Iată-mă față in față cu numărul 7. Nu, nu e nici cu doi de zero inainte, nici cu Bond in capătul celalalt. Este vorba, binențeles, de interviul cu numărul 7. In rolul principal, Vienela. Sas Vienela. Scrie de ani buni, scrie multe şi scrie bine. E un blogger bogat, are vreo… habar n-am câte bloguri, că nu mi-a zis. Zice doar că e ”multiblogger” Cum unde zice? Acilea, in interviul de mai jos. Haideti sa vădeti ce mai zice despre bloguri, scris şi alte alea!
Io: ”Cocktail de aroganță si incăpătânare, stins cu inocență” îți sună cunoscut? Prima dată când am citit , am crezut ca lucrează la pompieri. Dup-aia am bănuit ca vrea să-şi sperie cititorii. Poate mă lamuresc acum care-i treaba cu cocteilu’stins şi cu sperietoarea din geam
Vienela: Sosise momentul să pregătesc o descriere, să știe oamenii cine se ascunde în spatele blogului vienela.ro. Am privit pe furiș în stânga, în dreapta, în față, în spate, în sus și în jos… Mulți bloggeri afișau (și încă o fac) CV-uri mai mult sau mai puțin impresionante în locul descrierii. În spatele blogului meu nu se află un morman de diplome, ci un om cu sentimente, cu gânduri, cu dorințe; cu bune și rele. Cocktail de aroganță si incăpătânare, stins cu inocență. Mă, da’ de ce te ascunzi in spatele blogului, ai facut vreo prostie, ceva? Şi de ce naiba te uiti in cruce? Doamne fere’!
Io: Omul Vienela poate fi confundat des cu bloggerul Vienela?
Vienela: Nu. Dar bloggerul Vienela este întotdeauna parte din omul Vienela. Partea stânga sau dreapta? Pun pariu ca-i pe mijloc! Al naibii blogger băgareț!
Io: Câte bloguri ai? De ce?
Vienela: Ar trebui schimbată ordinea întrebărilor, ca să ne fie mai ușor. Primul blog, pe blogspot, a fost făcut după mintea și priceperea mea, pricepere care era egală cu zero. Urât cu spume. După trei luni de blogging am transferat conținutul pe vienela.ro, dar nu am șters pocitania. Am făcut al treilea blog, doaronline, pentru a participa la superblog. Mi-a adus un frumos loc 6. Scriam de mult timp pe .ro și apelam mereu la alții când apăreau probleme. Am deschis vieneland pentru a învăța să stăpânesc wordpress-ul. Blogul de pisici a apărut când mi-am dat seama că unii cititori ar putea fi deranjați ori numai plictisiți de articolele despre animale. Despre celelalte bloguri, cine mai știe din ce motive au apărut… :p Ha! Nu schimb nicio ordine! Ba le mai şi amestec un pic dacă ma enervează. Care ”celelalte”fato? Am numarat cinci. Restul unde-s? Care-s? Măi Vienela, mai fată, zi-ne si nouă clar, cu negru pe alb, câte ai?Nu le mai ştii numărul sau… aaa, stai că m-am prins! Vrei sa ne demonstrezi chestia cu cocteilul!
Io: Un blog de pisici, câinele tau are pagină pe facebook, mai poți? (Presupun că Bruno nu-şi face selfieuri şi pisica nu scrie)
Vienela: Sigur că pot! Când vine vorba despre lauda de sine sau despre autoflagelare, nu mă întrece nimeni, numai că de această dată te înșeli: Bruno chiar își face selfieuri, iar pisicile (am 4) scriu de rup… în somn. Eu doar decriptez torsul lor și aștern pe foaie rezultatele. Aha, mă scuzi, nu ştiam! Doamne fere’! In rest, te simți bine, nu? Mă bucur!
Io: La ce te-ai gândit când ți-ai făcut primul blog? Ce urmăreai?
Vienela: Eram cu pluta… Nu știam că există word-ul și aveam nevoie de un loc în care să îmi aștern gândurile, amintirile și învățăturile către fiul meu Teodosie, pardon, Ionuț. 😀 Am priceput repede că blogul nu e locul cel mai potrivit pentru a face destăinuiri, iar fiul meu nu e cel mai curios om din lume. Eu il ințeleg, serios! Nu că nu e curios, dar de ce naiba să-i scrii pe blog invătațuri? Nu mai e la moda masa aia cu patru scaune şi discuția clasică intre ciorbă şi felu’ doi? Acu’ trebe blog?
Io: Scrie Vienela cu aceeaşi pasiune ca acum… câti ani?
Vienela: Ar scrie, dacă ar mai avea la fel de mult timp și energie. Scrisul mă ajută să mă eliberez de supărări, de nervi, de temeri, îmi alungă demonii și îmi dă iluzia că fac ceva important cu viața mea. Să tot fie vreo… aproape cinci ani de când mă mint singură. Concluzie trasă până in acest moment: din şapte bloggeri intervievați trei işi varsă supararile, nervii si alte alea pe blog. De unde rezultă că blogul e un fel de sac de box. Nu, nu sac de box, e un loc unde omu-şi varsă cele rele şi gândurile buclucaşe. Inseamnă oare şi că, dacă are mai multe bloguri, bloggerul e şi mai nărăvaş din fire? Ai şi demoni pe blog? Doamne fere! De-aia te uitai tu in cruce…
Io:Te consideri blogger sau altceva?
Vienela: Pentru mine, bloggerul este omul care deține (cel puțin) un blog. Urmând ideea, aș putea spune că sunt multiblogger. 😀 Oau! Multi? Pai da, că ai multi bloguri!
Io: Faci bani din blogging? Mulți, puțini, suficient?
Vienela: Are cineva destui bani? 😮 Da, multi…milionarii. Care nu sunt aceeaşi cu multiblogerii.
Io: Scrii advertoriale? De ce?
Vienela: Pentru că pot și că vreau. Pentru că facturile nu pot fi plătite cu like-uri și laude. Pentru că am un câine și patru pisici și nu vreau să ajung să cerșesc pe facebook mâncare pentru animalele mele (desigur, accept donații, dacă aveți vreun gând în acest sens). Țin sa te anunț că n-aş putea să-ți jignesc animalele cu vreo donație. Dacă ştie să-si faca selfie-uri, inseamnă că e bun de muncă! Bruno. La pisici mă mai gandesc, nu e vina lor că tu le răstălmaceşti torsul.
Io: Sunt advertorialele benefice unui blog? Argumente pro/contra.
Vienela: Advertorialele, prea multe într-o anumită perioadă a vieții mele, mi-au îndepărtat o parte din cititori. Îi pup! Tot ele mi-au adus cititori noi și câteva colaborări bune. Dacă mă vedeți mult mai rar acum, este pentru că scriu (și) comunicate de presă, și texte de blog pentru diverse firme. Şi vrei donații pentru mâncarea animaleler? Pofta-n cui, nici pentru pisici nu mai iau in calcul vreo dărnicie… .
Io: Care a fost primul articol scris de mânuța ta?
Vienela: Cred că era un soi de expunere (în versuri proaste) a motivelor pentru care a apărut respectivul blog. A dispărut acel articol, slava cerului! 😀 In versuri??? De ce l-ai şters? I hate you!
Io: Câte articole ai adunat, până in acest moment in draft?
Vienela: Pe vienela.ro 87. Undeva în casă mai există și un caiet studențesc plin de „drafturi”. Nu cred că vor vedea vreodată lumina zilei. De ce, faci economie la raze? Tot in versuri şi caietu’?
Io: Iei in calcul reacția cititorilor? Mulezi articolul pe ceea ce crezi că ar citi?
Vienela: Niciodată. Poate pentru că evit subiectele fierbinți, poate pentru că scrisul îmi este eliberare, poate pentru că mă bazez pe proverbul „cine se aseamănă se adună” (Vă mulțumesc vouă, celor care îmi sunteți mereu alături!). No comment că şi eu mă mai adun cu tine, mai rar, e drept, dar tot adunat se cheamă.
Io: Ce procent ocupă in articole viața ta personală?
Vienela: Mi-aș fi dorit să pot scrie povești SF sau măcar fantasy. Știi de ce nu îmi iese? Pentru că sunt prea cu picioarele pe pământ, pentru că tot ceea ce scriu e conectat involuntar cu realitatea mea și a celor din jurul meu, pentru că imaginația nu e punctul meu forte. Mi se pare mie sau aici miroase a modestie? Nooo, că ea zice că-i arogantă.
Io: Un articol care te defineşte ca blogger? (Link. Articol scris de tine)
Vienela: Adunate, am peste 5000 de articole scrise în acești ani. Nu e ușor să îl nimeresc pe cel care mă definește. Și totuși am regăsit unul care spune multe despre Vienela – om și blogger. Nu-mi pasă de ceea ce cred sau spun alții. Pot gândi (și greși) singură. Ce înseamnă să scrii frumos? Cinci mii? Doar pentru vienela. ro? Dacă ai blogul de cinci ani, asta inseamnă o mie de articole pe an, adică… cam doua-trei articole pe zi. Acum ințeleg de ce ți-ai chemat in ajutor animalele din ogradă… .
Io: Cu ce frecvență publici? Este acest aspect important? Ca tot am facut calculu’ ala… .
Vienela: Public tot mai rar, din păcate. M-am băgat în multe proiecte și m-am trezit că îmi fură întreaga energie. Aș avea nevoie de voluntari, că-s prea săracă și zgârcită pentru a plăti. :p Depinde ce urmărește bloggerul. Dacă vrea musai trafic, atunci e important să caute subiecte la modă, să publice și zece articole într-o zi. În fiecare zi. Nu contează că-s de câte zece cuvinte și o poză. Dacă nu îi pasă de trafic, poate publica atunci când vrea, când simte. Oamenii vor intra să îl citească de fiecare dată. Altu’ care vrea moca! Amatorii să se alinieze repede! Ai dreptate la treaba cu traficul, jos pălaria!
Io: Dacă un alt blogger apelează la ajutorul tau, ajuți?
Vienela: Dacă un om apelează la ajutorul meu, nu stau o clipă pe gânduri. Dacă nu pot sau nu mă pricep, caut soluții, apelez la alții, fac tot ce îmi stă în puteri. Ştiam! Chiar nu stă pe ganduri! Se agită, tăguieşte, de toate! Brovo ei!
Io: Tu ai primit vreodată ajutor de la alt blogger? De la cine?
Vienela: Mulți bloggeri m-au ajutat, de-a lungul timpului. Le voi fi întotdeauna recunoscătoare. Primul (și cel mai important) este Rușanu, omul datorită căruia scriu pe vienela.ro. „Mi-a plăcut scriitura, priceperea în a-şi aduce oameni pe blog şi a dezbate cu ei. Şi scria pe un site atât de urât, încât în DEX, în dreptul cuvântului urât era un screenshot cu blogu’ ei. Aşa că i-am făcut cadou un site frumos unde să se desfăşoare în voie, singura mea pretenţie fiind să o ţină tot aşa în continuare.” Deştept Ruşanu ăsta! Şi cu fler! Bravo lui
Io: Ai prieteni bloggeri in viața reală? Intreb, ca deobicei astia aroganti sunt prieteni cu ei si cu sinele lor… .
Vienela: Pot spune că am cunoscut în viața reală câțiva bloggeri. Mi s-au lipit de suflet (încă din virtual) Nina cu toanele ei și Adriana cu ale sale mărgăritare. Dar mai sunt și alții la care îmi e drag să mă gândesc. Hopa! Na că are şi suflet! Aşa măi fato, arată-te, să te vedem mai in lumină!
Io: Blogosfera românească există sau este? Asta e intrebarea mea preferată!
Vienela: Fiecare dintre noi are propria sa blogosferă. A mea e cam așa (citez din mine :p): „Este locul în care mă simt ca acasă, înconjurată de oameni asemănători mei, care au aceleași preocupări, aceleași concepții despre lume. Blogosfera mea înseamnă chiar prietenii mei! Blogosfera mea este alcătuită din oameni buni, spirituali, inteligenți, oameni pe care îmi este drag să îi recomand, oameni la care merg cu plăcere să citesc. Blogosfera mea este casa mea, locul în care m-am decis să nu îi mai primesc sau privesc pe cei ce vin cu picioarele pline de noroi, pe cei care nu s-au șters la gură, pe cei care consideră că nu există blogosferă, dar se plimbă prin ea.” Tocmai când ziceam si io că şi-a scos sufletul la aer, mi-a dat cu citatu’n cap! Te cred ca ai propria blogosferă, doar ai… nu-ştiu-cate bloguri. Dar aş vrea să te contrazic: o fi casa ta, dar esti obligată să ții uşa deschisă. Oricine poate intra şi iți poate cotrobăi prin dulapuri. Că nu il inviți la masă, asta-i altă treabă! Că nu-l laşi să-ți zgârâie peretii cu cuvintele lui, la fel. Blogul e mai degrabă un muzeu, nu o casă. Un muzeu unde iți expui gândurile, supărările si ce mai vrei tu. Şi aştepți vizitatori. Intrarea e cu plată, nu degeaba – omul iți dă cateva minute din viața lui pentru ce ai expus tu acolo. E normal ca unuia sa ii placă, altuia nu. Şi dacă tot a plătit, daca simte nevoia, lasă scris undeva ce i-a placut sau nu. E timpul lui, sunt concluziile lui. Muzeul e al tău. Rămâne al tau si dacă aluia nu i-a picat bine o virgula pusa inainte de inceperea propoziției. Asta creşte valoarea exponatelor, nu o scade, chiar dacă observația e răutăcioasă sau pur şi simplu observație. Mă opresc aici.
Io: De ce ai acceptat interviul?
Vienela: De ce nu? Poate pentru că sunt arogantă, poate pentru că sunt naivă, poate pentru că, în încăpățânarea mea, am vrut să profit (și) de (această) ocazie pentru a spune lumii că rămân alături de bloggerii care scriu bine și foarte bine, chiar dacă nimeni nu îi consideră a-listeri.Vă salut pe toți!
Acesta a fost interviul cu Vienela. Voi trageți ce concluzie vreti, eu vreau doar să remarc că, intr-adevar, aşa cum chiar ea spune, are capul pe umeri. Şi multe alte calități pe care incearca să le țină ascunse in spatele acelei descrieri cu cocktail-ul. Probabil că un pic de mister e benefic, dar Vienela are mai mult decât un pic. Vă invit să-i vizitați blogurile, dacă nu o faceți deja, să-i cititi articolele şi, abia după, va veți da seama ca „aroganța” aceea nu prea exista. Inocența da. Poate si incăpățânarea. Mai exista şi un suflet mare ascuns undeva printre rânduri, asta o pot gatanta.
Multumesc pentru interviu, Vienela!
[…] trebuie să spun că ideea interviurilor comentate e haioasă. Le citesc cu […]
Ei, daca tot am fost prima la comentarii, aici chiar vreau sa fiu eu cea dintai care iși da cu parerea. Vienela este cea care m-a facut sa scriu, sa am blog și sa descopar lumea blogosferica. Parea intr-un fel aceasta lume cand n-o priveam din unghiul meu, din ce credeam eu ca se vede de la ea..era spectacol. Lumea se bulucea pe blogul ei. Stia tot. Cunostea fiecare personaj. Rasfoia, comenta și nu-i scapa niciun articol scris…mai altfel. Le bifa si pe celelalte, dar ca intr-o revista. Scria ca nimeni alta (scrie) și nimeni nu a putut-o imita, originalitatea îi e recunoscuta. Cum m-a ajutat pe mine, a ajutat multa lume. Ea zice ca iși cauta o lume asemanatoare ei. Va asigur ca face fata si divergentelor. Ei mi-a fost usor sa-i spun și de bine, și de rau, dar cu ea experimentul asta s-a cam oprit, am devenit doar politicoasa in virtual, caci acolo unde nu as lasa de bine ..nu as mai avea curaj sa fac asta. Eu zic ca scrie pentru ca o poate face bine, ca scoate din orice subiect banal o poveste, e pasionata de fotografii, calatorii, lume indepartata. Daca ea spune ca nu poate scrie sf se alinta. Concreta poate-s eu, nu ea. Cand am cunoscut-o m-au frapat mâinile ei lungi de pianista. Erau tare reci. Parea o fetita.
De cand tot iei interviuri mă tot gandesc ce inseamna blogul. Ma enerveaza ca ne vindecam prin scris rani. De ce naiba nu am facut-o …mai demult, daca e asa usor? Mai, comentator amator, uneori reusesti sa scoti omul din blogger și blogul din om. Potecuta te-a sucit, deci am ramas cu misterul, Fabiola s-a repetat ..dar am gasit omul, Aniela ne-a dat din amandouă. La fel și Petru. De la Spanac..hmm, nu-l citesc, nici el pe mine, suntem chit…am ramas cu gandul ca ai primit o leapsa și ideea de…blogger, Amiralul e …prea sus, dar tot bloggerul mi-e in minte, iar din Vienela ai scos …destul, caci ea chiar are un dar de a se prezenta in scrierile ei și de a suci realitatile de parca nu e vorba de ea.
Cand aud de multe bloguri ale unui singur om intru in panica, dar se pare ca exista și puncte de vedere care mie mi-au scapat. Tot cu ajutorul acestor interviuri..inteleg mai mult aspectul.
Va felicit. Am scris cat o zi de post, asa cum scriam, pe vremuri, comentarii..pe bloguri.Ehehe, ce vremuri..
Adriana, ai spus despre mine aici mai multe decat am spus eu in cei aproape cinci ani. 🙂
Nu pot decat sa iti multumesc pentru tot: pentru cuvinte, pentru emotii, pentru tot ceea ce ai insemnat vreodata pentru mine. <3
…stii, as fi vrut sa raspund haios, tinand cont că acesta se vrea un blog vesel, cu ironie, autoironie, umor, de-alea-alea. Poate de asta il si citesc, pentru ca gasesc ce nu am eu. Exact ca si cu tine, ai multe din ce eu nu pot avea. Indiferent de blogging și anii ce trec, de schimbări și afinități, am trei lucruri cu tine, care sunt asezate la „intamplari adevarate”: inceputul mărgăritarelor mele, intalnirea noastra și sunt nășică de Bruno”. Lucruri care nu se sterg..indiferent ce sterge valul timpului. Succes, Vienela!
Comentatorule, ti-am zis ca eu mai bine vin la miezul noptii? Uite ca ma distrez fara tine pe aici..
E firesc sa fie asa. Suntem oameni, suntem diferiti, suntem unici. Tu ai in suflet ceea ce eu nu am si pentru asta uneori te invidiez.
Succes iti doresc si tie, nasica de Bruno! 🙂
Mulțumesc Adriana. Nu numai tu, şi eu invaț cate ceva din interviurile astea. Voi continua pana când vou ajunge la concluzia ca nu mai am nimic de invățat. Deci… o să mai ai de comentat. Mulțumesc.
Ti vrei sa facem din acest interviu un intreg roman? :p
-mai bine sa ma uit in cruce decat crucis. :p
-nu ti-am spus niciodata ca sunt stangace atat la propriu, cat si la figurat?
-de cand conteaza cantitatea?
-hi, hi, in rest sunt foarte bine… adun de prin gradina zoologica pene de lebada, sa le fac pisicilor jucarii, tai plapuma sa ii fac lui Bruno un culcus… Sunt bine. :)))
-tu nu stii ca nu mai e la moda sa mananci ciorba si felul doi? deschide tv-ul la Master Chef, sa vezi ca o portie o inghiti nemestecata, iar cealalta ramane in prima carie… :)))
-nooo, io-s blanda, si buna, si devreme acasa. „demonii” aia reprezinta de fapt singurele personaje sf pe care le pot inventa.
-pe tine te stiam de zgarcita, dar nu influenta si cititorii. 😀
-cica ar exista un program care poate regasi orice text publicat vreodata pe net. dar nu iti spun care e.
-caietul e cu hieroglife desenate seara, pe intuneric.
-rusine sa iti fie ca nu ma citesti zi de zi!
-nu ma crezi? stai sa iti trimit povesti scrise de mine. 😀
-pe vienela.ro am numai 2107 articole. Cu totul am depasit 5000.
-pe rand, pe rand, ca nu am bloguri pentru atatia voluntari! :)))
-lasati umbra sa ma acopere, ca sunt rusinoasa!
-am fost si eu la fel de buna cu vizitatorii. pana cand m-am trezit atacata pe nedrept cu o virulenta care m-a ingrozit si mai apoi m-a scarbit. le-am trantit usa in nas.
Iti multumesc si eu! 🙂
Hei, p-aci nu e cu drept la reolica:)))) Hai treacă, mă fac că n-am văzut. Stângace stiu că esti, dar de unde treaba cu zgârcenia mea? Nu că n-aş avea o urmă, da’ o tratez ?
Bruno mi-a soptit ca esti zgarcita imediat dupa ce a aflat ca nu vrei sa ii oferi nici macar o bobita cu somon. :p
Aaa, pai dacă stă toată ziua pe fb, clar ştie tot. Cam bârfitor Bruno ?
:-))))))
Nu e barfitor, ci doar foarte atent si sincer. 😀
😀
Aaaa, adică bârfitor! ?)))
Pfuai. O citesc pe vienela dar din umbră. Nu ştiu de ce nu îndrăznesc să intru-n vorbă 😳
Adriana, am sucit… de rău sau de bine? 😕
..de mister, potecuto. Asa cum prefer sa ramai. Mi-e atat de bine sa cred ca stiu multe din vorbele tale, incat nu e nevoie nici de chip, nici de alte dezvaluiri.
Aş vrea totuşi măcar să ştii cât de mult au contat şi contează pentru mine cuvintele tale. Atât! 😉
…e reciproc, potecuta. Am învatat multe cu tine alaturi.
De bine, ştiu eu ? Pe Vienela citeşte-o, o să-ți placă
Îmi place, ştiu… 😉
🙂 Pe tine, Potecuta, te-am vazut pe la multi prieteni, dar nu stiu ce m-a oprit sa iti vorbesc sau sa te vizitez mai des. O voi face de acum inainte.
Frumos, ca de obicei. Pe Vienela o vizitez rar, dar când am făcut-o mi-a plăcut ce am citit. De tine, ce să mai zic… :)) Mortală, ca de obicei.
Mortal bre! Mort-al ?)))
Hai că acuș ajungi la 10. Eu citesc tot, da? Mai târziu, da’ citesc. ?
Stiu, nu mă panichez. Vii tu ?
Cu mare drag! ?
Ti-as fi spus sa ma vizitezi mai des, dar am fost prinsa de musafiri cu casa nematurata. Zilele astea incerc sa improspatez provizia de bobite a animalelor (ca tot am dezvaluit lumii unde se duce o parte din banii castigati cu advertorialele). Daca iti poti imagina un fel de sotron pe care il joci sarind din 2 in 2, atunci te invit pe la mine. :p
Pfuai! dacă ajută Vienela? Ajută! Și încă cum! Rudia și-a deschis aripile și cu ajutorul ei! Nu știu dacă ea știe sau nu… Nu știu dacă știe că o apreciez… Ajută chiar și după ce și-o ia militărește peste nas de la unii! Că nu se-nvață minte! 🙂
Deci thumbs up pentru Vienela!
Io aștept număru’ 8! 😀 Că-s curioasă rău!
Off topic: Mi-aduc aminte că am luat și eu un interviu acum o mie de ani Olimpiei Almanahe(r) și tot așa m-am distrat cu comentariile la răspunsuri! Da’ aici e și mai distractiv!
Rudia, nu fii nerabdatoare. Vine si optu’. Acu’ bucură-te de numarul 7.
Eu vreau! Da-mi țopăie gândurile, na! Ce să fac?
Și m-am bucurat! Zău m-am bucurat de 7! 😉 Că prea-i fată bună Vienela! 😉
Normal ca Vienela stie, Rudie draga. Nu pomeneste nicaieri despre asta pentru ca nu are relevanta. Rudia si-ar fi deschis aripile oricum. Poate mai cu teama, poate mai spre toamna, dar ar fi facut-o. :*
Probabil…dar întotdeauna prinde bine o mână de ajutor! Fie că e vorba de încredere acordată, fie că se oferă o șansă, o vorbă bună, un premiu… 🙂 <3
True!
😉
Va pup! 🙂
Trebuia să fi pus un link și spre blogul ei principal, nu doar spre un articol de pe el, dacă tot i-ai luat interviu. De exemplu, acolo unde a zis „vienela.ro”.
Multumesc, multumesc! Mi-a venit si mie acest gand aseara, in pat, dar am adormit si am uitat. :)))
Sunt trei linkuri puse, adevărat, doar unul spre ea, dar… am ținut cont de o anumită dorință a intervievatului. Al patrulea ar fi fost deja peste limita mea de linkuială
Nu mi-am dat seama ca exagerez cu linkurile. Eu pun la mine fara nici o retinere linkuri. 🙂
Daca nu te deranjeaza, poti renunta la cel care duce spre articolul meu si in loc poti pune link spre pagina principala a blogului. Cei interesati vor gasi oricum textul respectiv. 😉
Neee, aşa rămâne. Nu ai exagerat, ai fost fix cum trebuia. Iar faptul că mi-ai propus două spre locații ce nu-ți aparțin, spune mult despre tine. Cine ințelege, va aprecia gestul tau la adevărata lui valoare şi te va cauta până-n pânzele albe!
Pentru mine e ok oricum, desi un link spre blog si nu spre un articol anume ofera blogului o mai mare putere. :p
Eu am pus mereu linkuri spre altii. Unii au inteles, altii nu. 😀
Hai, 5000 de articole scrise, înțeleg. Dar peste, e monstruos!
?))) Si eu zic la fel
:)))) Nu intelegeti nimic! Ma straduiesc sa il ajung din urma pe Alex (amiralul). :p
Sau poate l-ai intrecut şi nu vrei să recunoşti ?
Ii voi propune intr-o zi sa ne luptam in cuvinte sau in texte… Pentru asta am nevoie de sustinatori. Va bagati? :))) 😀
M-aș băga și eu. Pe post de concurent, desigur. 🙂
Cu Alex as indrazni, cu tine m-as gandi de doua ori. 😀
De ce ? E periculos? Brrr!
Gândește-te de câte ori vrei, numai să mă lași să câștig! 😀 Dar serios acum, ideea nu-i rea. Un fel de jocuri pe bloguri, de scris pe teme date, am înțeles că mai sunt, duzina de cuvinte parcă, dar putem inventa. Creștem cu blogurile, că ne linkuim între noi. 🙂
Poate m-as baga, daca jocul ar fi destul de interesant. Inventeaza ceva! :p
Aloooo! Nu mă lăsați pe dinafară!
Cu Vienela m-am conversat destul de mult, zic eu, într-o perioadă în care timpul nu-mi era așa de potrivnic. Mai mult chiar, am încercat și un joc, de-a cărțile, un fel de scrisori către. Dar pe atunci se pare că și ea avea doar… unul sau două bloguri. Parcă în acea perioadă l-a deschis pe al doilea.
Mă bucur să o regăsesc și aici, în acest interviu, așa cum era creionată în mintea mea!
Da, este o fată deosebit de prolifică în ale scrisului. Și, deși mie nu-mi place să citesc advertoriale, trebuie să recunosc faptul că la ea am citit câteva care chiar mi-au plăcut.
Mi-am propus (dar asta este deocamdată doar în mintea mea) să o întâlnesc să bem o cafea împreună, mai ales că mai am eu un cineva la care aș vrea să merg, tot în orașul ei. Sunt convins că și conversația directă va fi la fel de frumoasă ca cea virtuală.
Da, aveam mult mai putine bloguri si mult mai mult timp. Zambesc la amintirea acelor vremuri. Pentru mine, Mugur ramane una dintre figurile cele mai pure ale online-ului. Ar fi interesanta o intalnire cu tine si cu Dragos (banuiesc ca la el te referi). 🙂
Dragă Vienela, puritatea este tributară unghiului din care privești. Iar eu, la rându-mi, sunt tributar familiei și atmosferei anilor ’60, ani în care aș spune că m-am format, în cea mai mare și importantă parte a sinelui meu. Încă sunt nostalgic atunci când mă gândesc la acele vremuri când, deși presiunile sociale erau mari, aspre, oamenii erau mai calmi, mai buni. Încă domnea o atmosferă patriarhală în micul meu orășel de provincie.
Dragoș… Mi-am amintit în acest moment de „Nebunul cu ochii închiși”.
http://youtu.be/XbJVeDvN2BA
Cumva l-aș asemăna lui. Este un băiat deosebit, dacă știi să-l privești din unghiul potrivit.
Mai vorbim, când va sosi vremea.
Da, tu chiar pari venit din alte timpuri, mai calde, mai curate, mai altfel. La fel si Dragos, desi la el revolta fata de „astazi” e mai mult furie… palpabila sau deznadejde.
[…] să-i trimit link către blog, mai ca m-a bușit plânsul. Habar nu aveam ce vrea. Apoi a apărut Vienela, și pe 19 martie 2013 am scris, la ea pe blog, primul articol oficial, iar din acea zi am […]
Vienela. Draga de Vienela. Complexă făptură. Ca îmi place cum scrie mai zic? Plus că am aflat că a copilărit pe la mine. Mi-ar plăcea să ne întâlnim. 🙂
E prea mult spus „am copilarit”. Aveam doi ani cand ne-am mutat de acolo, dar tot simt ca ma leaga multe de acel loc si de oamenii care traiesc acolo. Poate ca va veni si momentul cand ne vom intalni… Te imbratisez, Ana draga! :*
Legat de blogging, semneaza si tu cu un nume nou, care sa duca spre blog, nu spre pagini goale. :p
[…] blogosferă… unii dau interviuri, alții își fac griji. […]
eu o iubesc pe vienela si cu scrierile ei si cu prietenia ei . e o ea pe care o apreciez si dincolo de blogger si mi e dor sa mai stam la povesti. are o minte sclipitoare si energie cat sapte. ma bucur sa aud ca are proiecte frumoase care ii plac si care o tin ocupata.
🙂 Sper că știe c-o iubești 🙂