Aceasta este o poveste. Povestea Anei.
Nu, nu are 16 ani. Are 40. Dar se simte de 16. La nici un an după ce a făcut o schimbare… majoră în viața ei, trăiește o… nici nu stiu cum să-i zic… o poveste. O poveste întortocheată, presărată cu block-uri, unfriend-uri, cu discuții lungi, antrenante și interesante. Cert e că datorită acestei povești a reînvățat să zâmbească, să râdă cu gura până la urechi, să glumească pe teme serioase sau mai puțin ortodoxe, să se enerveze din nimicuri și să ierte. Ana (firește, nu e real numele, deși povestea este!) nu este o femeie ușor de înțeles. A devenit, în timp, irascibilă, pe alocuri intolerantă, făcătoare de glume ușor sinistre, suspicioasă, căutătoare a nodului din papură. Totuși, încă mai iubește oamenii și compania lor. Așa l-a cunoscut pe el.
Tânăr, inteligent, glumeț. Mai tânăr decât ea, mai bine de un deceniu diferență intre ei. Amândoi singuri, cu ceva pasiuni comune. Nu mai contează cum s-au cunoscut, ce conteaza e că Anei i s-au cam aprins călcâiele. E conștientă că-i doar o poveste, e conștientă că diferența de vârstă nu dă nicio șansă relatiei ăsteia, e conștientă că e posibil să nu-l întâlnească niciodată ( nu v-am spus, dar povestea Anei se consumă în paginile Facebook-ului) dar… s-a îndrăgostit de el.
Dragoste pe Facebook? Give me a breake, ar zice unii. Si eu am zis la fel la început.
Ea recunoaște in sinea ei treaba cu călcâiele, iar ceilalti văd cu ochiul liber ce i se intâmplă. Incearcă să vorbească despre el cu detașare deși tresare doar când îi rostește numele. Se trezește cu el în gând și gândul la el o insoțeste pe tot parcursul zilei. Iși trimit zeci de mesaje, zilnic, mesaje scurte, banale uneori, dar pentru ea aceste mesaje sunt precum aerul. Vorbesc la telefon uneori și-atunci Ana e in al nouă-lea cer. Iși impărtășesc gândurile, grijile, emoțiile, râd. Dar se și ceartă.
Iar când se ceartă, cerul Anei se întunecă. Uită să zâmbească. Uită de Ana cea nouă, vesela, glumeața. Redevine Ana cea singură, dezamăgită de tot și de toate. Irascibila. Căutătoarea de nod in papură. Iși dau block, unfriend, tot tacâmul. Se ignoră câte o jumătate de zi (zice ea, eu o văd cum iși verifică telefonul cu înfrigurare, căutând mesajul aducător de împăcare) ș-apoi se împacă, la fel de subit cum s-au certat. Și zâmbește din nou Ana, și ochii i se inseninează, și are iarăși lumea intreagă la picioare.
Nu mă pot abține însă, deși n-am nimic impotriva zicerii ”trăiește clipa”, să nu mă gândesc că draga mea Ana face o greșeală. Pentru că relațiile de genul ăsta nu prea rezistă. Nici cele în care ea e mai in vârstă, nici cele născute pe tărâmul feisbucesc. Iar ea va fi, din nou, cea care va avea de suferit. Mai poate Ana duce încă un eșec, când încă nu și-a revenit din primul? Greu de spus.
Voi ce părere aveți despre povestea Anei? Va rezista? Se va stinge?
Sursa foto
Ti-am zis ca in noaptea asta pe aici mi-s… povestea Anei e foarte reala la momentul actual… sunt multe fete si femei care se indragostesc asa… eu cred ca Ana e puternica si va reusi sa treaca si peste prima si peste a doua dezamagire. Ana e o forta… poate ea nu stie inca asta… dar eu asa cred… Cred ca Ana se va ridica si va demonstra lumii ca, desi calcaiele i s-au aprins, e desteapta si puternica.
Te pup
Va fi dezamăgire deci? Parcă mi-aș dori să nu fie. Mi-e dragă și mi-aș dori s-o văd fericită, așa cum e în zilele în care zâmbetul nu i se dezlipește de pe chip… .
Dezamagire… depinde cum privesti lucrurile… nu trebuie sa fie dezamagire… orice relatie are 50% sanse sa fie „for ever” si 50% sanse sa se destrame. Pana in momentul in care „moartea va desparti” nu stii in care jumatate e relatia… e mereu pe mijloc ca o balanta care inclina cand spre stanga cand spre dreapta. Totul tine de perspectiva. Poti spune „asa a fost sa fie” sau „nu a fost sa fie” si sa privesti spre viitor cu sufletul deschis si sa pasesti cu incredere mai departe… sau poti sa te inchizi in casa, sa iti inchizi sufletul, sa traiesti dezamagirea si sa mori incet.
Eu cred ca Ana este pregatita pentru oricare din situatiile posibile pentru ca este puternica… si daca ea nu isi cunoaste puterea de vindecare, ar trebui sa i-o insufli tu. :*
Povestea asta s-ar transa foarte repede daca cei doi s-ar intalni in… real life. Chiar, ce-i impiedica sa se vada? Asteptarile s-ar putea sa le fie inselate mult mai repede decat isi inchipuie. Nu sunt ironica, sunt pur si simplu realista. Ana nu are 16 ani, are 40 si, cu toate astea, se poarta ca o adolescenta (block, unfriend etc.). Cum s-ar comporta oare in realitate? Dar el? Cu siguranta, ea si-a creat o imagine despre el, iar imaginea aia e iluzorie, mintea unui indragostit distorsioneaza intotdeauna realitatea. La fel si in cazul lui. Eu cred ca povestea Anei se va stinge, iar dezamagirea si suferinta ei vor fi pe masura sperantelor pe care si le-a pus in aceasta relatie virtuala. Imi pare rau…
Adevărat tot ce spui. Si ei stiu asta, probabil amândoi. Tocmai de aici si… evitarea ”tranșării”.
Draga mea, sora mea, deci nu personaj ipotetic, e mai mare cu 9 ani decat sotul ei; inclusiv eu am vreo trei in plus fata de al meu. Modul in care ne-am cunoscut fiecare..nu tine de nu stiu ce ..biblioteci și seri culturale. Ne-am dat block, unfriend, și da, cel putin eu, eram sarita de cei 35 de ani care ma incadrau la …prea matură. Am ras atunci..cat pentru zece vieti și m-as intoarce oricand sa simt bucuria acelor clipe.
Da, ne stiam chipurile, dar nu ne stiam simtirile, cum au acesti doi oameni ca atu. Da, se poate termina, dar cineva drag mie, care avea 13 ani in plus fata de al ei sot, imi spunea mereu „de ce sa traiesc cu securea deasupra capului, cand o pot ascunde si ma pot bucura de lucruri pe care nu mi le-o fi dat Dumnezeu degeaba”. Eu am avut trairi pe fb, exact ca in real. M-au dezamagit oameni pe care nu-i stiam la chip, m-au ranit cuvintele unora, dar m-au si bucurat altele. Asa ca despre ce vorbim? Sa se bucure Ana noastra cu toti cei 40 de ani ai ei, iar daca din povestea asta a iesit macar interactiunea asta intre noi..si tot vad un bine. Insa, eu cred ca ar fi fain sa se si vada, candva, iar daca nu..sa pastreze rasul și ineditul situatiei precum pansament contra lucrurilor nu totdeauna placute, ale vietii. Apropo, nu-mi place ca nu-mi vad textul in timp ce-l scriu, aici la tine. Sunt o lenesa, nu-mi place sa derulez. Deci daca e ceva fara sens pe aici, rog haterii tai sa fie cu mila. Ca tu vei avea sigur. Pupici.
Sper că Ana va citi comentariul tău. La cum o știu, ar fi mai mult decât fericită să stie că nu-i chiar imposibil ca povestea ei să devină realitate 🙂
….exista discutii pe net si scurte indragosteli de cuvinte frumoase, care fac la un moment dat ca doi oameni sa isi doreasca sa se cunoasca. Si uite asa, viata internauta se transforma in una reala, indragosteala devine pe bune, diferenta e de vreo doi ani si merge. Asa ca…
Hmmm, dacă-i povestea ta, felicitări! Bine de stiut că e posibil să transformi cuvintele in fapte 😉
Va rezista, dacă ea e frumoasă şi deşteaptă, dacă el nu e „fustangiu”… Va rezista, poate, până când o avea ea 60 de ani şi el vreo 48. Pe ea o sfătuiesc să aibă atunci pregătit un motan cu care să-l înlocuiască. Lui n-o să-i fie greu s-o înlocuiască pe ea cu una de 30 de ani.
DAR există întotdeauna excepţii şi viaţa nu poate fi trăită după reţete.
:)))) Oooo, ce viitor mișto! Mno, realitatea dă intotdeauna in cap poveștilor. Tocmai de-aia-s povești 😉
Ce ți-e și cu internetul ăsta. Pe vremuri, oamenii aveau alte metode de apropiere si cucerire. Flori, întâlniri, plimbări, scrisori pasionale, serenade. Acum…. totul în fața calculatorului? Prea mult virtual! Chiar dacă aici este un loc bun de întâlniri, părerea mea este că vederea față către față este esențială. Rămâne de văzut ce va fi și cu Ana. Poate va fi bine!?
PS. Nu știu de unde ai ales poza cu pisicile, dar nu mai mă puteam opri din râs, ce fețe simpatice au! 😀
Well, cu Ana ne lămurim in timp 😉 Cât despre pisici, marele internet e plin, care-mai-de-care mai drăguțe 🙂