Mulțumesc!

Prietenii adevărați se câștigă cu greu. Și se păstrează și mai greu. Eu am puțini. De fapt, am doar unul. Și sunt un om norocos că-l am. E firav, sensibil, cu mult bun simț și o tonă de altruism. Unul care îmi ascultă gândurile, îmi pansează sufletul și îmi înseninează zilele negre. Unul care-mi înțelege jumătățile de cuvinte si frazele incoerente, De ce? Habar n-am ce-am facut să-l câștig. Nu sunt  un foarte bun ascultător, deși el e. Nu-s nici genul mega-sociabil, el e. Nu-s veselia întruchipată, dar el are mereu o glumă la îndemână ca să-mi descrețească fruntea. Este prietenul meu o persoană fericită? Nu știu, dar cu siguranță e persoana căreia, dacă mi-ar sta in putere, dacă aș fi pentru o secundă Dumnezeu, i-aş darui fericirea deplină. Dar nu vreau să-l amagesc. Așa ceva nu e posibil. Eu sunt eu. Mă pot schimba in orice, numai într-o divinitate nu. De fiecare dată cand vorbim mă schimb. In bine. Dispare pesimismul, gândurile gri se ascund ruşinate, zambetul îmi înflorește pe față. E la mii de kilometri distanță, dar fiecare kilometru  devine ridicol, aproape invizibil. Am senzatia uneori ca-şi ține mâna pe umărul meu N-a avut o viață ușoară. Din contră. Uneori mă mir de unde atata vitalitate, optimism si compasiune pentru semeni. Aș vrea sa-i semăn? Oh, da! Pot oare? Cred ca nu. N-aş fi in stare să alin nici măcar sufletul unei furnici, dară-mi-te al unui om. Dar știu ce pot face. Pot să mă straduiesc din toate puterile să nu-mi pierd prietenul.  Pentru că, așa cum spunea Cicero ”Ce-ți poti dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poți vorbi ca și cu tine însuți? ” Să știi să-l păstrezi, aş răspunde eu. Iar dacă nu știi, sa înveți. De ce mă întrebi despre cine e vorba? Nu te-ai recunoscut? Eu speram ca da, draga mea prietenă. Da, despre tine e vorba, Mihaela! Ți-am multumit vreodata că-mi ești prietenă? Dacă nu, o fac acum: multumesc!