Ploua. Cu amintiri.

E frig, din ce in ce mai frig.Si ploua de vreo doua zile incontinuu. Imi plac ploile calde de vara, dar acum, in prag de iarna ma dispera. Caloriferul duduie, geamurile sunt inchise toate, stau zgribulita pe fotoliu si aproape ca tremur. Butonez telecomanda fara o tinta anume, n-am chef de uitat la televizor dar caut ceva care sa-mi distraga atentia de la ploaia care-mi bate strasnic in geamuri. Striri, schimb; serial, schimb; muzica, schimb; stiri, schimb ; un tip care se plimba pe o strada pavata cu dale mici si rosii, stau! Parc-am mai vazut strada asta undeva, dar unde. Totul imi este familiar, cladirile, dalele, parca si mersul linistit si zambetele oamenilor imi sunt cunoscute. Unde-am mai vazut toate astea? Ah! Mi-am amintit! Vara trecuta! Portugalia! Albumul ! Unde-oi fi pus albumul? Aha! Aici erai! Da, aceeasi straduta, uite si magazinul de suveniruri unde am ramas gura-casca si cei cu care eram au plecat la hotel cu tot cu ghid , fara sa-si dea seama ca lipseam. Ce mai dupa-amiaza am avut! Mi-am cumparat cate ceva din magazinul de care va spuneam, prostioare adica, magneti pentru colege , suporturi de pahare pentru colegi , bratari pentru nepotele si inca ceva (nu va spun ce)  pentru cineva special (nu va spun cine) si gandindu-ma ca toti ceilalti din grup m-au asteptat destul, am iesit victorioasa pe usa magazinului sa le arat „prada” . Si m-am trezit pe trotuar , cu sacosa in mana, intr-o polaie calda de vara , intr-un dute vino continuu… fara compania in care venisem. M-am lamurit repede c-am fost abandonata fara intentie(sper!) .Agale, ca sa am timp sa-mi pun ideile, ravasite de surpriza, in ordine, am inceput sa merg pe straduta, uitanduma disperata(probabil) in stanga si in dreapta, in speranta ca ingratii care m-au lasat in urma s-au oprit pe undeva. Nimic. Nici urma. Si ploaia continua sa cada, parca mai abitir. Imbracata subtire, probabil ca aratam ca o curca plouata sau ceva de genul. M-am oprit in loc. Stiam ca nu trebuie sa ma indepartez prea mult de locul ‘faptei’ . Pentru a fi gasita, cand si-or da seama idiotii, nesimtitii, tampitii, ca lipsesc .Asta era sirul gandurilor mele cand am simtit o atingere pe mana. M-am intors brusc, speriata. O fetiscana de vreo douazeci de ani, cu o engleza impecabila, ma ruga sa nu mai stau in ploaie, sa nu ma aleg cu vreo raceala. Imi arata restaurantul langa care ma oprisem si ma invita sa beau o cafea, sa ma incalzesc. Si intru cu ea. O cheama Belle. Si e studenta, acum intr-o vacanta speciala.  Si vorbeste .Are un debit verbal cum demult n-am mai intalnit. Si, in timp ce vorbeste, ma aseaza la o masa, imi aduce o cafea, imi povesteste despre restaurant si ma invita sa admir decorul. Nu ma mai uit la ceas, uit cum si de ce am ajuns acolo , sorb din cafea si ma uit in ochii fetei care-mi vorbeste neintrerupt. Nu mai sunt decat alti patru clienti in afara de mine, dar se ocupa altcineva de ei, asa ca fata vorbeste numai cu mine. Ma intreaba daca vreau o prajitura traditionala, nici nu-mi mi-amintesc daca am zis da sau nu, si ma trezesc mancand cu pofta din ea. O intreb, intre prajitura si a doua cafea daca e din partea locului. Nu, nu e. A venit aici in vacanta cu work and travel  . Si se apuca sa-mi povesteasca cum sta treaba. Si cat de incantata e de vacanta asta. Si cum anul trecut, a fost, prin acelaasi program, in America. Si eu o ascultam. Povestea atat de frumos, ca la un moment dat incepuse sa-mi para rau ca eu nu am avut ocazii de-astea pe timpul studentiei. Eu, de fapt, am plecat in prima mea vacanta adevarata pe la 22 de ani. Nu radeti, erau alte vremuri. Si nu din lipsa de dorinta, credeti-ma! Ei, la cate destinatii exotice n-am visat… . In timp, am vazut cateva. Dar nu-i timpul pierdut. Tocmai sunt in mijlocul unei  vacante recomandate de CND Turism – Vacante Speciale . Si privesc , si ascult si admir fata din fata mea, care-mi vorbeste cu atata sinceritate si dezinvoltura. Asa oi fi fost si eu la varsta ei? Cu siguranta, nu! Dar copii mei vor fi, cu siguranta! Nu va mai povestesc cum am fost recuperata cu politia de colegii mei de calatorie, panicati ca m-au pierdut(si-au dat seama ca lipsesc dupa vreo trei ore!) Nici de frumoasa Belle, cu care am ramas prietena, si care mi-a promis ca urmatoarea ei destinatie speciala va fi Romania. Inchid albumul. S-a oprit si ploaia mea urata de afara. Poate va iesi soarele… .

Articol scris pentru proba cu numarul 11 din competitia Superblog