Mă uit pe masă: paharul pe jumătate gol, scrumiera plină; aerul e aproape irespirabil, am închis fereastra acum ceva timp. Trebuie neapărat să ies, am nevoie de aer, de spațiu deschis. Unde să mă duc? E frig, întuneric, aud ploaia măruntă cum bate în geamul prea mare pentru încăperea de doi pe doi metri. Hotelul de mâna a doua la care sunt cazată a fost singura opțiune, afurisita de delegație răsărise de niciunde, n-am avut inspirația să inventez un motiv suficient de bun cât să fiu scutită de deplasare. Data viitoare sper să fiu mai pe fază, m-am săturat să tot umblu brambura în timp ce alții dorm în patul lor. Ies, îmi limpezesc un pic gândurile și poate mă și lămuresc unde-i sediul firmei la care trebuie să ajung mâine pentru prezentare, am fost informată că-i la 500 de metri de hotel.
Probabil primarul văgăunei n-a aflat că s-a inventat iluminatul public. Din ușa hotelului, în afară de întuneric văd… întuneric. S-o iau la stânga sau la dreapta? Dac-ar fi avut ăștia recepționist l-aș fi întrebat dar nu era nici țipenie în hol. În fine, o iau la stânga, ochii mi se vor obișnui cu întunericul și găsesc eu vreun indiciu, ceva. Uite, zăresc o luminiță printre picăturile de ploaie, cred că e o reclamă luminoasă, dacă măresc pasul ajung la ea în trei-patru minute. Ce…?
Da, exact aici ar trebui să intru, aș avea nevoie de ceva tratament, altfel n-aș umbla de nebună pe străzi la ora asta, pe ploaie, fără umbrelă. Stai un pic… 15.31? E aproape miezul nopții, well, cel puțin atât era acum 5 minute, când am ieșit din cameră. Ăștia or fi pe alt fus orar ori au vreo metodă specială de a-și atrage clienți noi? Bine că-i întuneric, altfel mi-aș fi verificat ceasul. Mă rog, n-ar trebui să-i critic, s-o fi dereglat afișajul electronic, până una-alta e singurul reper luminos după care să mă ghidez la întoarcere. Pare totuși unul de bună calitate, dacă iau în considerare intensitatea luminoasă, să se fi detectat din cauza ploii e puțin probabil, un astfel de panou are partea electronică protejată de un lac industrial special pe bază de silicon, e imposibil ca ploaia să-l fi afectat. Mă rog, ar fi bine să mă pun în mișcare, încep să simt cum frigul își face loc prin pardesiul meu. Aha, uite, se mai zăresc câteva reclame luminoase, probabil o să dau și de firma la care trebuie să ajung mâine. E mai bine să las gânditul și să măresc pasul având în vedere că-s într-un loc necunoscut, înconjurată doar de noapte și pomi mai bătrâni decât prevede legea. Trebuie totuși să fiu atentă cum calc, ghetele mele dau semne că cedează în fața umidității iar părul mi-e deja ud.
Uite, exact aici trebuie să ajung mâine. La ei trebuie să fac comanda de afișaje electronice și panouri cu leduri pentru toate cele 14 parcări pe care le administrăm. Ei sunt singurii care ne-au făcut o ofertă excelentă la totemuri pentru parcari, mai ales că am vrut calitate ultrapremium și garanție 10 ani plus cost pentru mentenanță 0, dacă tot investim, s-o facem în ceva durabil, ne-am zis. Pomii care străjuiesc marginea drumului par să-și legene mai tare crăcile sărăcite de frunze, probabil s-a intensificat vântul și e și mai frig, reclama luminoasa de la farmacia de peste drum arată că sunt minus trei grade. Aș face bine să mă întorc, e prea frig și prea întuneric să continui. Intru pe ușa bătrână a hotelului și urc cele câteva trepte în grabă, deschid ușa camerei, dau jos pardesiul și încălțările și mă bag în pat. Mâine va fi o zi lungă, termin ce am de făcut cât mai repede și mă intorc acasă, jur că următoarea deplasare o va face oricine altcineva.
-Ioana, am ajuns!
-Hm?
-Am ajuns la SmarSoft!
Deschid ochii nedumerită. Sunt în mașină, conduce colegul meu, Alexandru. Am visat? Afară, un soare vesel de vară îmi zâmbește cât pentru 30 de grade. Cât e ceasul, întreb ca pentru mine.
-15.32, am întârziat, mama mă-sii de trafic, sper că vor înțelege, îmi aud colegul lamentându-se.
-Stai liniștit, Alex, putea fi mai rău: putea fi 15.31, întuneric-beznă și ploaie!
-Nu înțeleg! Despre ce vorbești?
-A, nimic, era o glumă. Nu-ți face griji pentru întârziere și nici pentru ce vom comanda, au o echipă strașnică și totemurile parcărilor noastre vor fi exact așa cum ne dorim.
-Tu spui asta, Ioana? Dacă-mi amintesc bine tu ești cea stresată, tot drumul ai vorbit în somn despre reclame luminoase și mi-ai explicat cum le preferi pe cele cu afișaj și nu pe cele tip panou pentru că ți se par mai dinamice. Te simți bne?
-Evident că da! Da, probabil am visat dar sunt obosită, nu stresată. Dimpotrivă, sunt mulțumită și convinsă că am făcut cea mai bună alegere, am avut o grămadă de oferte dar cei de la Smarsoft folosesc leduri de cea mai bună calitate și garantează calitatea produsului final. Și-s la fel de convinsă că în câțiva ani, când tehnologia va înainta câțiva pași, tot cu ei vom colabora. Poate atunci vom avea reclame luminoase direct integrate în pereții parcării, ne vom extinde domeniul de activitate și vom avea totemuri care vor ști singure să afișeze un anume mesaj adresat direct celui care îl privește, ceva gen: Alex, poți parca în secțiunea special amenajată pentru Mercedesuri. Sau: Alex, îți putem schimba cauciucurile, au o rată de uzură de 68%, poți parca la etajul doi, unul din angajații noștri se va ocupa de pneurile tale.
-Sau: Ioana, avem două paturi disponibile la secția de psihiatrie, vrei să intri să te odihnești? Tu ești sigură că te simți bine?
-Foarte! Lasă spitalul, hai să intrăm, am întârziat, totemuri pentru parcari, reclame luminoase, după asta am venit, remember?
Articol scris pentru proba cu numărul 15 din competiția Superblog 2019 pentru sponsorul SmarSoft.