Am închis ochii și m-am lăsat pradă viselor. Pentru o secundă (sau poate mai mult, cine stie?), am uitat că zâmbetul nu-mi e prieten. L-am lăsat să se joace cu buzele mele, l-am lăsat să-mi înmoaie privirea și i-am promis că se va odihni vreme multă în ochii mei.
M-am visat eu pe mine-cealaltă, cea care n-am fost niciodată. M-am văzut așa cum se vede luna pe cerul toamnei: înconjurată de răceala serilor, acoperită de lumina stelelor, iubită de vara a cărei rimă încă mai termină versul.
In secunda aceea cu vise am pierdut, zâmbind, noțiunea de timp. Toamna nu mai era toamnă, anii nu mai erau ani. Ș-am găsit, tot zâmbind, ușa care ducea spre lumină difuză.
Nu mai stiu acum dacă am deschis-o sau nu. Nu mai stiu dacă, deschizând-o, am privit înăuntru. Nu mai știu dacă înăuntru era tot toamnă sau vreo primăvară târzie. Nu mai stiu pentru că… m-am trezit.
”Lasă-mă-n pace!” mi-a spus răstit vocea care până atunci doar șoptise. Am tăcut, deși nu prea vorbisem. Apucasem să scriu doar un gând. Sau un rând. Cine mai știe?!
Am tăcut. M-am trezit. Zâmbetul dispăruse. Visele… dispărute și ele.
Este tot toamnă, luna e la locul ei cu stele-mprejur, vara iși scrie încă rima.
Mă uit acum în oglindă și nu mă găsesc pe mine-cealaltă, cea din vis. Sunt doar eu, cea de dinainte de vise, un pic mai… nu mai contează, oricum nu voi mai visa prea curând.
Comments (7)
Gogu October 5, 2016
În sfârșit un text poetic.
comentatoramator October 5, 2016
O fi, dacă zici tu. Eu l-aș numi patetic. Obișnuiesc să scriu atunci când tac. Ca să fiu sigură că încă mai sunt. Patetic?! Daaa!
Lorelai October 6, 2016
Superb spus, simtit...
comentatoramator October 6, 2016
Superb spus... poate. Simțitul nu-i superb deloc însă. Mulțumesc,Lorelai
Chtistian January 5, 2017
E frumos sa zambesti. Macar pentru o clipita. E frumos sa visezi. Macar pentru doua clipite. :)
comentatoramator January 5, 2017
:) Știu asta. Încerc să zâmbesc în fiecare zi. Cu visele... mai greu, dar mă străduiesc :)