val, vizualizări. Hai că m-am lamurit!
Io: Există un subiect pe care refuzi să scrii? Dacă da-de ce, dacă nu-de ce.
Iuliu: Am cateva subiecte despre care refuz ca sa scriu. Primul este videochatul sau masajul erotic, ce in opinia mea reprezinta o forma mascata de prostitutie si exploatare umana. Consider ca nu merita nici o femeie ca sa intre in acest cerc vicios, din care este dificil sa mai iesi, cu atat mai mult sa pun si eu o „lopata” (daca nu este de ajuns naivitatea persoanei) in a promova, a atrage si convinge pe cineva ca sa practice acest „sport”. Raman ferm in convingeri oricati bani mi se ofera pentru un articol de promovare a acestor servicii. Un alt subiect pe care nu pot sa-l promovez sunt jocurile de noroc si casinourile, indeletniciri ce pot provoaca dependenta si tragedii umane. Acilea, in sfârşit, ai zis bine! Cam prea bine! Bravo ție!
Io: Câtă atenție acorzi comentariilor care îți vin ?
Iuliu: Acord o atentie deosebita comentariilor si nu le cenzurez, pentru ca nu vad sensul de a aplica cenzura pe blog. Nu am fost de acord cu cenzura nici in realitate si nu o accept nici in mediul virtual. In general, raspund cat de repede pot comentariilor si sunt atent la subiect. Bravo! Ţi-ai revenit complet! Felicitări pentru insănătoşirea grabnică!
Io: Tu pe cine/ce citeşti?
Iuliu: De obicei citesc articolele ce-mi apar in feed si-mi capteaza interesul sau concurenta in concursurile si campaniile pentru bloggeri. No comment ca-i treaba lui!
Io: Dacă nu ai fi blogger, te-ai face?
Iuliu: Raspunsul este afirmativ. Bloggingul este o mediu de formare personala diferit de bancile scolii, din aceasta cauza cred ca ma atrage si ma simt confortabil in acest mediu inedit. ??? Mno, iar te pierd… . Ai zis că nu eşti blogger. Acu’ te-ai face blogger că te atrage mediu’ inedit. Nu ştiu câte intrebări mai sunt, dar sper că nu prea multe, că pe mine deja mă atrage plecarea.
Io:De ce ai acceptat interviul?
Iuliu: Din curiozitate. Eram curios ca sa vad ce intrebari primesc si cat de usor sau dificil o sa-mi fie sa formulez raspunsurile. Nush de ce, da io cred că n-ai citit niciunul din cele nouă interviuri dinaintea ta, că altfel ştiai cam ce intrebări o să primeşti. Si parcă văd că o să te superi şi-o să-mi tragi nişte injurături de-alea zdravene, de om calm!
Io: Pune-ți o intrebare si dă-ți şi răspunsul!
Iuliu: Te-ai indragostiti vreodata total si iremediabil de cineva? Desigur, de cine nu trebuie, cand nu trebuie sau de cate persoane nu trebuie. Sunt sigur ca toti imi vor binele de aceea n-o sa-i las sa mi-l ia 🙂 Mno bine, adică bine, du-ți si binele la cutia aia de valori, ca să stai fară grijă. Io mă duc să-mi fac un control la cap, să vad exact de ce mi-a venit ideea asta cu interviurile!
Acesta a fost interviul. Interesant, amuzant, enervant? Voi decideți. La fel cum tot voi veți decide dacă ii veți citi blogurile. Multumesc, Iuliu! Rămânem prieteni?
De aici din spatele ecranului meu, eu gasesc acest articol interesant si amuzant!
O sa mai revin si alta data! Este agreabil sa va citesc articolele.
Numai bine atat dvs cat si cititorilor dvs,
Mari
Mulțumesc Mari! Te asteptam, si eu si articolele mele?
Acum imi dau seama ca nu l-am mak vazit pe Iuliu de mult si imi e dor de el.
Super fain articolul, intrebari, raspunsuri si comentarii 😀
Multumesc Ianolia. Daca ti-e dor de el, ai linkurile 😉
Acum vad cun an scris comentariul de pe telefon :)) Nu e acelasi lucru ca live. Ce am mai dansat la berarie 😀
no lasa ca poate vin la un blogmeet in Craiova 🙂
Pai sa vii ca sunt faine :D. Numai sa si fiu in oras 🙁
Haha! Pe Iuliu l-am cunoscut…ups! Nu poci pentru ca să zic unde…că mă taie comentatoru’ amatoru’ de pe listă! E cuvântul ăla interzis din două litere, dintre care una e S și alta e B!
Mi s-a părut un om super distractiv! În rest, mă ciocnesc de el pe grupurile de Fb, dar tot din umbră îl urmăresc..C-așa-s io…mai timidă…
:))) Bine ca n-ai zis unde l-ai cunoscut! Distractiv? Acilea pot sa confirm, el e distactiv, dar tu timida? Rudia, de ce vrei sa ne pacalesti?
Parol! Îs mai spărioasă di felu’ meu! (felu doi!)
Mititica de tine , ce-o sa te faci cand ti-o veni randul la interviu?
Uite, că eu nu-l știu pe Iuliu din prisma scrisului. Nu-mi amintesc să-l fi citit, dar cred că nici el pe mine, însă asta am spus-o gratuit, căci eu cu siguranță voi poposi să aflu cum reușește să împletească atât de grațios simplitatea cu fraze de genul acesteia: „reusesc sa turmentez atat de bine cititorii incat le anihilez puterea de discernamant”. Să mă ierte, dar pe mine nu mă păcălește. Eu cred că își păstrează atuurile tare bine și îl felicit pentru gândirea sa. Bonus, mi-a dat și niște lecții. Gratis. Mulțumesc, Iuliu.
Acum, totuși, comentator amator ce esti, cred că ai o obsesie cu adverorialele astea. Tu chiar vrei să afli dacă se poate trăi din blog? Ai un gand? Mai bine ne taxai, pe rand, scoteai de o bere, ceva. Oricum, eu jur să nu lipsesc de pe aici, cine știe, dar poate chiar ajung și eu să aflu cum e sa traiesti facand ce-ți place.
Vrei adevarul? Nu ma intereseaza sa traiesc din blogging, cu stilul meu de scris as muri de foame. Dar sunt multi care viseaza cai verzi, care cred ca este un lucru usor sa insiri niste cuvinte si sa iti incasezi banii. Fac acest sir de interviuri din mai multe motive:
Pentru ca cei interesati sa-si faca un blog dar si cei la inceput de drum sa priceapa care-i treaba cu scrisul, cu banii obtinuti din blogging, cu efortul de a tine in viata un blog.
Pentru ca ne cunoastem foarte putin intre noi. Am auzit ca X scrie, dar nu ma duc sa-l citesc. Y e blogger, dar cum Y nu stie/ nu vrea sa se promoveze, sta in coltul lui si tu nu stii de el. Z e talentat, are niste texte superbe, dar nu am dat de ele pentru ca sunt zeci de mii de bloguri si n-am de unde sa-i stiu pe toti.
Fie ca scriem pe bani, din pasiune sau pentru ca ne plictisim, scriem pentru ca cineva sa ne citeasca. Eu citesc. Poate tu nu ai timp sa-l cauti pe X,Y sau Z, dar eu am si vreau ca si voi sa ii cunoasteti. Sunt o gramada de oameni destepti, frumosi, talentati. Mai sunt o gramada de oameni urati, insuportabili, dar la fel de talentati. De cate ori v-ati intrebat, citind un text, cum e omul care l-a scris? De ce scrie? Ce il motiveaza sa mai scrie inca un articol si-nca unul? De ce scrie pe bani, de ce are 13 bloguri, de ce , de ce, de ce? Asta fac eu, intreb ceea ce voi nu intrebati: cine, cum, unde, care, cand, de ce.
Asta am înțeles-o de la început. Si chiar mă bucur că ai făcut acest lucru. Recunosc, având deja un cerc de bloggeri format, greu mi-am mai găsit și timp, și interes pentru alții. Si eu chiar mă bucur că vii cu astfel de recomandări. Îți garantez că esențele tot nu vor ieși la suprafață, suntem totuși oameni ascunși în spatele unui blog, dar, cred, că fiecare poveste cu care vine acel cineva are o fierbere, un tumult, are muncă, șansă și perseverență. Și ecouri. Deja pot spune că vreo două mi-au rămas în mine, lăsându-i la o parte pe cei pe care, deja, îi conturasem în minte.
Eu, de exemplu, am învățat pe propria-mi piele ce înseamnă bloggingul, de asta zic ca sunt un pseudoblogger. Am tot respectul față de acești oameni care au vrut a sti mai mult și mereu. Mă simt vinovată puțin că ai scris un răspuns, în miez de noapte, cât o postare, dar îți sunt recunoscătoare. Vă salut pe amândoi…în zi de joi, deja!
🙂 Somn usor
..și ție, închid taraba. Doar pentru voi am deschis-o, astă seară!
Multumim, amandoi 🙂
Nu ştiu cum scrie Iuliu Backsy, dar e un om cu caracter urât; insuportabil. Cel puţin aşa reiese din comentariile lui de mai jos şi de pe fb. Bune şi ele la ceva! 🙂
Interesantă constatare?
„Sunt o gramada de oameni destepti, frumosi, talentati. Mai sunt o gramada de oameni urati, insuportabili, dar la fel de talentati. De cate ori v-ati intrebat, citind un text, cum e omul care l-a scris? De ce scrie? Ce il motiveaza sa mai scrie inca un articol si-nca unul? De ce scrie pe bani, de ce are 13 bloguri, de ce , de ce, de ce? Asta fac eu, intreb ceea ce voi nu intrebati: cine, cum, unde, care, cand, de ce.”
…no, tocmai ce s-a demonstrat ceea ce era la nivel de …dorintă. Eu sunt puțin debusolata. Nu mă omor după astfel de polemici, dar eu cred in lucruri alb-negru. Iar aici…e gri și ceata. Si vin cu aceasta remarca banală…tocmai pentru faptul ca eu chiar am crezut cuvintele din articol. Sper sa existe, totuși, o explicatie clara. E pacat, chiar daca pe el nu pare a-l afecta.
As fi preferat sa spun „mult zgomot pentru nimic”, dar cu plagiatul, nu-i de joaca. Pe mine mă deranjeaza teribil si sa vad că sunt copiata in stil, in idee, in rasuciri aiurea, dar carora nu le pot aduce nicio acuzație. Aici insa….
Ca să-ți urmez recomandarea, am intrat pe articolul spre care ai pus link pe cuvântul „curiozități”, cel despre stima de sine. Din păcate, exceptând un scurt prin paragraf, textul acelui articol e copiat integral dintr-un material al unei doamne sau domnișoare psiholog, pe nume Doina Gavriluț. Am recitit interviul și am clătinat din cap la părțile cu creativitatea, datul a ce-i mai bun din tine, fidelizarea cititorilor prin stil propriu șamd…
Poate ne explica Iuliu ce-i cu psajul acela. Iuliu?
Cu primul pasaj, cel care nu-i copiat din materialul doamnei psiholog? Da, ar fi o idee. 🙂
Deși, dacă-l citești cu atenție, observi că încă din prima propoziție:
se face referire la imaginea de sine, ca și cum s-ar fi vorbit anterior despre ea. Ăsta e un mijloc de text, nu un început.
Sigur exista o explicatie. Una buna. Convingatoare. Spalatoare de pacate. Sau nu-i?!?
Stimabile domn Ethos, traim in democratie, inca, si poti da linistit din cap si poti sa-ti formezi opinii proprii, nu ma deranjeaza deloc. 🙂 Totusi te-ai intrebat vreodata, macar asa ca fapt divers, oare doamna in cauza de unde s-a inspirat? Ca sa lamurim, am ales cu premeditare linkul spre articol pentru ca asteptam cu nerabdare ca sa nasca dezbateri 🙂
Eu m-am inspirat dintr-un material didactic pe care l-am primit in anul 2002 (retine anul 2002) de la Inspectoratul Scolar Judetean. Material care sa ma ajute ca sa pot tine orele de Orientare si Consiliere Vocationala la clasele cu profil tehnologic. Materialul respectiv era pe suport de hartie, tras la xerox, fara autori si pentru profesori tinea, intr-un fel, loc de manual. Articolul pe care l-am publicat este un rezumat pe care l-am folosit la clasa.
Doamna la care faci referire, nu este autoarea materialului didactic si materialul didactic respectiv nu era destinat pentru elevii claselor de generala.
Daca mai ai alte nelamuriri iti pot furniza materialul integral (in copie).
Păi nu dădeam din cap ca să te deranjez pe tine. Dădeam din cap a dezamăgire, gen. Ori dezamăgirea nu-i vina ta, ci problema mea, arătând că mi-am setat așteptări nerealiste.
Lăsând asta la o parte, chiar crezi că explicația de mai sus te exonerează de stigmatul plagierii? Pe bune acum, la ce te referi când spui că te-ai inspirat dintr-un material? Inspirația presupune că ai luat de acolo o idee, două, trei, le-ai mestecat și le-ai formulat cu cuvintele tale, sau le-ai dezvoltat, sau ți-au servit ca punct de plecare pentru niște concluzii proprii. Dar textul tău e practic identic, cuvânt cu cuvânt, cu cel indicat de mine. Care e contribuția ta în acest text? Faptul că ai făcut copy/paste? Asta nu e inspirație ci copiere.
Ceea ce este ok, nu zice nimeni că toate site-urile ar trebui să conțină articole originale. Dar era de bun simț să precizezi în cazul ăsta sursa articolului. Asta-i tot, și-i suficient ca să te descalifice în ochii mei.
Dar ce să-ți zic, mult succes!
Daca la un text mai tehnic, care are la baza o cercetare stiintifica tu modifici si schimbi ideile, oare nu modifici si rezultatul cercetarii? Daca eu modificam 100% tot, ce relevanta mai avea textul? Mai era rezultatul unor cercetari stiintifice atata timp cat eu nu am facut nici o cercetare si nici un experiment? La mijloc nu este o proza, poezie sau creatie artistica ori literara.
Eu mi-am atins scopul, inca un cititor a lecturat cu atentie si in detaliu textul, chiar l-a recitit.
Cat despre doamna in cauza, la care faci referire, nu-ti mentioneaza sursa. Ea nu se descalifica in ochii tai, numai eu? 🙂
In alta ordine de idei, daca vrei si ai pretentia pentru original trebuie sa platesti. Am verificat tranzactiile si nu apare niciunde numele tau. Ca multi altii, ai avut acces la o informatie gratuita.
Mult succes si tie!
Lol, poftim? Să plătesc ca să ce? Ca să-mi arăți un material prin care să-mi demonstrezi că, într-adevăr, articolul tău e copiat? Lucru pe care chiar eu ți-l spuneam mai sus? :))
Iar legat de ce zici cu modificarea unui text științific: hai să merg pe mâna ta și să consider că textul respectiv e asimilabil unei teoreme din matematică, adică imutabil. Că dacă-l schimbi, își pierde valoarea științifică etc. Logica ta e bună dar are un singur, mic cusur: când intri pe un blog și citești un articol în care nu se indică vreo sursă, deduci că articolul în cauză este unul personal, conceput și scris de către cel care deține blogul pe care-ai intrat. Pentru că există cutuma asta păcătoasă ca atunci când publici o cercetare științifică ce nu-ți aparține, să menționezi că este o cercetare ce nu-ți aparține și să indici sursa. Lucru pe care tu nu l-ai făcut.
Așadar, tu ai publicat un text care nu era al tău fără să spui că nu este al tău și prin asta ți-ai atribuit niște merite ce nu-ți aparțin. Știi cum se numește practica asta? Victorpontism. Cel puțin politicianul și-a trecut sursele la finalul tezei, la secțiunea de bibliografie.
Sintetizând: atunci când publici un articol, fie îl puiești din capul tău și îl scrii în cuvintele tale, fie, dacă nu-i al tău, menționezi sursa. Că altfel lași cititorului impresia că textul e creația ta. Iar atunci când ești prins cu mâța în sac îți ceri scuze, nu continui să argumentezi ca și cum tu ai avea dreptate, negând evidența, ca într-un fel de scenariu suprarealist. Și pentru că tu nu faci lucru ăsta, îmi permit să-ți spun că o prietenă mi-a semnalat un alt articol de pe blogurile tale, din care citez:
În urma acestui paragraf, să încercăm o glumă a-la Radio Erevan:
Q: – Cum poți descoperi care articole de pe NewParts sunt originale și care sunt copiate?
A: – După virgulele puse aiurea, între subiect și predicat.
Adică vorba aia, de copiat copiem dar măcar să se prindă ceva de noi în urma acestei nobile activități. Ca de exemplu, atunci când scriem articole din capul nostru, fără să ne „inspirăm” de la alții, să le scriem la fel de bine ca pe cele copiate, măcar la nivel de gramatică. Nu-i cazul la tine.
Repetarea este mama invatarii. Am verificat si astazi tranzactiile bancare, nu apare nici o plata de la tine. La fel cum nu apare nimic nici de la prietena ta, atat de saritoare. Rationamentul tau ar fi fost corect daca erai cumva abonat platitor. Precum nu esti nici tu si nici prietena ta, din fericire ati primit ceva gratuit. 🙂
Am gustat gluma ta, chiar a fost buna. 🙂 Instant m-a dus cu gandul la situatia in care asistatii sociali care primesc ajutoare gratuite (cateva kg de ulei, zahar, faina si biscuiti) sunt revoltati ca nu le sunt livrate si acasa. 🙂
Acum fie vorba intre noi, eu te admir ca esti in stare sa lasi comentarii lungi cat un articol. Cred, totusi, ca poti mai mult de atat. Atat tu cat si prietena ta anonima. 🙂
In concluzie, cand vei plati un articol sau vei fi abonat platitor se schimba foaia. 🙂
Ah, am înțeles. Deci tu nu te consideri responsabil pentru ceea ce scrii pe blog decât față de cititorii care te plătesc. Dacă cineva ajunge pe blogul tău și nu a plătit, e perfect în regulă să-i servești texte copiate de la alții, ca și cum ar fi creațiile tale.
Așa faci și în offline? Dacă povestești cu cineva care nu te-a plătit, îi minți, îi spui tâmpenii sau pozezi în altceva decât ești? Pe motiv că nu te-a plătit și deci nu ai nicio obligație etică sau morală în raport cu ce-ți iese pe gură?
I rest my case.
Astea sunt relitatile neoliberale in care ne scaldam din 2000 incoace si eu sunt un produs al acestor realitati. Fara obligatii etice si morale, fara raspundere, fara scrupule, un slujitor fidel al banului. 🙂 Atata timp cat nimeni nu raspunde de nimic in tara asta, ma conformez turmei ca sa nu fac nota discordanta si sa fiu exclus sau marginalizat.
Lăsând la o parte argumentația defectuasă, ce vădește o neînțelegere a realității înconjurătoare (principiile etice și morale nu izvorăsc din doctrine economice, cum ar fi neoliberalismul), este penibil să încerci să-ți justifici un plagiat prin ironie. Nu-mi rămâne decât să iau răspunsul tău de bun și să constat că ai decis să-ți faci singur o caracterizare realistă, pentru care nu pot decât să te felicit.
Din cate stiu eu traiesc si ma confrunt in fiecare zi cu o cruda realitate si nu traiesc intr-o utopie in care ar conta principiile etice si morale. 🙂 Principiile etice si morale nu izvorasc din doctrine economice ci sunt influentate, este o mica diferenta de nuanta.
Nenea Iuliu, nu ştiu cu ce folos baţi câmpii ideologici ai liberalismului, când încalci unul dintre principiile de bază ai doctrinei invocate drept scuză: respectarea proprietăţii private (intelectuale, în cazul de faţă). Zi-o pe-aia dreaptă: că eşti fălos şi prost, că-ţi place să te dai as pe subiecte ce-ţi depăşesc puterea de înţelegere şi pe care n-ai putea să le dezvolţi cu propriile cuvinte într-o formă coerentă, motiv pentru dai înainte cu copy-paste, că e loc sub soare pentru toţi, nu?
Tanti Cudi, ti-am incalcat tie drepturile de proprietate intelectuala sau privata cumva si nu stiu eu, ca sa-ti ofere dreptul de a face „aprecieri gratuite”? 🙂 Intreb ca-s mai prost asa de felul meu si mai falos. 🙂
Daca esti asa desteapta si modesta, de ce nu ai pretentii si de la Petre Ispirescu sa-ti spuna sursa exacta a basmelor si creatiilor populare preluate din folclor? 🙂
Astfel de aprecieri gratuite au dovedit şi plagiatul lui Ponta, obscur hoţ „intelectual” ce eşti. Am pus ghilimele pentru a sugera antonomia dintre „intelectual” şi ceea ce eşti tu de fapt, un sinistru.
Cât despre a doua ta întrebare, titlul primei culegeri se numea „Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului”. De unde, cu puţin efort cognitiv, poţi deduce cât de penibil îţi dai cu stângu-n dreptu’.
Tanti Cudi, hai ca poti gasi mai multe adjective cu valoare de epitet, poti scoate si interjectii onomatopee, nu fii modesta. 🙂
Mai jos ai volumele publicate de Petre Ispirescu, pentru reimprospatarea memoriei, in lipsa de lecitina. 🙂
Volume publicate:
Colecție de șase basme în Țăranul Român (1862)
Legendele si basmele romanilor. Ghicitori și Proverburi (1872)
Snoave și Povești populare (1874)
Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876)
Poveștele unchiașului sfătos (1879)
Pilde și ghicitori (1880)
Legendele sau basmele românilor (1882)
Basme, snoave și glume (1883)
Jucării și jocuri de copil (1885)
Povești morale. Despre pomul Crăciunului (1886)
Ca sa poti dormi linistita poti considera orice articol ce nu are o sursa ca fiind „adunate din gura poporului”. 🙂
Omule, de ce florile mărului înşirui opera lui Ispirescu atunci când ţi se spune că eşti de cacao când furi textele altora, de ce? Ar trebui să aprecieze careva şi acest exerciţiu de copy-paste al volumelor publicate de Ispirescu?
Era vorba de prima apariţie a culegerii „Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului”. Orice volum publicat are una sau mai multe apariţii, da? „Adunate din gura poporului”, înţelegi? Nu, nu înţelegi, că tu-l dai exemplu de plagiator pe Ispirescu. ( moron!!!)
De ce, pur şi simplu, nu recunoşti că e un lucru nasol să copiezi textele altora? De ce laşi de înţeles cititorilor tăi că toate textele de pe blogurile tale sunt creaţii proprii? Unde e moralitatea ta?
Tanti Cudi, ai cumva calitate de Dumnezeu sau judecator inamovibil care sa-ti confere dreptul de a da verdicte? 🙂
In opinia ta este ok daca cineva desfasoara o activitate gen „grefier” publicand articole chiar daca nu este autorul lor pentru ca ce sa vezi sunt „adunate din gura poporului” dar altii sunt de cacao. 🙂
Sa-ti mai dau un exemplu. Sa presupunem ca avem doi frati care primesc tema sa descrie o zi de joaca cu cainele lor. Amandoi se prezinta cu tema identica. Avand in vedere ca este vorba despre acelasi subiect te intreb: care este autorul si care este plagiatorul dintre cei doi frati? Care-i verdictul tau de femeie desteapta si modesta? 🙂
La întrebarea cu grefierul nu mă bag, dar la a doua îți pot da chiar și eu foarte ușor un răspuns: fratele tău a copiat în timp ce fratele lui Cudi a scris din capul lui.
Petre Ispirescu al zilelor noastre ce eşti, tu ştii ce-i ăla grefier? Dacă da, poţi face diferenţa dintre un grefier şi un culegător de folclor, scriitor, povestitor?
Pe de altă parte, poţi înţelege diferenţa de efort între actul de a plagia şi cel de a repovesti cu har legendele şi basmele românilor, de a le aduna într-o culegere şi a le tipări pe hârtie, cu precizarea „adunate din gura poporului”?
Tu chiar nu realizezi cât de penibil eşti?
@Ethos Pe ce-ti bazezi afirmatia, alegi si dai un verdict, avand in vedere ca nu ai fost de fata ca sa fii martor ocular si nu ai nici o proba? 🙂
@Cudi Nu stiu ce-i ala un grefier si nici un culegator de folclor. Te rog lumineaza-ma. 🙂 Daca ar fi avut tehnologia de care dispunem astazi si in loc sa publice pe hartie ar fi publicat pe un blog cum l-ai fi denumit denumit pe Petre Ispirescu ?
Eşti un prost, Iuliu Bakcsi. Pa.
@Cudi Multumesc pentru apelativ. 🙂
Bre Iuliu Bakci: există o diferență fundamentală între tine și toți ăia de i-ai înșirat mai devreme: profesori, grefieri, culegători de folclor. Diferența e că ei nu-și asumă paternitatea textelor. Un grefier copiază, că asta-i meseria, un text după dictare, de exemplu, dar nu și-l pune pe blog, ca și cum l-ar fi produs mintea lui. Oricine citește textul ăla știe că nu grefierul l-a conceput, ci doar l-a pus pe hârtie. În schimb, cine-ți citește articolele copiate, că presupun că ai mai multe, crede cătu le-ai scris. Ori aici e problema.
Și încă ceva: ție chiar nu ți-e rușine? N-ai pic de jenă? Că ești om mare, ai 30-40 de ani, nu ești copil.
Văăăleu! Apoi…ce-i aici? 🙁
Treaba cu plagiatul…e foarte delicată…:-(
Decât să am 5 bloguri pe care să nu am timp să scriu decât dacă preiau o idee sau alta, mai bine unul…maxim două (eu de atât sunt în stare și nici de asta, uneori!)
Eu cred că o idee poate fi îmbrăcată în atâtea forme, încât să nu semene cu nimic din ce au spus alții, chiar dacă ideea nu îți aparține. Iar dacă nu poate fi îmbrăcată în forma ta personală, musai de zis de unde ai luat-o…
🙁
Rudia, totul este destul de relativ si se poate nuanta, depinde cum te afecteaza personal. Tu cand primesti ceva „cadou” e musai sa spui de la cine si cu ce ocazie ai primit? 🙂
Auzi la el, ce justificare! 🙂
Totul e foarte relativ și se poate nuanța, mai puțin articolele copiate, pe care trebuie să le scriem cuvânt cu cuvânt ca-n materialul din care ne inspirăm. Și să nu le specificăm sursa.
Domnu’ Bakcsi, io am și timp, și cunoștințele necesare. Ce-ai zice să mă apuc să fac un blog așa, de kiki, în care să postez fix ce postezi tu? Cuvânt cu cuvânt, și fără să specific sursa. Pentru că neoliberalismul. Și să-l urc mai sus decât blogurile tale, să apară primul în căutări, în fața ta, și să te depuncteze pe tine Google, nu pe mine.
Cum ți-ar conveni mătăluță chestia asta?
Să-i facă cineva cadou lui nea Iuliu Enciplopaedia Britannica, să-i ajungă cu vârf şi îndesat. În pdf, că-i mai la-ndemână cu copy şi paste.
hm…Nu vreau să intru în polemici cu cine aici în casa Comentatorului 🙂 Nu știu dacă e relevantă comparația cu un cadou. Eu nu am citit articolul incriminat, și nici pe celălalt, pentru că nu am simțit nevoia…dar am citit ce s-a comentat pe aici, inclusiv ceea ce ai răspuns tu. Ce zicea Ethos e pertinent: când scrii ceva, lumea presupune că îți aparține, din moment ce nu menționezi altceva. Iar unii dintre cititori vor fi dezamăgiți să înțeleagă că nu e așa. Nu am vechimea și experiența ta în blogosferă, nici nu sunt importantă cât să arunc pietre, astfel că ia-o ca pe o părere personală și nici într-un caz ca pe o acuzație.
@Ethos In ce calitate emiti verdicte si pui etichete atata timp cat nu stii cine-i autorul ? Imi plac glumitele tale. 🙂 Din partea mea poti face orice iti pofteste inimioara atata timp cat ai argumentele la tine, cunostintele necesare, timp si NU esti pe statul meu de plata. 🙂
@Cudi Tanti Cudi, nu tin neaparat ca sa te dezamagesc 100%, dar am Enciclopaedia Britannica in editie tiparita. Daca faci un pustiu de bine si mi-o faci cadou in format PDF sa stii ca nu te refuz si o sa-ti spun bogdaproste. 🙂
În calitate de om care gândește, de blogger cu care ești coleg în virtutea acestei ocupații și de cititor pe care l-ai indus în eroare.
Din cate stiu, eu nu mi-am atribuit titlul de blogger si nu ma consider blogger. Hai sa-i spunem ca este un fel de hobby. 🙂
Pai eu cred ca ar trebui sa fii revoltat si pe profesorii care te-au indus in eroare predandu-ti lectii din materiale didactice al caror autor nu erau ei si sunt sigur ca nu-ti specificau sursa la sfarsitul ore de curs. 🙂
[…] astea am râs cu un ochi şi-am plâns cu altul comentând acest interviu luat bloggerului Iuliu Bakcsi, un plagiator fără ruşine care merge până în pânzele albe, cu […]
[…] aia, hoţul neprins e negustor cinstit. Şi chiar când prinzi câte unul, când îi pui sub nas dovezile faptei sale, ăla nici măcar nu se împurpurează la faţă de ruşine, rămâne incolor, lipsit până la […]
[…] ridică mai sus de genunchiul broaștei. Faptul s-a consumat pe blogul Comentatorului Amator, care i-a luat acestuia un interviu. Numele intervievatului este Iuliu […]