Mi-s eu, același om de ieri. Doar ca azi mă simt altfel. Ca și când aș fi câștigat la loto și am pierdut biletul. Ca și când as fi alergat după un tren și l-am pierdut. Nu, n-am pierdut biletul și nici n-am pierdut vreun tren . Am pierdut o ZI. ZI ca oricare alta, dar UNICA. Brusc, am realizat ca îmbătrânesc. Și nu mai am timp sa recuperez. MÂINE nu mai e suficient sa mă facă sa uit ca IERI nu am făcut un efort în plus. AZI e prea scurt ca sa pot face ce am de făcut și ce nu am făcut IERI. IERI, AZI, MÂINE. Viața se scurge . O simt în fiecare zi mai putina, mai aproape de final. Mi-ar fi de folos un un restart, un reset, ceva. Dar aș risca sa pierd tot ce-am trăit pana acum, așa ca mai bine rămân așa. Dar tot nu mă pot abține sa nu regret ca am pierdut timp prețios alergând după nimicuri. Când aș fi putut alerga după un tren. Care sa mă duca în locurile unde n-am fost. Sau după un vis. Ca să nu mai am ce regreta ziua de IERI.
