Numărul 12 la interviuri este Adriana Tirnoveanu, cea care scrie pe adrianatirnoveanu.ro. O bloggeriță cu ceva vechime (scrie de pe fix 19 martie 2013) Cum scrie? Frumos, cu feeling, vorba cuiva ”cu lipici” . Cuvintele ei ți se lipesc de suflet si rămân acolo, chiar dacă e vorba(sau nu) despre ea şi nici despre tine. Haideți să vedem ce are de spus despre cum scrie, de ce scrie si alte-alea. Iată interviul:
Io: Ce faci?
Adriana: Glumești? Joc alba-neagra cu tine. Simt că nu voi lua decât bile negre. Nu dom’le, io vorbesc serios! Am intrebat ”ce faci”. In mod normal, la o aşa intrebare se răspunde plicticos. Adică incepi să zici la ce ora te-ai sculat, cum iți statea păru’, ce gust avea cafeaua, cum era de cald in autobuz, cât mai costă ceapa la piața, câți dinți ai reparat, ce-ai mai scris, de-astea. Sau cu ”bine”. Ete că ai o bilă neagră! Auzi, nu mai bine ne jucam de-a pokemonii? Pfff, cred că o să am de lucru cu tine!
Io: Cine esti? Cum eşti?
Adriana: Dacă ai citi „bazar cu obsesii”, te-ai lua de cap și nu mi-ai mai pune astfel de întrebări, însă, mă descriu ca fiind om-greșeală. Și greșesc când mi-e lumea mai dragă. De fapt, e cuvântul meu favorit, căci tare mă amuză faptul că ne prezentăm în virtual ca și când suntem imaculați, buni și așezați pe norișori de inocență. Eu sunt un om cu mai multe defecte decât calități, care are corăbiile gata înecate. Doar nu te așteptai să-ți zic că sunt o brașoveancă ce are părul creț, că am fost tehnician dentar și că am 6 câini? De fapt, ce contează cine sunt și cum sunt, dar dacă tot întrebi… Oileiii, şase caini? Si io te-ntrebam ce faci… .De-asta ai păru’ creț? Cum bre să nu conteze? Uite că pentru mine, contează! Greşeală-negreseală, creață sau linsă, de-aia iți iau un interviu, să ne spui cum şi cine eşti, ce faci şi alte de-astea. Ie-te că ai si a doua bilă neagră! Că deja-s verde de nervi!
Io: Blogger esti. Sau mai nou, om cu blog. Cum/când s-a intâmplat?
Adriana: Om cu blog, evident. L-am numit, la început, „cutie de adăpostit texte prăfuite”. Nu-mi imaginam că le va citi careva, de aici chestia cu praful. În 2012 nici să-mi fac un mail nu știam, cont de FB nu aveam, iar când mi le-am făcut, facebookul mi se părea o mare fără fund, în care se scufunda orice scriai. Mă lua așa câte un fior și mă trezeam scriind povestioare de tot felul. Atunci, aveam mai mult umor; pe urmă m-am luat, aiurea, în serios. Lumea se bulucea cu aprecieri și cu „sfaturi”. Printre care și acela de a-mi face blog. Cuvânt total necunoscut. O colegă de liceu m-a pus sa îmi fac unul și să scriu, acolo, tot ce-mi trece prin cap. L-am făcut și numit „damadecaro”. Pe blogspot. Mă voiam incognito. Un dezastru. Am pus 6 prostii în el și m-am dat în spectacol tot pe fb. Cand cineva mi-a spus să-i trimit link către blog, mai ca m-a bușit plânsul. Habar nu aveam ce vrea. Apoi a apărut Vienela, și pe 19 martie 2013 am scris, la ea pe blog, primul articol oficial, iar din acea zi am continuat la mine acasă. În banalitatea și visele mele simple, speram să devină o sezătoare. De aici și „înșiră-te mărgăritare”. Derulam tot felul de lucruri ascunse în mintea mea, pe care, în sfârșit, le puteam pune cap la cap. Am învățat, încet, încet, multe. De una singură. Explorând. După un an, m-am mutat pe wordpress, tot de una singură, cu tot conținutul celui vechi, unde am avut cel mai lung nume de link din istoria tuturor blogurilor, iar acum adrianatirnoveanu.ro este locul final. Ah, și încă ceva, atât de tare îmi plăcea asta cu blogul, încât mi-l păzeam precum câinele pe stăpân. Stăteam on-line non-stop. Scriam zilnic. Eram într-o perioadă când reînvățam a merge, după un accident în care îmi fracturasem, urât, glezna, iar în anii aceia am suferit câteva intervenții chirurgicale. Mă gândesc că dacă nu era întâmplarea asta, nu-mi descopeream aptitudini nebănuite; deci tot răul spre bine. Știu am scris cât pentru tot interviul! Auzi? Crezi că poti să-mi dai alea doua bile inapoi? Te rog! N-ai scris chiar pentru tot interviul, dar ai răspuns şi pentru primele intrebări. Ce zici de bilele alea, rezolvăm?
Io:Care a fost primul tău articol publicat?
Adriana: „Șase stații”. A fost și este unul din preferatele mele. Da’ link nu ne dai? Noroc că ai functia de cautare pe blog. Ce să zic… mie mi-a placut teribil, e… nici nu ştiu cum să-l definesc, i-as spune ”zbârlitor de piele” dar n-aş vrea să influentez cititorii. Bilă albă.
Io: Câte bloguri ai? De ce nu mai multe?
Adriana: Am două, în acest moment, dintr-o greșeală. M-am mutat de pe wordpress pe ro, cum spuneam, dar până să mă sucesc – caracteristică de bază a personalității mele – aveam unul făcut și pe com însiratemargaritare.com. Gol, în momentul de față, dar pe care sper să adăpostesc ceea ce scriu pe fb, fără să mai zăpăcesc draftul celui de pe ro. Te-am ametit cu fb-ul ăsta, nu? Dar dacă tot am fost numit „scriitor de facebook”, inclusiv într-un ziar local, de ce să nu îmi însușesc titulatura? Știi, dacă, prin reducere la absurd, aș fi citit, în 2012-2013, aceste interviuri, cred că nu mai aveam blog niciodată. Prea n-am știut a-l lua în serios, așa cum văd la alții. Sucită zici? Acu’ că ți-ai dat drumul la vorbă, sper sa nu te suceşti. Deci ai unu plin si unu’ gol. Aş zice, dacă nu scrii pe el, măcar să-l imbraci, nu se cade să-l laşi aşa, nud; intră lumea şi-l vede in curu’gol, mai mare ruşinea!
Io: Cum ti-ai descrie stilul de scris?
Adriana: Na, că nu știu! Simplu, pe înțelesul tuturor, fără lucruri pompoase. Uneori, prea siropos, pentru gustul unora; dar ce mă bucură cel mai tare e că am reușit să nu ies din „tiparul” meu, lăsând influențele celor din jur să mă inspire doar, nu să mă acapareze. Apropo, dacă nu nimeream în „clubul psi”, interacționând cu oameni pentru care scrisul era o joacă serioasă, nu știu dacă înțelegeam ce înseamnă blogosfera și provocările ei, și poate chiar murea totul din fașă. Și nu vreau să trec fără să amintesc de clubul actual „al celor 12 cuvinte” sau vechiul „club parfumat”, locuri importante pentru mine și cuvintele mele. Scriu însă în așa mod încât, dacă distribui un articol, pare conceput în acea zi; motiv pentru care articolele au reușit sa intre și în pagini de carte, iar multe le-am republicat pe blog. Carte? Ce carte? Laudă-te bre oleacă, mama ei de modestie! Bine, esti simplă, sucită, modestă şi intri in cluburi parfumate. Şi psi. Auzi, cei aia psi? Politia Scapă Infractoru’? Sau Partidu’ Social Individual?
Io: Te pasionează un anume subiect? Câte articole ai fi in stare să scrii despre el?
Adriana: Aș scrie despre soțul meu permanent. Și nu, nu sunt o îndrăgostită din aceea cu fluturași și baloane, dar al meu e un tumult, un imprevizibil și un dătător de inspirație… la minut, și cu multe idealuri, dar asta e altă poveste. Mă abțin, așa cum mă abțin să nu scriu mult despre căței. De fapt, pe blog, nu am prea multe articole despre câinii mei. Îmi cenzurez subiectele destul de mult, pentru că nu uit că sunt în spațiu public și că pot plictisi prin repetiție. Culmea, cel care mă sfătuiește să încetez cu autocenzura e tocmai Mihai, soțul, care spune că mulți ar trebui să-și mute privirea în alte părți, dacă nu le convine, căci e loc pentru toți. Și că fricile mele sunt absurde. Eu as zice să nu te mai abții, să nu te mai atocenzurezi. Sau, dacă tot ai un blog gol, il poti folosi numai pentru fricile si câinii tai. Ca ai o gramadă, şi de-alea şi de-aia. Mă macină o curiozitate: el(sotul) e imprevizibilul -tu(sotia) frica de ce-zice-lumea in carne şi oase; curiozitatea mea: câinii pe cine apară?
Io:Despre ce nu ai scris/vei scrie niciodată?
Adriana: Ei, sunt multe. Nu scriu, însă, despre subiecte care să impartă internetul în tabere. Evit agresivitatea, chiar si cea care răzbate din cuvinte. E un lucru pe care l-am învățat tot de aici. Pacifistă! Bile gri există la jocu’ ăla?
Io: Care este articolul care crezi că te reprezintă cel mai bine (ca blogger) ?
Adriana: Ca blogger? Niciunul, (spuse una care a ieșit pe locul doi la un concurs pentru bloggeri) Mda… bila cea gri s-a ales cu o surioara mai bronzată. Niciunul? Da pe cine reprezintă articolele tale? Ursu’ din padure sau pe vecinu’ de la 8?
Io: Crezi că bloggingul poate fi o meserie?
Adriana: Evident. Văd oameni pricepuți la asta. Eu numai când aud de SEO și alte bălării, mă ia durerea de cap. Bălării? Si pentru mine tot aşa-s. Desi am scris despre SEO o duzină de advertoriale. Mă rog, nu chiar o duzină, cred ca le-am luat in calcul si pe cele viitoare.
Io: Scrii sau ai de gand să scrii advertoriale?
Adriana: No, ce să-ți răspund? Am scris câteva. Mi se spune că am abordări inedite, dar știu și eu? Pierd la îmbinări între poveste și „ridicarea în slăvi a produsului”. Deși urăsc partea a doua, m-am trezit exagerând. Deci cu măsură și aprofundare și cu puțină șansă, cine știe? Sunt credibilă, organizată, mă pliez pe cerințe, etc și am în jur bloggeri care m-au inspirit mereu cu felul lor de a scrie și acest gen: Cristina Lincu, Ioana Moldovanu, Dana Lalici, Cornelia Crina Popa. Cititorii mei, însa, m-au sprijinit mai mult când scriam articole publicitare, parcă simțind că aș avea ceva de caștigat din ele Așa că, îmi dai idei, văd.. Interesații să se bulucească la tine! Ce faci, inventarul la blogărițe? Inspirit??? Ai vrut să zici inspirat, presupun. Că fetele alea-s chiar bune. Bilă albă pentru că nu te-ai sfiit să dai nume.
Io: Concursurile de blogging? Parere bună, rea?
Adriana: Ei, după ce experiență am avut în primăvară, ar fi culmea să zic rea. Merită încercat, n-ai ce pierde. Rămân multe: scrisul, exercițiul, provocarea, experiența, atmosfera. Bine că n-ai zis despre care e vorba, ca toti au ridicat in slăvi SB-ul. Aoleu, am zis eu? Măi fată, dă-o dreaq de modestie, zi mă nene că ai reuşit performanța să te clasezi pe locul doi din prima participare! Si că ai lăsat pe multi cu gura căscată si mâna intinsă. Ce naiba e aşa de greu? Ți-am dat vreo trei ocazii s-o faci şi tu … mă iei cu a lu’ Cincu, cu primavara, cu stelele care se văd in miezul zilei. Tocmai mi-a venit ideea ca la sfârsitul interviului să pun toate bilele intr-o pungă si-o sa-ti dau cu ea in cap.
Io: Ai cititori? Mulți, puțini?
Adriana: Am, mulțumesc lui Dumnezeu. Cei mai mulți de pe fb. Pe unii îi cunosc personal, în urma acestui lucru – de a-mi fi aproape cu fiecare articol-, iar cea mai mare bucurie e Nicoleta Ioniță, care mi-a printat, din iulie 2013 și până anul acesta, toate textele. Pare, incredibil, nu? Pot spune că am avut, mereu, primul editor de carte, undeva într-un sat din Brăila. Am devenit prietene, în tot acest timp. Am adunat foarte mulți în jurul meu și sunt recunoscatoare; oameni pe care nu-i știam înainte de a începe să scriu. Mda,nu-i rau. Bravo tie!
Io: Comentariile sunt importante? Te foloseşti de ele, îți dau avânt, te stimulează să scrii din nou pe acelaşi subiect?
Io: Oh, da. A fost o vreme când lumea era atât de activă și ne dădeam comentarii unii altora într-un mod așa special, încât porneau alte articole, în urma lor. Să nu se supere nimeni, dar cei care m-au inspirit, cel mai mult, să scriu ceva, în urma comentariilor lăsate pe blog, au fost Potecuța, Cita, dar mai ales Mugur și ale lui „încercări de gânduri”. Cu Mugur am un ping pong, ad-hoc, versificat, care mă onorează mereu. Ping-pong, alba-neagra… . Iar inspirit? Da’ cine te-o ”inspirit” să dai, din trei posibile, doua linkuri spre alții si nu spre tine? Aşa vrei tu sa te cunoaştem, vizitându-i pe alții? Ce citeşti poate oglindi felul in care scrii tu? Măi fato, asta e un interviu despre tine si blogul tău! Ah, nu ți-am spus? Iartă-mă! De-aia mă plimbi tu prin toata blogosfera de mi s-au umflat picioarele… .
Io: Ti-ar place să transformi pasiunea in meserie?
Adriana: Ar fi ideal, să faci, în sfârșit, ce-ți place. În realitatea mea, nu fac ce îmi place ci ce trebuie, și mereu a fost așa, de aceea zic că „am fost” tehnician dentar. No comment.
Io: Iți expui viața personală pe blog? De ce?
Adriana: Da. Pentru că așa am început să scriu, cu frânturi din viața mea. Însă nu cred în „spovedanii” totale, cum se așteaptă unii s-o fac. Aaaa, deci nu e nimic interesant de citit la tine pe blog. Plictiseală maximă. Nicio picanterie, nu tu sex, certuri, controverse… . De ce naiba te-oi fi citind eu? Că mie-mi plac de-astea mai deşucheate… .
Io: Ai prieteni in rândul bloggerilor? Reali sau virtuali?
Adriana: E o întrebare bună. Am legături frumoase cu mulți bloggeri și cu cititori, cum spuneam. Pe unii i-am cunoscut personal: pe psi alias Camelia Sima, Vienela, Nymfetamine – adică Bianca Badea; cu alții vorbesc la telefon, iar pe mulți sper să-i întâlnesc cândva, pe faleze de Dunăre sau mare și chiar la „capătul curcubeului cu fărîme de suflet”. Aș putea să scriu aici o grămadă de nume, aș lăsa link către toți, dar asta e. Mulți bloggeri inimoși m-au ajutat, financiar chiar, în acțiunea unde am fost cu daruri la Orfelinatul din Odorheiu Secuiesc, sau în cea care am dăruit cărți copiilor din sate de lângă Brașov. Citindu-ne, am senzația că știu mult despre ei, că i-aș recunoaște pe stradă, că le știu culoarea ochilor, zâmbetul, Că le-aș rezolva unele din probleme, ehehe. Aham, am ajuns la alt pomelnic. Imi pare bine că nu vă dau voie să puneti câte linkuri vreti voi, interviul ăsta ar fi arătat ca o sorcovă. Felicitari pentru actiune şi la mai multe!
Io: Esti mulțumită de felul in care scrii? Poți mai bine?
Adriana: Știi, eu zic ca pe 19 martie 2013 m-a cuprins duhul scrisului ca pe Forrest Gump alergatul. Nu am visat la așa ceva, nu mi-am închipuit că, într-o zi de iulie 2016, cineva mă va întreba dacă pot scrie mai bine, când eu nu m-am închipuit vreodată scriind. Normal că da, și așa nu sunt sigură că fac bine ce fac. Există destui care nu agreează stilul meu. Plus că eu mă inspir din realitate. Câtă vreme nu ai fantezie, nu poți spune că scrii bine. Însă, sunt foarte fericită că pot face asta și când vreau să renunt, îmi amintesc anul de grație 2013 și darul primit. Ah, și nu scriu daca sunt nefericită sau tristă, scrisul fiind pentru mine o bucurie, indiferent cum o fac. Explic aici, mai bine, într-o leapșă din 2014. (haha, parcă-ți văd fața cand observi linkurile!) Mă bucur că-mi vezi fața! Si că, intr-un final ai reuşit să ne onorezi cu un link spre tine. Deşi, dacă ne ducem pe el, constatam că şi acolo exista un pomelnic. Aşa, ca o curiozitate, cam câți dintre cei pe care-i enumeri au pus, la rândul lor, numele tău in ”rosu” pe al lor blog? Aş putea să răspund eu, dar mă abțin… . Mai ai câte ceva de invățat, draga Adriana. Şi eu, odată cu tine. Mă enervează, in această secundă, inocența ta. Sau poate ca e bine că eşti asa, naiba ştie!
Io: Crezi că, dacă m-aş fi străduit, aş fi găsit alte intrebări mai idioate ca astea? Pentru ca da, chiar sunt idioate. Aş fi putut alege mai bine, sigur!
Adriana: Nu răspund, dar, te întreb, „de ce atât de multe”? Chiar nu știai despre mine că nu mă pot rezuma la câteva cuvinte? Atât de multe? Am aflat despre tine… nimic nou. Au fost prea puține, şi prost gândite. M-ai răsucit, m-ai enervat şi m-ai plimbat de m-a gasit bâțu’. Iar tu te-ai ”rezumat” la alții, in prea multe cuvinte.
Io:De ce ai acceptat interviul?
Adriana: Hmm, am fost din prima clipă în proiectul tău. Cu fiecare comentariu lăsat, deja acceptam să-ți fiu alături. Mi-a făcut mare plăcere, deși știu că nu sunt atât de interesantă precum ceilalți intervievați. Ah, și pentru că mi-amintești de Cuvânta. Uneori, te-am bănuit că ai fi ea, reinventată. Îmi plăcea Cuvânta, chiar dacă uneori era tare acidă. Dap, nu te dezminți nici in al doişpelea ceas, incă un nume… . Cât despre faptul că mi-ai fost alături, e foarte adevărat. Intrebarea e: vei mai fi oare?
Io: Există o întrebare pe care ai fi dorit s-o pun? Aşează-te in locul meu, intreabă-te, mută-te pe locul tău si răspunde.
Adriana: Dacă ar fi să alegi între blog și facebook ce ai face? Aș alege facebookul, dar aș trișa, pentru că Potecuța nu are facebook, Cita la fel, Mugur nici el; deci m-aș lupta să le îmbin pe amândouă, așa cum fac acum, de fapt.
Mulțumesc, comentatorule! Să ne fie de bine! Am „vorbit așa mult” că nu ți-am mai lăsat loc și ție! …hahaha.. Cu placere! O singură intrebare a rămas nepusă: cât de tare crezi in proverbul ”Spune-mi cu cine te insoțeşi ca să-ti spun cine eşti”? Nu trebuie să răspunzi. Nici nu ştiu dacă mi-am pus-o mie sau tie… .
Acesta a fost interviul cu Adriana Tirnoveanu. Undeva, pe parcursul lui, umorul meu s-a stins. N-am reuşit să mă redresez, de fapt nici nu cred că am vrut. Făcând abstracție de comentariile făcute, mi-am dat seama de ce o apreciez. N-o sa va spun însă de ce. Vă las pe voi să-i cautați blogul, s-o citiți şi să vă formați propria parere. Eu doar am incercat să v-o prezint. Şi-am facut-o, chiar dacă nu in cel mai fericit mod. Multumesc, Adriana!
Mda, eram sigură că vei băga aia cu modestia și pomelnicele. Ar putea-o confirma „vreunul din câinii mei”, căci m-au auzit când am afirmat asta, acasă. De fapt, totul e simplu: eu am scris tare mult, de-a lungul timpului, fără să-mi bat capul de ce fac asta, cât îmi va folosi, în ce scop și până unde voi merge cu fiecare provocare. Însă, ele, provocările, au venit sub formă de oameni-bloggeri, de comunități faine, de cluburi „literare” sau nu, dar care mi-au oferit posibilitatea să scriu pe teme fixe sau cuvinte oarecare, cam ca in articolele acelea pe bani, in care toți vorbesc despre ceva..dar omul înțelege ce vrea, doar că aici singura plată e bucuria. Nu sunt convinsă că fără acești oameni din jurul meu, eu aș fi dus asta cu blogul mai departe. Totul a fost întâmplare, transformată în permanență de conjuncturi faine. Și cu asta rămân în înteriorul meu, fără să încep acum să spun că, de fapt, am gasit, miraculos, calea spre succes.
In rest, nu am nimic senzational, ba..dimpotrivă -sunt un om obișnuit care mai culege și roade, nesperate, in urma unui dar..tot nesperat. Dacă te-ai fi așteptat să găsești altceva, ghinion. Dar ai drum lung în față, recuperezi, sunt convinsă.
De un lucru sunt sigură – în Word nu voi mai scrie veci, mai mult mi-a luat să corectez variantele date cuvintelor și tot a rămas unul. „Inspirit” sau nu, acum, în final, n-aș schimba nicio altă variantă dată întrebărilor tale.
Tot prima vin la comentat, așa că, fii pe pace, mi-am luat bilele negre cât să-mi fac cuvinte noi …pentru zile albe.
Mulțumesc. Mult. E perfect.
Ps. La câini totul e împărțit la noi acasă: doi mă apără pe mine, doi pe el și ceilalți rămași ..pe amândoi. Dar am adus zânzanie nouă – pisicuța Fifi. Când simți că te obișnuiești cu binele, sunt variante ….multiple să schimbi situația. Eu am găsit una adorabilă.
Uite, aici , in comentariul ăsta ai spus mai mult despre tine decât in tot interviul. Aşa aş fi vrut să te „descoperi” Se pare că ai nevoie de „bile” ca să vorbeşti despre tine. Mulțumesc!
..nicidecum. Mie îmi pare că doar am sintetizat, în acest comentariu.
Atunci eu am fost destul de .. pe lângă esență. M-am pierdut in inşiruirea de nume, in sinceritate si simplitate. Am tendința să devin serios in fața seriosului. Greşeala pe care am intâlnit-o de două ori a fost singura „găselniță” de care m-am putut lega.
..că tu ți-ai dorit altceva, e o altă poveste. Nu am de ce să etalez lucruri, ci am preferat sa spun lumii ca acolo unde toti stiau ceva despre bloguri, cu tot ce inseamnă ele, de la publicitate pana la esenta scrisului, eu sunt o ratacita fericita. Ca observ bucuroasa strategiile altora ..e minunat, dar asta nu inseamna ca am și eu. De exemplu, Sb-ul – nu mi-era necunoscut; i-am citit pe ceilalți mereu, într-o susținere permanentă. Apoi am scris ..in felul meu. Dacă interviul inseamnă sa dezvalui mai mult, atunci trebuia sa refuz, caci mai mult nu am, iar ceea ce am reiese clar, daca oamenii VOR să mă citească. Atât. Serios sau nu, a iesit bine.
12 e numărul perfect. Pentru mine.
Ce nu gasesc eu, draga Adriana, este o casuta de abonare pe noul tau blog. Sa primesc macar pe mail cand postezi cea. Daca tot te-am pierdut din cititorul WP. <3
..l-am pus ieri, dupa ce am vazut pe mail, comentariul tau. Acum inteleg si eu ..de ce sunt singura pe blog și din ce multi vizitatori aveam, acum am ramas doar cu cei de pe fb, pentru bloggeri…nu exist. Mutarea asta..nu stiu daca mi-a fost prielnica…
Era o opțiune, prin care se putea face ca sa apari din nou pe cititor la bloggeri. Mă documentez si-ti trimit pe Fb privat linkul. Pupici. ♡♡♡
..ar fi minunat. Eu blogul mi l-am redirectionat, dar din cei 250 de urmaritori, m-am mai ales cu vreo 10, aici.., cat despre noutati…nici vorba. Si uite asa confirm ca treaba cu bloggingul imi e mereu …complicatie.
😉 Nu-mi da emoții ca și eu plănuiesc acest pas, prin septembrie. Așa ca ……
…ei, pai uite, chiar si prin aceste interviuri poti afla cum și unde sa o faci, in asa fel incat sa nu te afecteze. Tu scrii și advertoriale și e posibil ca prin ele sa faci blogul vizibil, mult mai repede. Cum spuneam, nu ma pricep. Dar sunt sigura ca te vei documenta. Va fi bine, stiu asta. Meriti casuta ta. Eu nu simt diferenta, decat in sens invers..
Adriana e fascinantă. De-a dreptul și de-a stângul. Prin Vienela am ajuns la un articol de-al ei si tare mi-a plăcut ce am citit. Iar de când ne-am împrietenit și pe facebook (marea fără fund) , am simțit imediat ce om frumos e. Genul de om care îți place instantaneu. Și nu știu ce defecte zice ea că are … schimbă, dragă, oglinda!
Bine Ana!
Ana, nu ne știm de multă vreme, dar dacă pe comentator am reușit a-l dezamăgi, se pare că am talente ascunse. Mulțumesc mult pentru aprecieri, sper să le merit! Te imbratisez.
Hei, n-am spus că m-ai dezamagit tu! Eu m-am dezamagit pe mine.
…ei, prostii..
Si mie îmi place Adriana 🙂 un om interesant, un interviu mișto :))
Mă bucur că-ți place şi ți-a plăcut. Adriana şi interviul
Simplu și la obiect. Multumesc mult. Duminica faina să ai!
Si eu sunt fan Adriana, dar si fan Comentator.
Asa ca, a fost un super interviu a doi oameni cu blog, pe care eu ii urmaresc si citesc cu drag.
Si desi recunosc ca atunci cand pierdui sirul articolelor care apar in cititor ale Adrianei, de pe blogul insiratemargarita, nu am cautat-o. Eram prea prinsa in ale mele.
Dar iete ca am regasit-o. Si aici, si pe FB. 😛
Sa-mi traiti amandoi, oameni frumosi, si sa va tineti de ceea ce faceti, ca faceti bine <3 !
Mulțumim, să ne citeşti mereu cu acelaşi interes. Mulțumim!
..tocmai ce am elucidat misterul. Mi-am ales momentul de mutare destul de bun; eu vara nu prea stau on line. E păcat ca cele trei luni de vreme bună sa le petrec aici, daca nu sunt angrenata in proiecte sau in chestii contractuale, cum vad la altii. Asa ca, sufar mai putin in urma invizibilitatii mele.
Pe tine te-am descoperit in SB și mă bucură faptul că avem preocupări comune. Zi frumoasa și multumesc mult!
Mie îmi place ce a iesit.?
Mă bucur. Mulțumesc
Normal, tu mă recunosti. Probabil, asta e hiba, ca am vorbit ca pentru cunoscatori, cand interviul se vrea invers. Insa si acelora nu am mai mult de dezvaluit.
Mulțumesc, gărgărita mea!
O regăsesc și aici pe Adriana așa cum o știu și de pe bloguri, căci ne știm de vreo trei anișori, din vremea când… Nici nu mai știu când și cum s-a întâmplat, dar știu că așa era și pe atunci, directă și sinceră.
Dragă Comentatoramator, Adriana a spus și pe blog foarte multe despre sine, doar că trebuie să găsești înțelesurile corecte printre cuvintele sale. Nu cred că avea ce să spună în plus, pentru o zonă publică.
Dragă Adriana, ție nu-ți spun decât atât: mulțumesc!
O Damădecaro am întâlnit,
În douămii și treișpe, însorit.
De-atunci, prieteni amândoi ne știm,
Atât pe bloguri cât și în „destin”.
Să aveți o duminică însorită!
…da, nu m-am gandit ca va aplica ideea „spune-mi pe cine citesti ca sa-ti spun cine esti”, dar mă bucur. Am remarcat, in cadrul interviurilor trecute ca nu stiam anumite bloguri, decat la nivel de nume, iar despre unii nici atat. Probabil, asa va fi mereu, indiferent de acest proiect care pe mine ma fascineaza și pe care il astept cu noutati in miez de noapte. Cat de ofertanti vor fi unii dintre ei, eu nu reusesc sa trec bariere, unele doar de interes sau curiozitate. Asa si cu mine, voi fi mereu un nume de blog pentru unii și un prieten pentru altii.
Am descoperit insa, de ieri, cu bucurie, ca tot cititorii mei sunt cei care imi alunga temerile și ca nu au nevoie sa stie mai mult despre mine, pentru a mă citi in continuare.
Si eu multumesc, Mugur. Iar eu stiu cum ne-am „întâlnit”, dar prefer să păstrez momentul povestirii pentru altă ocazie.
Desi imi erau cunoscute toate cele povestite aici, le-am citit cu placere, iar acest lucru mi-a dovedit ca poti scrie despre un singur subiect de mai multe ori, in mai multe feluri, fara sa obosesti sau sa plictisesti. 🙂 Asadar, alunga temerile, Adriana, lasa deoparte modestia si continua sa scrii asa cum stii tu! 🙂
Sunt fascinante aceste interviuri, comentatorule! Si tare ma bucur ca ne oferi ocazia de a afla mai multe despre bloggeri, fie ca ii stim deja, fie ca acum ii descoperim.
Eu nu-s modesta, Vienela, deloc. Am avut o traiectorie surprinzatoare, iar în realismul meu era musai sa vin cu lucruri care sa arate ca oricine poate scrie, dacă are noroc sa nu renunte la idee și sa gaseasca și oportunitati perfecte și comunitati care sa aduca provocari. In afara de potecuta, cred ca toti au venit cu retete de succes, cu idei concrete despre ce inseamnă bloggingul, despre proiecte și idei la care eu privesc zambind. Ma simt bine scriind, „cenzurez” e un cuvant care suplineste altul, poate „a selecta” e mai potrivit; habar nu am, iar sa incep sa fabulez, aratand ceea ce nu sunt, mai pardon.
Asta mi-a fost ideea generală, ca intr-o multitudine de bloggeri care iși merita numele, eu mi-l merit din intamplare. Si mă bucura asta, pentru ca e povestea mea și nu a altuia. Abia astept toamna, vara asta nu mi-e a scrie, iar de cand m-am mutat pe ro, simt ca-s singura pe campii. Nu apar la noutati nimanui, etc. , asa ca mai bine scriu pe fb. Singuratatea nu-mi prieste.
Mulțumesc pentru sustinere. Nu doar cronologic faci parte din viata mea, ci și prin faptul ca, indiferent de ideile care ne diferentiaza, ai stiut mereu că….pot multe. Sansa a fost deseori de partea mea!
Mulțumesc Vienela
Prin iunie, 2013, am deschis pentru prima dată blogul Adrianei. Ea nu era de mult timp pe blog, cum nici eu nu eram de mult pe fb. Am pășit cu teamă pe tărâmul „înșiră-te mărgăritare” dar ce am descoperit acolo m-a fascinat. Citeam cu frenezie, la orice oră din zi și din noapte, tot ce scria Adriana și printam poveste după poveste. De aici am aflat, literă după literă, cuvânt după cuvânt, cine este Adriana Tîrnoveanu. Sciitorul de pe blog, Adriana Tîrnoveanu și apoi, omul Adriana Tîrnoveanu. Interviul de față nu e o surpriză pentru mine, cunoșteam ideile și părerile expuse aici, dar ca de fiecare dată, îmi face o deosebita plăcere să le citesc.
Mă bucur c-ai descoperit-o si că o citesti cu placere.
Nico, te imbratisez cu mare drag.
Pot face o mărturisire fără să supăr pe nimeni? Ăsta e singurul interviu pe care l-am citit de două ori. În afară de al meu, pe care l-am citit pe bucăţi, adică o dată când am primit întrebările şi pe urmă când a fost publicat.
Adriana, chiar dacă poate nu ai spus prea multe despre tine sau, mă rog, nu mai multe decât cei care te citesc mai de mult timp ştiau, acum şi cine nu te cunoaşte deloc poate vedea ce om frumos eşti tu. Şi îţi mulţumesc mult de tot pentru că ai amintit şi de mine!
Comentatorule, e drept că ai fost puţin mai moderat cu replicile decât de obicei dar tot cu umor şi bun simţ ai răspuns. Şi tot ai reuşit să dai şi mai mult farmec interviului.
Vă felicit! Mi-a plăcut mult!
Mulțumesc Potecuță!
…cu tine am inteles sensul blogului. Mereu te-am admirat pentru puterea de a ramane fidela unui singur loc. Si sa stii, ca indiferent de cat as avea de spus, cred că prin cuvinte, pe blog, o voi face cel mai bine. Sper. Mulțumesc, potecuță. Eu nu mi-as fi dorit mai mult de la acest interviu, iar daca recitesc, inclusiv completarile comentatorului, chiar nu stiu ce i-ar fi mai trebuit in plus, exact cum spui și tu. Te imbratisez.
Cât timp îţi face bine să aşterni cuvintele pe blog, fă-o. Ţie să îţi fie bine.
Nu zic nimic de comentator, mica dispută o rezolvaţi voi cumva. Eu zic în general, de cei care nu te cunosc dar vor citi. Vor putea cunoaşte un om frumos. Nu îi dau dreptate comentatorului, nici nu îl contrazic. nu mă bag în discuţia voastră.
Şi euuu!
..n-am dispute. Nu..eu. Eu sunt mulțumita. Parol!
Vezi, asta înseamnă să citești un blog, cu tot sau aproape tot ce conține el și să cunoști, cumva, persoana din spatele cuvintelor. Eu sunt lămurită cu tot ceea ce a vrut să zică Adriana aici, iar adăugirile „comentatorului” dau savoare interviului, care mi se pare foarte reușit.Eu cred că a dezvăluit suficient și despre ea, și despre activitățile ei, inclusiv despre familia de patrupede ce și-a mărit numărul. Cei ce vor să afle mai multe ar trebui să răsfoiască blogul, să selecteze ceea ce le-ar face plăcere, dat fiind că subiectele sunt foarte variate. Vă felicit! 🙂
Mulțumesc!
Cu plăcere! Chiar mi se pare un interviu reușit. 🙂
Mulțumesc, fată curcubeu. Deja mă simt stingheră aici…, noroc cu voi..
Nu ai de ce sa te simti stinghera. interviul este despre tine. Cum majoritatea comentariilor iti sunt adresate, enjoy it & them!
Eu- „Alo, buna Adriana ! Sunt la Brasov si daca ai timp si vrei ne putem intalni. ”
Adriana ” Nu, acum nu pot. Sunt ravasita. O caut pe Zoe si ma duc pe toate coclaurile dupa sesizarile pe care le primesc de la binevoitori”
Eu ” Bine, poate asa a fost sa fie. Ne vom intalni alta data cand va veni momentul”
Aceasta a fost prima noastra conversatie telefonica in vara anului 2013. In 22 februarie 2013 am devenit amice pe facebook. Dupa cum vedeti, Adriana a avut un magnet care m-a atras imediat si am avut rabdarea de a astepta pana in 2014 de a ne intalni. Mi-aduc aminte cat de emotionata eram asteptandu-i in fata bisericii de lemn de la Hidromecanica. Spun asteptandu-i pentru ca a venit cu Mihai, sotul ei. Le simteam privirile cum ma masurau si in acelasi timp ma inconjurau cu bucuria intalnirii. Nu stiu, rar mi s-a intamplat in viata sa am un feeling atat de puternic fata de niste persoane pe care nu le-am intalnit in viata mea, dar cu care doar am comunicat in scris. Am avut senzatia ca mi-erau atat de cunoscuti incat nu-mi mai venea sa-i las. Am petrecut cateva ore, care nu stiu cum au trecut, in care am vorbit cu atata sinceritate si deschidere despre noi. De atunci, in sufletul meu au ramas doi prieteni adevarati, sinceri si onesti carora le multumesc ca au intrat in viata mea. Va iubesc si va stimez pentru ceea ce faceti si ce sunteti. Sunteti doua suflete frumoase de care nu mai pot sa ma dezlipesc. Mi-e tare, tare dor de voi, dar stiu ca sunt in gandurile si rugaciunile voastre.
..tu ai avut un guest post pe blogul meu, apoi ti-am zis sa-ti faci propriul blog. Faptul ca cei care ma citesc vin aici la comentat, mie imi da un sentiment aparte. Poate prin voi, se observă și ceea ce am vrut eu a scoate in evidenta. Totuși, fiind oaspete aici, multumesc in numele amândurora. Multumesc, Olimpia.
🙂
Adriana au fost mereu sinonimă cu „lapte și miere” 🙂 O persoană foarte sufletistă. De altfel, se vede din scrierile ei.
Nu e puțin lucru să-ți amintești, la un interviu ca blogger, de cei are te-au ajutat să pornești. Am apreciat toate nominalizările astea, ca și cum ar fi fost ceva firesc.
Rudia, tu mi-ai fost d’agathă multă vreme, și prin tine am luat pulsul unei lumi despre care nu știam nimic. Ah, că aș fi putut ca după atata vreme pe aici să vorbesc despre realizările mele, da…e adevărat.; insa nu mi-a iesit decat sub forma de sugerare. Altfel, stiam ca am completarile comentatorului, asa ca mie imi erau suficiente. Pentru mine mai important a fost sa vorbesc despre lumea gasita aici, despre influentele lor și despre faptul ca am reusit sa inteleg cat de diversa e definitia blogului. Eu stiam și ca cititorii mei vor dori sa stie despre simplitatea lucrurilor și ca pot indrazni sa faca acelasi lucru. Tie iți multumesc și-ți doresc succes in tot ce faci. Vezi ce faci cu SB-ul. Câștigă-l!
A fost o vreme frumoasă, când am luat pulsul lucrurilor împreună. Când nu am știut altceva decât că a avea un blog înseamnă să scrii acolo, cât de des simți, despre ce ai chef. Înseamnă să interacționezi cu oameni frumoși, cu care să schimbi impresii, idei, sentimente. Clubul Psi a însemnat foarte mult pentru mine, poate de aceea nu m-am putut adapta schimbărilor după plecarea Pisicii…
Cu Rudia…este ușor altă treabă. Dar sunt oameni pe care îi citesc cu la fel de mult drag.
Cât despre SB…nu sunt pe aceeași lungime de undă 😆 Dar probabil vpo mai participa pentru că sunt oameni frumoși pe care i-am cunoscut acolo. 😉
Adriana, am citit acest interviu cu acelasi drag cu care citesc tot ce scrii, uneori nu apuc sa o fac, dar ma bucur ca exista facebook-ul. Tu stii ca imi esti draga asa ca nu o sa ma repet si sunt convinsa ca drumurile noastre se vor intalni odata…
Eu multumesc mult, desi dragul meu comentator, măcar la setarile pentru comentarii umblă, te rog, că eu nu vad cine mi-a lasat aceste cuvinte. Sa ne vedem, cand o fi, cum o fi, cu drag.
Modific curând, Adriana. Nici mie nu mi-e ușor să ghicesc cine comentează 🙁