O perioadă am încetat să-mi mai planific viața, din varii motive. Toamna asta însă, pare să fie altfel. Se conturează o perioadă specială. Specială în sensul că, pe lângă chestiile cu care mă îndeletniceam toamna trecută, voi mai face și altceva.

Planurile mă cam sperie. Pentru că, din moment ce le fac, ar cam trebui și să mă și țin de ele, nu? Ori asta înseamnă timp și voință. Am intenția, am voința. Timpul însă nici nu-i mai mult, nici mai larg, nici mai lung. E același: 24 de ore pe care le împart între mine și chestiile zilnice: dormit, mâncat, muncit, ceva plimbări și… cam rar, scris. Scrisul e unul din planurile mărețe din toamna asta. Începe Superblog și… nu pot să mă abțin. Am nevoie de ceva adrenalină, nervi, frustrare, deadline-uri. Unii ar spune că-i o tâmpenie, că aș putea să-mi ocup timpul cu altceva, eventual să-l las liber, în loc să scriu degeaba pentru un concurs stresant. Dar… de ce-aș face-o? Poate pentru că-mi place, poate pentru că mă simt un pic datoare. Da, am scris bine, datoare. Pe lângă locul 6 din ediția de primăvara trecută, pe lângă premiile câștigate, participarea la Superblog mi-a adus ceva ce e greu de măsurat, de cântărit și de apreciat ca valoare. N-o să vă spun și ce e acel ceva, vă pot spune însă că viața mea a luat o turnură… interesantă, tocmai datorită acestui concurs de blogging. So… mă înscriu, din nou. Sper să-l pot duce la capăt, să-mi pun numele pe lista finaliștilor și… cam atât. N-am în plan ocuparea unui anume loc, nici câștigarea unui anume premiu. N-am în plan nici vreo criză de nervi, nici a uneia de personalitate (la cum mă cunosc, le voi face în repetate rânduri pe ambele, și pe parcursul acestei ediții).

Păzea deci… că vin! N-am idee ce-o să scriu, despre ce o să scriu, când o să scriu. Deocamdată… mă înscriu. Restul… vedem! Haideți și voi!