La numărul 41 din seria interviurilor cu bloggeri șade Albinuța Magică.  E femeie, soție, mamă și bloggeriță. Face blogging de 5 ani  De ce scrie, cum scrie, cine e și cum e, de ce și-a făcut blog și ce planuri are, ne spune singurică, dar nu neîntrebată. Vă invit să citiți un interviu cu Irina Sima (ea e Albinuța):

Io: Cine este Irina Sima?
Irina: Irina Sima este un om simplu. Irina Sima este o mămică modernă şi o soţie iubitoare. Nu îmi place să vorbesc prea mult despre mine. Abia am început să mă descopăr. 😛  Ok… hai , poate descoperim împreună cine ești!  Da’ vrei-nu vrei, îți place- nu-ți place, despre tine o să vorbim.

Io: Ești blogger? De ce crezi că ești/nu ești?
Irina: Aş vrea să cred că sunt blogger. Însă sunt conştientă că mai am încă multe de învăţat. Încerc însă să ţin pasul în limita timpului disponibil. Aham, ești blogger conștiento-învățăcel. Să ții pasul cu ce? Te fugărește cineva? Măh, lăsați fata în pace, n-o mai fugăriți!

Io: Când ai inceput să scrii? Unde?
Irina: Blogul meu a trecut prin multe transformări. Am început să scriu acum aproximativ 5 ani. Aveam un blog pe Blogspot care se numea “Suntem liberi să vorbim”. Acolo scriam fel de fel de tâmpenii. Tot ce îmi trecea prin cap. De multe ori scriam ceva, apoi după câteva zile ştergeam. Nu prea ştiam eu “care este treaba”. Am deschis acel blog din curiozitate. Apoi am hotărât să schimb numele blogului. Mi se părea că sună aiurea. În plus am realizat că “nu suntem chiar atât de liberi să vorbim”. În 2014 am rămas însărcinată şi fără loc de muncă. Grozav, nu-i aşa? A fost o perioadă dificilă. În acel an soţul meu a luat decizia să devină apicultor. Aşa a luat naştere “Albinuţa Magică”… tot pe Blogspot! Am început să particip la concursuri. Spre bucuria mea am câştigat un domeniu. Însă abia în mai 2016 am luat decizia să mă mut. Am transferat aproape toate articolele, iar acum am început să fac puţină curăţenie. Unele articole simt că nu mă mai reprezintă. Există o mare diferenţă între articolele publicate în trecut şi cele publicate în prezent. Schimbat, mutat, curat. Văruit, măturat, schimbat aripioare la albinuță? 

Io: Pasiune? Sau altceva?
Irina: Pasiunea mea (nevinovată) poartă un singur nume: India! Sunt fascinată de tot ce ţine de India: cultură, religie, dans, vestimentaţie, bijuterii, condimente, arhitectură, medicina ayurvedică… Unii iubesc ciocolata. Eu iubesc India! 😀 Ai uitat de filme! Dacă ziceai și de filme, de-alea de-alde trei grădinari ș-un lanț de… ce naiba era, îmi făceam o alunită de-aia-n frunte și plecam în lume. N-ai zis, păcat, acu’ eram prin Canada.

Io: Scisul, blogul? Scrii din/cu pasiune?
Irina: Pun de fiecare dată pasiune în absolut tot ceea ce fac. Sunt o persoană destul de sensibilă şi acord mare atenţie fiecărui subiect. Nu îmi place să ofer un articol scris în bătaie de joc din respect faţă de cititori dar şi faţă de mine. În absolut tot? Și când caști? Ah, despre scris vorbești. Bravo ție!

Io: Cum scrii? Cum ți-ai defini stilul?
Irina: Încă îmi caut stilul. În ultimul timp am început să scriu după un anumit tipar. Dar o mai iau şi pe arătură 😀 Depinde pe a cui arătură o iei. Am observat și tiparul. Nu c-ar fi rău, dar nu evita nici arătura 🙂

Io: Ai subiecte preferate? Vreun subiect la care ești sensibilă?
Irina: Am multe subiecte preferate: despre India, despre copii, despre animale. În privinţa subiectului sensibil… există unul. La un an jumătate după ce am devenit mămică am fost diagnosticată cu neurofibromatoză. O maladie genetică foarte rară care presupune formarea unor tumori de cele mai multe ori benigne oriunde în/pe corp (interior şi exterior). Cu neurofibromatoză de naşti, nu o dobândeşti în timp. Trist este că “simptomele” le aveam însă nici un medic nu s-a obosit să îmi spună de ce eu sunt diferită. Din cauza faptului că nu am fost informată, am început să caut pe internet mai multe detalii despre boală. Şi ce am găsit m-a şocat. Mai apoi am înţeles că această maladie diferă foarte mult de la o persoană la alta, iar eu sunt un caz extrem de fericit (am o formă uşoară). În blog am găsit un refugiu. Acela a fost momentul în care am început să particip la cât mai multe concursuri pentru a îmi ţine mintea ocupată. Cu ajutorul blogului şi a unor oameni absolut minunaţi am reuşit să depăşesc acel moment. Însă nu total, recunosc. Nu e aşa uşor să accepţi acest adevăr. Blogul a devenit locul în care “uitam” de această problemă. Iar când am decis să vorbesc despre asta, am simţit o eliberare. Nu am scris desre NF pentru a mă plânge ci pentru a găsi şi alte persoane care suferă de această maladie. În plus comunicarea înseamnă mult pentru o persoană “altfel”! Ciudat cuvânt ”altfel” ăsta. Toți suntem ”altfel”, fiecare în felul nostru.   Cât despre boala ta, faptul c-ai acceptat-o, că vorbești despre ea, nu-ți poate face decât bine. 

Io: ”Ar trebui să facem ceva pentru ca aceste atrocităţi să înceteze. Ar trebui să facem categoric ceva ca să îi determinăm pe „aleşii” noştrii să schimbe legea şi să ne asigure mai multă protecţie, iar aceşti criminali să fie aspru pedepsiţi prin castrare chimică, ani grei de închisoare în care să execute muncă silnică, iar în cazuri speciale chiar PEDEAPSA CAPITALĂ! Aceste măsuri, poate că vor descuraja criminalii să mai comită astfel de atrocităţi.”
Irina: Da îmi menţin ideile. Chiar dacă sunt o persoană pacifistă în general. Dar anumite “fapte” consider că sunt prea uşor trecute cu vederea. Din păcate lipsa educaţiei, legislaţia ambiguă şi un sistem social corupt au dus la crearea unor pături sociale extrem de diferite. Paragraful acela a fost scris “la nervi” (mi-a sărit în ochi chiar şi o greşeală). Dar m-am săturat să aud peste tot doar de victime, iar cei vinovaţi să fi e lăsaţi în libertate sau eliberaţi mult prea devreme pentru a comite alte atrocităţi. În plus mi se pare frustrant ca statul să cheltuie mai mult cu un infractor decât cu un copil bolnav sau un bătrân. Articolul respectiv a fost scris pentru o campanie de susţinere a femeilor abuzate fizic. Nu ştiu ce înseamnă un astfel de abuz şi nici nu vreau să îmi imaginez. Însă nu pot să rămân indiferentă. Până la urmă şi eu fac parte din această societate şi îmi doresc un viitor mai bun… să nu îmi fie frică să ies noaptea singură pe stradă. Aruncaţi cu pietre… . Nu văd cine-ar putea arunca cu pietre. Apropos, scrii mișto la nervi 🙂

Io: ”Dacă soarta a fost îngăduitoare cu noi, şi noi putem fi la rândul nostru îngăduitori cu cei care au cu adevărat nevoie de sprijinul nostru (copii, bătrâni, persoane cu dezabilităţi)!”
Irina: Din păcate sunt multe persoane care au nevoie de ajutor. Dacă noi nu le vedem, asta nu înseamnă că ele nu există. Dacă vrem să ajutăm o putem face în zeci de moduri: un sprijin financiar, o vorbă bună, o îndrumare, un loc de muncă… chiar şi un zâmbet! Vrem-vrem! Toți vrem să ajutăm. Dar de la vorbă la faptă… greu!

Io: Fragmentele sunt din articole din 2015, respectiv 2013. Care a fost ultimul articol scris de tine care NU e advertorial?
Irina: :)) Da, aici m-ai prins. M-a luat valul concursurilor şi am început să scriu advertorial după advertorial. Ştiu, nu este o scuză! 😀 Dar este destul de greu să mă împart între viaţa de familie, job şi blog. Ziua din păcate are doar 24 de ore. Ultimul articol este acestaVăzui  valul, de-aia am întrebat. Mno, val-val, da’ mai scrie-ne și câte unu fără cuvinte albastre și roșii!

Io: Că tot veni vorba de advertoriale:  ce, de când, de unde clienți?
Irina: O mare parte din advertoriale sunt scrise pentru diferite concursuri. Pe unii clienţi i-am contactat personal, iar treptat am început să primesc şi eu propuneri de colaborare. No comment că ea știe pentru cine-ce scrie.

Io: La concursuri cum stai? Câștigi? Ce? O platformă de concursuri pentru bloggeri preferată?
Irina: Am câştigat în ultimul timp destul de multe premii. Cel mai drag este un telefon Samsug Galaxy A5. Nu am o platforma preferată. Îmi plac toate. Bravo ție!  Toate-toate-ți plac? Nașpa pentru ceilalți participanț 🙂

Io: Ești integrată în blogosferă? Ai prieteni bloggeri?
Irina: Îmi place să cred că am prieteni. Există două fete cucuiete (“gajişi” cum le numeşte feciorul meu) care îmi sunt foarte dragi: Cristina  şi Camelia. O altă persoană deosebită care m-a ajutat foarte mult pe partea de SEO este Răzvan . Pe această cale ţin să le mulţumesc. Mișto gajișile, pe gajic nu-l știu bine dar dacă zici că te-a ajutat, bravo lui. Și bravo ție, că știi să-ți alegi prietenii.

Io: Tu citești bloguri?
Irina: În trecut citeam foarte multe bloguri. Acum mai răruţ. Bineînţeles că o citesc pe zuza şefă (Cristina- caietul-cristinei.ro) diverse articole despre SEO… N-am mai pus link pe numita zuză că aveți unul mai sus.  Presupun că acel răruț are drept cauză lipsa timpului. Nu te necăji, las’ că citesc io și pentru tine 🙂

Io: Dă-mi o definiție a bloggerului zilelor noastre
Irina: E greu de definit. În ziua de azi oricine îşi poate deschide un blog. Presupun că ar trebui să fie o persoană care ţine un jurnal online şi scrie despre orice îi place sau îi trece prin cap. Presupun că presupui bine. Da, oricine își poate deschide un blog, dar nu oricine e  în stare să și scrie pe unul. 

Io: Numește trei lucruri care te enervează la bloggerii cu care îți intersectezi drumurile
Irina: Nu îmi plac persoanele superficiale, care au o doză de superioritate şi cele parşive. Ups! Sunt și de-ăștia? Glumesc, binențeles că sunt! Dar, de-obicei,  se plac ei, singuri :)))

Io: Cum stai cu cititorii? Ai? Cum îi convingi să te citească?
Irina: Stau destul de bine. Nu îi conving eu… vin singuri. Am observat că advertorialele aduc mai mult trafic decât articolele personale, mai ales dacă abordez teme care prezintă interes. Din an în Paşte organizez câte un concurs. Dar nu mă bazez pe asta. Presupun că vin din cauză de SEO,  dacă vin nechemați. Bravo ție!

Io: Nu îți distribui articolele? Nu-ți faci reclamă nicicum?
Irina: Articolele am obiceiul să le distribui pe pagina blogului, în diverse grupuri FB, pe G+, Pinterest şi Twitter. Aham, deci… îi chemi oleacă, cu juma’ de glas, așa… :))

Io: Câtă atenție le acorzi (cititorilor)?
Irina: Cititorii sunt foarte importanţi pentru orice blogger. Din acest motiv am învăţat să scriu articole bine structurate pentru a fi mai uşor de parcurs. La capitolul “comentarii” stau cam prost. Dar încep să acord mai multă atenţie şi acestui aspect şi să răspund chiar şi la comentarii de genul “foarte interesant”. Încă lucrez la asta! Aruncaţi cu pietre! 😛 Dacă prid pe vreunu’  cu piatră-n mână, vă rup gâtu’! Irino, la tine pe blog invită-i să arunce cu pietre, nu la mine, vrei să rămân fără geamuri la ferestrele blogului?

Io: Ce crezi despre bloggeri, pot fi/deveni formatori de opinie?
Irina: Un blogger poate deveni treptat un formator de opinie. Foarte importantă este însă nişa sau anumite subiecte abordate. Eu una nu mă consider încă un formator de opinie! Ok…

Io: Dar.. vrei? De ce?
Irina: Sincer nu îmi doresc asta. Prefer să stau liniştită în colţişorul meu. Bine bre, stai! Auzi, ai și blog și colț?  

Io: Un subiect pe care nu vei scrie niciodată?
Irina: Sunt mai multe: sexshop, videochat, pariuri sportive, pompe funebre sau pastile minune care te ajută să slăbeşti peste noapte sau după caz… să îţi măreşti cucul. :))))  Bine

Io: Un subiect pe care ai scrie zeci de articole?
Irina: Despre NF! Mă ajută şi pe mine şi vreau să îi cred că îi ajută şi pe alţii. Însă momentan îmi este destul de greu. Totuşi vreau să fiu un exemplu pentru cei ca mine. Să nu se ascundă, să aibă încredere în ei, să fie ei cei care fac primii paşi spre acceptare.  Hai, curaj! Promit să distribui tot ce vei scrie despre NF 🙂

Io: Planuri de viitor? Alt/e  blog/uri?
Irina: Nu îmi doresc alte bloguri. Abia îi fac faţă acestui blog. Tu știi mai bine

Io: În cât timp scrii un articol de mărime medie?
Irina: Depinde de subiect. Sunt articole pe care le scriu în 20 minute, articole pe care le scriu în 2 ore sau articole la care bibilesc chiar şi mai mult timp. De obicei scriu când doarme băiatul sau în pauzele de joacă… dacă îmi vine o idee mai scriu un paragraf. 

Io: Dacă n-ai avea blog, ți-ai face unul azi?
Irina: Cred că da! Blogul e un mod de viaţă sau după caz un alt “job”! Mie-mi zici?! Chiar este un alt job!

Io: Crezi că perseverența este de folos unui blogger?
Irina: Cu siguranţă da! Eu aşa am evoluat. Din păcate sunt un mic punct în Universul internetului. Încă mai am multe de învăţat. Ok, am înțeles. Ești un mic punct într-un univers mare și stai (sau vrei să stai, nu mai știu exact) într-un colț.

Io: Ce părere ai despre bloggerii cu lipsuri gramaticale?
Irina: Ştiu că am avut un moment în care am criticat aceste lipsuri şi îmi pare rău pentru asta. Şi eu fac multe greşeli… mi-am văzut bârna din ochi! Pe mine mă deranjează mai mult atitudinea acestor persoane decât greşelile gramaticale. Ce-are , bre, atitudinea lor? E persoane deștepte și se mândrește cu blogurile lor! Las’ că fiecare avem câte-o bârnă, chiar dacă nu-i gramaticală. Care-i perfect să se ridice repede în picioare. Vezi, nu s-a ridicat nimeni! În afară de mine, binențeles! :))))

Io: Părere despre plagiat?
Irina: Nu e deloc frumos. 😞  :)))))))  Nu-i? Ok!

Io: O întrebare la care ai fi dorit să răspunzi și.. n-a venit? Pune-o și dă-ne răspuns
Irina: “Când vei începe să scrii şi non-advertoriale?” – Ştiu că aici greşesc şi vreau să remediez asta. Am câte ceva prin draft… totuşi parcă îmi e teamă să îmi eliberez gândurile şi sentimentele. Teama ți-am simțit-o într-un răspuns anterior. Eu zic s-o lași naibii, scoate-ți gândurile la aer! Știi ce se va întâmpla? Vei descoperi cine și cât de prieten îți e. Iar ăsta e un lucru bun, crede-mă.

Io: De ce ai acceptat interviul?
Irina: L-am acceptat cu mari emoţii mai mult de dragul tău. Oaileiii, îmi vine să-mi bag comentariile-n… . De ce oare toată lumea are emoții? Nu mușc, nu tai… . Mai înjur din când în când. Bine, înjur des. Dar nu în interviuri 🙂

Io: Un mesaj, sfat pentru cineva care vrea să-și facă un blog mâine?
Irina: Să se documenteze bine, să aibă răbdare, să citească ce scriu alţi bloggeri, să înveţe să asculte care sunt cerinţele publicului şi să pună multă, multă pasiune! Good advice!

irina sima

 

Acesta a fost un interviu cu Irina Sima, alias Albinuța Magică. Nu mi-a rămas decât să-i mulțumesc pentru răbdare, răspunsuri și timpul pe care mi l-a acordat și să-i urez succes și… sănătate

Vouă, celor care ați citit și acest interviu, vă mulțumesc pentru timpul pe care l-ați cheltuit, și astăzi, citind.  Dacă aveți observații, dacă aveți întrebări pentru Irina, postațile mai jos, într-un comentariu. Sunt sigură că vă va răspunde cu plăcere.

Pe curând!