Team building in ochii unui copil

Autocarul huruie obosit. Ghidul isi anunta calatorii irascibili ca ” a mai ramas un pic si ajungem” . ”Un pic” li se pare  prea mult, vocifereaza si cu restul de energie ramas unul plange tacut cu suspine rare. Vrea acasa de la jumatatea calatoriei , nu-i place ca buni  a ramas departe si nu-l mangaie pe crestet acum, cand e suparat. Il cheama Andrei. Si singura lui vacanta adevarata a avut-o la 3 ani. El nu-si mai aminteste, doar au trecut 4 ani de atunci! Buni  ii arata mereu pozele. Cu mami, cu tati, la munte. Si el priveste ore in sir acele poze.  In poze sunt niste copaci inalti, ca cei pe care-i vede acum pe geamul autocarului. Lui ii plac copacii. Nu-i plac insa oamenii, nici cei mari, nici cei mici. Cei mari se uita la el cu ochi iscoditori si, cand buni  le spune ca parintii lui au plecat  , cu totii isi intorc privirile pentru ca Andrei sa nu le vada lacrimile. De ce oare? Copiii nu-i plac deloc. Joaca fotbal  cu ei doar pentru ca asa vrea buni , nu pentru ca ii place lui. El ar vrea sa stea in casa, cu buni  ,  la calculator sau  sa asculte povesti cu printi , cu zmei sau vrajitoare.  Si iata-l in autocar cu alti 20 de baieti galagiosi si ghidul ”un pic” . -Am ajuns, copii! Un ”uraaaaaa” colectiv rasuna in autocar si cu totii se imbulzesc spre usi. O vila impunatoare li se dezvaluie in fata ochilor. ”Vila Alpin” citeste Andrei, coborand plictisit. Arata ca desprinsa dintr-o poveste… . Sa vedem de care! O sa le spun ca mi-e rau si-o sa stau numai in camera! Nu vreau sa ma joc cu nimeni, vreau sa stau singur! Sper ca au internet, o sa ma joc pe tableta si n-o sa vorbesc cu nimeni! Ha! Team building la munte , ce idee a avut si antrenorul asta! Oare ce face buni? Mi-e asa de dor de ea… .

-Andrei, nu cobori? Azi avem vreme excelenta, mancam si iesim sa exploram imprejurarile, o sa ne distram de minune!

Antrenorii astia! Chiar crede ca o sa-l ascult? Nu vreau sa ma distrez, vreau acasa!  Lacrimi mari ii curg pe obraz. Nu se poate abtine,dar le sterge in graba(nu vrea sa fie vazut plangand). Nu vrea sa fie aici si nu intelege de ce a trebuit sa vina. Buni i-a explicat ,el a inteles . Trebuie sa socializeze. Trebuie sa-si faca prieteni. Trebuie sa invete sa joace in echipa. Trebuie sa invete ce inseamna o echipa si cum sa te comporti cand faci parte dintr-una. Dar de ce trebuie?  Asta nu mi-a spus buni, de ce trebuie sa fac toate astea?

-Buna! De ce stai singur?

-?!?

-Te intrebam de ce stai singur. Ceilalti sunt in camere acum, vi se pregateste masa… .

Daaa, sigur te intereseaza! Toate fetitele sunt la fel de bagacioase ca tine! de unde-o fi aparut? Fetitele nu joaca fotbal, nu e de la noi din echipa.Aaa, sau avem si fete si nu le-am vazut?!

-Pe mine ma cheama Maria! Mama lucreaza aici, la Vila Alpin. O sa aiba grija de voi cat stati in cantonament la Straja 

-… .

-Daca nu vrei sa vorbesti cu mine o sa plec, si-asa nu prea am voie sa ma joc pe-aici . (Glasul ii devine oarecum plangacios ) Scuza-ma ca te-am deranjat, am crezut ca putem fi prieteni… .

–Stai, nu pleca!

Glasul era al unui alt Andrei, ascuns pana atunci pe undeva . Buni ar zambi acum. Stau de vorba cu o fetita. Intre timp, mama ei, ingrijorata de lipsa Mariei, ne-a gasit pe amandoi stand pe scara autocarului .Nu stiu cat timp trecuse. Nu a certat-o . Si nici pe mine. Ne-a luat pe amandoi de cate-o mana si ne-a dus sa mancam.Ceilalti copii mancasera deja. Mi-au povestit amandoua in acelasi timp si pe rand, ce program ni se pregatise pentru urmatoarele zile. I-am promis Mariei ca o sa-i fac cunostinta cu toti colegii mei si ca il voi ruga pe antrenor sa o lase sa mearga cu noi pe munte , avand in vedere ca ea cunostea cel mai bine tabara Straja . Nu stiu cand a trecut o saptamana. Am fost pe munte, am jucat fotbal ore intregi, am dat o gramada de goluri si toata lumea m-a aplaudat. Am mancat cele mai bune prajituri din lume , am stat de vorba cu Maria si mama ei in fiecare seara afara pana cand apareau toate stelele pe cer! Am vazut muntele,am mers pe o gramada de carari intortocheate  si mi-am facut  prieteni . Vlad, Cosmin si Radu locuiesc foarte aproape de mine, ne-am inteles sa ne intalnim in parculetul din spatele blocului meu in fiecare duminica. Cu Iulian o sa merg in fiecare dimineata spre scoala, acum sunt baiat mare si ar trebui sa nu ma mai duca buni. Cu Maria o sa vorbesc la telefon .Si o sa ne povestim tot. Ea e prima mea prietena. Si mama ei, a doua. Mama ei m-a ajutat sa inteleg ca trebuie sa ai prieteni. Ca o echipa este ca o familie.  Stiti cum m-a facut sa inteleg ce inseamna o echipa? Mi-a spus:  O padure este alcatuita din mai multi copaci, asezati unul langa altul, cu crengile   in acelasi aer si radacinile in acelasi pamant . O echipa este formata din mai multi oameni care gandesc la fel si pasesc in aceeasi directie. Asa am inteles ce inseamna echipa  si  mi-a placut si mai mult acest team building la Straja  .

……………………………..

-Oh , buni, am atatea sa-ti povestesc! A fost super! Cea mai frumoasa vacanta din viata mea! Am facut o gramada de poze!  Am dat cele mai multe goluri! Sa vezi cat de frumoasa e mama Mariei! Si sa vezi in ce camera frumoasa am dormit! Buni, sa-mi faci prajitura cu visine, am rugat-o pe tanti Ana sa scrie reteta pentru tine! Buni, nu-i asa ca anul viitor o sa ma duc iar?

……………………………… Acest articol a fost scris pentru proba cu numarul 16 din competitia Superblog