Tu unde visezi, mă-ntreabă vocea ca o albă rază,
Printre nori sau stele? Care loc te motivează
Să aluneci între gânduri şi să îți culegi din ele
Stropi de bine şi speranță, uitând de-ale vieții rele?
În pat, îi răspund cam sec. Chiar în pat? Asta-i ciudat! Nu-n grădină?
Nu la aer, sub cer liber, în a zorilor lumină?
Nu c-o cană aburindă, şezând comod pe-o canapea?
Patul este pentru vise, visurile-s altceva!
Ştiu, îi spun la fel de sec. Ce-i rău să visezi în pat?
Pentru mine el e cel care-mi odihneşte trupul. Mă îndeamnă la visat
Când în brațe îmi cuprinde oboseala şi îmi lasă
Liniştea să îmi aşez în a gândurilor plasă.
Ai o plasă pentru gânduri, mă întreabă iarăşi ea,
Unde-o ții, pe noptieră? Ce ciudat! Poate-ți lipseşte
Locul magic! Nu ai vrea să-ți creezi un colț al tău,
Unde să citeşti, să scrii, relaxării să dai frâu,
Unde să te pierzi în tine şi-n al gândurilor râu,
Unde greul să dispară, unde tot ce te-nconjoară
Să fie doar cer senin cum e noaptea-n veri, afară?
Nu, răspund. Îmi e de ajuns ca perna să-mi fie moale,
Cu blândețea ei de puf pletele să-mi înconjoare
Să-mi ia cu mărinimie oboseala, s-o prefacă,
Să-mi sărute tâmpla dreaptă, să-mi frământe şi să-mi coacă
Noapte fără de coşmaruri, nouă zi cu drag de viață.
Patul, deci!? Ce fel de pat? Şi de unde l-ai luat, mă întreabă curioasă.
Un pat alb cu somieră, tip divan. E de pe Favi.ro, un motor de căutare.
L-am văzut, l-am cumpărat. A venit dezasamblat;
Este un pat tapițat. Salteaua e separat.
Dar de ce eşti curioasă? Cred că ai şi tu un pat!
Evident că am dar, spune-mi, ce visezi când, încă treaz
Îți laşi perna, cum ziceai, să te mângâie pe-obraz?
Ce visez eu când sunt treaz? Să mai am un mâine cum am avut azi!
Cum adică? Doar vorbim de visuri! Ori de mine râzi?
Nu visezi să fii poate mai bogat, poate mai înalt
Să-ți mai iei o casă sau poate palat?
Nu vrei să vezi lumea, munții să-i colinzi,
Să vezi Amazonul, ocean să cuprinzi?
Nu, copilă, nu! Mi-e de-ajuns un pat! Doamne, ce ciudat, se miră copila. Eu tot nu-nțeleg! Stai, reia nițel!
Ce ziceai de azi şi-un mâine la fel?
Nu-i obositor să se tot repete
Zile fără nou şi culoare pete?
Nu, dragă copilă, nu-i obositor,
Uite, crezi că poți să mă vezi actor?
Scenă şi culise, iar tu, spectator,
Mã întrebi de visuri. Eu îți zic, de fapt,
Că patul mi-e cortină a ultimului act.
Durerea şi râsul, lacrimă şi larmă
Îmi doresc şi mâine, şi încă o iarnă.
Totuşi, sunt bătrân, vlaga nu mă lasă
Să visez oceane, să cutreier munți.
Adun însă-n plasă amintiri mărunte. Azi, dintre ce-i mulți,
Tu m-ai întrebat unde visez eu. Ți-am răspuns că-n pat,
Şi-n secret în tolbă zâmbet, încruntare, mirare-am băgat.
Aşa o zi bogată, merită trăită o dată, şi-nc-o odat’.
Voi visa ca mâine să-mi fie la fel.
Tu eşti copăcel, eu… un bătrânel.
Când vei fi ca mine poate vei înțelege
Că lipsa de visuri nu mi-a fost în sânge.
N-am trecut prin viață cum trece-un cârcel:
Am fost tot prezent pentru cei din jur
Le-am avut de grijă, le-am fost de ajutor
Si mi-am urmat visuri. Mai târziu, aici, în vechiul pridvor
I-am privit cum pleacă toți pe drumul lor.
De visez ceva, visul îmi e dor.
Tolba mea e plină, somnul liniştit, perna îmi e martor:
Patul mi-e acum colțul de vise-aducător.
Un pat alb, în dormitor.
Articol scris pentru proba cu numărul 5 din competiția Superblog 2020 pentru sponsorul Favi.ro
Tare frumos textul, felicitări!
Mulțumesc! Sper să placă și celor pentru care l-am scris!